Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-956/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 iulie 2013
Părțile
ÎS Calea Ferată din Moldova vs Serviciul Vamal al RM şi Biroul Vamal Cahul, intervenient accesoriu FPC Valah SRL
Pe scurt
Responsabilitatea titularului operaţiunii de tranzit. Sancţionarea materială a contravenţiilor vamale. Tipurile de contravenţii vamale cu răspundere materială.

3ra-956/13 — Contestarea actului administrativ

Instanţa de fond: Curtea de Apel Cahul Dosarul nr. 3ra-956/13 Judecător: G. Vavrin DECIZIE 10 iulie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima, Ion Vîlcov Iurie Diaconu şi Vera Macinskaia examinînd recursul declarat de Biroul Vamal Cahul, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” împotriva Serviciului Vamal al RM şi Biroului Vamal Cahul, intervenient accesoriu FPC „Valah” Societate cu Răspundere Limitată, cu privire la contestarea actului administrativ împotriva hotărîrii Curţii de Apel Cahul din 28 ianuarie 2013, prin care acţiunea a fost admisă constată La 19 octombrie 2011, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal al R. Moldova, cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii reclamantul Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a indicat că, la 01 septembrie 2011 agentul constatator-inspectorul superior al Biroului Vamal Cahul, T. Toderici a întocmit procesul-verbal cu privire la contravenţie vamală prevăzută de art. 231 pct. 23) Codul Vamal pentru faptul că, la data de 25 septembrie 2010 la Postul Vamal Comrat intern a fost depusă declaraţia vamală de tranzit nr. 2510T359 privind transportarea a 57050 kg de orz, în valoarea totală de 93622,47 lei, de la Postul Vamal Comrat intern la Postul Vamal Etulia-Fricăţei în termen până la 02 octombrie 2010, însă marfa a ajuns cu întârziere la 03 octombrie 2010. Conform Convenţiei privind traficul internaţional feroviar de mărfuri pe Calea Ferată, responsabili pe transportarea mărfurilor pe 1 calea ferată între R Moldova şi alte state este calea Ferată din Moldova, care de fapt nu a respectat partea ce ţine termenul transportării mărfii.

Indică reclamantul că, în baza procesului-verbal sus-menţionat, de către şeful Biroului vamal Cahul, la 01 septembrie 2011 a fost emisă decizia, prin care ÎS „Calea Ferată din Moldova” a fost supusă unei sancţiuni materiale în baza art. 232 lit. i) Codul Vamal sub formă de amendă în mărime de 3% din valoarea mărfii care a constituit obiectul contravenţiei vamale, în sumă de 2808,67 lei. Consideră reclamantul că aceste acte administrative urmează a fi anulate ca fiind ilegale, deoarece în cazul dat ÎS „Calea Ferată din Moldova” nu este subiect al contravenţiei vamale prevăzute de art. 231 pct. 23) Codul vamal şi nu este persoana responsabilă pentru operaţiunea de tranzit.

Menţionează reclamantul că, în decizia adoptată agentul constatator face trimitere la pct.9 al Ordinului Serviciului Vamal nr. 288-o din 20 decembrie 2005, conform căruia persoana responsabilă de operaţiunea de tranzit este titularul regimului vamal de tranzit şi este principalul obligat, introdus în rubrica 50 a declaraţiei vamale. Susţine reclamantul că, ÎS „Calea Ferată din Moldova” nu este principalul obligat şi nu este introdusă în rubrica 50 a declaraţiilor vamale respective. Afirmă reclamantul că, agentul constatator a interpretat eronat prevederile art.8 pct. 5), art. 23 pct. l) Convenţiei privind traficul internaţional feroviar a mărfuri pe calea ferată, deoarece nici una din normele relatate nu reglementează răspunderea şi respectarea de către transportator a regimului vamal de tranzit cum este relatat în decizia care se contestă.

La 14 septembrie 2011 ÎS „Calea Ferată din Moldova” s-a adresat Serviciului Vamal cu cererea prealabilă, solicitând anularea procesului-verbal nr.222/11 din 01 septembrie 2011 şi a deciziei de aplicare a sancţiunii materiale din 01 septembrie 2011, care însă prin răspunsul din 04 octombrie 2011 a fost respinsă. Solicită reclamantul anularea hotărârii Serviciului Vamal al RM pe marginea plângerii împotriva procesului-verbal nr. 222/11 din 01 septembrie 2011 şi deciziei din 01 septembrie 2011, precum şi anularea procesului-verbal nr.222/11 şi a deciziei Biroului Vamal Cahul din 01 septembrie 2011. Prin hotărârea Curţii de Apel Cahul din 28 ianuarie 2013 cererea depusă de ÎS „Calea Ferată din Moldova” a fost admisă.

