- Dosarul nr.
- 3ra-903/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 12 iunie 2013
- Părțile
- OTC Bălţi al Cancelariei de Stat vs Primăria mun. Bălţi
- Pe scurt
- Competenţele de bază ale consiliilor locale
3ra-903/13 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: T.Duca dosarul nr.3ra-903/13 DECIZIE 12 iunie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia, Ion Vîlcov Tamara Chişcă-Doneva, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat împotriva Primarului municipiului Bălţi privind contestarea actului administrativ, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Bălţi din 06 decembrie 2012, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă La 03 august 2012 Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Primarului municipiului Bălţi privind contestarea actului administrativ.
În motivarea acţiunii s-a indicat că, în ordinea art. 65 al Legii privind administraţia publică locală nr. 436 din 28 decembrie 2006, Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat a efectuat controlul facultativ de legalitate a dispoziţiei Primarului municipiului Bălţi nr.331 din 22.06.2012 ,,cu privire la prelungirea termenelor contractelor de arendă a terenului şi modificarea dispoziţiei primarului municipiului Bălţi nr.128 din 12.03.2012”, în urma căruia s-a depistat că aceasta este ilegală. La 18.07.2012 prin notificarea cu nr.0202/9-293, Oficiul a solicitat Primarului municipiului Bălţi anularea dispoziţiei în cauză, însă aceasta a fost respinsă. Indică reclamantul că, primarul mun. Bălţi prin punctul 1 al dispoziţiei a dispus prelungirea contractelor de arendă pe 68 sectoare de teren proprietate 1 publică, încheiate cu persoane fizice şi juridice, acestea fiind date în arendă în baza mai multor decizii a consiliului municipal.
Consideră dispoziţia contestată ilegală, deoarece conform prevederilor art.14 alin. (2) lit. b) din Legea privind administraţia publică locală nr. 436 din 28.12.2006, consiliul local administrează bunurile domeniului public şi ale celui privat ale satului (comunei), oraşului (municipiului), pe cînd primarul în condiţiile art.29 alin.(1)lit. g) din Legea menţionată, răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor domeniului public şi celui privat ale satului (comunei), oraşului (municipiului), în limitele competenţei sale, adică este responsabil de administrarea bunurilor dar nu este acel care le administrează.
Susţine reclamantul Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat, că acest fapt reiese şi din noţiunea de bază specificată în art. 1 din Legea privind administraţia publică locală, conform căruia primarul este autoritate reprezentativă a populaţiei unităţii administrativ-teritoriale şi executivă a consiliului local, cît şi din prevederile alin. (4) art. 74 din Legea menţionată conform căruia autorităţile publice locale executive asigură, în condiţiile legii delimitarea şi evidenţa separată a bunurilor din domeniul public şi cel privat. Cere, Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat, anularea dispoziţiei primarului mun. Bălţi nr.331 din 22.06.2012 ,,cu privire la prelungirea termenelor contractelor de arendă a terenului şi modificarea dispoziţiei primarului municipiului Bălţi nr.128 din 12.03.2012”.
Ulterior, reclamantul şi-a modificat cerinţele soicitînd doar anularea punctului 1 din dispoziţia primarului mun.Bălţi nr.331 din 22.06.2012 ,,cu privire la prelungire termenelor contractelor de arendă a terenului şi modificarea dispoziţiei primarului municipiului Bălţi nr.128 din 12.03.2012”, ca fiind emis cu încălcarea competenţei. Prin hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 06 decembrie 2012 acţiunea a fost respinsă. La 24 ianuarie 2013 Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă. În susţinerea recursului s-a invocat că, concluziile instanţei de judecată expuse în hotărîre sunt neîntemeiate, fiind rezultate din interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material.
Verificînd în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de intimat legalitatea hotărîrii atacate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa hotărîrea primei instanţe şi a emite o nouă hotărîre de admitere a acţiunii, din următoarele considerente. 2 În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Instanţa de recurs constată că prin decizia Consiliului mun. Bălţi din 24.02.2011 cu nr. 2/51 ,, cu privire la stabilirea termenelor de atribuire în arendă a sectoarelor de teren şi abrogarea deciziilor Consiliului mun.
Bălţi nr. 8/6 din 10.12.2007, nr. 6/72 din 25.09.2008 şi nr. 5/55 din 24.06.2010, s-au stabilit pe teritoriul mun. Bălţi ordinea de determinare a termenelor de arendă a loturilor de teren. Prin dispoziţia primarului municipiului Bălţi cu nr. 331 din 22 iunie 2012 ,,cu privire la prelungirea termenelor contractelor de arendă a terenului şi modificarea dispoziţiei primarului municipiului Bălţi nr.128 din 12.03.2012”, s- au prelungit termenele contractelor de arendă persoanelor fizice şi juridice pe sectoarele de teren, aferente obiectelor proprietate privată, precum şi pe sectoarele de teren aflate la etapa de construcţie a obiectului şi/sau asimilare sau fără drept de construcţie, conform anexei.
