2ra-2311/13 — Încasarea prejudiciului material

dosarul nr.2ra-2311/13 prima instanţă: M. Avornic instanţa de apel: Nina Cernat, Anatol Pahopol, Ana Gavriliţa ÎNCHEIERE 11 iulie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Nicolae Clima examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de unitatea militară 1002 a Departamentului trupelor de carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a unităţii militare 1002 a Departamentului trupelor de carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne împotriva lui Ion Nicolai, cu privire la încasarea prejudiciului material, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 februarie 2013, prin care apelul declarat de unitatea militară 1002 a Departamentului trupelor de carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne a fost respins şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, municipiul Chişinău din 02 noiembrie 2012, prin care acţiunea a fost respinsă integral, c o n s t a t ă La 24.10.2011, reclamantul, Unitatea militară 1002 a DTC a MAI a depus cerere de chemare în judecată lui Ion Nicolai, cu privire la încasarea prejudiciului material.

În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că, în perioada 05.05.2010 - 17.05.2011 pârâtul Ion Nicolai şi-a îndeplinit serviciul militar în termen în cadrul unităţii militare 1002 a Departamentului Trupelor de Carabinieri a MAI, deţinând de la data 08.09.2011 funcţia de şofer în grupul de autoturisme al plutonului auto, CAAMT. La 08.03.2011, pârâtul Ion Nicolai în calitate de şofer de serviciu, în jurul orelor 18:30 la intersecţia str. Bucureşti - A. Puşkin, mun. Chişinău, conducând automobilul de serviciu de model „VAZ – 2107” n/î MAI 0260, a ignorat prevederile Regulamentului circulaţiei rutiere aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 357 din 13.05.2009, a comis un accident rutier, în urma căruia a fost deteriorat considerabil automobilul de serviciu a unităţii militare 1002 a Departamentului Trupelor de Carabinieri, precum şi girofarul acesteia.

Indică reclamantul că în urma cercetărilor efectuate de către poliţia rutieră s-a stabilit că, vinovat de producerea accidentului rutier s-a dovedit a fi şoferul automobilului de model „VAZ -2107” cu n/î MAI 0260, fiind emisă decizia agentului constatator privind aplicarea sancţiunii din data de 13.05.2011, astfel fiind prejudiciată Unitatea Militară 1002 a DTC a MAI. Conform calculelor serviciului finanţe a unităţii militare 1002, pârâtul urmează să restituie unităţii militare 1002 a DTC suma de 30 739, 00 lei (24 562,00 lei costul restant al maşinii, după calcularea termenului de uzură şi 6 177, 00 lei costul restant al girofarului, după calcularea termenului de uzură). Reclamantul a depus cerere de concretizare a pretenţiilor privind recuperarea prejudiciului material de către pârâtul Ion Nicolai, în sumă de 30 739 lei.

Reclamantul îşi întemeiază opinia referindu-se la prevederile art. 7 a Legii nr.1477 cu privire la răspunderea materială a militarilor din 22.11.2002, conform cărora, comandantul (şeful), în limita competenţei sale, este obligat, în cazul depistării prejudiciului, să iniţieze de îndată o cercetare administrativă pentru stabilirea cauzelor survenirii şi mărimii prejudiciului, precum şi a persoanelor vinovate. Cercetarea administrativă poate să nu fie efectuată dacă cauzele prejudiciului, mărimea lui şi persoanele vinovate au fost stabilite de către instanţa de judecată sau în urma reviziei, controlului sau urmăririi penale.

Menţionează reclamantul, că reieşind din prevederile legale, de către organele abilitate a fost desfăşurată ancheta de serviciu pe cazul dat, fiind emisă încheierea cercetării de serviciu, prin care s-a propus sancţionarea disciplinară a caporalului Ion Nicolai, şofer superior, şef a grupei patrulare al plutonului auto a CAMMT a unităţii militare 1002 în conformitate cu prevederile art.44 lit. e) al Regulamentului disciplinei militare cu retrogradarea în funcţie cu o treaptă, sancţiunea fiindu-i aplicată prin ordinul nr.48 efectiv din 08.04.2011. Reieşind din prevederile art.8 alin.7) al Legii nr. 1477 cu privire la răspunderea materială a militarilor din 22.11.2002, recuperarea prejudiciului se efectuează indiferent de tragerea la răspundere disciplinară, administrativă sau penală a militarului pentru acţiunile, care au avut drept urmare cauzarea prejudiciului.

În conformitate cu prevederile art. 1398 CC, cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în conformitate cu prevederile alin. (4) al aceluiaşi articol, prejudiciul nu se repară dacă a fost cauzat la rugămintea sau cu consimţământul persoanei vătămate şi dacă fapta autorului nu vine în contradicţie cu normele de etică şi morală. Precizează reclamantul că, în adresa pârâtului au fost înaintate mai multe pretenţii cu propunerea de a restitui în termen de 30 zile prejudiciul material cauzat în urma accidentului rutier, la care dumnealui nu a reacţionat. Cere unitatea militară 1002 a Departamentului trupelor de carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne restituirea din contul lui Ion Nicolai a sumei de 30 739 lei (24 562, 00 costul restant al maşinii, după calcularea termenului de uzură şi 6 177, 00 lei costul restant al girofarului, după calcularea termenului de uzură).

