Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2284/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
17 iulie 2013
Părțile
Miron Ion vs Butescu Viorel, Secrieru Stefan, Gurdis-Secrieru Vera si Cosnicean Andrei, intervenient accesoriu notarul privat Vasile Stahurschi
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-2284/13 — Nulitatea contractelor de vînzare cumpărarea

Prima instanţă: Ion Bulhac 2ra-2284/13 Instanţa de apel: A. Minciun[, V. Pruteanu, A. Nogai ÎNCHEIERE 17 iulie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul – Svetlana Filincova Judecătorii – Galina Stratulat şi Iurie Bejenaru examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Miron Ion, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Miron Ion împotriva lui Butescu Viorel, Secrieru Ştefan, Gurdişi-Secrieru Vera şi Cosnicean Andrei, intervenient accesoriu notarul privat Vasile Stahurschi, despre declararea nulă a contractelor de vînzare-cumpărare al terenurilor şi acţiunea reconvenţională Secrieru Ştefan, Gurdiş-Secrieru Vera împotriva lui Miron Ion şi Butescu Viorel, despre recunoaşterea ca cumpărători de bună credinţă a lotului de teren, împotriva deciziei Curții de Apel Chişinău din 31 octombrie 2012, prin care a fost admis apelul declarat de Butescu Viorel, casată parţial hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 13 aprilie 2012, şi emisă o nouă hotărîre cu privire la respingerea acţiunii ca neîntemeiată, constată La 13 aprilie 2011, Miron Ion a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Butescu Viorel, Secrieru Ştefan, Gurdiş-Secrieru Vera şi Cosnicean Andrei, intervenient accesoriu notarul privat Vasile Stahurschi, privind declararea nulă a contractelor de vînzare-cumpărare al terenurilor. În motivarea acţiunii reclamantul Miron Ion a indicat că, la 11 septembrie 2009 între Miron Ion şi Butescu Viorel a fost încheiat contractul de vînzare- cumpărare nr. 15421 conform căruia Miron Ion a vîndut, iar Butescu Viorel a cumpărat terenul agricol cu suprafaţa de 1,567 ha, amplasat în mun.

Chişinău, com. Tohatin, extravilan, cu nr. cadastral 0146116.063. Conform p.3.1 al contractului de vînzare-cumpărare terenul a fost vîndut la preţ de 20 000 lei. Consideră reclamantul că, contractul în cauză este unul simulat, deoarece prin încheierea acestui contract se încearcă de a ascunde relaţiile care de fapt există între reclamant şi pîrît. De fapt, pîrîtul Butescu Viorel i-a dat cu împrumut lui pe Miron Ion suma de 44 000 euro, iar drept garanţie pentru restituirea împrumutului Butescu Viorel a cerut de la Miron Ion ca terenul cu nr. cdastral 0146116.063. cu suprafaţa de 1,567 ha, amplasat în mun. Chişinău, c. Tohatin, extravilan să fie înregistrat la OCT Chişinău, pe numele lui, iar la momentul restituirii împrumutului pîrîtul va înregistra terenul pe numele reclamantului.

Mai indică reclamantul că, despre natura acestui contract vorbeşte şi recipisa eliberată de Butescu Viorel la 11 septembrie 2009 lui Miron Ion conform căreia i-a împrumutat lui Miron Ion suma de 44 000 euro pînă la 15 ianuarie 2010, iar drept garanţie de restituire a împrumutului s-a obligat să nu înstrăineze terenul. Solicită reclamantul Miron Ion anularea contractului de vînzare-cumpărare nr. 15421 conform căruia Miron Ion a vîndut, iar Butescu Viorel a cumpărat terenul agricol cu suprafaţa de 1,567 ha, amplasat în mun. Chişinău, com. Tohatin, extravilan, cu nr. cadastral 0146116.063, drept un act simulat.

La data de 19 aprilie 2011 reclamantul Miron Ion a depus o cerere suplimentară prin care mai a solicitat anularea şi a contractului de vînzare – cumpărare încheiat între Butescu Viorel şi Secrieru Ştefan , Gurdiş-Secrieru Vera, la data de 16 noiembrie 2010 şi a fost înregistrat sub nr. 10251. La 18 ianuarie 2012 reclamantul Miron Ion a depus o cerere suplimentară prin care mai a solicitat anularea şi a contractului de vînzare –cumpărare încheiat între Secrieru Ştefan şi Gurdiş-Secrieru Vera cu Butescu Viorel, la data de 27 decembrie 2010 şi contractul de vînzare –cumpărare încheiat între Butescu Viorel şi Cosniceanu Andrei la data de 04 mai 2011. La data de 01 martie 2012 reclamantul Miron Ion a depus o cerere de concretizare a cerinţelor prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată şi declararea nulităţii contractelor de vînzare- cumpărare a terenurilor cu nr.cadastrale: 0146116.063 cu suprafaţa de 1,1759 ha.

şi 0146116.188 cu suprafaţa de 0.3918, din c.Tohatin, mun.Chişinău, extravilan şi anume: nr. 15421 din 11 septembrie 2009 încheiat între Miron Ion şi Butescu Viorel; nr. 10251 din 16 noiembrie 2010 încheiat între Butescu Viorel şi Secrieru Ştefan ; nr. 11312 din 27 decembrie 2010 încheiat între Secrieru Ştefan, Gurdiş-Secrieru Vera şi Butescu Viorel; nr.3351 din 04 mai 2011 încheiat între Butescu Viorel şi Cosnicean Andrei, cu aducerea părţilor la poziţia iniţială. La 14 decembrie 2011 Secrieru Ştefan, Gurdiş-Secrieru Vera au depus acţiune reconvenţională împotriva lui Miron Ion şi Butescu Viorel, despre recunoaşterea ca cumpărători de bună credinţă a lotului de teren litigios.