Prin acţiunea înaintată Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat contestă legalitatea punctului 1 al deciziei menţionate, invocînd că acesta a fost adoptat de către primarul mun.Bălţi cu încălcarea competenţei prevăzute de art.14 alin. (2) lit. b), art. 29 alin. (1) lit. g) din Legea privind administraţia publică locală.
Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii, motivîndu-şi soluţia pe temeiul că prelungirea contractului de arendă a fost dictată de faptul că terenurile respective au fost transmise deja în arendă, iar primarul în executarea deciziei Consiliului municipal Bălţi nr.2/51 din 24.02.2011,,cu privire la stabilirea termenelor de atribuire în arendă a sectoarelor de teren" doar a decis prelungirea termenului contractelor de arendă, ceea ce constituie o excepţie de la regula generală prescrisă de art. 77 al Legii privind administraţia publică locală nr. 436 din 28.12.2006, în condiţia în care persoanele fizice şi juridice indicate în Anexa la dispoziţia Primarului mun.Bălţi deţin deja dreptul de posesie asupra terenurilor proprietate a unităţii administrativ-teritoriale.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că concluziile instanţei expuse în hotărîre sunt neîntemeiate şi nu corespund întru totul circumstanţelor cauzei, cît şi prevederilor legale la care face referire instanţa. În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) al Legii nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală, consiliul local are drept de iniţiativă şi decide, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care ţin de competenţa altor autorităţi publice. 3 Conform art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea menţionată, pornind de la domeniile de activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întîi stabilite la art.4 al Legii privind descentralizarea administrativă, consiliul local realizează următoarele competenţe: administrează bunurile domeniului public şi ale celui privat ale satului (comunei), oraşului (municipiului).
Conform art. 29 alin. (1) lit. g) şi n) din Legea nr. 436/28.12.2006 privind administraţia publică locală, pornind de la domeniile de activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întîi, stabilite la art.4 alin.(1) din Legea privind statutul alesului local, primarul exercită în teritoriul administrat următoarele atribuţii de bază: - răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor domeniului public şi celui privat ale satului (comunei), oraşului (municipiului), în limitele competenţei sale; - semnează actele şi contractele încheiate în numele colectivităţii locale, cu excepţiile prevăzute de lege. Potrivit art. 29 alin. (2) din Legea menţionată, primarul, în calitatea sa de autoritate publică locală executivă, exercită şi alte atribuţii prevăzute de legislaţia în vigoare sau încredinţate de consiliul local.
Prin prisma dispoziţiilor citate, Colegiul reţine că prelungirea contractelor de arendă a terenurilor îi revine primarului municipiului Bălţi în temeiul art. 29 alin. (1) lit.n) din Legea privind administraţia publică locală, pe cînd prelungirea termenului de arendă a terenurilor îi revine Consiliului municipal Bălţi în temeiul art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nominalizată. Or, Consiliul local administrează bunurile domeniului public şi ale celui privat ale satului (comunei), oraşului (municipiului), pe cînd primarul doar răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor domeniului public şi celui privat, în limitele competenţei sale.
Judecînd cauza, prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că, primarul poate emite o dispoziţie privind prelungirea termenelor contractelor de arendă, doar numai în baza şi în urma unei decizii ale Consiliului municipal Bălţi, prin care organul deliberativ a aprobat prelungirea termenelor de arendă a terenurilor, proprietate publică şi a stabilit acest termen de prelungire. Drept consecinţă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că pct.1 din dispoziţia primarului municipiului Bălţi cu nr. 331 din 22 iunie 2012 ,,cu privire la prelungirea termenelor contractelor de arendă a terenului şi modificarea dispoziţiei primarului municipiului Bălţi nr.128 din 12.03.2012”, a fost emisă contrar prevederilor legii şi cu încălcarea procedurii stabilite.
4 În acest context, se impune concluzia că instanţa de fond neîntemeiat a ajuns la concluzia respingerii acţiunii, or, actul administrativ contestat este ilegal în fond, fiind emis contrar prevederilor legale. Astfel, reieşind din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa hotărîrea primei instanţe şi a emite o nouă hotărîre de admitere a acţiunii Oficiului Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat împotriva Primarului municipiului Bălţi privind contestarea actului administrativ. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite recursul declarat de Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat.
Se casează hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 06 decembrie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat împotriva Primarului municipiului Bălţi privind contestarea actului administrativ, şi se emite o hotărîre nouă prin care: Se admite cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat împotriva Primarului municipiului Bălţi privind contestarea actului administrativ. Se anulează pct.1 din dispoziţia primarului municipiului Bălţi cu nr. 331 din 22 iunie 2012 ,,cu privire la prelungirea termenelor contractelor de arendă a terenului şi modificarea dispoziţiei primarului municipiului Bălţi nr.128 din 12.03.2012”.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia Tamara Chişcă-Doneva Ion Vîlcov Valentina Clevadî 5