Au fost anulate ca fiind ilegale, procesul-verbal cu privire la contravenţie vamală nr. 222/11 din 01 septembrie 2011, întocmit de către Biroul Vamal Cahul în privinţa ÎS „Calea Ferată din Moldova”, pentru săvârşirea contravenţiei vamale, prevăzută de art. 231 pct. 23) Cod vamal şi decizia Biroului Vamal Cahul din 01 septembrie 2011 pe dosarul contravenţional vamal nr. 222/11, prin care ÎS „Calea Ferată din Moldova” a fost supusă unei sancţiuni materiale în baza art. 232 lit. i) Codul Vamal sub formă de 2 amendă în mărime de 3% din valoarea mărfii care a constituit obiectul contravenţiei vamale, în sumă de 2808,67 lei. La 15 martie 2013 Biroul Vamal Cahul a declarat recurs, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea integrală a hotărârii din 28 ianuarie 2013, cu pronunţarea unei noi hotărâri privind respingerea cererii de chemare în judecată depusă ÎS „Calea Ferată din Moldova”.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat că, nu este de acord cu hotărîrea Curţii de Apel Cahul, pe care o consideră nelegitimă şi neîntemeiată, bazată pe o apreciere unilaterală, incompletă şi subiectivă, pasibilă de a fi anulată. Cu referire la pct. 4 al Regulamentului din 07.02.2002 privind interacţiunea Departamentului Vamal şi Căii Ferate din RM la perfectarea actelor vamale la mărfurile transportate pe calea ferată indică faptul că, Calea Ferată poartă răspundere pentru integritatea şi transportarea mărfurilor, aflate sub supravegherea vamală şi este obligată să le aducă la staţia de destinaţie în adresa destinatarului indicat în scrisoarea de trăsură. Cu referire la art.59 alin.(1) al Codului transportului feroviar indică faptul că, Calea Ferată este obligată să transporte mărfurile la destinaţie şi în termenele stabilite, inclusiv cele transportate în interes propriu.

Cu referire la pct. 96 alin.(1) şi pct. 98 alin.(2) al Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale indică faptul că, titularul de tranzit vamal este transportatorul mărfurilor. În cadrul termenului stabilit, titularul de tranzit vamal este obligat să prezinte mărfurile, împreună cu declaraţia vamală de tranzit şi documentele însoţitoare, la biroul vamal de destinaţie. Dat fiind faptul că la materialele cauzei nu sunt prezente careva date ce ar confirma faptul remiterii către părţi a copiei motivate a hotărârii recurate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat în termen. La 9 aprilie 2013 în adresa Curţii Supreme de Justiţie a parvenit referinţa din numele directorului general al ÎS „Calea Ferată din Moldova”.

Conform modificărilor operate la Codul de procedură civilă, prin Legea nr.155/05.07.12, în conformitate cu art. 444 CPC RM, recursul se examinează fără înştiinţarea părţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele expuse în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărârii primei instanţe, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. a) CPC, instanţa, după de judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină hotărârea primei instanţe.

3 Din materialele cauzei s-a constatat cu certitudine faptul că, la data de 25 septembrie 2010 la Postul Vamal Comrat intern a fost depusă declaraţia vamală de tranzit nr. 2510T359 privind transportarea a 57050 kg de orz , în valoarea totală de 93622,47 lei, de la Postul Vamal Comrat intern la Postul Vamal Etulia-Fricăţei în termen până la 02 octombrie 2010, însă marfa a ajuns cu întârziere la 03 octombrie 2010. Declaraţia vamală de tranzit privind tranzitarea a 57050 kg de orz, în valoarea totală de 93622,47 lei, a fost depusă de către compania de broker FPC „Valah" SRL, aceasta din urmă fiind indicată în declaraţia vamală menţionată ca declarant şi în rubrica 50 ca principal obligat. Tot din declaraţia vamală, anexată la dosar rezultă că exportator a 57050 kg de orz, în valoarea totală de 93622,47 lei, este „Elit – Agro” SRL.

La 01 septembrie 2011 organul constatator - Biroul Vamal Cahul a întocmit în privinţa întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” procesul-verbal cu privire la contravenţie vamală prevăzută de art. 231 pct. 23) Codul Vamal pentru faptul că, la data de 25 septembrie 2010 la Postul Vamal Comrat intern a fost depusă declaraţia vamală de tranzit nr. 2510T359 privind transportarea a 57050 kg de orz , în valoarea totală de 93622,47 lei, de la Postul Vamal Comrat intern la Postul Vamal Etulia-Fricăţei în termen până la 02 octombrie 2010, însă marfa a ajuns cu întârziere la 03 octombrie 2010, iar conform Convenţiei privind traficul internaţional feroviar a mărfuri pe calea ferată, responsabili pe transportarea mărfurilor pe calea ferată între Republica Moldova şi alte state este Calea Ferată din Moldova, care de fapt nu a respectat partea ce ţine termenul transportării mărfii.

