2ra-1488/13 — Încasarea sumei

prima instanţă: V. Panfilii dosarul nr. 2ra-1488/13 instanţa de apel: M. Antonov, Gr. Druguş, E. Secrieru DECIZIE 12 iunie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Vera Macinskaia Ion Vîlcov Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „M. Miron”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Individuale „M. Miron” împotriva Elenei Macovei cu privire la încasarea sumei, împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 16 octombrie 2012, prin care a fost admis apelul declarat de către Elena Macovei, casată hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 26 martie 2012 şi emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea a fost respinsă, constată La 07 aprilie 2011 Întreprinderea Individuală „M.

Miron” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Elenei Macovei cu privire la încasarea sumei. În motivarea acţiunii Întreprinderea Individuală „M. Miron” a indicat că, este înregistrată la Camera Înregistrării de Stat începînd cu 14 iunie 1994, cu genul principal de activitate Comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vînzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi produse din tutun şi alte genuri. Menţionează că, la 10 august 2008 a încheiat cu Elena Macovei contractul individual de muncă, în baza căruia ultima a fost angajată în calitate de vînzătoare în secţia alimentară. Ulterior, a fost încheiat contractul de răspundere materială. Invocă că, la 11 februarie 2011 a emis ordinul nr. 4 „Cu privire la petrecerea inventarierii la data de 14 februarie 2011”, cu informarea personalului despre ordinul menţionat.

Susţine că la 31 ianuarie 2011, Elena Macovei a lipsit de la locul de muncă fără a înştiinţa administraţia întreprinderii despre motivul neprezentării sale, totodată despre efectuarea inventarierii la data de 14 februarie 2011, aceasta, a fost înştiinţată verbal, însă printr-o cerere a refuzat să se prezinte la petrecerea inventarierii, indicînd că va fi de acord cu rezultatele inventarierii. 1 La fel indică că în perioada 31 ianuarie 2011 – 10 martie 2011, Elena Macovei, nu s-a prezentat la locul de muncă eschivîndu-se de la îndeplinirea obligaţiilor sale de serviciu nejustificat şi fără a informa angajatorul despre motivele neprezentării sale.

Afirmă că în rezultatul efectuării inventarierii a fost depistată lipsa de mijloace financiare în mărime de 276887,30 lei pentru perioada anului financiar 2010 în secţia alimentară, iar adresările verbale ale conducătorului întreprinderii de a se prezenta la locul de muncă pentru soluţionarea cazului pe cale amiabilă, Elena Macovei a refuzat. În baza ordinului nr. 5 din 10 martie 2011, Elena Macovei a fost eliberată din funcţie în baza art. 86 al. (1) lit. k) Codul muncii – comiterea de către salariatul care mînuieşte nemijlocit valori băneşti sau materiale a unor acţiuni culpabile dacă aceste acţiuni pot servi drept temei pentru pierderea încrederii angajatorului faţă de salariatul respectiv, iar la 10 martie 2011 Elena Macovei a fost informată despre ordinul de eliberare.

La 11 martie 2011, Întreprinderea Individuală „M. Miron” a adresat Elenei Macovei o somaţie privind executarea în termen de 7 zile a obligaţiei în mărime de 124127 lei, însă pînă în prezent, somaţia nu a fost executată. Întreprinderea Individuală „M. Miron” solicită încasarea de la Elena Macovei a sumei de 124127 lei şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 3725 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 26 martie 2012 acţiunea a fost admisă parţial şi s-a încasat de la Elena Macovei în beneficiul Întreprinderii Individuale „M. Miron” suma de 92007 lei 34 bani, taxa de stat în mărime de 2760 lei 22 bani şi cheltuielile pentru efectuarea expertizei în mărime de 2060 lei, în rest acţiunea a fost respinsă.

Prin decizia Curţii de Apel Bender din 16 octombrie 2012, a fost admis apelul declarat de către Elena Macovei, casată hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 26 martie 2012 şi emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea a fost respinsă integral. Totodată, de la Întreprinderea Individuală „M. Miron” a fost încasată în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 1920 lei. La 15 februarie 2013, Întreprinderea Individuală „M. Miron” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. Recurentul Întreprinderea Individuală „M. Miron”, în motivarea recursului a invocat că, la emiterea deciziei contestate, au fost aplicate eronat normele de drept procedural.

