Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-1227/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 iulie 2013
Părțile
SA Moldtelecom vs IFPS
Pe scurt
Restituirea TVA la investiţii capitale

3ra-1227/13 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: N. Traciuc dosarul nr. 3ra-1227/13 DECIZIE 10 iulie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul- Valeriu Doagă Judecătorii – Nicolae Clima, Vera Macinskaia Ion Vîlcov, Iurie Diaconu examinând recursul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, la cererea de chemare în judecată depusă de SA „Moldtelecom” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 27 februarie 2013 c o n s t a t ă La data de 13 martie 2012 SA „Moldtelecom” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ.

In motivarea acţiunii SA „Moldtelecom” a menţionat, că la data de 24 iunie 2011 SA “Moldtelecom” s-a adresat, în baza art. 1011 al Codului fiscal, cu cererea nr. 01-06-01/5376 privind restituirea TVA în valoare de 73918600 lei, care este aferentă investiţiilor capitale în suma totală documentată de 369593000 lei, efectuate de SA “Moldtelecom” în perioadele octombrie – decembrie 2009, mai- decembrie 2010 şi ianuarie-aprilie 2011. Prin decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat DCM nr. 2371 din 09 august 2011 a fost iniţiat controlul privind determinarea spre restituire a TVA, termenul controlului fiind stabilit de la 09 august 2011 pînă la 26 august 2011. La expirarea acestui termen nu a fost primit actul de control, dar nici altă decizie pe marginea cererii depuse.

În lipsa informaţiei privind derularea în continuare a situaţiei, la expirarea a mai mult de 6 luni de la data depunerii cererii de restituire TVA, la data de 12 martie 2012 SA “Moldtelecom” s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere de chemare în judecată privind obligarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de restituire a TVA în mărime de 73918600 lei şi obligarea pârâtului la calcularea şi 1 achitarea dobânzii la suma TVA spre restituire, care se aplică în cazul depăşirii de către organele fiscale a termenului prevăzut de legislaţia în vigoare privind restituirea TVA, ce se calculează conform prevederilor alin. (3) art. 176 Cod fiscal pentru perioada cuprinsă între data primirii cererii de restituire a TVA şi data compensării de către Trezoreria de Stat.

Ulterior, la data de 03 aprilie 2012, inspectorii fiscali s-au prezentat la sediul reclamantului şi au prezentat decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat DCM nr. 2371, datată cu 09 august 2011 cu menţiunea prelungirii controlului pînă la data 10 aprilie 2012. La data de 12 aprilie 2012 reclamantului i-a fost înmânat actul de control nr. 5-657569 din 12 aprilie 2012, prin care a fost parţial acceptată spre restituire TVA în suma de 44446872 lei, sau cu 29471728 lei mai puţin decât suma TVA solicitată spre restituire conform cererii SA “Moldtelecom” nr. 01-06-01/5376 din 24 iunie 2011 (73918600 lei – 44446872 lei).

Suma TVA de 44446872 lei a fost compensată de către Trezoreria de Stat la data de 29 mai 2012. Nefiind de acord cu acceptarea parţială a sumei TVA spre restituire, la data de 25 aprilie 2012 SA “Moldtelecom” a înaintat Inspectoratului Fiscal Principal de Stat dezacordul nr. 01-07-02/3918 la actul de control prin care a solicitat adoptarea deciziei vizând restituirea integrală a sumei TVA conform cererii. În dezacord SA “Moldtelecom” a expus motivele de fapt şi de drept privind netemeinicia neacceptării a sumelor considerabile a investiţiilor de 72705602 lei şi 73443795 lei (total 146149397 lei) şi, respectiv, a sumelor TVA aferente acestor investiţii de 14541120 lei şi 14688759 lei.

La 21 mai 2012 Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a emis decizia nr. 12/78/T/140 în baza actului de control nr. 5-657569 din 12 aprilie 2012, prin care a fost acceptată spre restituire parţială din buget suma TVA de 44446872 lei, aferentă investiţiilor (cheltuielilor) capitale pentru perioadele fiscale octombrie- decembrie 2009, mai –decembrie 2010 şi ianuarie-aprilie 2011. Totodată, suma TVA de 29229879 lei, aferentă investiţiilor capitale din aceleaşi perioade fiscale în suma totală 146149397 lei, nu a fost acceptată. La data de 15 iunie 2012 SA “Moldtelecom” a înaintat în adresa pârâtului cererea prealabilă nr. 01-10/5691.

