- Dosarul nr.
- 2r-464
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 17 iulie 2013
- Părțile
- Cerbov Vladimir vs Compania de Leasing Premium-Leasing SRL
- Pe scurt
- Cazurile cînd nu se dă curs cererii de apel
2r-464 — Rezolvirea antecontractului de leasing, încasarea sumelor, dobînzii de întîrziere, prejudiciului material şi moral
prima instanţă: A.Andronic dosarul nr. 2r-464/13 instanţa de apel: N.Craiu, L.Bulgac, A.Minciuna DECIZIE 17 iulie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de către Compania de Leasing „Premium Leasing” SRL în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Cerbov Vladimir împotriva Companiei de Leasing „Premium Leasing” SRL cu privire la rezolvirea antecontractului de leasing, încasarea sumei datoriei, dobînzii de întîrziere, prejudiciului material cauzat şi prejudiciului moral cauzat, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2013, prin care a fost restituită cererea de apel declarată de Companiei de Leasing „Premium Leasing” SRL c o n s t a t ă: La 27 decembrie 2011, Cerbov Vladimir a înaintat o cerere de chemare în judecată către Compania de Leasing „Premium Leasing” SRL privind încasarea datoriei în sumă de 30 000 Euro, prejudiciului material cauzat în mărime de 808,35 euro prima de asigurare, 95400 lei cheltuieli pentru reparaţia imobilului, prejudiciul moral cauzat în mărime de 100 000 lei, cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 3200 lei şi taxa de stat achitată în mărime de 6900 lei.
Ulterior, în cadrul şedinţei de judecată şi-a concretizat cerinţele acţiunii, solicitînd instanţei, rezolvirea antecontractului de leasing, încasarea datoriei, dobînzii de întîrziere şi prejudiciului material cauzat. În motivarea acţiunii a invocat că la data de 18.02.2011 a încheiat cu Compania de leasing „Premium-Leasing” SRL un antecontract de leasing seria A nr.016/180211. Potrivit acestui contract Compania de leasing „Premium-Leasing” SRL s-a obligat să procure un imobil amplasat pe adresa mun. Chişinău, str. Mioriţa 12, nr.1 şi nr.2, cu suprafaţa totală de 121,7 m2, nr. cadastral 0100215.173.01 în termen de 6 luni de la data achitării plăţii în sumă de 33 200 Euro, pe care a achitat-o integral, constituind în lei suma de 541 335,96 lei.
Ca condiţie suplimentară pentru încheierea antecontractului de leasing seria A nr.016/180211, pîrîtul a solicitat încheierea unui Contract privind asigurarea vieţii, astfel că la data de 28.02.2011 reclamantul a încheiat cu compania de asigurări „Sigur-Asigur” SRL un Contract privind asigurarea vieţii, seria VD nr.000695 pentru care a achitat suma de 808,35 euro. În scopul executării antecontractului de leasing seria A nr.016/180211 pîrîtul, la data de 23.02.2011 a semnat cu ÎM „TVTEL” SRL, care era proprietarul imobilului din str. Mioriţa 12, nr. 1 şi nr.2, un antecontract de vînzare- cumpărare, prin care a convenit că pînă la 30.08.2011 va încheia contractul de vînzare-cumpărare a imobilului menţionat, la preţul de 80 000 Euro.
Ca urmare a încheierii antecontractului de vînzare - cumpărare a imobilului din mun. Chişinău, str. Mioriţa 12, Cerbov Vladimir, la 23.02.2011, a încheiat cu IM „TVTEL” SRL un contract de locaţiune a imobilului menţionat, valabil pînă la 30.08.2011, dată cînd trebuia să devină proprietar conform antecontractului de leasing. Pîrîtul, Compania de leasing „Premium-Leasing” SRL, nu şi-a executat obligaţiile antecontractului de vînzare - cumpărare a imobilului din str. Mioriţa 12, nr. 1 şi nr.2, semnat la 23.02.2011 cu ÎM „TVTEL” SRL. Ca consecinţă, la data de 01.09.2011 reclamantul a fost nevoit să elibereze imobilul nominalizat pe motivul neonorării obligaţiilor contractuale de către compania de leasing, astfel a pierdut imobilul care dorea să-1 procure, achitat parţial.
