- Dosarul nr.
- 2ra-2041/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 19 iunie 2013
- Părțile
- SA Moldtelecom vs Botnariuc Richard
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2041/13 — Încasarea datoriei
prima instanţă: M.Iftodi dosarul nr. 2ra-2041/13 instanţa de apel: Iu.Grosu, A.Corcenco, D.Corolevschi ÎNCHEIERE 19 iunie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul : Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Botnariuc Richard, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SA „Moldtelecom” împotriva lui Botnariuc Richard cu privire la încasarea datoriei pentru prestarea serviciilor de telefonie mobilă, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 21 februarie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Botnariuc Richard, cu menţinerea fără modificări a hotărîrii Judecătoriei Edineţ din 31 octombrie 2012, c o n s t a t ă La 13 iulie 2012 SA „Moldtelecom” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Botnariuc Richard cu privire la încasarea datoriei pentru prestarea serviciilor de telefonie mobilă.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, între SA „Moldtelecom” şi Botnariuc Richard a fost încheiat un contract pentru prestarea serviciilor de telefonie mobilă, în baza contractului respectiv, reclamantul s-a obligat să asigure prestarea serviciilor de telefonie mobilă, iar pîrîtul la rândul său să achite la timp, lunar tariful pentru serviciile acordate. Pîrîtul Botnariuc Ruslan nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, acumulînd datorii în suma totală de 1235,17 lei, ceia ce constituie suma pentru prestarea serviciilor de telefonie mobilă - 84,17 lei şi 1151 lei - diferenţa dintre preţul de achiziţie şi cel sponsorizat a terminalului achiziţionat, cît şi taxa de stat în mărime de 270 lei.
Pîrîtul a fost preîntîmpinat pentru datoria existentă, însă nefiind de acord a refuzat să achite suma solicitată de SA „Moldtelecom”. Prin hotărîrea Judecătoriei Edineţ din 31 octombrie 2012 acţiunea a fost admisă. S-a încasat de la Botnariuc Richard în beneficiul SA „Moldtelecom” datoria pentru serviciile acordate în sumă de 1235,17 lei şi cheltuiele de judecată în sumă de 270 lei. La 13 noiembrie 2012 Botnariuc Richard a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii Judecătoriei Edineţ din 31.20.2012, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă. În motivarea cererii de apel apelantul a indicat, că cauza a fost examinată neobiectiv, unilateral fără să fie luate în consideraţie argumentele şi probele invocate de el.
Conform datelor livrate lui de către SA „Moldtelecom” pe perioada 07.03.2008 şi pînă la 30.09.2009 el a achitat lunar sumele propuse de către intimat, suma totală fiind de 1536, 14 lei, fapt confirmat prin lista plăţii din 25.10.2012. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 21 februarie 2013 s-a respins apelul declarat de Botnariuc Richard, cu menţinerea fără modificări a hotărîrii Judecătoriei Edineţ din 31 octombrie 2012. La adoptarea soluţiei sale, instanţa de apel a constatat că, conform contractului de prestare a serviciilor de telefonia mobilă şi acordul adiţional la contract din 07.03.2008, încheiat între reclamantul SA „Moldtelecom” ca „operator" şi Botnariuc Richard, cu respectarea art.970 CC RM, a fost încheiat contractul pentru prestarea serviciilor de telefonie mobilă.
În baza contractului respectiv, reclamantul s-a obligat să asigure prestarea serviciilor de telefonie mobilă, iar pîrîtul la rîndul său să achite la timp, lunar tariful pentru serviciile acordate. În legătură cu rezilierea contractului înainte de termen apelantul Botnariuc Richard nu şi-a îndeplinit obligaţiunile asumate, acumulînd în aşa mod datorii în sumă de 1235,17 lei, ceia ce constituie suma pentru prestarea serviciilor de telefoanie mobilă – 84,17 lei şi 1151 lei - diferenţa dintre preţul de achiziţie şi cel sponsorizat a terminalului achiziţionat, cît şi taxa de stat în mărime de 270 lei. La solicitările şi pretenţiile SA „Moldtelecom” de a achita sumele respective, pîrîtul nu a reacţionat.
În conformitate cu art. 8 Cod Civil drepturile şi obligaţiile civile apar în temeiul legii, precum şi în baza actelor persoanelor fizice şi juridice, care deşi nu sînt prevăzute de lege, dau naştere la drepturi şi obligaţii civile, pornind de la principiile generale şi de la sensul obligaţiei civile. Conform art.9 alin. (1) Cod Civil persoanele fizice şi juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să-şi exercite drepturile şi să-şi execute obligaţiile cu bună -credinţă, în acord cu legea, cu contractul , cu ordinea publică şi cu bunurile moravuri. Buna-credinţă se prezumă pînă la proba contrară. Totodată, în conformitate cu art.512 alin.(1) Cod Civil, în virtutea raportului obligaţional, creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei prestaţii, iar debitorul este ţinut să o execute.
Prestaţia poate consta în a da, a face sau a nu face. Potrivit prevederilor art.602, art.1243 Codul Civil, neonorarea obligaţiilor contractuale atrage răspunderea debitorului, creditorul fiind în drept de a pretinde executarea silită a prestaţiei şi repararea prejudiciului La 18 aprilie 2013 Botnariuc Richard a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrii primei instanţe şi a deciziei instanţei de apel, cu respingerea acţiunii ca neîntemeiată. În motivarea recursului recurentul a indicat că, consideră hotărîrile judecătoreşti ilegale şi neîntemeiate, deoarece în cadrul examinării cauzei instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a litigiului şi a aplicat şi interpretat eronat normele dreptului material şi procedural, fapt ce a dus la pronunţarea unei decizii ilegale şi neîntemeiate.
Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Botnariuc Richard , nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurenţilor se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei. Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Botnariuc Richard, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.
Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Botnariuc Richard ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Botnariuc Richard, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru