Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-2335/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
24 iulie 2013
Părțile
Ciubotaru Gheorghe împotriva Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă Chişinău, intervenient accesoriu Gafton Victor
Pe scurt
Determinarea raportului juridic dintre părţi

2ra-2335/13 — Încasarea prejudiciului moral

dosarul nr. 2ra-2335/13 prima instanţă: N. Traciuc instanţa de apel: D. Manole, N. Traciuc, E. Fistican DECIZIE 24 iulie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii: Iurie Bejenaru, Galina Stratulat, Svetlana Novac şi Tatiana Vieru examinând recursurile declarate de Gheorghe Ciubotaru, Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă, Victor Gafton, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe Ciubotaru împotriva Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă, intervenient accesoriu Victor Gafton, cu privire la repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de Gheorghe Ciubotaru, c o n s t a t ă: La 24 noiembrie 2010, Gheorghe Ciubotaru a depus cerere de chemare în judecată împotriva Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă, intervenient accesoriu Victor Gafton, cu privire la repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că la 21 februarie 2010, la orele 23.00-23.30, fiica dînsului a fost transportată la spitalul de urgenţă pentru efectuarea unor investigaţii medicale. Între reclamant şi Şeful secţiei nr.1 a Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă, Victor Gafton, s-a iscat un conflict, din cauză că ultimul l-a numit pe Gheorghe Ciubotaru cu cuvinte necenzurate în prezenţa unor persoane apropiate. Prin comportamentul Şefului secţiei nr.1, Victor Gafton, reclamantului i-a fost afectată onoarea şi demnitatea. La 22 februarie 2010, Gheorghe Ciubotaru a mers la audienţă, la medicul-şef al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă, unde şi-a expus punctul său de vedere referitor la comportamentul nesatisfăcător al medicului, Victor Gafton.

1 La 23 februarie 2010, reclamantul s-a mai adresat cu plângere scrisă către medicul-şef al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă şi cu o cerere către Comisariatul de Poliţie, sectorul Buiucani mun. Chişinău, privind tragerea lui Victor Gafton la răspundere pentru insultele aduse. Drept urmare, Gheorghe Ciubotaru, a fost invitat de administraţia Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă mun. Chişinău, în legătură cu interpelarea înaintată de a-i fi eliberat un certificat privind rezultatele examinării plîngerii din 23 februarie 2010. Concomitent, reclamantul a indicat că, deoarece administraţia Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă mun.

Chişinău nu şi-a onorat obligaţia de a-1 informa despre rezultatele de pe urma verificării plângerii înaintate, Gheorghe Ciubotaru a fost nevoit să se adreseze cu o plângere către Ministerul Sănătăţii. Prin răspunsul Ministerului Sănătăţii, la care era anexat ordinul nr. 4 din 01 martie 2010, Gheorghe Ciubotaru a fost informat că şeful secţiei nr. 1 al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă, Victor Gafton, a fost sancţionat cu avertizare pentru nerespectarea normelor de etică. A mai indicat Gheorghe Ciubotaru că prin acţiunile ilegale ale medicului Victor Gafton, a rămas înjosit şi umilit în faţa apropiaţilor săi. Deoarece incidentul s-a produs în orele de serviciu ale lui Victor Gafton, consideră că Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă municipiul Chişinău urmează să poarte răspundere.

Solicită reclamantul, Gheorghe Ciubotaru, să fie admisă acţiunea şi să fie perceput din contul Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă, în beneficiul său, suma de 2 000 000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat pentru acţiunile ilegale ale medicului Victor Gafton. Prin încheierea din 13 mai 2011, Victor Gafton a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu (f.d. 32). Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 20 februarie 2012, cererea de chemare în judecată a lui Gheorghe Ciubotaru a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013, a fost admis apelul declarat de către Gheorghe Ciubotaru, a fost casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 20 februarie 2012, fiind adoptată o nouă hotărîre prin care s-a admis în parte cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe Ciubotaru, fiind încasat din contul Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă municipiul Chişinău în beneficiul lui Gheorghe Ciubotaru suma de 3000 lei, cu titlu de prejudiciu moral. La 23 aprilie 2013, Gheorghe Ciubotaru a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei respective cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acţiunii.

