- Dosarul nr.
- 2rac-343/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 3 iulie 2013
- Părțile
- Camera de Stat pentru Supravegherea Mărcii vs Serviciul Vamal, interv. Ministerul Finanţelor
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2rac-343/13 — Încasarea sumei
prima instanţă – A. Miron dosarul nr. 2rac-343/13 instanţa de apel – TL. Popova, A. Doga, Sv. Caitaz ÎNCHEIERE 03 iulie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima Ala Cobăneanu examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Serviciul Vamal al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Camerei de Stat pentru Supravegherea Marcării împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova cu privire la încasarea sumei împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Serviciul Vamal şi menţinută hotărârea Judecătoriei Râşcani mun.
Chişinău din 08 octombrie 2012, prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 17 noiembrie 2011, Camerei de Stat pentru Supravegherea Marcării a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova cu privire la încasarea sumei. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la solicitarea Serviciului Vamal al RM nr. 28- 4244 din 26 aprilie 2011, a efectuat expertiza a 1111 poziţii de bijuterii (1102 articole din aur cu greutatea de 2846,02 g şi 266 articole din argint cu greutatea de „02,52 g) şi diagnosticarea a 673 pietre preţioase, ce figurau pe cauza penală nr.2011869032 , pornită de Serviciul Vamal la 14 aprilie 2011 pe faptul trecerii ilegale peste frontiera vamală a mărfurilor în proporţii deosebit de mari.
Rezultatele expertizei şi facturile de plată au fost remise Serviciului Vamal prin scrisorile nr. 33-01-134 din 09 iunie 2011 şi nr. 33-01-149 din 08 iulie 2011, acesta din urmă fiind somat totodată de a achita suma de 53 945,13 lei pentru serviciile prestate. La data de 25 august 2011 a fost emisă Ordonanţa de încetare a urmăririi penale pe cauza 2011869032 şi restituirea corpurilor delicte, iar la 05 noiembrie 2011 articolele supuse expertizării au fost restituite cetăţeanului Berber V. Serviciul Vamal refuză achitarea sumei de 53 945,13 lei, motivând că potrivit art. 15/2 pct. 2) din Legea nr. 1086 din 23 iunie 2000 privind expertiza judiciară, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, expertiza pe cauzele penale se efectuează de către expert fără perceperea taxelor.
Susţine reclamantul că Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării nu este o instituţie statală de expertiză judiciară, iar experţii Camerei nu sânt incluşi în Registrul de stat al experţilor judiciari atestaţi, că expertizele efectuate de către Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării nu cad sub incidenţa Legii nr. 1086 din 23 iunie 2000, activitatea de expertizare a metalelor preţioase fiind reglementată de Legea 282 din 22 iulie 2004 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase şi Regulamentul privind expertizarea metalelor preţioase, pietrelor pioase şi a articolelor din ele, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 446 din 22 iulie 2009, potrivit cărora Camera de Stat pentru Supravegherea Mărcii este o întreprindere de stat cu autonomie financiară pe lângă Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, care efectuează expertiza articolelor la cererea organelor de drept, vamale, altor autorităţi, conform tarifelor stabilite prin Lege.
De asemenea, reclamantul menţionează că la demersul Serviciului Vamal al RM nr. 28-14/8851 din 28 iulie 2011, Ministerul Finanţelor a reiterat că în cazul adoptării de către organul competent a deciziei privind restituirea bijuteriilor persoanei de la care au fost confiscate, cheltuielile aferente serviciului de expertiză urmează a fi suportate din contul Serviciului Vamal al RM. Cu toate acestea, deşi în practica anterioară Serviciul Vamal şi-a onorat obligaţiile de plată a serviciilor de expertizare din contul bugetului său, în cazul dat refuză să achite datoria de 53 945,13 lei.
În cadrul examinării cauzei în instanţa de fond, la cererea reclamantului de concretizare a pretenţiilor în acţiune, în calitate de intervenient accesoriu în proces a fost introdus Ministerului Finanţelor al RM (f. d. 31, 70). Suplimentar reclamantul invocă că Legea nr. 282 din 22 iulie 2004 este o lege specială care reglementează regimul metalelor şi pietrelor preţioase, statutul supravegherii mărcii de stat. Iar în caz de divergenţă între o normă a actului legislativ general şi special cu aceeaşi forţă juridică, se aplică norma actului legislativ special. Solicită reclamantul obligarea Serviciului vamal de a chita suma de 53 945,13 lei pentru serviciile prestate de Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării.
Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău din 08 octombrie 2012 acţiunea a fost admisă şi încasat de la Serviciul Vamal în beneficiul Camerei de Stat pentru Supravegherea Marcării suma de 53 945,13 lei, precum şi taxa de stat în mărime de 1618,35 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2013 a fost respins apelul declarat de către Serviciul Vamal şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 25 aprilie 2013 Serviciul Vamal a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii. În motivarea recursului a indicat că concluziile primei instanţe expuse în hotărâre sunt în contradicţie cu circumstanţele cauzei, iar normele de drept material sau procedural au fost aplicate eronat.
În susţinerea temeiurilor recursului a invocat că instanţa de apel a ignorat prevederile art. 1 din Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico- ştiinţifice şi medico-legale nr. 1086 din 23 iunie 2000, conform cărora expertiza judiciară este o activitate ştiinţifico-practică şi constă în efectuarea de către expert, în scopul aflării adevărului, a unor cercetări privind obiectele materiale, organismul uman, fenomenele şi procesele ce ar putea conţine informaţii importante despre circumstanţele cauzelor examinate de organele de urmărire penală şi de instanţa judecătorească. De asemenea, conform prevederilor art. 12 alin. (1) al aceleaşi legi, expertiza judiciară se efectuează de către experţii instituţiilor specializate de stat, precum şi de către alte persoane competente, desemnate de ofiţerul de urmărire penală, de procuror sau de instanţa judecătorească.
Atenţionează că expertiza pietrelor este efectuată de experţii Camerei de Stat pentru Supravegherea Mărcii. În susţinerea poziţiei sale mai invocă prevederile art. 15/2 alin. (2) al legii menţionate, unde se prevede că expertiza în cauzele penale se efectuează de către expert fără perceperea taxei. Reieşind din aceste prevederi legale, Serviciul Vamal a solicitat efectuarea expertizei judiciare a 1111 articole de bijuterii, solicitată de ofiţerul de urmărire penală în cadrul unui dosar penal, în scopul determinării circumstanţelor importante pentru examinarea cauzei.
La fel, invocă recurentul că instanţa de apel a aplicat eronat prevederile art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase nr. 282 din 22 iulie 2004, conform analizele de arbitraj şi de control ale metalelor preţioase în orice formă şi în orice stare şi ale articolelor din inele, precum şi ale resturilor şi deşeurilor lor, se efectuează la cererea organelor de drept, vamale şi altor autorităţi, conform tarifelor stabilite prin prezenta lege. De asemenea, menţionează că contrar prevederilor art. 85 alin. (1) lit. i) CPC şi art. 4 alin. (1) p. 13) al Legii taxei de stat, instanţa de judecată a obligat Serviciul Vamal să achite taxa de stat în mărime de 1618 lei.
Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Serviciul Vamal al Republicii Moldova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), asemenea aspecte nu se regăsesc.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Serviciul Vamal al Republicii Moldova ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul Serviciul Vamal al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima Ala Cobăneanu