La data de 23 iulie 2012 SA “Moldtelecom” a primit decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 222 din 19 iulie 2012 prin care pîrîtul a respins cerinţele înaintate prin cererea prealabilă invocând aceleaşi motive, pe care reclamantul le consideră neîntemeiate, care deja figurează în decizia nr.12/78/T/140 din 21 mai 2012 şi în Actul de control nr. 5-657560 din 12 aprilie 2012. Reclamantul menţionează, că suma neacceptată a TVA de 29229879 lei, se împarte în două sume şi anume: 14541120 lei şi respectiv 14688759 lei.

Pentru suma TVA de 14541120 lei, pentru care nici în actul de control nr. 5- 657569 din 12 aprilie 2012, nici în decizia nr. 12/78/T/140 din 21 mai 2012 nu se conţine menţiunea despre acceptarea acestei sume TVA sau despre refuz în restituirea sumei respective şi pentru a nu admite tergiversarea examinării acţiunii de către instanţa de judecată, SA “Moldtelecom” a înaintat către pârât o altă cerere prin care în mod repetat a solicitat restituirea sumei nominalizate. Cu referire la suma TVA de 14688759 lei, reclamantul consideră, că această sumă a fost nejustificat exclusă din suma totală a TVA de 59135631 lei, care a fost 2 confirmată prin actele de control ale Inspectoratelor Fiscale Teritoriale, menţionate în actul de control al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 5-657569 din 12 aprilie 2012 şi care au servit drept temei pentru restituire a sumei TVA de 44446872 lei.

Reclamantul invocă, că în act şi în decizie se menţionează, că pentru aprecierea sumei TVA spre restituire s-a ţinut cont şi de informaţia din baza de date a Serviciului Fiscal, fiind indicat în continuare că, SA “Moldtelecom” nu are relaţii directe cu întreprinderile create cu intenţia desfăşurării unei activităţi ilicite, însă furnizorii săi au avut procurări directe şi în lanţ de la agenţii economici creaţi cu intenţia desfăşurării unei activităţi ilicite. Reclamantul consideră, că suma TVA provenită în lanţ de la întreprinderi create cu intenţia desfăşurării unei activităţi ilicite constituie total 14688759 lei şi prezintă în justificarea concluziilor sale anexa 2 şi 3 la actul de control.

Reclamantul menţionează, că temei pentru neacceptarea sumei considerabile TVA au servit informaţiile din baza de date a Serviciului Fiscal, dar nu fapte concrete de încălcare fiscală comise de SA “Moldtelecom”. Susţine, că punctul 20 din Regulamentul privind restituirea TVA prevede expres, că la determinarea sumelor TVA spre restituire se verifică sumele TVA aferente livrărilor şi procurărilor, în modul stabilit de legislaţia în vigoare, iar în cazul existenţei dubiilor în partea ce ţine de autenticitatea raporturilor economice, financiare, la decizia şefului (şefului adjunct) al organului fiscal, se va efectua verificarea prin contrapunere la furnizorii de marfă şi servicii, conform principiului – până la producător sau importator.

Consideră, că numai constatarea unor încălcări fiscale concrete din partea SA “Moldtelecom” care au legătura cauzală cu faptele ilicite comise de către alţi agenţi economici, care cad sub incidenţa art. 242 al Codului Penal, poate servi bază pentru anularea tranzacţiilor ilicite şi,ca rezultat, excluderea de la restituire a sumelor care au provenienţa din aceste tranzacţii economice ilicite. Consideră, că nici într-un act de control de contrapunere prezentate de pârât nu se regăseşte menţiune privitor la faptul că nu poate fi confirmată autenticitatea raporturilor SA “Moldtelecom” cu antreprenorii săi şi la rândul său a antreprenorilor cu alţi agenţii economici în legătură cu executarea lucrărilor sau prestarea serviciilor comandate de SA “Moldtelecom” conform contractelor încheiate.

Menţionează, că aşa expresii ca „posibili indici a infracţiunii prevăzute de art. 242 din Codul Penal al RM”, care figurează în câteva acte de contrapunere, nu pot servi ca temei legal pentru a exclude din calcul sumele TVA. În actul de control nu este indicat nici un caz privitor la încălcările comise de firme „fantome” în legătură cu livrările de mărfuri şi servicii pentru care SA “Moldtelecom” solicită restituirea TVA, iar tabelele din anexele 2 şi 3 nu pot fi privite ca argumentarea acestor relaţii, dar şi statutul juridic al bazei de date al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat pentru a servi ca temei pentru probarea unor relaţii delicvente, fără a fi confirmate prin documentele concrete de control prin contrapunere.

