Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-1800/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
12 iunie 2013
Părțile
Consiliul Căuşeni vs Cătănoi Sergiu
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-1800/13 — Anularea încheierii cu privire la încasarea cheltuielilor de executare

prima instanţă: Iu.Moldovan dosarul nr.2ra-1800/13 instanţa de apel: M.Anton, A.Parpalac, E.Secrieru ÎNCHEIERE 12 iunie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul : Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Consiliul raional Căuşeni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Consiliul raional Căuşeni către executorul judecătoresc Cătănoi Sergiu cu privire la încasarea onorariului în mărime de 3965, 5 lei, împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 13 decembrie 2012, prin care a fost admis apelul declarat de către executorul judecătoresc Cătănoi Sergiu, casată încheierea Judecătoriei Anenii-Noi din 15 august 2012 şi emisă o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost respinsă c o n s t a t ă Consiliul raional Căuşeni a înaintat recurs în Judecătoria Anenii - Noi cu privire la anularea încheierii privind încasarea cheltuielilor de executare nr.037-296/1/2010 din 11.06.2012.

În motivarea recursului, Consiliul raional Căuşeni a indicat, că la 26.11.2010, titlul executoriu nr.3r-65 din 10.11.2010 privind încasarea salariului în mărime de 56650 lei în beneficiul lui Bîrlădean Nicolae a fost prezentat spre executare benevolă Consiliului raional Căuşeni conform art.35 (7) din Legea Nr. 847 din 24.05.1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar. Conform prevederilor în vigoare ale art.36/1 din Legea Nr.847 din 24.05.1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar, în cazul în care documentele executorii privind dezafectarea incontestabilă a mijloacelor băneşti din contul bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi din contul autorităţilor-instituţiilor publice, nu au fost prezentate (obligatoriu) de către creditor executorilor de buget respectivi, debitorul va fi scutit de plata onorariului şi de alte cheltuieli de executare prevăzute prin art. 36-41 din Codul de executare.

Consiliul raional Căuşeni a achitat în mod binevoi suma indicată în documentul executoriu direct creditorului, fară ca executorul judecătoresc să întreprindă careva acţiuni de asigurare a executării sau acţiuni de executare silită, în acest context menţionează debitorul, că executorul judecătoresc nu a respectat prevederile art.40 din Codul de executare, sumele ne fiind încasate de către executorul judecătoresc prin intermediul contului special. Pînă la data intentării procedurii de executare, creditorul nu a prezentat şi nu a solicitat executarea documentului executoriu în mod benevol, iar executorul judecătoresc nu a respectat procedura de conceliere, prevăzută de art. 62 din Codul de executare, prin urmare, normele cuprinse în acest articol referitor la încasarea onorariului nu sunt aplicabile în procedura de executare în cauză.

Prin încheierea Judecătoriei Anenii - Noi din 15 august 2012 a fost admis recursul declarat de către Consiliul raional Căuşeni şi anulată încheierea executorului judecătoresc Sergiu Cătănoi cu nr. 037 -296 /1/2010 din 11.06.2012. Executorul judecătoresc Cătănoi Sergiu ne fiind de acord cu încheierea Judecătoriei Anenii - Noi din 15 august 2012 a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului cu casarea încheierii ca fiind ilegală. Prin decizia Curţii de Apel Bender din 13 decembrie 2012 a fost admis apelul declarat de către executorul judecătoresc Cătănoi Sergiu, casată încheierea Judecătoriei Anenii-Noi din 15 august 2012 şi emisă o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost respinsă. S-a menţinut încheierea executorului judecătoresc Sergiu Cătănoi din 11 iunie 2012 cu privire la încasarea onorariului în mărime de 3965,5 lei.

La adoptarea soluţiei instanţa de apel a menţionat că, instanţa de fond a aplicat legea care nu trebuia să fie aplicată şi anume a aplicat norma art. 361 din Legea nr.847 din 24..05.1996, modificare operată în prezenta lege în luna aprilie 2011. Astfel, documentul executoriu a fost executat la data de 24.12.2010 şi nici de cum nu putea fi executat cu modificările introduse în legea nominalizată în aprilie 2011- peste patru luni după executare documentului executoriu. Astfel, prima instanţă a aplicat greşit normele de drept material şi anume art.40 Codului de executare al RM. Mai mult ca atît, în cadrul şedinţei instanţei de apel, s-a constatat că, de către instanţa de fond au fost încălcate prevederile art. 163 alin.(1) al CE al RM, cauza fiind examinată cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

Instanţa de fond a încălcat prevederea alin. (4 ) al art. 163 al CE al RM şi anume s-a pronunţat prin încheiere şi nu prin hotărîre, fără a menţiona participanţilor la proces dreptul de a o contesta cu recurs în instanţa ierarhic superioară. Potrivit materialelor la dosar şi nemijlocit a încheierii executorului judecătoresc Sergiu Cătănoi din 11.06.2012 se constată cert, că la data de 16.11.2010 în Biroul Executorului judecătoresc Sergiu Cătănoi a fost depusă cererea privind intentarea procedurii executorii a titlului executoriu nr.3r-65/10 din 10.11.2010 emis de Colegiul Civil al Curţii de Apel Bender, cu privire la încasarea de la Consiliul raional Căuşeni în beneficiul lui Bîrlădean Nicolae a salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru de la 01.12.2009 pînă la data de 10.11.2010, inclusiv în mărime de 56 650 lei.

