Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
3ra-1057/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
17 iulie 2013
Părțile
Solovei A vs Pretura s.Rîşcani mun.Chişinău, ÎMGFL-19
Pe scurt
Gestionarea deşeurilor, substanţelor toxice a îngrăşămintelor minerale şi pesticidelor

3ra-1057/13 — Strămutarea terenului de acumulare a deşeurilor menajere

prima instanţă: N.Traciuc dosarul nr. 3ra-1057/2013 DECIZIE 17 iulie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru, Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd recursurile declarate de către Pretura sectorului Rîşcani mun.Chişinău şi Direcţia Generală Locativ-Comunală şi Amenajare a Consiliului municipal Chişinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Alexandru Solovei împotriva Preturii sectorului Rîşcani mun.Chişinău, Direcţiei Generale Locativ-Comunale şi Amenajare a Consiliului municipal Chişinău şi Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului locativ nr.19 cu privire la obligarea strămutării terenului de acumulare a deşeurilor menajere (gunoiştea), împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 06 decembrie 2012, prin care a fost admisă parţial acţiunea c o n s t a t ă La 02 aprilie 2012, Alexandru Solovei a depus cerere de chemare în judecată împotriva Preturii sectorului Rîşcani, mun.

Chişinău cu privire la obligarea strămutării terenului de acumulare a deşeurilor menajere (gunoiştea) din str. Miron Costin, 18/1 şi încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, este locatar al blocului locativ nr.18/1 din str. M.Costin, mun. Chişinău, iar timp de mai mulţi ani locatarii blocului se confruntă cu problema amplasării în apropiere a unui teren de acumulare a deşeurilor menajere, care urmează a fi strămutat pe motiv că dăunează sănătăţii, iar terenul este destinat amenajării unui centru de agrement pentru copii. A menţionat că în anul 2009, a fost elaborată, iar ulterior aprobată de Pretura sect. Rîşcani, Regia Autosalubritate, CCL nr.211, Direcţia Generală Arhitectură Urbanism şi Relaţii Funciare a Consiliului mun.

Chişinău schiţa-proiect de strămutare a terenului de acumulare a deşeurilor menajere din str. M.Costin 18/1 pe terenul special amenajat din str. A.Russo 3/3. Iar la 16 mai 2011, Centrul de Sănătate Publică mun. Chişinău a eliberat avizul nr.269 de aprobare a strămutării terenului. Terenul nu a fost strămutat din cauza refuzului Preturii sect. Rîşcani de a elibera decizie de strămutare şi a întreprinde acţiuni în acest sens. Prin petiţiile din 22 octombrie 2008 şi 28 februarie 2012, adresate pîrîtului, locatarii blocului nr.18/1 din str. M.Costin au solicitat strămutarea tomberoanelor de gunoi, cerinţă rămasă nesoluţionată, şi fără răspuns. Consideră reclamantul, că amplasarea terenului, construcţiilor şi a tomberoanelor de acumulare a deşeurilor menajere din str. M.Costin 18/1 este ilegală, deoarece, lipseşte vre-o decizie a autorităţilor publice locale privind amplasarea acestora pe terenul în cauză, contravine planului general de dezvoltare a mun.

Chişinău, terenul este destinat pentru amenajarea unui centru de agrement pentru copii. Susţine, că prin refuzul de a strămuta tomberoanele de gunoi, pîrîtul încalcă obligaţiile de asigurare a controlului calităţii construcţiilor provizorii conform art.2 alin.(2) şi (3) din Legea nr.721 din 02 februarie 1996 privind calitatea în construcţii, a încălcat obligaţia sa prevăzută la art.34 lit.o) din Legea nr.431 din 19 aprilie 1995 privind statutul mun. Chişinău.

Invocă, că amplasarea gunoiştii contravine art. 3 lit.d) din Legea privind protecţia mediului înconjurător, art. 10 lit.c) şi art.69 din Legea nr.1515 din 16 iunie 1993, art.18 din Legea nr.1347 din 09 octombrie 1997, pîrîtul nu a prezentat aviz pozitiv al Expertizei ecologice de stat asupra documentaţiei de proiect de amplasare a gunoiştei, nu a prezentat informaţia privind includerea acesteia în registrul locurilor de depozitare a deşeurilor, precum şi a încălcat art. 15 din Legea nr. 1347 din 09 octombrie 1997. A mai solicitat aplicarea măsurii de asigurare a acţiunii prin interzicerea pîrîtului de a efectua lucrări de amenajare, restabilire, construcţie sau reparaţie a terenului (construcţiilor de pe acesta) de acumulare a deşeurilor menajere din str. M.Costin 18/1.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26 aprilie 2012, a fost aplicată măsura de asigurare a acţiunii prin interzicerea pîrîtului de a efectua lucrări de amenajare, restabilire, construcţie sau reparaţie a terenului (construcţiilor de pe acesta) de acumulare a deşeurilor menajere din str. M.Costin 18/1 mun. Chişinău, pînă la examinarea cauzei în fond. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 iunie 2012, au fost atraşi în proces în calitate de copîrîţi Direcţia Generală Locativ-Comunală şi Amenajarea a Consiliului mun. Chişinău şi întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr.19. La 22 iunie 2012, reprezentantul reclamantului, Croitor Alexei a depus cerere de concretizare a cerinţelor, solicitînd obligarea pîrîţilor să strămute terenul de acumulare a deşeurilor menajere (gunoiştea) din str. M.Costin 18/1 şi încasarea din contul pîrîtului a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 septembrie 2012, în proces au fost admişi în calitate de coreclamanţi locatarii blocului nr.18/1 din str. M.Costin, mun. Chişinău: Bîrca V., Bicer T., Strigunov E., Lozovan G., Burenco E., Rogovaia E., Harmaniuc P., Vaşciaev A., Sultan A., Furculiţa I., Mişin V., Cleciciov Gh., Grama V., Esanu V., Scacun L, Hadjicov E., Cocinev V. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 noiembrie 2012, a fost scoasă de pe rol cererea de chemare în judecată depusă de coreclamanţii Bîrca V., Bicer T., Strigunov E., Lozovan G., Burenco E., Rogovaia E., Harmaniuc P., Vaşciaev A., Sultan A., Furculiţa I., Mişin V., Cleciciov Gh., Grama V., Esanu V., Scacun I., Hadjicov E., Cocinev V., din motivul nerespectării procedurii prealabile.

În cadrul examinării cauzei, Alexandru Solovei a depus cerere de concretizare a cerinţelor, solicitînd obligarea pîrîţilor să strămute terenul de acumulare a deşeurilor menajere (gunoiştea) din str. M.Costin 18/1, în scopul amenajării lotului în teren de agrement pentru copii, conform documentaţiei de proiect. În motivarea cererii suplimentare, a menţionat, că faptul amplasării terenului de acumulare a deşeurilor menajere în a. 1967 nu denotă, că la momentul de faţă terenul este amplasat legal în raport cu blocurile locative ridicate după anul 1967, inclusiv, blocul locativ al reclamantului, necorespunderea amplasării fiind confirmată prin scrisoarea nr.04/2-302 din 05 noiembrie 2008 a Centrului de Medicină Preventivă mun.

Chişinău, prin care se constată distanţa de 8 metri de la bloc a terenului de acumulare a deşeurilor, faţă de minimul de 20 metri, prevăzut de standardele SNIP 2.07.01-89. A mai specificat, că pînă la momentul de faţă pîrîţii nu au prezentat acte privind confirmarea legalităţii amplasării terenului în litigiu, dar şi că nu există acordul locatarilor la această amplasare. Pe locul în cauză, prin schiţa de proiect din 2009, aprobată de Pretura sect. Rîşcani, Regia Autosalubritate, CCL nr.211, Direcţia Generală Arhitectură Urbanism şi Relaţii Funciare a Consiliului mun. Chişinău, precum şi planul blocului locativ nr.18/1 este prevăzută amplasarea terenului pentru copii. Mai menţionează, că terenul cu gunoişte creează stare deplorabilă sanitară a teritoriului.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 06 decembrie 2012 acţiunea a fost admisă parţial, fiind obligată Pretura sectorului Rîşcani mun.Chişinău şi Direcţia Generală Locativ-Comunală şi Amenajare a Consiliului municipal Chişinău să strămute locul de acumulare a deşeurilor menajere (gunoiştea) din str.Miron Costin, 18/1, mun.Chişinău, în scopul amenajării lotului în cauză în teren de agrement pentru copii, conform documentaţiei de proiect. Pretenţiile reclamantului către Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului de Locuinţe nr.19 au fost respinse. La 19 februarie 2013 Pretura sectorului Rîşcani mun.Chişinău a declarat recurs împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 06 decembrie 2012 cerînd casarea hotărîrii primei instanţe.

La 04 aprilie 2013, Direcţia Generală Locativ-Comunală şi Amenajare a Consiliului municipal Chişinău a declarat recurs împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 06 decembrie 2012, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîrii de respingere a acţiunii. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate şi care urmează a fi respinse, cu menţinerea hotărîrii primei instanţe din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.

Înaintînd acţiunea în instanţa de judecată împotriva Preturii sectorului Rîşcani mun.Chişinău, Direcţiei Generale Locativ-Comunală şi Amenajare a Consiliului municipal Chişinău şi Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului locativ nr.19, Alexandru Solovei a solicitat obligarea strămutării terenului de acumulare a deşeurilor menajere (gunoişte) din str.Miron Costin 18/1, mun.Chişinău. Fiind investită cu acţiunea în cauză prima instanţă a ajuns la concluzia temeinicei parţiale a acţiunii. În conformitate cu art.69 din Legea nr.1515 din 16 iunie 1993 privind protecţia mediului înconjurător, se admite deposedarea deşeurilor de orice fel, inclusiv menajere numai în perimetre special amenajate, cu controlul permanent al modului de respectare a legislaţiei cu privire la protecţia mediului.