Reclamantul menţionează, că nu-i este cunoscut nici un caz de atragere la răspundere a vre-o unui agent economic din cei indicaţi în anexa la actul de 3 control pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 242 din Codul penal, sau ca vre-o tranzacţie să fie declarată nulă pentru sumele care formează suma TVA de 14688759 lei, exclusă din calcul. Mai mult ca atît, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei în răspunsul din 06 septembrie 2012 nr. 02/29-2616 la sesizarea reclamantului de achiziţii a mărfurilor şi serviciilor nu a stabilit careva încălcări, menţionând, că Inspectoratul Fiscal Principal de Stat la adoptarea deciziei aferente actului de control nu a indicat temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza refuzului restituirii TVA, prin ce se atestă că autenticitatea raporturilor este confirmată.

Susţine, că prin constatările generale ale pîrîtului, reflectate în decizie şi actul de control, când nu se indică încălcarea concretă comisă din partea SA “Moldtelecom”, se încalcă prevederile art. 216 alin. (6) al Codului fiscal, care expres prevede, că încălcarea legislaţiei fiscale, dacă aceasta a avut loc, trebuie descrisă obiectiv, clar şi exact. Indică, că pîrîtul, în lipsa oricăror probe, a acuzat SA “Moldtelecom” în existenţa relaţiilor cu agenţii economici creaţi cu intenţia desfăşurării unei activităţi ilicite, şi a sancţionat neîntemeiat întreprinderea prin privarea de dreptul la recuperarea TVA în sumă de 14688759 lei. Decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat a fost adoptată şi cu încălcarea prevederilor art. 136 lit. b) din Codul fiscal, conform căruia organele fiscale au obligaţia prevăzută de Lege privind tratarea corectă a contribuabililor.

Constatarea faptei ilegale săvârşite de o persoană fizică sau juridică se efectuează în baza activităţii de colectare şi administrare a probelor ce dovedesc existenţa nerespectării prevederilor legale. Solicită obligarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de a restitui SA “Moldtelecom” suma TVA în mărime de 73918600 lei şi obligarea de a achita la suma TVA spre restituire, calculată conform prevederilor alin. (3) art. 176 Cod fiscal pentru perioada cuprinsă între data primirii cererii de restituire a TVA şi data compensării de către Trezoreria de Stat.

Prin cererea din 17 august 2012, reclamantul şi-a modificat cerinţele, solicitând anularea deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 12/78/T/140 din 21 mai 2012 în partea constatărilor privitor la provenirea în lanţ de la întreprinderile create cu intenţia desfăşurării unei activităţi ilicite a sumei TVA de 14688759 lei şi neparticiparea acestei sume la aprecierea sumei TVA spre restituire, obligarea reclamantului de a restitui SA “Moldtelecom” suplimentar la suma la suma restituită a TVA de 44446872 lei, conform p. 1 a deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 12/78/T/140 din 21 mai 2012, a sumei TVA de 14688759 lei, achitarea dobînzii la suma TVA de 44446872 lei, calculată conform prevederilor alin. (3) art. 176 Cod fiscal pentru perioada cuprinsă între data de 24 iunie 2011 (data primirii cererii de restituire a TVA nr. 01-06-01/5376) şi data de 29 mai 2012 (data compensării de către Trezoreria de Stat a TVA), achitarea dobînzii la suma TVA de 14688759 lei, calculată conform prevederilor alin. (3) art. 176 Cod fiscal pentru perioada cuprinsă între data de 24 iunie 2011 (data primirii cererii de restituire a TVA nr. 01-06-01/5376) şi data compensării de către Trezoreria de Stat a TVA.

4 În şedinţa din 25 februarie 2013 reclamantul s-a dezis de la pretenţia privind achitarea dobânzii la suma TVA de 44446872 lei, calculată conform prevederilor alin. (3) art. 176 Cod fiscal pentru perioada cuprinsă între data de 24 iunie 2011 (data primirii cererii de restituire a TVA nr. 01-06-01/5376) şi data de 29 mai 2012 (data compensării de către Trezoreria de Stat a TVA), instanţa dispunând încetarea procesului pe acest capăt de cerere prin încheierea din 25 februarie 2005 potrivit art. 265 lit. C) Cod de procedură civilă. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 27 februarie 2013 acţiunea a fost admisă şi s-a anulat decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 12/78/T/140 din 21 mai 2012 în partea constatărilor privitor la provenirea în lanţ de la întreprinderile create cu intenţia desfăşurării unei activităţi ilicite a sumei TVA de 14688759 lei şi neparticiparea acestei sume la aprecierea sumei TVA spre restituire.