A mai pierdut şi banii investiţi în reparaţie, a rămas fară încăpere unde urma să practice activităţi. Reclamantul, s-a adresat în repetate rînduri către pîrît cu cerinţa de a achita imobilul nominalizat, mai apoi cu cerinţa de a-i restitui suma de bani care a achitat-o în baza antecontractului de leasing nr. 016/180211 din 18.02.2011 şi Anexei nr.1 la acesta. Însă pîrîtul aşa şi nu a întors banii pe care-i reţine nejustificat, cauzîndu-i astfel prejudicii enorme reclamantului.
Consideră reclamantul că pîrîtul a încălcat art. 572 Cod Civil care prevede că obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit, care urmează a fi coraborat cu art. 602 Cod Civil, respectiv urmează să-1 despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat, care constituie cheltuielile de efectuare a asigurării pe viaţă în mărime de 808,35 euro, fiind prejudiciu direct cauzat lui Cerbov Vladmir şi care urmează a fi încasat de la pîrît integral. Mai susţine reclamantul că conform p. 10.1 al antecontractului de leasing seria A nr.016/180211 din 18.02.2011, părţile sunt în drept de a rezolvi contractul prin acordul scris al unei părţi.
Totodată, avînd în vedere caracterul sinalagmatic al antecontractului de leasing seria A nr.016/180211 din 18.02.2011, condiţiile căruia au fost executate integral de reclamant, iar pe de altă parte încălcate flagrant de pîrît, reclamantul consideră că antecontractul de leasing seria A nr.016/180211 din 18.02.2011 este rezolvit în temiul art. 735 Cod Civil al RM, deoarece încălcarea ţine de esenţa contractului şi privează substanţial reclamantul de ceea ce se aştepta de la executarea contractului. Neexecutarea dă temei reclamantului să presupună că nu poate conta pe executarea în viitor a contractului, deoarece pîrîtul a scris expres în adresarea sa nr.15 din 20.10.2011. că nu va procura pentru Cerbov Vladimir bunul imobil pentru care a fost semnat antecontractul.
Bazîndu-se pe faptul că pîrîtul a reţinut ilegal suma în mărime de 541 335,96 lei, peste termenul limită indicat în cererea nr.03/11 din 01.11.2011, în temeiul prevederilor art. 618 Cod Civil şi art. 619 Cod Civil, începînd cu data de 18.11.2011, reclamantul a calculat dobîndă pentru întîrzierea executării obligaţiunilor pecuniare din suma de 541 335,96 lei, care, constituie 87 821,46 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 26 noiembrie 2012 s-a admis acţiunea. S-a rezolvit antecontractul nr. 016/180211 din 18.02.2011 şi Anexa nr. I din 18.02.2011 la acesta, semnat între Compania de leasing „Premium-Leasing” SRL şi Cerbov Vladimir cu restabilirea situaţiei anterioare încălcării dreptului.
S-a încasat de la Compania de leasing „Premium-Leasing” SRL în folosul lui Cerbov Vladimir datoria în sumă de 541 335, 96 lei, prejudiciul material cauzat prin achitarea primei de asigurare în sumă de 13 280 lei şi dobînda în sumă de 87 821, 46 lei, în total 642 437, 42 lei. S-a încasat de la Compania de leasing „Premium-Leasing” SRL în beneficiul lui Cerbov Vladimir cheltuielile de judecată pentru asistenţă juridică în sumă de 3200 lei şi taxa de stat în sumă de 6900 lei. S-a încasat de la Compania de leasing „Premium-Leasing” SRL în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 12 373, 13 lei. La 21 ianuarie 2013 Compania de leasing „Premium-Leasing” SRL a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe solicitînd admiterea acestuia, casarea integrală a hotărîrii cu remiterea cauzei la rejudecare în prima instanţă.