În conformitate cu art.18 alin.(1) şi (2) din Legea nr.1347 din 09 octombrie 1997 privind deşeurile de producţie şi menajere, păstrarea deşeurilor se efectuează prin metode şi mijloace care exclud periclitarea calităţii mediului, sănătăţii populaţiei şi provocarea altor daune. Selectarea terenurilor pentru depozitarea deşeurilor, se efectuează în conformitate cu normele şi regulile de construcţie şi sanitare în modul stabilit de autoritatea centrală abilitată cu protecţia mediului înconjurător de comun acord cu Ministerul Sănătăţii. Materialele cauzei denotă că pe o porţiune de teren din str.Miron Costin 18/1 mun.Chişinău este amplasat locul de acumulare a deşeurilor menajere (gunoiştea). La 24 aprilie 1998 de către Primăria mun.Chişinău a fost aprobat planul blocului locativ nr.18/1 din str.Miron Costin mun.Chişinău, întocmit de CCL 211, conform căruia terenul de amplasarea a deşeurilor menajere coincide cu terenul de joacă pentru copii (f.d.97).

La 19 mai 2009 Direcţia Generală Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare a întocmit schiţa-proiect cu privire la amplasarea containerelor pentru gunoi din str.A.Russo 3/3, aprobat la 04 iunie 2009 de către Pretura sect.Rîşcani mun.Chişinău. Totodată prin schiţa-proiect a fost stabilit de a se amenaja terenul din str.M.Costin 18/1 mun.Chişinău în centru de agrement pentru copii, iar cel din str.A.Russo 3/3 de a fi amenajat în teren de acumulare a deşeurilor menajere (f.d.96). Mai mult ca atît la 16 mai 2011 Centru de Sănătate Publică mun.Chişinău a eliberat Avizul sanitar nr.269 privind repartizarea lotului de pămînt pentru construcţii prin care a aprobat strămutarea terenului de acumulare a deşeurilor menajere din str.M.Costin 18/1 mun.

Chişinău pe terenul din str.A.Russo 3/3 mun.Chişinău (f.d.35). La caz este relevant şi faptul că prin scrisoarea nr.04/4-84 din 26 aprilie 2012 a Centrului de Sănătate Publică mun.Chişinău este menţionat că conform SNiP 2.07.01- 89 p.2.13 „Construcţia urbană. Planificarea şi edificarea localităţilor urbane şi rurale” la proiectarea construcţiilor locative cu blocuri, urmează a fi respectată amplasarea terenurilor, şi anume terenurile pentru colectarea deşeurilor menajere solide trebuie să fie amplasate la distanţa de 20-100 metri (f.d.36). Însă materialele cauzei atestă că terenul de acumulare a deşeurilor menajere este amplasat la o distanţă de 8 metri de la partea laterală a blocului locativ din str.Miron Costin 18/1 mun.Chişinău (f.d.37).

Reieşind din cele menţionate, este cert faptul că terenul de acumulare a deşeurilor menajere este amplasat contrar normelor stabilite, adică la o distanţă mai mică decît cea minimă prevăzută de 20 metri de la blocul nr.18/1 din str.Miron Costin, mun.Chişinău, ducînd în cele din urmă la periclitarea calităţii mediului şi a sănătăţii populaţiei. Astfel instanţa de apel întemeiat a ajuns la concluzia de a dispune strămutarea terenului de acumulare a deşeurilor menajere (gunoiştea) din str.Miron Costin 18/1 mun.Chişinău şi de a amenaja terenul menţionat în centru de agrement pentru copii, or aceasta reiese din Planul blocului locativ nr.18/1 din str.Miron Costin mun.Chişinău şi din Schiţa-proiect privind amplasarea containerelor pentru gunoi din str.A.Russo 3/3.

Totodată instanţa de recurs consideră justă constatarea primei instanţe precum că Direcţia Generală Locativ-Comunală şi Amenajare a Consiliului municipal Chişinău şi Pretura sect.Rîşcani mun.Chişinău poartă răspundere pentru executarea lucrărilor de strămutare a terenului menţionat. Distinct de cele enunţate, se reţine că hotărîrea primei instanţe este adoptată în limitele competenţei sale, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, avînd la bază cumulul de probe, care au fost administrate cu respectarea normelor de drept procedural. În asemenea împrejurări şi avînd în vedere faptul că hotărîrea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar temeiurile invocate de către recurenţi sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursurile şi de a menţine hotărîrea primei instanţe.

În conformitate cu art.444, art.445 alin. (1) lit. a), şi alin.(3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se resping recursurile declarate de către Pretura sectorului Rîşcani, mun.Chişinău şi Direcţia Generală Locativ-Comunală şi Amenajare a Consiliului municipal Chişinău. Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 06 decembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Alexandru Solovei împotriva Preturii sectorului Rîşcani mun.Chişinău, Direcţiei Generale Locativ-Comunală şi Amenajare a Consiliului municipal Chişinău şi Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului locativ nr.19 cu privire la obligarea strămutării terenului de acumulare a deşeurilor menajere (gunoiştea).

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Iurie Bejenaru Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.