- Dosarul nr.
- 2ra-2101/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 26 iunie 2013
- Părțile
- Gherciu Iurie vs Ministerul Finanţelor, intervenienţi accesorii Consiliul m. Chişinău, Ministerul Justiţiei, Executorul Judecătoresc Doroftei Igor
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2101/13 — Repararea prejudiciului material şi moral
dosarul nr. 2ra-2101/13 prima instanţă S. Bleşceaga instanţa de apel A. Panov T. Pelin S. Arnaut ÎNCHEIERE 26 iunie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Tatiana Răducanu examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de către Iurie Gherciu şi Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Iurie Gherciu împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, intervenienţi accesorii Consiliul municipal Chişinău, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Executorul Judecătoresc Igor Doroftei cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti şi repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2013, prin care au fost respinse apelurile declarate de către Iurie Gherciu, Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 29 octombrie 2012 c o n s t a t ă La 28 iunie 2012 Iurie Gherciu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, intervenienţi accesorii Consiliul municipal Chişinău,
Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Executorul Judecătoresc Igor Doroftei cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti şi repararea prejudiciului material şi moral. În motivarea acţiunii reclamantul Iurie Gherciu a indicat că, a activat în Cadrul Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger” al Ministerului Afacerilor Interne din luna august 1993. Este participant la acţiunile de luptă pentru apărarea Independenţei şi Integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, iar în prezent este pensionar al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova începînd cu luna decembrie 2005. 1 Conform certificatului eliberat de Brigada de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger”, se confirmă faptul că familia sa este inclusă în lista colaboratorilor activi care necesită îmbunătăţirea condiţiilor de trai.
La 15 martie 2010 s-a adresat cu o cerere către Primăria municipiului Chişinău şi Consiliului municipal Chişinău în privinţa asigurării cu spaţiu locativ conform art. 35 al Legii cu privire la poliţie. Prin răspunsul din 14 aprilie 2010 i s-a comunicat că, în municipiul Chişinău s-a creat o situaţie extrem de dificilă în ceea ce priveşte asigurarea cu spaţiu locativ a persoanelor care dispun de acest drept conform legislaţiei în vigoare, însă problema va putea fi soluţionată în cazul existenţei fondului locativ disponibil şi conform ordinii de succesiune stabilite în liste. Astfel, a fost nevoit să se adreseze cu cerere de chemare în judecată privind obligarea Consiliului municipal Chişinău să-l asigure cu spaţiu locativ.
Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 02 iunie 2010, Consiliul municipal Chişinău a fost obligat să asigure familia Gherciu cu spaţiu locativ conform normelor sanitare. După intrarea în vigoare a hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 02 iunie 2010, s-a adresat cu o cerere Oficiului de Executare Centru, pin care a solicitat executarea hotărîrii judecătoreşti. Conform încheierii executorului judecătoresc, s-a stabilit un termen de 15 zile debitorului Consiliului municipal Chişinău de a executa benevol cerinţele documentului executoriu. Însă, prin răspunsul Direcţiei Generale Locativ Comunale şi de Amenajare, reclamantul a fost informat că organele publice locale din motivul existenţei mai multor hotărîri judecătoreşti irevocabile neexecutate şi din lipsa de surse financiare, nu poate executa hotărîrea instanţei de judecată.
Reclamantul a mai menţionat că, hotărîrea judecătorească nu a fost executată pînă în prezent. Astfel, Iurie Gherciu consideră că prin neexecutarea hotărîrii judecătoreşti a fost încălcat art. 6 § 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. De asemenea, reclamantul a mai menţionat că din motivul neexecutării hotărîrii privind asigurarea familiei sale cu spaţiu locativ, a fost nevoit împreună cu familia sa să locuiască la gazdă, achitînd lunar cîte 2.000 lei. Reclamantul Iurie Gherciu solicită constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, repararea prejudiciului moral în mărime de 5.000 EURO echivalentul în lei moldoveneşti la momentul executării hotărîrii şi repararea prejudiciului material în mărime de 48.000 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 29 octombrie 2012, acţiunea a fost admisă parţial. A fost constatată încălcarea dreptului la executarea în termen a hotărîrii judecătoreşti din 02 iunie 2010 la cererea de chemare în judecată a lui Iurie Gherciu împotriva Consiliului municipal Chişinău cu privire la acordarea spaţiului locativ. De la Statul Republica Moldova a fost încasat prin intermediul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova în beneficiul lui Iurie Gherciu prejudiciul moral în mărime de 5.000 lei. în rest acţiunea a fost respinsă.
2 Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2013, au fost respinse apelurile declarate de către Iurie Gherciu, Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 29 octombrie 2012. Iurie Gherciu a declarat recurs împotriva hotărîrilor judecătoreşti, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri, prin care acţiunea să fie admisă integral. Recurentul Iurie Gherciu, în motivarea recursului a menţionat că, la examinarea cauzei au fost aplicate eronat normele de drept material. Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova a declarat recurs împotriva hotărîrilor judecătoreşti, cerînd admiterea recursului, modificarea hotărîrilor judecătoreşti cu diminuarea prejudiciului moral în limitele rezonabile.
Recurentul Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, în motivarea recursului a menţionat că, la examinarea cauzei au fost aplicate eronat normele de drept material. Examinând temeiurile recursurilor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile sînt inadmisibile din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de către Iurie Gherciu şi Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursurilor nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura 3 admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa).
Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurenţilor de acces la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de către Iurie Gherciu şi Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova ca inadmisibile. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Recursurile declarate de către Iurie Gherciu şi Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova se consideră inadmisibile.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Tatiana Răducanu 4