Astfel, pricina a fost judecată cu încălcări ale principiului contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în drepturile procedurale şi principiul disponibilităţii în drepturi a participanţilor la proces. De asemenea, recurentul a menţionat că, între Întreprinderea Individuală „M. Miron” şi Elena Macovei a fost încheiat contractul de răspundere materială care a fost negociat de părţi şi nu era obligatoriu încheierea unui contract de răspundere materială colectivă, deoarece angajatorul a convenit cu fiecare salariat în parte încheierea contractului de răspundere materială. Or, poate fi stabilită răspunderea materială a fiecărui salariat în parte, deoarece fiecare dintre ei se semnau pe facturile de recepţionare a mărfii, în Registrul de casă, majoritatea semnăturilor fiind ale Elenei Macovei.

2 În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei instanţei de apel din 16 octombrie 2012 a fost expediată în adresa recurentului la 19 decembrie 2012, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoţire (f. d. 194). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 15 februarie 2013 în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărârea primei instanţe. Înaintând acţiunea în judecată împotriva Elenei Macovei, ÎI „Mihai Miron” a solicitat încasarea cu titlu de prejudiciu suma de 124127,30 lei, cît şi cheltuieli de judecată. Fiind investită cu judecarea apelului declarat de către Elena Macovei instanţa de apel a ajuns la concluzia temeiniciei acestuia, şi ilegalităţii hotărârii primei instanţe, fiind casată integral hotărârea primei instanţe şi pronunţată o nouă hotărâre, prin care a acţiunea ÎI „Mihai Miron” a fost respinsă. În susţinerea soluţiei date, instanţa de apel, cu referire la prevederile art. 340 Codul muncii, a reţinut că între ÎI „M.

Miron” şi salariaţii săi Elena Macovei, Lilia Nor şi Aliona Andrieş nu a fost încheiat un contract de răspunderea materială colectivă, considerînd, totodată, că în speţă nu au fost administrate probe concludente, care ar confirma cu certitudine faptul, că din vina intimatei, Macovei Elena, ar fi fost cauzat Întreprinderii „Mihai Miron”, un prejudiciul material. La fel instanţa de apel, a considerat rezultatele inventarierii din 14 februarie 2011 neveridice, acre trezeşte mari îndoieli în corectitudinea datelor expuse în condiţiile, cînd şi potrivit concluziilor expertului nu se poate pronunţa asupra gradului de corespundere a raportului financiar cu datele evidenţei contabile.

Instanţa de recurs constată, însă, că instanţa de apel a interpretat eronat normele de drept material şi a dat o apreciere greşită materialului probator anexat la dosar, pe când prima instanţă, justificat şi amplu argumentat, cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor importante şi cu trimitere la probele administrate, având în susţinere cadrul legal aplicabil în speţă, corect a ajuns la concluzia de a admite acţiunea ÎI „Mihai Miron” parţial. Astfel, din materialele dosarului rezultă că potrivit contractului individual de muncă nr.14 din data de 10 august 2008 şi ordinului nr. 13 din 10 august 2008, Macovei Elena, a fost angajată în calitate de vînzătoare la magazin care aparţine ÎI „Mihai Miron”, începînd cu data de 10 august 2008 (f.d.

13-14). La aceiaşi dată, angajatorul ÎI „Mihai Miron” a încheiat cu salariatul Elena Macovei contract de răspundere materială (f.d. 12). 3 Tot din actele cauzei rezultă că Elena Macovei începînd cu data de 31 ianuarie 2011 nu se mai prezenta la serviciu, motiv din care ÎI „Mihai Miron” a decis petrecerea inventarierii anuale. Or, potrivit art. 24 alin.(1) din Legea contabilităţii nr. 113 din 27 aprilie 2007, entitatea are obligaţia să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ şi pasiv, cel puţi odată pe an pe parcursul desfăşurării activităţii sale, în cazul reorganizării sau încetării activităţii, precum şi în cazurile prevăzute de Regulamentul privind inventarierea, aprobat de Ministerul finanţelor al RM şi Ministerul Justiţiei al RM.

Deşi, Elena Macovei a fost invitată la efectuarea inventarierii din 07 februarie 2011, fapt susţinut de ambele părţi în cadrul dezbaterilor judiciare, însă în aceiaşi zi, ultima a depus o cerere prin care a refuzat să participe la efectuarea reviziei pe motiv că are încredere în persoanele responsabile în efectuarea expertizei (f.d. 7). Prin urmare, la 11 februarie 2011, administraţia ÎI „Mihai Miron” a emis Ordinul nr. 4 din 11februarie 2011 cu privire la efectuarea inventarierii (f.d. 11). Ca rezultat al inventarierii, la 14 februarie 2011, a fost întocmit act de inventariere, prin care s-a stabilit, că conform datelor de evidenţă contabilă, stocul mărfii este de 370956 lei 71 bani, unde de facto s-a înregistrat stoc de marfă în sumă de 94 069 lei 45 bani.

Diferenţa de lipsa de marfă s-a stabilit, în mărime de 276887 lei 27 bani. La 10 martie 2011, Elena Macovei a primit somaţia expediată de ÎI „Mihai Miron”, prin care se solicită încasarea sumei de 92469,30 lei.

În contextul dat, instanţa ţine să menţioneze că potrivit art. 338 alin. (1) Codul muncii, salariatul poartă răspundere materială în mărimea deplină a prejudiciului material cauzat din vina lui angajatorului în cazurile cînd: între salariat şi angajator a fost încheiat un contract de răspundere materială deplină pentru neasigurarea integrităţii bunurilor şi altor valori care i-au fost transmise pentru păstrare sau în alte scopuri (art.339); salariatul a primit bunurile şi alte valori spre decontare în baza unei procuri unice sau în baza altor documente unice; prejudiciul a fost cauzat în urma acţiunilor sale culpabile intenţionate, stabilite prin hotărîre judecătorească; prejudiciul a fost cauzat de un salariat aflat în stare de ebrietate alcoolică, narcotică sau toxică, stabilită în modul prevăzut la art.76 lit. k); prejudiciul a fost cauzat prin lipsă, distrugere sau deteriorare intenţionată a materialelor, semifabricatelor, produselor (producţiei), inclusiv în timpul fabricării lor, precum şi a instrumentelor, aparatelor de măsurat, tehnicii de calcul, echipamentului de protecţie şi a altor obiecte pe care unitatea le-a eliberat salariatului în folosinţă; în conformitate cu legislaţia în vigoare, salariatului îi revine răspunderea materială deplină pentru prejudiciul cauzat angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de muncă;

prejudiciul a fost cauzat în afara exerciţiului funcţiunii. Iar în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr. 449 din 29 aprilie 2004 despre aprobarea nomenclatoarelor funcţiilor deţinute şi lucrărilor executate de către salariaţii cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea materială individuală sau colectivă (de brigadă) deplină, precum şi a contractelor-tip cu privire la răspunderea materială deplină – vînzătorul este inclus în nomenclatorul funcţiilor deţinute şi lucrărilor executate de către salariaţii cu care angajatorul poate 4 încheia contracte scrise cu privire la răspunderea materială individuală deplină pentru neasigurarea integrităţii valorilor transmise.