În motivarea cererii de recurs, a reiterat motivele cererii de chemare în judecată depuse iniţial, invocînd suplimentar că instanţa de apel, la adoptarea 2 deciziei contestate, nu a constatat şi elucidat circumstanţele care au importanţă pentru examinarea justă a pricinii. La 21 iunie 2013, Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă municipiul Chişinău a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău. În motivarea recursului, Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă a indicat că nu a fost dovedit prin probe concludente şi pertinente că Victor Gafton a acţionat ilicit în privinţa lui Gheorghe Ciubotaru.

Instanţa de apel nu a indicat motivele şi legea care oferă dreptul unei persoane să solicite repararea prejudiciului de la o altă persoană, decît cea care l-a cauzat. De asemenea a indicat că instanţa de judecată nu a stabilit circumstanţele şi caracterul raportului juridic dintre părţi la admiterea acţiunii, precum şi legea aplicabilă respectivului raport. La aceeaşi dată a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău şi Victor Gafton, care, de asemenea, a cerut casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului, Victor Gafton a menţionat că instanţa de apel eronat a aplicat normele de drept material şi procedural, iar concluzia invocată în decizia atacată cu recurs, nu corespunde probelor examinate în şedinţa de judecată şi este contrară circumstanţelor cauzei.

În conformitate cu art. 434 al.(1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Prin prisma dispoziţiei citate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile depuse de către Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă, Victor Gafton în termen, deoarece conform scrisorii de însoţire, decizia instanţei de apel a fost expediată în adresa acestora la 19 aprilie 2013 (f.d. 110), iar conform plicului, Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă a recepţionat decizia instanţei la 24 aprilie 2013, iar date care să confirme recepţionarea deciziei menţionate de către Victor Gafton, în afară de propriile declaraţii în cererea de recurs, că a luat cunoştinţă cu decizia instanţei de apel la 24 aprilie 2013, nu sunt la materialele dosarului.

Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul depus de Gheorghe Ciubotaru ca neîntemeiat şi care urmează a fi respins, iar recursul depus de Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă şi cel depus de Victor Gafton ca întemeiate, pasibile a fi admise, cu casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe, din următoarele considerente. Referitor la recursul declarat de Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă şi cel declarat de Victor Gafton. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe.

3 Din actele cauzei s-a stabilit că la 23 februarie 2010, Gheorghe Ciubotaru, a depus la Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă o plângere prin care a solicitat tragerea la răspundere a lui Victor Gafton pentru insultele aduse în seara zilei de 31 februarie 2010 (f.d. 20). În rezultat, la 01 martie 2010, prin ordinul nr. 4 a Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă, Victor Gafton a primit avertizare pentru nerespectarea normelor de etică (f.d.5). La 11 martie 2010, Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă l-a informat pe Gheorghe Ciubotaru referitor la faptul sancţionării lui Victor Gafton pentru atîrnarea incorectă faţă de pacienţi şi rudele lor (f.d.

19). De asemenea, din răspunsul Ministerului Sănătăţii din 07 aprilie 2010, la petiţia lui Gheorghe Ciubotaru, rezultă că Victor Gafton şi-a recunoscut parţial vina (f.d. 6). La 24 noiembrie 2010, Gheorghe Ciubotaru s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată solicitînd să fie admisă acţiunea şi să fie perceput din contul Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă, în beneficiul său, suma de 2 000 000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat pentru acţiunile ilegale ale medicului Victor Gafton. La 14 decembrie 2010, în baza ordinului nr. 32 a Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă, a fost revocată sancţiunea disciplinară stabilită conform ordinului nr.4 anterior menţionat, în legătură cu prezenţa profesionalismului, corectitudinea în relaţii cu pacienţii şi lipsa oricărui gen de încălcări a obligaţiunilor de funcţie din parte lui Victot Gafton.