În motivarea apelului apelantul Compania de leasing „Premium-Leasing” SRL a indicat că, instanţa de fond pronunţînd hotărîrea a interpretat eronat legea materială. La înaintarea cererii de apel apelantul nu a achitat taxa de stat. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2013 s-a dispus a nu da curs cererii de apel declarată de Compania de leasing „Premium-Leasing” SRL şi i s-a comunicat apelantului despre necesitatea prezentării dovezii de plată a taxei de stat, pînă la data de 03 aprilie 2013. I s-a explicat apelantului că, în caz dacă nu v-a lichida neajunsurile menţionate şi nu v-a prezenta dovada de plată a taxei de stat, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate documentele anexate va fi restituită.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2013 s-a restituit cererea de apel declarată de Companiei de leasing „Premium-Leasing” SRL cu toate documentele anexate. I s-a explicat Companiei de leasing „Premium-Leasing” SRL că restituirea cererii de apel nu exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiaşi apelant, cu aceeaşi cerere de apel, împotriva aceleaşi hotărîri, cu acelaşi obiect şi acelaşi temeiuri, dacă apelantul a lichidat neajunsurile. La 06 iunie 2013 Compania de leasing „Premium-Leasing” SRL a declarat recurs nemotivat împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2013 solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a încheierii contestate şi emiterea unei noi încheieri, prin care să fie admisă examinarea cererii de apel.
Totodată indicînd că i-a fost lezat dreptul la un proces echitabil, menţionînd prevederile art.6 CEDO. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen, indicaţiile din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). După cum denotă actele cauzei, Compania de leasing „Premium-Leasing” SRL a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 26 noiembrie 2012, însă fără a achita taxa de stat la depunerea apelului în conformitate cu art. 364 alin. (1) CPC, care direct indică că cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condiţiile legii.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2013 s-a dispus a nu da curs cererii de apel declarată de Compania de leasing „Premium-Leasing” SRL şi i s-a comunicat apelantului despre necesitatea prezentării dovezii de plată a taxei de stat, pînă la data de 03 aprilie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2013 s-a restituit cererea de apel declarată de Companiei de leasing „Premium-Leasing” SRL cu toate documentele anexate. I s-a explicat Companiei de leasing „Premium-Leasing” SRL că restituirea cererii de apel nu exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiaşi apelant, cu aceeaşi cerere de apel, împotriva aceleaşi hotărîri, cu acelaşi obiect şi acelaşi temeiuri, dacă apelantul a lichidat neajunsurile.
În asemenea împrejurări se constată drept temeinică soluţia instanţei de apel cu privire la restituirea cererii de apel, deoarece în termenul stabilit Compania de leasing „Premium-Leasing” SRL nu a prezentat dovada de plată a taxei de stat, fapt ce atrage consecinţele dispoziţiilor art. 369 alin. (1) lit. a) CPC. Mai mult ca atît, instanţa de recurs menţionează că, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2013 Companiei de leasing „Premium-Leasing” SRL i-a fost acordat termen pentru a lichida neajunsurile pînă la data de 03 aprilie 2013. Conform procesului - verbal la şedinţa din 03 aprilie 2013 reprezentantul Companiei de leasing „Premium-Leasing” SRL, Grîncu Olesi, a solicitat termen pentru achitarea taxei de stat (f.d.123), şedinţa fiind amînată pînă la data de 15 mai 2013. Prin urmare, Compania de leasing „Premium-Leasing” SRL avînd posibilitate reală şi era obligată la acel moment prin lege să prezinte dovada achitării taxei de stat, nu a depus.
Cît priveşte motivul invocat de recurent cu privire la faptul că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, este neîntemeiat, deoarece este declarativ şi lipsit de suport legal şi probatoriu. Faţă de cele ce preced şi având în vedere că toate criticile formulate în recurs sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Companiei de leasing „Premium-Leasing” SRL.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău 15 mai 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Cerbov Vladimir împotriva Companiei de Leasing „Premium Leasing” SRL cu privire la rezolvirea antecontractului de leasing, încasarea sumei datoriei, dobînzii de întîrziere, prejudiciului material cauzat şi prejudiciului moral cauzat. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul /semnătura/ Svetlana Filincova Judecătorii /semnătura/ Galina Stratulat /semnătura/ Iurie Bejenaru Copia corespunde originalului Judecător Iurie Bejenaru