La data de 16.11.2010 a fost intentată procedura de executare a documentului executoriu şi a fost solicitată executarea benevolă a acestuia, încheierea menţionată debitorul primind-o spre cunoştinţă la data de 26.11.2010. Potrivit răspunsului Consiliului raional Căuşeni nr. 398/10 din 05.06.2012 obligaţia stabilită în titlu executoriu a fost stinsă. Astfel, potrivit art.38 al CE al RM în toate cazurile de stingere, totală sau parţială, a obligaţiei stabilite în documentul executoriu sau de încetare a procedurii de executare în temeiul unei încheieri emise de executorul judecătoresc se încasează de la debitor onorariul.

Astfel, executorul judecătoresc întru încetarea procedurii de executare corect a emis încheierea de încasare a cheltuielilor legate de achitarea onorariului, fiind corect aplicate şi prevederile art. 36 alin.l al CE al RM prin care se menţionează, că cheltuielile de executare se compun din taxele pentru efectuarea actelor executorului judecătoresc, speţele procedurii de executare şi onorariul executorului judecătoresc. La fel, instanţa de apel a constatat că, executorul judecătoresc a respectat şi prevederile art.38 alin.(2) lit.a) CE al RM, la stabilirea cuantumului onorariului executorului judecătoresc care constituie 10% din suma stinsă, ce constituie din suma de 56650 lei onorariul în mărime de 5665 lei RM.

Corect au fost aplicate de către executorul judecătoresc în motivarea încheierii sale şi prevederile art.62 pct.9 al CE al RM care prevede, că în cazul în care părţile în procedura de executare încheie, pînă la aplicarea măsurilor de executare silită, o tranzacţie în condiţiile prezentului articol, executorul judecătoresc beneficiază de un onorariu în proporţie de 50% din onorariul stabilit pentru executarea integrală a documentului executoriu. În restul cazurilor, mărimea onorariului nu poate fi mai mică de 70 %. Prin urmare executorul judecătoresc la încasare onorariului a convenit reieşind din faptul, că părţile nu au convenit asupra încheierii unei tranzacţii, onorariul fiind încasat în mărime de 70 % din onorariul stabilit pentru executarea integrală a documentului executoriu şi anume în mărime de 3965,5 lei.

Instanţa de apel a reţinut că din momentul intentării procedurii de executare la data de 16.11.2010 a documentului executoriu şi solicitării executării benevole a acestuia, pe care debitorul Consiliul raional Căuşeni a primit-o spre cunoştinţă la data de 26.11.2010, Debitorul era obligat să respecte prevederea art. 40 al CE al RM şi anume ca toate achitările între debitor şi creditor să se facă prin intermediul biroului executorului judecătoresc, cu excepţia cazului în care acestea încheie o tranzacţie în condiţiile art.62 CE al RM.

Conform prevederilor art.38 al Codului de Executare al RM onorariul executorului judecătoresc este încasat de la debitor, dacă legea nu prevede altfel, în temeiul unei încheieri emise de executorul judecătoresc, în toate cazurile de stingere, totală sau parţială, a obligaţiei stabilite în documentul executoriu sau de încetare a procedurii de executare, indiferent dacă obligaţiunea a fost achitată prin contul executorului judecătoresc sau al debitorului.

La 28 martie 2013 Consiliul raional Căuşeni a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea încheierii Judecătoriei Anenii - Noi din 15 august 2012. În motivarea recursului recurenta a indicat că instanţa de apel a emis Decizia nominalizată cu încălcarea normelor de drept material şi procesual, nu a elucidat toate circumstanţele cauzei, în cadrul procesului de judecată punînd întrebări despre existenţa probelor care în dosar se regăsesc, ca rezultat acestea nefiind examinate în ansamblul şi interconexiunea lor. Instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi a interpretat eronat legea.

La data de 29 mai 2013 executorul judecătoresc Cătănoi Sergiu a depus prin intermediul cancelariei o referinţă, prin care a invocat dezacordul cu recursul depus de Consiliul raional Căuşeni, solicitînd respingerea acestuia ca fiind inadmisibil. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Consiliul raional Căuşeni nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurentului se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.

Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Consiliul raional Căuşeni, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Consiliul raional Căuşeni ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Consiliul raional Căuşeni, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.