- Dosarul nr.
- 2rac-325/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 27 iunie 2013
- Părțile
- SC Calitate Construct SRL vs SC Unimond-Pro SRL
- Pe scurt
- Recursul nu se încadrează în temeiurile declarării recursului
2rac-325/13 — Rezolvirea contractului, încasarea avansului, penalităţii şi dobînzii de întîrziere
dosarul nr. 2rac-325/13 prima instanţă: G. Bivol, instanţa de apel: N. Craiu, L. Bulgac, A. Minciuna, ÎNCHEIERE 27 iunie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Nicolae Clima examinînd chestiunea privind admisibilitatea cererii de recurs declarată de către societatea comercială „Calitate Construct”, societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a societăţii comerciale „Calitate Construct”, societate cu răspundere limitată împotriva societăţii comerciale „Unimond-Pro”, societate cu răspundere limitată cu privire la rezolvirea contractului, încasarea avansului, penalităţii şi dobînzii de întîrziere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 06 martie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de societatea comercială „Calitate Construct”, societate cu răspundere limitată şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.
Chişinău din 09 decembrie 2012, de respingere a acţiunii. c o n s t a t ă La data de 11 iulie 2011, societatea comercială „Calitate Construct”, societate cu răspundere limitată a depus cerere de chemare în judecată împotriva societăţii comerciale „Unimond-Pro” societate cu răspundere limitată cu privire la rezolvirea contractului, încasarea avansului, penalităţii şi dobînzii de întîrziere. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că la data de 07.07.2008, între SC „Unimond-Pro” SRL şi SC „Calitate Construct”SRL a fost încheiat contractului nr. 15/07-2008, potrivit căruia SC „Unimond-Pro” SRL şi-a asumat obligaţia să execute, în termen de 50 de zile, lucrările de proiectare pentru gazificarea complexului locativ „VILLAJO” din satul Condriţa, mun.
Chişinău, iar SC „Calitate Construct” SRL şi-a asumat obligaţia să achite şi să primească lucrările executate de pîrît. Menţionează reclamanta că întru executarea obligaţiunilor asumate prin contractul susmenţionat, la 16 iulie 2008 a transferat pe contul SC „Unimond-Pro” SRL suma de 50 000 lei. Conform punctului 2.4. al contractului indicat, primirea lucrărilor urma a fi efectuată în baza actului de predare-primire, însă pîrîtul nu a întocmit un atare act de predare-primire şi nu l-a prezentat spre semnare reclamantului, şi nici nu l-a somat pe ultimul despre executarea lucrărilor în mod corespunzător şi în termenul stabilit, fapt în legătură reclamantul a cerut rezolvarea contractului nr. 15/07-2008 din 07 iulie 2008, însă somaţia respectivă a fost respinsă de pîrît prin scrisoarea nr.03 din 27.06.2011, fapt ce l-a determinat pe reclamant să se adreseze în judecată cu acţiunea în cauză.
Solicită SC „Calitate Construct” SRL rezolvirea contractului privind executarea lucrărilor de proiectare pentru gazificarea complexului locativ „VILLAJO” din satul Condriţa, mun. Chişinău, încasarea de la SC „Unimond-Pro” SRL în beneficiul SC „Calitate Construct” SRL a sumei de 50 000 lei transferată în avans, încasarea clauzei penale în mărime de 45 903,42 lei şi a dobînzii de întîrziere în mărime de 28 930,80 lei. În referinţa depusă SC „Unimond-Pro” SRL nu a recunoscut acţiunea şi a relatat că potrivit p.1.2 din contract termenul de 50 zile de executare a lucrărilor decurge de la data achitării prealabile a 30 % din costul lucrărilor de proiectare, adică din suma de 255019,00 lei, reclamantul achitînd doar suma de 50000 lei din 76505 lei.
Indiferent de neexecutarea acestei clauze contractuale SC „Unimond-Pro” SRL a executat integral lucrările de proiectare, care au fost anexate la materialele dosarului. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 09 decembrie 2012, acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 martie 2013, a fost respins apelul declarat de societatea comercială „Calitate Construct” societate cu răspundere limitată şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 09 decembrie 2012, de respingere a acţiunii. La 23 aprilie 2013, societatea comercială „Calitate Construct” societate cu răspundere limitată a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei hotărîri noi de admitere a acţiunii integral.
În motivarea recursului recurenta a invocat că instanţa de apel a încălcat normele de drept material, iar concluziile instanţei de apel, expuse în hotărîre sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, şi nu a aplicat legea care urma a fi aplicată. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Dezacordul recurentei cu decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, relatarea situaţiei, în viziunea recurentei, fără a indica un careva temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Completul reiterează că conform art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 433 din Codul de procedură civilă. Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de societatea comercială „Calitate Construct” societate cu răspundere limitată, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432 , art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către societatea comercială „Calitate Construct” societate cu răspundere limitată se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Svetlana Novac judecătorul Judecătorii Tatiana Vieru Nicolae Clima