- Dosarul nr.
- 2ra-2184/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 iulie 2013
- Părțile
- Stefoglo Natalia vs Budîgai Iuri şi Andrei
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2184/13 — Partajarea averii comune
prima instanţă: A.Spoială dosarul nr. 2ra-2184/13 instanţa de apel: L.Bulgac, L.Popova, A.Gavriliţa ÎNCHEIERE 24 iulie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de avocatul Pavlov Victor în interesele recurenţilor Budîgai Iuri şi Budîgai Andrei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Stefoglo Natalia împotriva lui Budîgai Iuri şi Budîgai Andrei privind partajarea averii, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012, prin care a fost respins apelul declarat de către reprezentantul Pavlov Victor în interesele apelenţilor Budîgai Iuri şi Budîgai Andrei, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Ciocana, mun.
Chişinău din 22 mai 2012, c o n s t a t ă La 13 iulie 2011 reclamanta Stefoglo Natalia s-a adresat în instanţa de judecată cu acţiune către Budîgai Iuri şi Budîgai Andrei privind stabilirea cotei părţi din bunurile imobile comune a întreprinderii SRL „Stenata”, stabilirea a 1/2 cotă parte ideală din imobilul situat în mun. Chişinău, str. M. Drăgan 30/8, apartamentul 68. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, la 16 septembrie 2006 a fost înregistrată căsătoria între Stefoglo Natalia, şi pîrîtul Budîgai Iuri. Începînd cu anul 2005 înainte de căsătorie, ambii soţi au început să achite ratele pentru un apartament procurat în ipotecă, situat în mun. Chişinău, str M.Dragan 30/8, apartamentul 68, bunul respectiv fiind înregistrat pe numele tatălui lui Budigai Iuri, Budigai Andrei.
Ratele au continuat a fi achitate şi după căsătorie. Exclusiv din sursele lui, Stefoglo Natalia, a fost achitată suma de 10 000 euro. Mai menţionează că, pîrîtul cu ajutorul ei direct a organizat activitatea la SC „Stenata” SRL, fondatorul căreia este Budîgai Iuri. Întreprinderea a fost înregistrată cu cîteva zile înainte de înregistrarea căsătoriei părţilor, dar activitatea propriu-zisă s-a început în perioada de căsnicie din motiv că procedura de înregistrare a unei întreprinderi se face în cîteva etape care sunt parte componentă a înregistrării unei întreprinderi . La 16 mai 2011 între, Stefoglo Natalia şi Budîgai Iuri, a fost înregistrat divorţul. După desfacerea căsătoriei nu au ajuns la un numitor comun la partajul averii, motiv din care s-a adresat cu cerere de chemare în judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 22 mai 2012, acţiunea a fost admisă parţial şi a fost partajată cota parte socială din SC „Stenata” SRL prin atribuirea reclamantei Stefoglo Natalia a cotei părţi de 50% şi lui Budîgai Iuri a cotei părţi de 50%. Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de fond, la data de 02 iulie 2012, Budîgai Iuri şi Budîgai Andrei, reprezentaţi de către avocatul Pavlov Victor, au declarat apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri prin care să fie respinsă cererea de chemare în judecată şi să fie încasate cheltuielile de judecată din contul reclamantei Stefoglo Natalia. În motivarea cererii de apel, reprezentantul apelanţilor a indicat că instanţa de fond a încălcat prevederile legale privind recunoaşterea bunului drept proprietate în devălmăşie, dobîndită în timpul căsătoriei, deoarece suma de 5 400 lei aparţinea lui Budîgai Iuri cu drept de proprietate personală.
Totodată, instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că, căsătoria a fost înregistrată la 16.09.2006 şi din acest moment iau naştere drepturile şi obligaţiile soţilor. Instanţa de fond a ignorat cu certitudine probele prezentate de Budîgai Iuri, care dovedesc faptul că a doua etapă a majorării capitalului social al SC „Stenata” au avut loc exclusiv cu aportul surselor personale ce aparţineau lui Budîgai Iuri. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012 s-a respins apelul declarat de către reprezentantul Pavlov Victor în interesele apelenţilor Budîgai Iuri şi Budîgai Andrei, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Ciocana, mun.
Chişinău din 22 mai 2012. La adoptarea soluţiei sale, instanţa de apel a ajuns la concluzia că prima instanţă a respectat normele materiale şi procesuale, a verificat complet, sub toate aspectele în mod obiectiv circumstanţele cauzei şi a dat probelor administrate o apreciere legală din punct de vedere al pertinenţei, concludentei, utilităţii şi veridicităţii lor, iar toate în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, corect ajungînd la concluzia de admitere a acţiunii ca întemeiate. Instanţa de apel a menţionat că, conform art. 19 Codul familiei, bunurile dobîndite de către soţi în timpul căsătoriei sînt supuse regimului proprietăţii în devălmăşie. Regimul legal al bunurilor soţilor acţionează în măsura în care nu este modificat de contractul matrimonial, iar conform art. 20 alin. (2) Codul familiei, sînt proprietate în devălmăşie bunurile procurate din contul veniturilor obţinute de fiecare dintre soţi din activitatea de întreprinzător.