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 02.11.2012, acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 februarie 2013, apelul declarat de unitatea militară 1002 a Departamentului trupelor de carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 14 mai 2013, unitatea militară 1002 a Departamentului trupelor de carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 ianuarie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26.02.2013 şi a hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 02.11.2012, cu emiterea unei noi hotărîri pe cauza dată.

Invocă recurentul că instanţa de judecată, examinînd cauza civilă, nu a constatat şi elucidat circumstanţe importante pentru soluţionarea cauzei, precum şi circumstanţele nu au fost dovedite cu probe veridice şi suficiente, interpretînd şi aplicînd eronat legea Consideră recurentul că a existat o încălcarea esenţială şi o aplicare eronată a normelor de drept material şi a normelor de drept procedural, şi anume: a fost interpretat în mod eronat legea; a fost aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului; instanţa de judecată a dat o apreciere arbitrală probelor cauzei civile. Indică recurentul că hotărîre pe dosarul nr. 5-299/2012 prin care au fost anulate Ordonanţa procurorului mun.

Chişinău din 21.04.2011 şi Decizia agentului constatator a Poliţiei Rutiere a CGP mun. Chişinău din 13.05.2011 prin care i-au fost aplicate cet. Nicolai Ion amendă în mărime de 50 de unităţi convenţionale şi 6 puncte de penalizare, la care fac referire instanţele de judecată nu avea o dată de la care această hotărîre a devenit irevocabilă. Cu atît mai mult că de către unitatea militară a fost înaintat un demers către Poliţia Rutieră a CGP mun. Chişinău, precum şi către procuratura mun. Chişinău prin care s-a solicitat de a fi comunicat dacă hotărîrea pe dosarul nr. 5-299/2012 a fost atacată cu recurs, astfel prin răspunsul nr. 12916 din 05.09.2012 şi nr. 13163 din 10.09.2012 a fost comunicat faptul că această hotărîre nu a fost atacată deoarece nu a parvenit în cadrul Poliţiei Rutiere şi agentul constatator nu a făcut cunoştinţă cu ea.

Totodată instanţa nu a ţinut cont, şi de faptul că în conformitate cu prevederile art. 254 alin. 2) lit. a) a Codului de procedură civilă, potrivit cărora rămîn irevocabile hotărîrile judecătoreşti emise în primă instanţă, după expirarea termenului de apel, dacă participanţii interesaţi nu au exercitat calea de atac corespunzătoare, iar Poliţiei rutieră nu atacat cu recurs hotărîrea pe dosarul nr. 5- 299/2012 din considerentul că nu au făcut cunoştinţă cu ea.

Mai indică recurentul, că speţei date îi sunt aplicabile prevederile art. 1, 5 lit. a) şi 8 alin. (7) din Legea cu privire la răspunderea materială a militarilor, precum şi potrivit prevederilor art. 37 alin. (2) al Legii nr. 162 din 22.07.2005 cu privire la statutul militarilor, militarii, în dependenţă de gravitatea faptei săvîrşite, poartă răspundere disciplinară, administrativă, materială, civilă şi penală, iar în temeiul art. 37 alin. (5) al aceleaşi legi,.pentru prejudiciile materiale cauzate unităţii militare în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu, militarii poartă răspundere materială, în conformitate cu Legea cu privire la răspunderea materială a militarilor şi cu alte acte legislative.

Complementar celor relatate, invocă recurentul că potrivit prevederilor pct. 10.3 a Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 2 din 7 iulie 2008 cu privire la aplicarea legislaţiei procesuale civile la întocmirea hotărîrii şi încheierii judecătoreşti în motivarea hotărîrii instanţa judecătorească este obligată să indice: - circumstanţele pricinii, constatate de instanţă; - probele veridice pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe; locul aflării, în cadrul dosarului, a probei la care se face referire (f. dosarului); argumentele invocate de instanţă Ia respingerea unor probe; - pretenţiile sau obiecţiile căror participanţi la proces sînt recunoscute în întregime sau parţial temeinice; - cum instanţa consideră necesar de a soluţiona acţiunea; - legile de care s-a călăuzit instanţa.

Iar potrivit pct. 12 al aceleaşi Hotărîri explicative ale CSJ, instanţa judecătorească nu poate să se limiteze la enumerarea în hotărîre a probelor prin care se confirmă împrejurările ce au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii, dar este obligată să expună conţinutul acestor probe şi să le aprecieze după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege, fapt pe care instanţa de judecată nu l-a efectuat. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul reiterează că conform art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 433 din Codul de procedură civilă. Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de unitatea militară 1002 a Departamentului trupelor de carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 432, art.433 lit. a) CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, Dispune Recursul declarat de unitatea militară 1002 a Departamentului trupelor de carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă. Preşedintele şedinţei, Svetlana Novac Judecătorul Judecătorii Tatiana Vieru Nicolae Clima