Astfel, este cert faptul că la momentul depistării neajunsului la ÎI „Mihai Miron” lucrau trei vînzătoare, şi anume: Macovei Elena, cu un stagiu de lucru de 29 luni, Nor Lilia, cu un stagiu de lucru de 22 luni şi Aliona Andieş, angajată la 01 noiembrie 2010. La fel, se constată că, inventarierea a fost efectuată pe perioada 01 ianuarie 2010 – 30 ianuarie 2011. Incontestabil este şi faptul că prin raportul de expertiză nr. 078 din 30 ianuarie 2012 s-a stabilit că, pe perioada 01 ianuarie 2010 – 30 ianuarie 2011 a intrat marfa în magazinul alimentar în sumă de 1173397,71 lei, pe perioada 01 ianuarie 2010 – 01 ianuarie 2011, încasarea sumei în numerar şi prin transfer s-a efectuat în mărime de 775583,52, totodată expertul nu exclude că pe luna ianuarie 2011 s-a încasat suma de 27 722,72 lei, aşa cum este indicat în calculul neajunsurilor de reprezentanţii ÎI „Mihai Miron”, de asemenea, expertul nu a putut să se exprime asupra faptului neajunsului sumei de 276887,26 lei din motivul că inventarierea la magazin a fost efectuată cu abateri de la prevederile regulamentare.

Reieşind din constatările enunţate, instanţa de recurs reţine că prima instanţă, corect a apreciat critic concluziile expertului referitor la imposibilitatea aprecierii neajunsurilor în sumă de 276887,26 lei, deoarece reieşind din materialele cauzei se poate deduce suma neajunsurilor, mai mult că potrivit art. 158 CPC raportul de expertiză este examinat în şedinţă de judecată şi evaluat în ansamblu cu celelalte probe. Drept urmare, justificat prima instanţă a examinat concluziile expertului cu celelalte probe prezentate în proces de părţi şi a stabilit că pe perioada 01 ianuarie 2010 – 30 ianuarie 2011 a intrat marfa în magazinul alimentar în sumă de 1173397,71 lei, iar pe perioada 01 ianuarie 2010 – 01 ianuarie 2011, încasarea sumei în numerar şi prin transfer s-a efectuat în mărime de 775583,52 lei.

De asemenea, recurentul a demonstrat că pe parcursul lunii ianuarie 2011 s-a încasat suma de 27722,72 lei,iar la magazin rămîse-se marfa în valoare de 94069,45 lei, respectiv, din calculul efectuat rezultă că suma de 276022,02 va constitui neajunsul. Aici urmează de reţinut că, după cum a fost menţionat, la ÎI „Mihai Miron” în perioada 01 ianuarie 2010 – 01 noiembrie 2010, activau două vînzătoare Elena Macovei şi Lilia Nor, iar din 01 noiembrie 2010 şi pînă la data de 30 ianuarie 2011, au activat trei vînzătoare, inclusiv şi Aliona Andrieş, respectiv suma neajunsului pe lună pentru un vînzător, reieşind din suma neajunsului totală de 276022,02 lei, constituie 7077,49 lei. Conform art. 341 alin.(1) Codul muncii, mărimea prejudiciului material cauzat angajatorului se determină conform pierderilor reale, calculate în baza datelor de evidenţă contabilă.

Reieşind din constatările enunţate şi având în susţinere prevederile citate, instanţa de recurs reţine drept corectă soluţia primei instanţe cu privire la admiterea acţiunii parţial ce ţine de încasarea din contul Elenei Macovei în beneficiul ÎI „Mihai Miron” suma de 92007,34 lei, ce constituie suma prejudiciului cauzat întreprinderii de către intimata pe perioada de 13 luni. 5 Aceasta deoarece în speţă incontestabil a fost stabilit atît prin materialele cauzei, cît şi prin declaraţiile martorilor care au confirmat că cheile de la magazin se păstrau la vînzătoare – Macovei Elena, care era responsabilă de lucru cu agenţii economici,iar avînd acces la magazin era responsabilă şi pentru integritatea bunurilor aflate.

În conexiunea celor relatate, se constată că instanţa de apel, nu a calificat corect, din punct de vedere juridic, acţiunea cu care a fost investită, fapt ce a dus la emiterea unei soluţii greşite, pe când prima instanţă în mod temeinic şi legal a admis acţiunea ÎI „Mihai Miron”. Distinct de cele relatate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, art. 445 alin. (3) Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „Mihai Miron”.

Se casează decizia Curţii de Apel Bender din 16 octombrie 2012 şi se menţine hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 26 martie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Individuale „Mihai Miron” împotriva Elenei Macovei cu privire la încasarea sumei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Vera Macinskaia Ion Vîlcov Tamara Chişca-Doneva 6