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a fost obligat de a restitui SA „Moldtelecom” suplimentar la suma restituită a TVA de 44446872 lei, conform p. 1 al deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 12/78/T/140 din 21 mai 2012, a sumei TVA de 14688759 lei şi de a achita dobânda la suma TVA de 14688759 lei, calculată conform prevederilor alin. (3) art. 176 Cod fiscal pentru perioada cuprinsă între data de 24 iunie 2011 (data primirii cererii de restituire a TVA nr. 01-06-01/5376) şi data compensării de către Trezoreria de Stat a TVA. La data de 18 aprilie 2013 Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a declarat recurs împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 27 februarie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea hotărîrii, cu emiterea unei noi hotărîri privind respingerea acţiunii.

În motivarea recursului a indicat, că instanţa de apel eronat a aplicat normele de drept material. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit.a) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.

S-a constatat că, intimatul SA „Moldtelecom” s-a adresat în instanţa de judecată împotriva recurentului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi a solicitat anularea deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 12/78/T/140 din 21 mai 2012 în partea constatărilor privitor la provenirea în lanţ de la întreprinderile create cu intenţia desfăşurării unei activităţi ilicite a sumei TVA de 14688759 lei şi neparticiparea acestei sume la aprecierea sumei TVA spre restituire, obligarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de a restitui SA „Moldtelecom” suplimentar la suma restituită a TVA de 44446872 lei, conform p. 1 al deciziei nr. 12/78/T/140 din 21 mai 2012, a sumei TVA de 14688759 lei şi de a achita dobânda la suma TVA de 14688759 lei, calculată conform prevederilor alin. (3) art. 176 Cod fiscal pentru perioada cuprinsă între data de 24 iunie 2011 (data primirii cererii de restituire a TVA nr. 01-06-01/5376) şi data compensării de către Trezoreria de Stat a TVA.

5 Prima instanţă a admis cerinţele intimatului. Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că prima instanţă corect a admis cerinţele intimatului. Conform art. 1011 Cod fiscal, este prevăzută restituirea TVA agenţilor economici care au efectuat investiţiile capitale. La data de 24 iunie 2011 intimatul s-a adresat, în baza art. 1011 al Codului fiscal şi Regulamentului privind restituirea TVA, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1024 din 01 noiembrie 2010 cu cererea nr. 01-06-01/5376 către recurent, prin care a solicitat restituirea din buget a TVA pentru perioada octombrie-decembrie 2009, mai-decembrie 2010 şi ianuarie-aprilie 2011. În baza cererii intimatului, la data de 09 august 2011 recurentul a iniţiat controlul fiscal.

În actul de control nr. 5-657569 din 12 aprilie 2012 şi în decizia nr. 12/78/T/140 din 21 mai 2012 a stabilit, că valoarea totală de facto a investiţiilor este de 295678155 lei şi respectiv, suma TVA aferentă investiţiilor confirmate constituie 59135631 lei. Totodată, din suma TVA de 59135631 lei, confirmată în decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 12/78/T/140 din 21 mai 2012, recurentul a acceptat spre restituire doar suma de 44446872 lei. Astfel, suma TVA de 14688759 lei nu a fost acceptată pentru restituire intimatului. Ca temei de refuz pentru nerestituirea sumei indicate a TVA recurentul în decizia nr. 12/78/T/140 din 21 mai 2012 a invocat, că furnizorii intimatului au avut procurări directe şi în lanţ (până la nivelul 3-4) de la agenţii economici creaţi cu intenţia desfăşurării unei activităţi ilicite şi suma TVA, provenită în lanţ de la întreprinderile create cu intenţia desfăşurării unei activităţi ilicite constituie 14 688799 lei.

Prima instanţă corect a considerat motivul invocat de recurent drept nefondat, deoarece conform art. 129 al Codului fiscal, control fiscal reprezintă verificare a corectitudinii cu care contribuabilul execută obligaţia fiscală şi alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală, inclusiv, verificarea altor persoane sub aspectul legăturii lor cu activitatea contribuabilului prin metode, forme şi operaţiuni prevăzute de prezentul cod. În partea ce ţine de corectitudinea cu care contribuabilul execută obligaţia fiscală şi alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală recurentul în actul de control nr. 5-657569 din 12 aprilie 2012 şi în decizia nr. 12/78/T/140 din 21 mai 2012 nu a indicat careva încălcări.

