Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-1090/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
26 iunie 2013
Părțile
SRL Standart vs Primăriei mun. Chişinău
Pe scurt
Anularea autorizaţiei de construire şi de amplasare a publicităţii

3ra-1090/13 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă – L. Bulgac dosarul nr. 3ra-1090/13 DECIZIE 26 iunie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Svetlana Novac, Tatiana Vieru, Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de către societatea cu răspundere limitată „Standart”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a societăţii cu răspundere limitate „Standart” împotriva Primăriei mun.

Chişinău, intervenienţi accesorii societatea cu răspundere limitată „Aldora Art”, Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei şi societatea cu răspundere limitată „Pro Fortes” cu privire la contestarea actelor administrative, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2012, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La 01 septembrie 2010, Societatea cu Răspundere Limitată „Standart” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei municipiului Chişinău, intervenient accesoriu SRL „Aldora Art”, solicitînd anularea autorizaţiei de construire şi amplasare a publicităţii exterioare DGARF-REC-A- 0012492-10 din 14.06.2010, anularea certificatului de urbanism nr. 16/R/10 din 22.03.2010 şi demontarea construcţiei amplasate cu încălcarea normelor legale.

În motivarea acţiunii, reclamantul SRL „Standart” a indicat că, la data de 18.02.2010, Departamentul Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare a Primăriei mun. Chişinău a eliberat întreprinderii „Standart” SRL certificatul de urbanism 04/R/10, iar la 19.02.2010 i-a eliberat aceleaşi întreprinderi autorizaţia de construire şi amplasare a publicităţii exterioare DGAURF-REC-A-0012310- 09 pe adresa mun. Chişinău str. Cosmonauţilor 9. La fel, la data de 14.06.2010, Departamentul Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare a eliberat întreprinderii „Aldora Art” SRL autorizaţia de construire şi amplasare a publicităţii exterioare DGARF-REC-A-0012492-10, în baza certificatului de urbanism nr. 16/R/10 din 22.03.2010.

Consideră reclamantul, că autorizaţia de construire şi amplasare a publicităţii exterioare DGARF-REC-A-0012492-10, cît şi certificatul de urbanism nr. 16/R/10 din 22.03.10, eliberate de pîrît pe numele întreprinderii „Aldora Art” SRL sunt neîntemeiate şi ilegale, deoarece contravin prevederilor pct. 7.10 din Regulamentul provizoriu privind amplasarea dispozitivelor de publicitate, a publicităţii exterioare, firmelor inscripţii şi imagini exterioare în mun. Chişinău, aprobat prin decizia Consiliului municipal Chişinău din 03.05-2007, care prevede, că dispozitivele amplasate nu trebuie să reducă vizibilitatea pentru alte dispozitive autorizate şi amplasate în modul stabilit.

În cazul din speţă se atestă o reducere completă a vizibilităţii a dispozitivului publicitar al SRL „Standart”, amplasat în baza autorizaţiei de construire şi amplasare a publicităţii exterioare nr. DGAURF-REC-A-0012310-09 din data de 19.02.2010 şi certificatul de urbanism nr. 04-R/10 din 18.02.2010. Astfel, prin actele administrative contestate, sunt încălcate drepturile şi interesele legitime ale SRL „Standart”, căreia i se cauzează prejudicii în proporţii deosebit de mari. Menţionează reclamantul, că încercările de a soluţiona litigiul pe cale extrajudiciară nu s-au soldat cu succes, cererea prealabilă înaintată pîrîtului la data de 02.07.2010 sub nr. 07-01 a rămas fără răspuns, fapt care l-a determinat pe reclamant să se adreseze în judecată cu acţiunea în cauză.

Pe parcursul examinării cauzei reclamantul şi-a concretizat şi modificat cerinţele, solicitînd atragerea în proces, în calitate de intervenient accesoriu, SRL „Pro Fortes”, căreia „Aldora Art” SRL i-a transmis în folosinţă panoul publicitar susmenţionat, iar Primăria mun. Chişinău i-a eliberat ultimului autorizaţie în acest sens. Astfel, solicită reclamantul anularea autorizaţiei de construire şi amplasare a publicităţii exterioare DGARF-REC-A- 0012492-10 din 14.06.2010 şi a certificatului de urbanism nr. 16/R/10 din 22.03.2010, ca fiind ilegale; anularea autorizaţia nr. DGAURF-REC-A-0012492-10 din 29.07.2010 eliberată pe numele SRL „Pro Fortes”; obligarea Primăriei mun. Chişinău, „Aldora Art” SRL şi SRL „Pro Fortes” să demonteze construcţia amplasată cu încălcarea normelor legale; încasarea proporţional din contul Primăriei mun.

Chişinău şi „Aldora Art” SRL a cheltuielilor de judecată suportate de reclamant în legătură la examinarea acestui litigiu. Prin încheierile protocolare din 19 mai 2011 şi din 10 septembrie 2012, (f.d.72, 200), în proces au fost introduşi, ca intervenienţi accesorii Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei şi SRL „Pro Fortes”. Litigiul în cauză a fost obiect de examinare în mai multe instanţe judecătoreşti. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2012 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 15 martie 2013 SRL „Standart” a declarat recurs împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii contestate şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admitere acţiunii, solicitînd încasarea din contul Primăriei mun.

Chişinău în beneficiul său a prejudiciului material în mărime de 1 633 339,58 lei ca venit ratat şi 594 152,80 lei penalităţi şi prejudiciul moral în mărime de 84 400 lei. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărîrea contestată, considerînd-o neîntemeiată, pe motiv că de către instanţă nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, incorect a aplicat şi a interpretat normele de drept material. Indică că, instanţa de judecată a constatat că autorizaţia de construire şi amplasare a publicităţii exterioare DGARF-REC-0012310-09 din data de 19 februarie 2010, a fost eliberată SRL „Standart” pe un termen până la data de 18 martie 2011, şi acest termen este deja expirat, iar panoul publicitar al reclamantului fiind demontat.

Iar pe de altă parte instanţa constată că panoul publicitar pentru instalarea căruia iniţial i-a fost eliberată autorizaţie de amplasare întreprinderii „Aldora Art”, apoi această autorizaţie a fost preluată de către întreprinderea „Pro Fortes” SRL, este amplasat la intersecţia a două străzi, orizontal, monolateral, iluminat din interior, situat separat, la o distanţă de 12m de la panoul reclamantului şi respectivele panouri publicitare nu stau pe o linie sau pe o axă. Astfel, pretenţiile invocate de reclamant sunt neîntemeiate.

Menţionează că această concluzie a instanţei este combătută prin constatarea enunţată în Hotărârea ANPC nr. CNP-32-10 64 din 09 iunie 2011 şi anume: „Conform procesului-verbal de constatare nr. CNP-8 din 29.11.2010 întocmit la faţa locului de către colaboratorii ANPC au fost constatate următoarele: pe faţada clădirii BC „Moldova-Agroindbank” SA din str. Cosmonauţilor, 9, la o înălţime aproximativă de 15 m de la sol este amplasat panoul publicitar iluminat din exterior, care aparţine agentului economic SRL „Standart”, ce ocupă o suprafaţă totală de 19,6 m.p. (conform autorizaţiei). În faţa panoului publicitar al SRL „Standart”, la o distanţă de 12 metri, este instalat un alt dispozitiv publicitar - panou orizontal monolateral iluminat din interior situat separat care aparţine SRL „Pro Fortes”, ce ocupă o suprafaţă totală de 38.0 m.p.

(conform autorizaţiei) şi care este amplasat la o înălţime aproximativă de 12m de la sol, la o distanţă de aproximativ 1,5m de la carosabil. Analiza amplasării panourilor sus-menţionate de la distanţă şi pe axa necesară şi suficientă pentru perceperea informaţiei publicitare denotă faptul, că panoul publicitar al SRL „Pro Fortes” acoperă vizibil panoul publicitar de pe faţada clădirii „Moldova-Agroindbank”, ce aparţine SRL „Standart”. Drept confirmare la cele constatate servesc planşele fotografice realizate la faţa locului, anexate la materialele cauzei. Consideră că instanţa a comis o eroare prin faptul că nu a aplicat prevederile punctului 7.10 al Regulamentului provizoriu nr. 71/15 din 03.05.2007 adoptat de Consiliul Municipal Chişinău.

La pct. 7 „Condiţiile normele şi cerinţele generale stabilite pentru dispozitivele de publicitate”, subpunctul 7.10 indică „dispozitivele amplasate nu trebuie să reducă vizibilitatea pentru alte dispozitive autorizate şi amplasate în modul stabilit. Distanţa între dispozitivele amplasate, la aceiaşi înălţime, pentru aceeaşi axă nu poate fi mai mică de 100m pentru dispozitivele cu lăţimea de la 6m pînă la 12 m”. La 21 mai 2013 Consiliul Concurenţei a depus referinţă prin intermediul cancelariei prin care şi-a exprimat acordul cu recursul declarat de SRL „Standart”, solicitînd admiterea acestuia, cu pronunţarea unei noi hotărîrii de admitere a acţiunii. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărîrii primei instanţe din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Potrivit prevederilor art. l alin. (2) al Legii contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege, de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost pricinuită.

În conformitate cu prevederile art.2 şi 3 din Legea contenciosului administrativ, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ î1 constituie - actul administrativ cu caracter normativ sau individual; contractul administrativ; nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

În acelaşi context, noţiunea de „act administrativ” este reglementată atît în art.2 din Legea contenciosului administrativ, cît şi în Rezoluţia (77) 31 cu privire la protecţia individului faţă de actele autorităţilor administrative, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 28 septembrie 1997 şi reprezintă o manifestare juridică unilaterală de voinţă, cu caracter normativ sau individual, din partea unei autorităţi publice în vederea organizării executării sau executării în concret a legii, actul administrativ desemnează orice măsuri individuale sau decizii luate în cadrul exercitării autorităţii publice, susceptibile de a afecta direct drepturile, libertăţile sau interesele persoanelor fizice sau juridice şi care nu este un act îndeplinit în cadrul exercitării unei funcţii judiciare.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (3) al Legii contenciosului administrativ, la examinarea în instanţa de contencios administrativ a cererii în anulare, sarcina probaţiunii este pusă pe seama pîrîtului, iar în materie de despăgubire, sarcina probaţiunii revine ambelor părţi. În cadrul examinării pricinii s-a constatat că, recurentul nu a invocat nici un temei prevăzute de lege pentru anularea autorizaţiei de construire şi amplasare a publicităţii exterioare DGARF-REC-A- 0012492-10 din 14.06.2010, a certificatului de urbanism nr. 16/R/10 din 22.03.2010 şi autorizaţiei nr. DGAURF-REC-A- 0012492-10 din 29.07.2010 eliberată pe numele SRL „Pro Fortes”, deoarece actele administrative nominalizate au fost eliberate Primăria mun.

Chişinău cu respectarea condiţiilor impuse prin pct.7.10 din Regulamentul provizoriu privind amplasarea dispozitivelor de publicitate, a publicităţii exterioare, firmelor inscripţii şi imagini exterioare în mun. Chişinău, aprobat prin decizia Consiliului municipal Chişinău din 03.05-2007, care stabileşte, că dispozitivele amplasate nu trebuie să reducă vizibilitatea pentru alte dispozitive autorizate şi amplasate în modul stabilit. În acest sens, prima instanţă corect a respins acţiunea înaintată, indicînd că autorizaţia de construire şi amplasare a publicităţii exterioare DGARF-REC- 0012310- 09 din data de 19 februarie 2010, a fost eliberată SRL „Standart” pe un termen până la data de 18 martie 2011, acest termen este deja expirat, iar panoul publicitar al recurentului fiind demontat.

Astfel, la momentul emiterii actului administrativ contestat, există deja o dispoziţie în acest sens prin care au fost anulate certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire şi amplasare a publicităţii exterioare. Totodată instanţa de judecată corect a constatat şi faptul că, panoul publicitar al SRL „Standart” a fost instalat pe peretele clădirii din str. Cosmonauţilor 9, mun. Chişinău, care iluminat exterior , iar panoul publicitar pentru instalarea căruia iniţial i-a fost eliberată autorizaţie de amplasare întreprinderii „Aldora Art”, apoi această autorizaţie a fost preluată de către întreprinderea „Pro Fortes” SRL, este amplasat la intersecţia a două străzi, orizontal, monolateral, iluminat din interior, situat separat, la o distanţă de 12 m de la panoul reclamantului.

Astfel, respectivele panouri publicitare nu stau pe o linie sau pe o axă şi prin urmare argumentul invocat de recurent că s-a redus complet vizibilitatea dispozitivului publicitar al SRL „Standart” este neîntemeiat. În ce priveşte argumentele recursului cu privire la faptul că argumentele expuse în hotărîrea contestată sunt contradictorii prin prisma că prima instanţă a respins acţiunea pe motivul că autorizaţia de construire expirase şi că panoul instalat de intimat nu reduce vizibilitatea panoului instalat de recurent, nu pot fi privite ca nişte circumstanţe contradictorii, acestea fiind expuse în corelaţie cu circumstanţele stabilite în urma analizei materialelor dosarului.

Alte argumente invocate de recurentul SRL „Standart”, în susţinerea poziţiei sale, nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs, deoarece se combat cu cele invocate mai sus şi se axează asupra circumstanţelor, care au fost constatate şi elucidate pe deplin de prima instanţă, avînd la bază cumulul de probe, care au fost administrate şi apreciate cu respectarea normelor de drept procedural şi susţinute de normele de drept material. Distinct de cele relatate şi avînd în vedere faptul că hotărîrea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine hotărîrea primei instanţe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către societatea cu răspundere limitată „Standart”. Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a societăţii cu răspundere limitate „Standart” împotriva Primăriei mun. Chişinău, intervenienţi accesorii societatea cu răspundere limitată „Aldora Art”, Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei şi societatea cu răspundere limitată „Pro Fortes” cu privire la contestarea actelor administrative. Decizia este irevocabilă.

Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecători Galina Stratulat Svetlana Novac Tatiana Vieru Iurie Bejenaru

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.