Potrivit hotărîrii Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 12 mai 2011 care a intrat în vigoare la 20 iunie 2011, ordinul Centrului Naţional Ştiinţifico- Practic de Medicină Urgentă nr. 4 din 01 martie 2010 privind sancţionarea disciplinară a lui Victor Gafton, a fost anulat (f.d. 37-38). Fiind investită cu examinarea pricinii, prima instanţă a respins acţiunea lui Gheorghe Ciubotaru ca neîntemeiată. Curtea de Apel Chişinău, după ce a preluat dosarul, ca urmare a cererii de apel depuse de către Gheorghe Ciubotaru, prin decizia din 14 martie 2013 a admis apelul declarat, a casat hotărîrea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 20 februarie 2012 şi a adoptat o nouă hotărîre prin care a admis în parte cererea de chemare în judecată a lui Gheorghe Ciubotaru împotriva Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă, fiind încasat din contul ultimului în beneficiul apelantului, suma de 3000 lei cu titlu de prejudiciu moral.

Nefiind de acord cu deciziei Curţii de Apel Chişinău, la 21 iunie 2013, Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă municipiul Chişinău a depus recurs împotriva deciziei enunţate, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău. În motivarea recursului, Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă a indicat că nu a fost dovedit prin probe concludente şi pertinente că Victor Gafton a acţionat ilicit în privinţa lui Gheorghe Ciubotaru. Instanţa de apel 4 nu a indicat motivele şi legea care oferă dreptul unei persoane să solicite repararea prejudiciului de la o altă persoană, decît cea care l-a cauzat.

De asemenea a indicat că instanţa de judecată nu a stabilit circumstanţele şi caracterul raportului juridic dintre părţi la admiterea acţiunii, precum şi legea aplicabilă respectivului raport. În conformitate cu art. 183 Cod de Procedură Civilă (în continuare CPC), după ce primeşte cererea de chemare în judecată, judecătorul pregăteşte pricina pentru dezbateri judiciare, pentru a asigura judecarea ei justă şi promptă. Pregătirea pentru dezbatere judiciară este obligatorie pentru orice pricină civilă şi are ca scop: a) precizarea legii care urmează a fi aplicată şi determinarea raporturilor juridice dintre părţi; b) constatarea circumstanţelor care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii; c) stabilirea componenţei participanţilor la proces şi implicarea în proces a altor persoane; d) prezentarea de probe.

În conformitate cu art. 238 CPC, completul de judecată deliberează, sub conducerea preşedintelui şedinţei, toate problemele prevăzute de lege care urmează să fie soluţionate, apreciază probele, determină circumstanţele şi caracterul raportului juridic dintre părţi, legea aplicabilă soluţionării pricinii şi admiterea acţiunii. Fiecare problemă urmează să fie pusă astfel încît să se poată da un răspuns afirmativ sau negativ. Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că instanţa de apel nu a ţinut cont de prevederile menţionate anterior, fapt soldat cu aprecierea incorectă a caracterului raportului juridic dintre părţi.

Conform art. 1422 alin. (1) Cod Civil, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc. În această ordine de idei, instanţa de apel în mod greşit a antrenat răspunderea Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă pentru faptele comise de către Victor Gafton.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 263 din 27 octombrie 2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului, pacientul sau reprezentantul său poate ataca acţiunile prestatorilor de servicii de sănătate ce au condus la lezarea drepturilor individuale ale pacientului, precum şi acţiunile şi deciziile autorităţilor publice şi ale persoanelor cu funcţie de răspundere ce au condus la lezarea drepturilor lui sociale stabilite de legislaţie.

Alin. (2) art. 1 din aceeşi lege, defineşte noţiunea de pacient (consumator al serviciilor de sănătate) – ca persoana care necesită, utilizează sau solicită servicii de sănătate, indiferent de starea sa de sănătate, sau care participă benevol, în calitate de subiect uman, la cercetări biomedicale Pornind de la materialele cauzei coraborate cu prevederile enunţate, colegiul concluzionează că reclamantul, Gheorghe Ciubotaru, nu cade sub incidenţa acestor articole, dat fiind faptul că nu întruneşte condiţiile pentru a fi catalogat la categoria de pacient. 5 În speţă,instanţa de apel nu s-a conformat întru totul acestor prevederi legale, nu a stabilit corect situaţia de fapt, caracterul litigiului dedus judecăţii, legea materială aplicabilă raportului juridic litigios.