În partea ce ţine de verificarea altor persoane sub aspectul legăturii lor cu activitatea contribuabilului recurentul a efectuat verificările de contrapunere conform art. 223 al Codului fiscal la persoane cu care contribuabilul supus controlului are sau a avut raporturi economice şi financiare, pentru a se constata autenticitatea acestor raporturi. În acest sens, în actul de control şi în decizie se stipulează expres, că SA “Moldtelecom” nu a avut relaţii economico-financiare directe cu întreprinderi create cu intenţia desfăşurării unei activităţi ilicite. 6 Astfel, prin decizia nr. 12/78/T/140 din 21 mai 2012 se confirmă autenticitatea raporturilor între intimat şi furnizorii săi pentru întreaga suma a investiţiilor confirmate de 295678155 lei şi respectiv a sumei TVA aferente acestor investiţii de 59135631 lei.

Conform art. 514 Cod civil, obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) şi din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condiţiile legii. Lipsa raporturilor contractuale între agenţii economici denotă şi lipsa relaţiilor economice şi financiare între aceştia. La judecarea cauzei, examinând probele prezentate de părţi, instanţa nu a stabilit existenţa relaţiilor economice, financiare sau de altă natură între SA “Moldtelecom” şi furnizorii furnizorilor acestuia. Articolul 24 alin. (3) Legea contenciosului administrativ prevede, că la examinarea în instanţa de contencios administrativ a cererii în anulare, sarcina probaţiunii este pusă pe seama pârâtului, iar în materie de despăgubire, sarcina probaţiunii revine ambelor părţi.

Astfel, pentru stabilirea faptelor sau a semnelor infracţiunii prevăzute de art. 242 al Codului penal, în relaţiile în lanţ între intimat, furnizorii acestuia şi furnizorii furnizorilor intimatului la săvârşirea acestor infracţiuni, recurentul urma să sesizeze organele de drept competente în vederea investigării acestor cazuri. Recurentul nu a prezentat probe care confirma acţiunile intimatului la acest subiect. Examinând sesizarea recurentului nr. 01-10/6307 din 06 iulie 2012, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, de competenţa căruia ţinea investigarea infracţiunilor prevăzute de art. 242 al Codului penal, nu a stabilit careva încălcări.

Punctul 13 al Regulamentului privind restituirea TVA expres prevede, că în cazul în care, în urma controlului, organele fiscale care au efectuat controlul propun aprobarea restituirii parţiale a TVA sau necesitatea respingerii cererii, în actul de control întocmit se specifică motivele întemeiate, cu adoptarea deciziei corespunzătoare. În act de control, dar şi în decizie recurentul nu a stipulat temeiul juridic care stă la baza refuzului de restituire a sumei TVA de 14688799 lei. Obligaţia organului fiscal stabilită în art. 136 lit. g) al Codului fiscal prezintă efectuarea, la cererea contribuabilului, compensării sau perfectarea materialelor pentru restituirea sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite.

Neachitarea în termen a sumei TVA de către intimat putea să aibă loc doar în condiţiile stabilite de art. 176 alin. (1) al Codului fiscal, conform căruia termenul de achitare poate fi suspendat numai în cazul în care contribuabilul care solicită restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei, urmează a fi restituită este învinuit de săvârşirea unei infracţiuni prin intermediul tranzacţiilor economice care au condus la apariţia dreptului la restituirea sumelor impozitelor şi/sau taxelor şi faţă de el a fost pornită urmărirea penală pînă la încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, pronunţarea unei sentinţe de achitare definitive de încetare a procesului penal faţă de contribuabilul respectiv.

7 Astfel, ca temei juridic pentru refuzul în restituirea TVA poate servi doar existenţa unei sentinţe definitive faţă de contribuabilul respectiv pentru săvârşirea unei infracţiuni prin intermediul tranzacţiilor economice, care au condus la apariţia dreptului la restituirea sumei TVA faţă de intimat. Prin urmare, motivul invocat de recurent, că unii din furnizorii furnizorilor intimatului (al 3-4 furnizor în lanţ) au fost anulaţi ca plătitori de TVA în baza prevederilor art. 113 alin. (2) lit. b) şi c) Cod fiscal ulterior adresării intimatului pentru restituirea TVA, nu poate servi drept temei juridic pentru refuzul în restituirea TVA intimatului.

Potrivit prevederilor art. 176 alin. (3) Cod fiscal, recurentului îi revine obligaţiunea de a achita intimatului o dobândă, calculată în funcţia de rata de bază, stabilită de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, aplicată la operaţiunile de politică monetară pe termen scurt, pentru perioada cuprinsă între data primirii cererii şi data compensării de către Trezoreria de Stat. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, hotărîrea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar temeiurile invocate de recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine hotărîrea primei instanţe.

În conformitate cu art.445 alin.(1) lit.a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Se menţine hotărîrera Curţii de Apel Chişinău din 27 februarie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SA „Moldtelecom” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima Vera Macinskaia Ion Vîlcov Iurie Diaconu 8

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.