Potrivit art. 20 alin. (3) Codul familiei, sînt proprietate în devălmăşie a soţilor bunurile mobile şi imobile, valorile mobiliare, depunerile şi cotele de participaţie în capitalul social din instituţiile financiare sau societăţile comerciale, care au fost construite, constituite, procurate sau făcute din contul mijloacelor comune, precum şi alte bunuri dobîndite în timpul căsătoriei, chiar dacă sînt procurate sau depuse pe numele unuia dintre soţi. Conform art.26 alin.(1) Codul familiei, la împărţirea proprietăţii în devălmăşie a soţilor şi determinarea cotelor-părţi din aceasta, părţile soţilor sînt considerate egale dacă contractul matrimonial nu prevede altfel. Astfel, între Stefoglo Natalia şi Budîgai Iuri la 16 septembrie 2006 a fost înregistrată căsătoria, iar la 16 mai 2011, prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.
Chişinău a fost desfăcută căsătoria.
Totodată s-a mai stabilit că pîrîtul-apelant Budîgai Iuri a înregistrat la 08 septembrie 2006 Societatea Comercială „Stenata” SRL, în calitate de asociat cu cota de 100% fiind Budîgai Iuri, fapt confirmat prin decizia privind înregistrarea întreprinderii din 08 septembrie 2006. Din materialele pricinii s-a constatat că, la momentul înregistrării persoanei juridice respective, era stabilit capitalul social minim în mărime de 5400 lei (f. d. 108). Prin decizia Camerei înregistrării de Stat din data de 27 iunie 2007 privind înregistrarea modificărilor, s-a admis cererea asociatului Budîgai Iuri despre înregistrarea modificărilor în actele de constituire a Societăţii Comerciale „Stenata” SRL şi în datele înscrise în Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor, fiind schimbat capitalul social în 32 000 lei, asociat după modificări rămînînd Budîgai Iuri (f. d. 109). Potrivit extrasului din Registrul de Stat al persoanelor juridice nr.6443 din data de 24 martie 2011, administrator şi asociat cu 100% al Societăţii Comerciale „Stenata” SRL este Budîgai Iuri, capitalul social al SC „Stenata" SRL constituind valoarea de 176535 lei (f.d.7).
Instanţa de apel a reţinut că, nu pot fi reţinute ca întemeiate argumentele reprezentantului apelanţilor precum că, instanţa de fond neîntemeiat a partajat cota parte socială din SC „Stenata” SRL prin atribuirea reclamantei-intimate Stefoglo Natalia a cotei părţi de 50%, întru-cît probele prezentate de Budîgai Iuri dovedesc faptul că, toate majorările de capital social al SC „Stenata" au fost făcute doar din banii exclusivi al ultimului şi nicidecum aceste majorări nu au fost făcute din capitalul social al lui Budîgai Iuri şi Stefoglo Natalia, Or, potrivit prevederilor art. 23 Codul familiei, bunurile ce aparţin fiecăruia dintre soţi pot fi recunoscute de instanţa judecătorească proprietate în devălmăşie a acestora dacă se va stabili că, în timpul căsătoriei, din contul mijloacelor comune ale soţilor sau al mijloacelor unuia dintre soţi ori în urma muncii numai a unuia dintre soţi, valoarea acestor bunuri a sporit simţitor (reparaţie capitală, reconstrucţie, reutilare, reamenajare etc). Stabilindu-se în şedinţa de judecată că, valoarea cotei sociale în SC „Stenata” SRL ca bun a crescut în timpul căsătoriei de mai mult de 32 de ori, aceasta fiind o sporire simţitoare a bunurilor, instanţa de apel a constatat că, prima instanţă, călăuzindu-se de prevederile normei de drept enunţate,
întemeiat a partajat între foştii soţi Budîgai Iuri şi Stefoglo Natalia cota parte socială din SC „Stenata" SRL prin atribuirea Nataliei Stefoglo a cotei părţi de 50%. Mai mult ca atît, instanţa de apel a menţionat că, prima instanţă corect a respins pretenţiile reclamantei-intimate Stefoglo Natalia în partea ce ţine de partajarea apartamentului nr.68 din str. M. Drăgan, mun. Chişinău, or, din extrasul din Registrul bunurilor imobile se constată că, proprietari devălmaşi ai acestei locuinţe sînt Budîgai Andrei şi Budîgai Oxana, (f.d.88), fapt confirmat şi prin contractul de investiţii nr. 102-MD/A/68 din 14.07.2006 (f.d.22-26) şi actul nr. 1013 de predare- primire a apartamentului (f.d.27). Prin urmare, nu poate fi partajat un bun între două persoane, care nu sunt proprietarii acestuia, iar bunul aparţine altor proprietari, al cărui drept de proprietate nu este contestat.
Reieşind din circumstanţele stabilite în corelaţie cu normele de drept enunţate, instanţa de apel a constatat că, prima instanţă în mod întemeiat a admis parţial cerinţele Nataliei Stefoglo şi a partajat cota parte socială a SC „Stenata” SRL de 100 % prin atribuirea a cîte 50% cotă parte Nataliei Stefoglo şi lui Budîgai Iuri. La 08 mai 2013 avocatul Pavlov Victor în interesele recurenţilor Budîgai Iuri şi Budîgai Andrei a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii sau restituirea pricinii spre rejudecare în primă instanţă în alt complet de judecată.
În motivarea recursului s-a indicat că instanţele judecătoreşti au emis soluţii cu încălcarea normelor de drept material şi procesual, nu a elucidat toate circumstanţele cauzei. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către avocatul Pavlov Victor în interesele recurenţilor Budîgai Iuri şi Budîgai Andrei, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurentului se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.
Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către avocatul Pavlov Victor în interesele recurenţilor Budîgai Iuri şi Budîgai Andrei, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.
Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către avocatul Pavlov Victor în interesele recurenţilor Budîgai Iuri şi Budîgai Andrei ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către avocatul Pavlov Victor în interesele recurenţilor Budîgai Iuri şi Budîgai Andrei, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru