- Dosarul nr.
- 2ri-36/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 iulie 2013
- Părțile
- SRL Crivalio Prim împotriva Colegiului de Microelectronică şi Tehnică de Calcul
- Pe scurt
- Admiterea cererii introductive spre examinare
2ri-36/13 — Intentarea procesului de insolvabilitate
prima instanţă: I. Cotruţă dosarul nr. 2ri-36/13 DECIZIE 24 iulie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru, Galina Stratulat Svetlana Novac şi Tatiana Vieru examinând recursul declarat de Colegiul de Microelectronică şi Tehnică de Calcul, în pricina civilă la cererea introductivă a societăţii cu răspundere limitată „Crivalio Prim” cu privire la intentarea procedurii de faliment simplificat faţă de sine însuşi, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2013, prin care cererea introductivă a fost admisă c o n s t a t ă La 19 aprilie 2013 societatea cu răspundere limitată „Crivalio Prim” a depus în instanţa de insolvabilitate a Curţii de Apel Chişinău cerere introductivă cu privire la intentarea procedurii de faliment simplificat faţă de sine însuşi şi aplicarea măsurilor de asigurare prevăzute de Legea insolvabilităţii.
În motivarea cererii introductive societatea cu răspundere limitată „Crivalio Prim” a indicat că în temeiul unei înţelegeri verbale a luat în locaţiune o încăpere ce aparţine Colegiului de Microelectronică şi Tehnică de Calcul din mun. Chişinău, str. Mihai Sadoveanu 40/2 cu condiţia deducerii din costul reparaţiei încăperii efectuate de societatea cu răspundere limitată „Crivalio Prim” a plăţii pentru locaţiune. Deoarece între părţi nu a fost încheiat nici un acord în formă scrisă, Colegiul de Microelectronică şi Tehnică de Calcul a acţionat societatea cu răspundere limitată „Crivalio Prim” în judecată pentru perceperea plăţii chiriei şi prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani din 24 septembrie 2012 s-a dispus încasarea de la societatea cu răspundere limitată „Crivalio Prim” în beneficiul Colegiului de Microelectronică şi Tehnică de Calcul a sumei de 221 291,77 lei.
La moment societatea cu răspundere limitată „Crivalio Prim” este în imposibilitate de a achita suma datoriei indicată în hotărîrea judecătorească nominalizată, dispunînd suplimentar de datorii scadente faţă de bugetul de stat în sumă de 65 331,37 lei, faţă de societatea cu răspundere limitată „Cecati-Prim” în sumă de 152,4 lei şi faţă de societatea cu răspundere limitată „Super-Victoria” în sumă de 2007,37 lei. Pentru unele datorii există deja procese judiciare pendinte iar pentru reluarea activităţii societatea cu răspundere limitată „Crivalio Prim” nu dispune de posibilitatea de a se restructura. Indică societatea cu răspundere limitată „Crivalio Prim” că bilanţul întreprinderii îl constituie bunuri mobile (veselă pentru bucătărie) în sumă de 3462,3 lei, precum şi creanţe faţă de societatea cu răspundere limitată „Valiton Com” în sumă de 300 lei.
1 Solicită societatea cu răspundere limitată „Crivalio Prim” intentarea procedurii de faliment simplificat faţă de sine, aplicarea măsurilor de asigurare prevăzute de Legea insolvabilităţii şi desemnarea în calitate de administrator/lichidator a întreprinderii individuale „Tatiana Bostan”, în persoana Tatianei Bostan înregistrată în lista administratorilor cu nr. 12, certificat de perfecţionare profesională nr. 14976 din 08 aprilie 2010. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2013 s-a admis cererea cu privire la intentarea procesului de faliment simplificat faţă de sine a societăţii cu răspundere limitată „Crivalio Prim”. S-a constatat insolvabilitatea debitorului societatea cu răspundere limitată „Crivalio Prim”, cu sediul în mun.
Chişinău, str. Lupu Vasile, 31, ap. 3, cod fiscal 1007600049931 şi s-a intentat procedura simplificată a falimentului. În scopul prevenirii modificării stării bunurilor societăţii cu răspundere limitată „Crivalio Prim” s-a dispus aplicarea următoarelor măsuri de asigurare: S-a numit în calitate de administrator provizoriu întreprinderea individuală „Tatiana Bostan”, în persoana Tatianei Bostan înregistrată în lista administratorilor cu nr. 12, cu domiciliu în mun. Chişinău, str. A .N. Gheorghiu, 30, ap. 38, certificate de perfecţionare profesională nr. 14976 din 08 aprilie 2010. S-a înlătura debitorul de la gestionarea patrimoniului. S-a aplicat sechestru pe toate bunurile şi corespondenţa comercială a debitorului.
S-a suspendat executarea silită asupra bunurilor debitorului. S-a pus sub interdicţie înstrăinarea de către debitor a bunurilor sale. S-a obligat administratorul provizoriu să prezinte pînă la data examinării cauzei un raport cu privire la executarea măsurilor de asigurare, aplicate faţă de societatea cu răspundere limitată „Crivalio Prim”, să verifice existenţa temeiurilor de intentare a procesului de faliment simplificat a debitorului, mărimea şi componenţa masei debitoare, oportunitatea şi posibilităţile continuării activităţii economice a debitorului în perioada procesului de insolvabilitate. Au fost notificate despre aplicarea măsurilor de asigurare Camera Înregistrării de Stat, Oficiul Cadastral Teritorial, Inspectoratul Fiscal de Stat, r. Ocniţa, Instanţele de judecată, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Registrul bunurilor imobile, Camera de Comerţ şi Industrie, Băncile Comerciale, Organul vamal Chişinău.
S-a stabilit termenul limită de înregistrare a cererii de admitere a creanţelor, în vederea întocmirii tabelului definitiv 03 iunie 2013, ora 10.30 în incinta Curţii de Apel Chişinău, str. Teilor, 4, sala nr.8. S-a stabilit termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi de comunicare a tabelului definitiv 14 iunie 2013, ora 10.00. S-a stabilit data şedinţei de validare a creanţelor 08 iulie 2013, ora 10.00 în incinta Curţii de Apel Chişinău, str. Teilor, 4, sala nr. 8. La 11 iunie 2013 Colegiul de Microelectronică şi Tehnică de Calcul a depus recurs împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2013, solicitînd casarea acesteia. În motivarea cererii de recurs Colegiul de Microelectronică şi Tehnică de Calcul a indicat că instanţa de insolvabilitate ilegal a adoptat anticipat hotărîrea de intentare a procedurii de faliment simplificat anterior admiterii spre examinare a cererii introductive.
La fel, instanţa ilegal a numit lichidatorul anticipat numirii administratorului provizoriu, care urma a fi indicat în încheierea de primire a cererii introductive. 2 Indică Colegiul de Microelectronică şi Tehnică de Calcul că măsurile de asigurare aplicate de către prima instanţă urmau a fi instituite pînă la declararea persoanei insolvabile şi intentarea procesului de faliment simplificat, iar hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate sau a procedurii simplificate de faliment poate fi adoptată doar după judecarea cererii introductive. În conformitate cu art. 442 alin. (1) şi art. 444 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul declarat se judecă în limitele invocate şi în baza referinţei depuse de către intimat fără înştiinţarea participanţilor la proces.
Prin referinţa depusă la 03 iulie 2012 societatea cu răspundere limitată „Crivalio Prim” a solicitat respingerea cererii de recurs pe motiv că în temeiul art. 21 al Legii insolvabilităţii, hotărîrea emisă de Curtea de Apel Chişinău în prezenta pricină este fără drept de recurs. Examinînd cererea de recurs pe baza materialelor din dosar şi a referinţei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2013 şi restituirea pricinii la rejudecare în aceeaşi instanţă în alt complet de judecată la etapa de primire a cererii introductive şi anularea măsurilor de asigurare aplicate faţă de societatea cu răspundere limitată „Crivalio Prim” prin hotărîrea contestată din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. În conformitate cu art. 445 alin. (2) Codul de procedură civilă, hotărîrea sau decizia casată nu are nicio putere legală. Actele de asigurare sau de executare făcute în temeiul unei astfel de hotărîri sau decizii îşi pierd puterea legală dacă instanţa de recurs nu dispune altfel. Conform art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.
La dosar nu sunt probe că recurentul ar fi asistat la pronunţarea hotărîrii. Deoarece Colegiul de Microelectronică şi Tehnică de Calcul indică că a primit hotărîrea la 03 iunie 2013 iar la dosar lipsesc probe care ar combate această afirmaţie, instanţa de recurs consideră că recursul depus la 11 iunie 2013 se încadrează în termenul stabilit la art. 8 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012. Conform art. 134 din aceeaşi Lege, hotărîrea de intentare a procedurii simplificate de faliment devine executorie din momentul pronunţării, dar poate fi contestată cu recurs. Din actele pricinii rezultă că la 19 aprilie 2013 societatea cu răspundere limitată „Crivalio Prim” a depus în instanţa de insolvabilitate a Curţii de Apel Chişinău cerere introductivă cu privire la intentarea procedurii de faliment simplificat faţă de sine însuşi şi aplicarea măsurilor de asigurare prevăzute de Legea insolvabilităţii.
Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2013 s-a admis cererea cu privire la intentarea procesului de faliment simplificat faţă de sine a societăţii cu răspundere limitată „Crivalio Prim”, s-a constatat insolvabilitatea debitorului societatea cu răspundere limitată „Crivalio Prim” şi s-a intentat procedura 3 simplificată a falimentului cu aplicarea măsurilor de asigurare solicitate de debitor şi prevăzute de art. 24 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012. Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că prima instanţă a încălcat normele de drept material şi procedural. Conform art. 9 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, procesul de insolvabilitate se intentează doar în temeiul unei cereri de intentare a procesului de insolvabilitate, denumită cerere introductivă.
Conform art. 21 alin. (1) şi (2) din aceeaşi Lege, instanţa de insolvabilitate este obligată să admită spre examinare cererea introductivă depusă de creditor cu respectarea prevederilor Codului de procedură civilă şi ale prezentei legi. Despre admiterea spre examinare a cererii introductive, instanţa de insolvabilitate adoptă imediat o încheiere, dar în cel mult 3 zile de la data depunerii.
Potrivit normelor legale citate rezultă că judecătorul instanţei de insolvabilitate studiind cererea introductivă şi stabilind că aceasta întruneşte condiţiile impuse de Lege, urmează să adopte imediat o încheiere, dar nu mai tîrziu de 3 zile de la data depunerii de către parte a cererii introductive prin care va primi spre examinarea cererea introductivă şi în vederea prevenirii modificării stării bunurilor de pînă la intentarea procesului de insolvabilitate va aplica măsurile de asigurare necesare stabilite de art. 24 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012. Or, pentru a examina cererea introductivă în fond şi a constata dacă există sau nu temeiuri de intentare sau constatare a procedurii de insolvabilitate sau faliment simplificat, instanţa de judecată uremază iniţial să intenteze procesul.
Mai mult ca atît, art. 21 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 expres indică asupra obligativităţii respectării de către instanţă şi a condiţiilor stabilite de Codul de procedură civilă. Astfel, în conformitate cu art. 168 alin. (4) Codul de procedură civilă, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, judecătorul acceptă cererea de chemare în judecată în decurs de 5 zile de la repartizare, dacă legea nu prevede altfel. Norma legală citată reprezintă o condiţie generală de primire a cererii şi intentare a procesului, după care instanţa poate începe examinarea pricinii în fond. Sintagma „dacă legea nu prevede altfel” este direct aplicabilă speţei, or, la caz Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 expres prevede în art. 21 alin. (2) obligativitatea primirii cererii introductive în termen de cel mult 3 zile.
Din actele pricinii şi din hotărîrea contestată nu rezultă că cererea introductivă a fost primită spre examinare prin încheiere după cum prevede art. 21 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, procedură ce urmează a fi respectată în mod obligatoriu anterior emiterii oricărei hotărîri, inclusiv a hotărîrii de intentare sau refuz în intentarea procesului de insolvabilitate. La fel, nu se poate de stabilit dacă debitorul societatea cu răspundere limitată „Crivalio Prim” nu deţine niciun bun în patrimoniul său ori că bunurile sale sînt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile procesului şi niciun creditor sau terţ nu se oferă să avanseze ori să garanteze sumele corespunzătoare, deoarece potrivit actelor pricinii şi după cum rezultă din hotărîrea contestată, pricina a fost examinată în lipsa părţilor iar la dosar lipsesc probe care ar demonstra contrariul, inclusiv procesul- verbal al şedinţei de judecată.
