2rac-359/13 — Declararea nulităţii clauzelor contractuale

prima instanţă – L. Lupaşco dosarul nr. 2rac-359/13 instanţa de apel – S. Arnăut, T. Pelin, B. Bîrcă ÎNCHEIERE 03 iulie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima Ala Cobăneanu examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Valdaval-Com” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Valdaval-Com” împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Express Leasing” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la nulitatea contractuale, restituirea sumelor, încasarea cheltuielilor de judecată împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 6 martie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Valdaval- Com” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 5 noiembrie 2012 prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 29 noiembrie 2010 Societatea cu Răspundere Limitată „Valdaval-Com” a depus o cerere de chemare în judecată în Judecătoria Economică de Circumscripţie împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Express Leasing” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la nulitatea contractuale, restituirea sumelor, încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii a indicat că la 23 iulie 2010 a înaintat reclamaţie către Compania „Express Leasing” Societate cu Răspundere Limitată cu solicitarea de a încheia un acord cu privire la modificarea contractului de leasing nr. 260/2007/VAL din 23 iunie 2007 prin care să fie excluse unele clauze care sunt nule.

Totodată a solicitat să fie expediate facturile după achitarea oricărei sume de bani aferente contractului de leasing, care au fost achitate la expirarea fiecărei luni. Menţionează că răspuns la reclamaţia expediată nu a primit. Consideră că pct. 9.4 şi 9. 5 clauza penală din contractul de leasing urmează a fi declarate nule, deoarece contractul de leasing încheiat la 23 iunie 2007 face parte din categoria contractelor cu clauze contractuale standard. Cu referire la art. 716 alin. (1) Codul civil, rezultă că părţile trebuie să dispună de un volum egal de drepturi şi obligaţii, adică să nu existe o disproporţie dintre drepturi şi obligaţiile părţilor, pe când punctele 9.4 şi 9.5 prevăd clauze penală doar pentru apărarea intereselor locatorului, însă o anumită clauză penală ce ar apăra interesele locatarului nu este inclusă în contract.

Astfel, din considerentul că utilizatorul clauzelor contractuale standard a prevăzut această clauză penală prejudiciind disproporţionat aderentul, această clauză urmează a fi recunoscută nulă. Mai mult, clauza penală urmează a fi considerată nulă şi în temeiul art. 619 alin. 84) Codul civil, care prevede că dobânzile de întârziere nu se aplică la dobânzi. Indică că şi pct. 5.3 din contractul de leasing urmează a fi declarat nul dat fiind faptul că nu au fost informaţi că obiectul contractului de leasing este gajat, pe când în acest punct s-a stabilit prevăzut că locatarul este informat de faptul că la momentul transmiterii bunului, obiect al contractului de leasing, acesta este gajat. La fel consideră că şi pct. 4.3.4 din contractul de leasing urmează a fi declarate nule deoarece din conţinutul acestei clauze reiese că locatarul este obligat prin contract să asigure bunul şi să achite din contul său asigurarea obligatorie CASCO.

Mai susţine că pct. 5.6 din contractul încheiat urmează a fi declarat nul, din considerentul că prin conţinutul acestui punct locatarul este privat de neexecutare şi rezilierea contractului. Prin pct. 4.2.20 locatorul a prevăzut o clauză prin care se urmăreşte exonerarea de răspundere pentru viciile obiectului contractului de leasing în cazul în care nu poate fi folosit. Astfel conform art. 882 Codul civil, acordul în al cărui temei locatorul este exonerat de răspundere pentru vicii sau răspunderea lui este diminuată nu produce efecte dacă locatorul trece cu viclenie viciul sub tăcere. Indică că prin această clauză locatorul s-a exonerat prin contract de răspundere pe care o poate purta în situaţia dacă va trece sub tăcere anumite vicii.

Susţine că anume prin pct. 4.2.20 locatorul a urmărit într-un mod dolosiv de a evita reducerea ratei de leasing în situaţia dacă bunul nu va fi exploatabil sau cu vicii. Solicită anularea pct. 4.2.20, 4.2.4, 5.3. 5.6, 8.4, 9.4 şi 9.5 din contractul de leasing nr. 260/2007/VAL din 23 iunie 2007, obligarea pârâtului de a restitui suma de 518 dolari SUA pentru penalitatea achitată în baza unei clauze contractuale nule; suma de 454,98 dolari SUA drept sumă ce au fost plătite pârâtului pentru dobânda de care nu avea dreptul să beneficieze. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 5 noiembrie 2012 cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Valdaval-Com” împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Express Leasing” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la nulitatea contractuale, restituirea sumelor, încasarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 29 noiembrie 2012 Societatea cu Răspundere Limitată „Valdaval-Com” a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 martie 2013 a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Valdaval-Com” cu menţinerea în vigoare a hotărârii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 5 noiembrie 2012 . La 29 aprilie 2013 Societatea cu Răspundere Limitată „Valdaval-Com” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând casarea deciziei contestate şi a hotărârii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat că instanţa de apel a încălcat şi aplicat eronat normele de drept material cu privire la nulitatea actului juridic.

Menţionează că prima instanţă a concluzionat că prevederile cu privire la controlul echităţii clauzelor contractuale standard nu se aplică în raporturile stabilite dintre întreprinzători, motive menţinute şi de către instanţa de apel.

Astfel, nici prima instanţă nici instanţa de apel nu au aplicat prevederile legale privind modificarea art. 720 Codului civil, prevăzute de Legea nr. 163 din 09 iulie 2008. Susţine că în cazul de faţă Legea nr. 163 din 09 iulie 2008 se aplică cu efect retroactiv, deoarece contractul a fost încheiat la 23 noiembrie 2007, iar legea menţionată a intrat în vigoare la 01 august 2008. De asemenea, urmează a fi apreciat critic argumentul instanţei de apel precum că Societatea cu Răspundere Limitată „Valdaval-Com” nu a putut explica prin prisma cărei norme de drept din capitolul III al Codului civil, ce indică temeiurile de nulitate a actului juridic urmează a fi considerate nule clauzele din contract contestate, deoarece atât în prima instanţă cât şi în instanţa de apel s-a invocat ca temei de nulitate absolută prevederile art. 220 , 716 Codului civil.

Prin urmare clauzele nr. 9.4 - 9.5 al contractului de leasing sunt clauze ce contravin prevederilor imperative ale legii şi respectiv sunt nule în temeiul nulităţii absolute. Mai menţionează că instanţele inferioare nu au aplicat prevederile art. 715 Codul civil, referindu-se doar la faptul că locatorul a avut dreptul de a institui dreptul de gaj asupra bunului obiect al contractului de leasing însă fără a da nici o apreciere cu privire la faptul dacă clauzele cu privire la stabilirea gajului asupra bunului obiect al contractului de leasing constituie o clauză surprinzătoare în sensul art. 715 Codul civil. Indică că instanţa de apel a evitat să aplice şi prevederile art. 597 alin. (1) lit. c) Codul civil cu privire la întârzierea creditorului.

La 18 iunie 2013 Întreprinderea cu Capital Străin „Express Leasing” Societate cu Răspundere Limitată prin referinţa depusă a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Valdaval-Com” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, criticile recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Valdaval-Com”, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Valdaval- Com” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Recursul lui Societatea cu Răspundere Limitată „Valdaval-Com” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima Ala Cobăneanu