În motivarea acţiunii reconvenţionale Secrieru Ştefan şi Gurdiş-Secrieru Vera au indicat că, au procurat de la Butescu Viorel terenul cu nr. cadastral : 0146116.063 conform contractului de vînzare-cumpărare nr.10251 din 16 noiembrie 2010. Acest drept a fost dobîndit cu bună credinţă în modul şi ordinea stabilită de lege. Ulterior proprietarii au divizat acest teren în două imobile, unul din care a fost înstrăinat. Secrieru Ştefan şi Gurdiş-Secrieru Vera au mai indicat că, nu pot fi reţinute argumentele reclamantului privind pretinsa simulare a contractului de vînzare- cumpărare nr. 15421 din 11 septembrie 2009, deoarece părţile n-au avut intenţia de a crea o falsă reprezentare terţilor despre natura juridică a contractlui.

Faptul că, Miron Ion şi Butescu Viorel au avut intenţia de a încheia un contract de vînzare- cumpărare se constată şi prin semnăturile acestora din contract, iar voinţa neviciată a părţilor a fost autentificată de către notar. Mai mult ca atît, părţile au prevăzut posibilitatea răscumpărării terenului, însă Miron Ion nu şi-a exercitat acest drept. Astfel, Secrieru Ştefan şi Gurdiş-Secrieru Vera au respectat toate condiţiile prevăzute de lege pentru dobîndirea dreptului de proprietate asupra acestui imobil, avînd în vedere buna credinţă a acestora, precum şi faptul că ei nu pot răspunde pentru pretinsa simulare de Miron Ion. Solicită Secrieru Ştefan şi Gurdiş-Secrieru Vera recunoaşterea ca cumpărători de bună credinţă a terenului cu nr.cadastral 0146116.063, din mun.Chişinău, c.Tohatin.

Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău din 13 aprilie 2012, a fost admisă acţiunea înaintată de Miron Ion către Butescu Viorel, Secrieru Ştefan, Gurdiş-Secrieru Vera şi Cosnicean Andrei, intervenient accesoriu notarul privat Vasile Stahurschi privind declararea nulă a contractelor de vînzare - cumpărare al terenurilor, şi a fost respinsă acţiunea reconvenţională înaintată de Secrieru Ştefan, Gurdiş-Secrieru Vera către Miron Ion şi Butescu Viorel privind recunoaşterea ca cumpărători de bună credinţă a lotului de teren. Prin decizia deciziei Curții de Apel Chişinău din 31 octombrie 2012, a fost admis apelul declarat de către Butescu Viorel şi a fost casată hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.

Chişinău din 13 aprilie 2012 în partea admiterii acţiunii lui Miron Ion, şi în această parte a fost emisă o nouă hotărîre conform căreia acţiunea înaintată de Miron Ion către Butescu Viorel, Secrieru Ştefan, Gurdiş-Secrieru Vera şi Cosnicean Andrei, intervenient accesoriu notarul privat Vasile Stahurschi privind declararea nulă a contractului de vînzare - cumpărare din 11 septembrie 2009 a terenului cu nr. cadastral 0146116.063 încheiat între Miron Ion şi Butescu Viorel, contractului de vînzare - cumpărare nr. 10251 din 16 noiembrie 2010 a terenului cu nr. cadastral 0146116.063 încheiat între Butescu Viorel şi Secrieru Ştefan, contractului de vînzare - cumpărare nr. 11312 din 27 decembrie 2010 a terenului cu nr. cadastral 0146116.188 încheiat între Secrieru Ştefan şi Gurdiş- Secrieru Vera pe de o parte şi Butescu Viorel pe de altă parte, contractului de vînzare - cumpărare nr. 3351 din 04 mai 2011 a terenului cu nr. cadastral 0146116.188 încheiat între Butescu Viorel şi Cosnicean Andrei – fost respinsă ca neîntemeiată, ca neîntemeiată, în rest hotărîrea instanţei de fond a fost menţinută fără modificări.

La 22 aprilie 2013, Miron Ion a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe pe care o consideră legală şi întemeiată. În motivarea cererii de recurs recurentul a indicat că, instanţa de apel a încălcat în mod evident normele de drept material şi a emis o decizie părtinitoare şi nemotivată. La 09 iulie 2013, Butescu Viorel şi Cosniceanu Andrei iar la 15 iulie 2013 şi Secrieru Ştefan au depus referinţe la recursul declarat de Miron Ion, solicitînd respingerea recursului ca fiind inadmisibil. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.

Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce ţin de declararea contractului de vînzare- cumpărare nr. 15421 conform căruia Miron Ion a vîndut, iar Butescu Viorel a cumpărat terenul agricol cu suprafaţa de 1,567 ha, amplasat în mun. Chişinău, com. Tohatin, extravilan, cu nr. cadastral 0146116.063, drept un act simulat, invocînd drept dovadă în acest sens o recipisă scrisă de mînă în copie. În viziunea recurentului, instanţa de apel nu a luat în consideraţie la examinarea cauzei această probă. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs.

Mai mult ca atît, în cererea de recurs recurentul invocă exact aceleaşi argumente expuse şi în cererea de chemare în judecată, pe marginea cărora instanţa de apel s-a expus, dîndu-le apreciere în conformitate cu art. art. 121-122, 130 CPC. Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate şi a stabilit just cadrul legal aplicabil speţei, iar argumentele invocate de recurent nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Miron Ion ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, art.431 al.(2), art.433 lit. a), art.440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Miron Ion se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.