În baza procesului-verbal cu privire la contravenţie vamală, de către şeful Biroului vamal Cahul la 01 septembrie 201 a fost emisă decizia, prin care ÎS „Calea Ferată din Moldova” a fost supusă unei sancţiuni materiale în baza art. 232 lit. i) Codul Vamal sub formă de amendă în mărime de 3% din valoarea mărfii care a constituit obiectul contravenţiei vamale, în sumă de 2808,67 lei. Analizând argumentele expuse în recurs în raport cu circumstanţele pricinii, instanţa de recurs consideră oportun de a reitera prevederile art. 1 pct. 34) Cod vamal, care indică că, titularul operaţiunii este persoana în numele căreia s-a făcut declaraţia vamală (declarantul) sau persoana căreia i-au fost transferate, în privinţa destinaţiei vamale, drepturile şi obligaţiile persoanei menţionate anterior (declarantului).

În conformitate art. 48 alin.(l) Cod Vamal, titularul operaţiunii de tranzit este responsabil de tranzitul mărfurilor. El este obligat să prezinte, în termenul stabilit, organului vamal de destinaţie mărfurile cu mijloacele de identificare intacte, aplicate de organul vamal de plecare. 4 Reieşind din prevederile menţionate, instanţa de recurs conchide că, titular al operaţiunii de tranzit în cazul din speţă este compania de broker FPC „Valah” SRL, care potrivit prevederilor art. 42 alin.(3), art. 48 alin.(l) Cod vamal este responsabil de tranzitul mărfurilor şi este obligat să prezinte, în termenul stabilit, organului vamal de destinaţie mărfurile cu mijloacele de identificare intacte, aplicate de organul vamal de plecare.

Timpul tranzitului mărfii sus menţionate de la postul vamal Comrat intern la postul vamal Etulia-Fricăţei, a fost stabilit până la 02 octombrie 2010, însă nu a fost respectat şi marfa a ajuns cu întârziere la destinaţie la 03 octombrie 2010. Totodată, conform art. 231 pct. 23 Cod vamal, încălcare a reglementărilor vamale pasibilă de răspundere materială este considerată şi nerespectarea procedurii de tranzit, care nu a adus la dispariţia bunurilor aflate în tranzit. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că instanţa de contencios administrativ a Curţii de Apel Cahul corect a dispus anularea actelor administrative contestate ca fiind ilegale.

La caz, instanţa de recurs consideră că în mod incontestabil s-a stabilit că, titular al operaţiunii de tranzit în cazul din speţă este compania de broker FPC „Valah" SRL, care potrivit prevederilor art. 42 alin.(3), art. 48 alin.(l) Cod vamal este responsabil de tranzitul mărfurilor şi este obligat să prezinte, în termenul stabilit, organului vamal de destinaţie mărfurile cu mijloacele de identificare intacte, aplicate de organul vamal de plecare. Prin urmare, responsabilitatea incumbată ÎS „Calea Ferată din Moldova” de către Biroul Vamal Cahul este nejustificată, şi lipsită de suport legal. Or, modul de activitate a Căii Ferate din Moldova la realizarea transporturilor internaţionale este stabilit prin Acordul privind traficul internaţional de mărfuri, actele normative ale Consiliului pentru transportul feroviar al statelor CSI şi Statutului Căilor Ferate.

Potrivit pct.4) din Regulamentul menţionat, Calea Ferată poartă răspundere pentru integritatea şi transportarea mărfurilor, aflate sub supravegherea vamală şi este obligată se le aducă la staţia de destinaţie în adresa destinatarului indicat în scrisoarea de trăsură. Totodată, conform prevederilor art. 23 paragraf 1) al Acordului privind traficul internaţional de mărfuri pe calea ferată, Calea Ferată este responsabilă de întârzierea la livrarea încărcăturii şi de prejudiciile aduse în urma pierderii integrale sau parţiale în timpul începând cu momentul primirii încărcăturii pentru transportare până la livrarea ei la staţia de sosire. Iar conform pct. 1), 2) al Regulamentului privind interacţiunea Departamentului vamal şi Calea Ferată din Moldova la perfectarea actelor vamale la mărfurile transportate pe calea ferată, toate mărfurile importate şi exportate din 5 Republica Moldova cu transportul feroviar, urmează a fi însoţite de acte vamale.