4 Or, pentru soluţionarea căii de atac instanţa de insolvabilitate în conformitate cu art. 8 alin. (4) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 nu a expediat în instanţa de recurs acte din dosar ce ar dovedi contrariul. Astfel argumentele invocate în referinţa depusă de societatea cu răspundere limitată „Crivalio Prim” că prima instanţă a respectat art. 134 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 se resping ca neîntemeiate. La fel este neavenit şi declarativ argumentul din referinţă întemeiat pe prevederile art. 37 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 că hotărîrea emisă de Curtea de Apel Chişinău la 25 aprilie 2013 nu poate fi atacată cu recurs de creditor.
Într-adevăr, conform art. 37 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate poate fi atacată cu recurs de către debitor, însă este necesar de menţionat că prin hotărîrea contestată nu a fost intentat proces de insolvabilitate conform art. 34 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, ci a fost constatată insolvabilitatea societăţii cu răspundere limitată „Crivalio Prim” şi intentată procedura de faliment simplificat în temeiul art. 134 din aceeaşi Lege. Conform art. 134 alin. (6) din Legea menţionată, hotărîrea de intentare a procedurii simplificate de faliment devine executorie din momentul pronunţării, dar poate fi contestată cu recurs.
Prin urmare, hotărîrea primei instanţe despre constatarea insolvabilităţii societăţii cu răspundere limitată „Crivalio Prim” şi intentarea procesului de faliment simplificat poate fi atacată cu recurs. Din însăşi hotărîrea contestată şi din copiile actelor din dosar nu rezultă că cererea introductivă ar fi fost primită spre examinare conform art. 21 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, cu respectarea obligatorie de către instanţă a procedurii premergătoare adoptării a hotărîrii. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că admiterea de către instanţă a unei erori în privinţa unei acţiuni procesuale obligatorii şi nerespectarea condiţiilor imperative ale Legii pînă la emiterea hotărîrii judecătoreşti din start presupune ilegalitatea actului de justiţie final.
În conformitate cu art. 445 alin. (2) Codul de procedură civilă, hotărîrea sau decizia casată nu are nicio putere legală. Actele de asigurare sau de executare făcute în temeiul unei astfel de hotărîri sau decizii îşi pierd puterea legală dacă instanţa de recurs nu dispune altfel. Corespunzător, deoarece s-a stabilit ilegalitatea hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2013 în pricina civilă la cererea introductivă a societăţii cu răspundere limitată „Crivalio Prim” cu privire la intentarea procedurii de faliment simplificat faţă de sine însuşi, măsurile de asigurare instituite prin această hotărîre urmează a fi anulate ca fiind aplicate în temeiul unui act judiciar adoptat contrar procedurii şi prevederilor imperative ale Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 şi ale Codului de procedură civilă.
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că instanţa de insolvabilitate a Curţii de Apel Chişinău a încălcat normele de drept material şi procedural iar aceste erori nu pot fi corectate de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2013 şi de a restitui pricina spre rejudecare în aceeaşi instanţă în alt complet 5 de judecată la etapa de primire a cererii introductive, cu anularea măsurilor de asigurare aplicate faţă de societatea cu răspundere limitată „Crivalio Prim” prin hotărîrea contestată. La rejudecare instanţa de insolvabilitate urmează să ţină cont de cele menţionate şi să adopte o hotărîre legală.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de Colegiul de Microelectronică şi Tehnică de Calcul. Se casează hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2013, în pricina civilă la cererea introductivă a societăţii cu răspundere limitată „Crivalio Prim” cu privire la intentarea procedurii de faliment simplificat faţă de sine însuşi, cu restituirea pricinii spre rejudecare în aceeaşi instanţă în alt complet de judecată la etapa de primire a cererii introductive. Se anulează măsurile de asigurare aplicate prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2013 în privinţa societăţii cu răspundere limitată „Crivalio Prim” pentru prevenirea modificării stării bunurilor debitorului de pînă la intentarea procesului de insolvabilitate.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat Svetlana Novac Tatiana Vieru 6