Din considerentele nominalizate, colegiul consideră necesar de a admite recursul declarat de către Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă, dat fiind faptul că nu au fost stabilite temeiuri în baza cărora să fie posibilă antrenarea răspunderii pentru faptele comise de către Victor Gafton. În conformitate cu art. 55 CPC, se consideră participanţi la proces: părţile, intervenienţii, procurorul, petiţionarii, persoanele care, în conformitate cu art.7 alin.(2), art.73 şi 74, sînt împuternicite să adreseze în instanţă cereri în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unor alte persoane sau care intervin în proces pentru a depune concluzii în apărarea drepturilor unor alte persoane, precum şi persoanele interesate în pricinile cu procedură specială.

Art. 67 alin. (1) CPC prevede că persoana interesată într-un proces pornit între alte persoane poate interveni în el alături de reclamant sau de pîrît pînă la închiderea dezbaterilor judiciare în prima instanţă dacă hotărîrea pronunţată ar putea să influenţeze drepturile sau obligaţiile lui faţă de una din părţi. Astfel, prin încheierea din 13 mai 2011, Victor Gafton a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu (f.d. 32). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013, a fost admis apelul declarat de către Gheorghe Ciubotaru, a fost casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 20 februarie 2012, fiind adoptată o nouă hotărîre prin care s-a admis în parte cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe Ciubotaru, fiind încasat din contul Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă municipiul Chişinău în beneficiul lui Gheorghe Ciubotaru suma de 3000 lei, cu titlu de prejudiciu moral.

Dat fiind faptul că prin decizia enunţată ar putea fi afectate drepturile lui Victor Gafton, în eventualitatea adresării Centrului cu o acţiune în regres împotriva dînsului, la 21 iunie 2013, a depus recurs împotriva deciziei date, solicitînd casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului, Victor Gafton a menţionat că instanţa de apel eronat a aplicat normele de drept material şi procedural, iar concluzia invocată în decizia atacată cu recurs, nu corespunde probelor examinate în şedinţa de judecată şi este contrară circumstanţelor cauzei. În aceste circumstanţe urmează a fi admis şi recursul declarat de către Victor Gafton în baza temeiurilor enunţate anterior.

Referitor la recursul declarat de Gheorghe Ciubotaru. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul. La 23 aprilie 2013, Gheorghe Ciubotaru a înaintat cerere de recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei respective cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acţiunii. Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră argumentele 6 lui Gheorghe Ciubotaru, în privinţa încasării sumei de 2 000 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, strict declarative, iar cerinţele dînsului nu au suport legal.

Mai mult decît atît, contrar celor stabilite de instanţa de apel, Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă, pe de o parte, şi Gheorghe Ciubotaru, pe de altă parte, nu se află în raporturi juridice, fapt care i-ar permite ultimului de a solicita încasarea din contul Centrului a sumei de 2 000 000 lei cu titlu de prejudiciu moral. Astfel, în circumstanţele date, legea nu stabileşte răspunderea juridică a instituţiei medicale pentru acţiunile lui Victor Gafton.

Deoarece concluziile instanţei de apel vin în contradicţie cu circumstanţele cauzei, rezultate din aprecierea incorectă şi incompletă a probelor administrate pe dosar, precum şi din interpretarea eronată a normelor de drept material aplicabile litigiului dedus judecăţii, instanţa de recurs, în virtutea competenţei sale, respinge recursul declarat de către Gheorghe Ciubotaru ca neîntemeiat şi admite recursurile depuse de către Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă şi Victor Gafton, casînd decizia instanţei de apel, cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.a) şi f), CPC, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Gheorghe Ciubotaru.

Se admite recursul declarat de Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă. Se admite recursul declarat de către Victor Gafton. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013 şi se menţine hotărîrea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 20 februarie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe Ciubotaru împotriva Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă, intervenient accesoriu Victor Gafton, cu privire la repararea prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat Svetlana Novac Tatiana Vieru 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.