Perfectarea actelor vamale include interacţiunea dintre colaboratorii Căii Ferate şi a organelor vamale în problemele ce ţin de importul, exportul şi tranzitarea mărfurilor pe teritoriul vamal al Republicii Moldova. În această ordine de idei, instanţa de judecată corect a stabilit că, ÎS „Calea Ferată din Moldova” răspunde pentru integritatea şi transportarea mărfurilor, aflate sub supravegherea vamală şi nicidecum de respectarea timpului de tranzit, aceasta în conformitate cu prevederile art. art. 42 alin.(3), art. 48 alin.(l) Cod vamal este pusă în sarcina titularului al operaţiunii de tranzit, în cazul din speţă companiei de broker FPC „Valah" SRL. Mai mult ca atât, în cazul dat ÎS „Calea Ferată din Moldova” nici nu este subiect al contravenţiei vamale, prevăzute de art. 231 pct.23) Cod vamal, deoarece după cum rezultă din declaraţiile vamale de tranzit în rubrica 50 în calitate de principal obligat este indicat FPC „Valah” SRL.

Prin urmare, concluziile agentului constatator privind vinovăţia ÎS „Calea Ferată din Moldova” în săvârşirea contravenţiei vamale prevăzute de art. 231 pct. 23) Cod vamal, adică în nerespectarea procedurii de tranzit, care nu a adus la dispariţia bunurilor aflate în tranzit, este lipsită de suport legal. Sunt întemeiate concluziile instanţei şi referitor la faptul că în relaţiile dintre ÎS „Calea Ferată din Moldova” şi exportatorul mărfii nu sunt aplicabile prevederile art. 1010 Codul civil, la care a făcut referire reprezentantul părţii pârâte.

Totodată, corect au fost respinse argumentele reprezentantului pârâtului precum că compania de broker FPC „Valah” SRL nu poate influenţa asupra termenilor şi modului de tranzitare de ÎS „Calea Ferată din Moldova”, regulile de cuplaj a vagoanelor, formare a garniturilor de vagoane, trenurilor, cât şi a graficul mişcării lor se stabilesc în exclusivitate de aceasta, argumente care într-adevăr sunt pur declarative şi contravin prevederilor art. 42 alin. (3), art. 48 alin.(l) Codul vamal. De asemenea corect a fost menţionat că, în conformitate cu prevederile pct. 2) al Regulamentului privind interacţiunea Departamentului vamal şi Calea Ferată din Moldova la perfectarea actelor vamale la mărfurile transportate pe calea ferată, perfectarea actelor vamale pentru mărfuri se efectuează de către agenţi economici în termenele prevăzute în aceste scopuri de Codul vamal.

Reieşind din circumstanţele enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ, remarcă că argumentele recurentului sunt neîntemeiate şi nu se referă la speţa analizată. Or, Biroul Vamal Cahul însăşi prin cererea de recurs a menţionat faptul că, potrivit pct. 4 al Regulamentului din 07.02.2002 privind interacţiunea Departamentului Vamal şi Căii Ferate din RM la perfectarea actelor vamale la mărfurile transportate pe calea ferată, Calea Ferată poartă răspundere 6 pentru integritatea şi transportarea mărfurilor, aflate sub supravegherea vamală şi este obligată să le aducă la staţia de destinaţie în adresa destinatarului indicat în scrisoarea de trăsură. Astfel, cum este menţionat responsabilitatea Căii Ferate este de a transporta mărfurile, de a le păstra integritatea până la staţia de destinaţie indicată în scrisoarea de trăsură.

Prin urmare, instanţa de recurs conchide că, litigiul dat a fost soluţionat corect de către instanţa de contencios administrativ, cu aplicarea corespunzătoare a normelor legale şi cercetarea tuturor circumstanţelor importante pentru soluţionarea obiectivă a cauzei, ceea ce a determinat de a anula procesul-verbal nr.221/11 din 01 septembrie 2011 şi decizia Biroului Vamal Cahul din 01 septembrie 2011 ca fiind ilegale şi necorespunzătoare litigiului existent. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, argumentele recurentului sunt neîntemeiate, iar pricina a fost examinată sub toate aspectele, cu aplicarea corectă a normelor de drept material şi procedural, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide respingerea recursului declarat de Biroul Vamal Cahul, cu menţinerea în vigoare a hotărârii primei instanţe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie decide Se respinge recursul declarat de Biroul Vamal Cahul. Se menţine hotărârea Curţii de Apel Cahul din 28 ianuarie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” împotriva Serviciului Vamal al RM şi Biroului Vamal Cahul, intervenient accesoriu FPC „Valah” Societate cu Răspundere Limitată, cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele , judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Nicolae Clima Ion Vîlcov Iurie Diaconu Vera Macinskaia 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.