- Dosarul nr.
- 3ra-942/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 12 iunie 2013
- Părțile
- SRL Valburg vs Ministerul Transporturilor
- Pe scurt
- Organizarea transporturilor suburbane
3ra-942/13 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: V. Pruteanu dosarul nr.3ra-942/13 DECIZIE 12 iunie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedinte completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Tatiana Vieru, Iurie Bejenaru Galina Stratulat, Svetlana Novac examinînd recursul declarat de către societatea cu răspundere limitată „Valburg”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către societatea cu răspundere limitată „Valburg” împotriva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, intervenienţi accesorii Primăria satului Micăuţi, raionul Străşeni şi societatea cu răspundere limitată „Corsica” cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 18 octombrie 2012, prin care acţiunea a fost respinsă ca nefondată, c o n s t a t ă: La data de 27.05.2010, reclamanta SRL „Valburg” s-a adresat instanţei judecătoreşti cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor intervenienţi accesorii Primăria satului Micăuţi, raionul Străşeni şi SRL „Corsica” cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acţiunii, reclamanta SRL „Valburg” a indicat că, la 23.03.2010 s-a adresat pîrîtului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor cu o cerere privind atribuirea pentru deservire a patru curse suplimentare pe ruta regulată Chişinău - Micăuţi, pe care le îndeplineşte din anul 1999. La 13.05.2010 a primit răspunsul nr. 02/3-788 din 29.04.2010, prin care i s-a refuzat din motiv că modificarea solicitată contravine prevederilor pct. 35 al Regulamentului transporturilor auto de călători şi bagaje, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 854 din 28.07.2006. Pîrîtul şi-a întemeiat refuzul pe informaţia prezentată de IP „Agenţia Naţională Transport Auto” referitor la existenţa rutelor în aceeaşi direcţie, Chişinău (08.00) - Măgdăceşti (11.45), Chişinău (14.30) - Paşcani, Chişinău (10.45) - Peresecina.
Consideră că refuzul este neîntemeiat, deoarece intervalul de 15 minute este respectat, iar rutele regulate din această direcţie nu au nimic comun cu ruta dată, care circulă în altă direcţie şi locuitorii din Micăuţi nicidecum nu pot folosi alte rute pentru a ajunge la destinaţie. Prin acţiunile pîrîtului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor i-a fost îngrădit dreptul la libera concurenţă, la practicarea activităţii de antreprenoriat pe risc propriu şi cont propriu. Reclamanta SRL „Valburg” a solicitat recunoaşterea ilegală a refuzului nr. 02/3-788 din 29.04.2010 şi obligarea emiterii actului administrativ privind atribuirea dreptului de deservire curselor suplimentare Chişinău (07.50; 10.45; 11.45; 14.30), - Micăuţi (09.00; 11.30; 12.30; 14.00; 15.00).
La 27.12.2010 SRL „Valburg” s-a adresat instanţei judecătoreşti cu acţiune împotriva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, intervenient accesoriu SRL „Corsica”. În motivarea acţiunii, reclamanta SRL „Valburg” a invocat că, la 24.09.2010 pîrîtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a emis ordinul nr. 253, prin care s-au deschis cursele suplimentare Chişinău (07.15; 10.45; 11.45; 17.15; 18.30; 19.00), - Micăuţi (06.00; 08.00; 09.00; 14.45; 15.40; 18.00) cu atribuirea spre deservire şi executare în regim expres intervenientului accesoriu SRL „Corsica”. La 01.11.2010 s-a adresat pîrîtului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor cu o cerere prealabilă, însă a fost respinsă prin răspunsul nr.02/11-2525 din 30.11.2010.
Consideră reclamanta SRL „Valburg” că, este ilegal şi necesită anulat ordinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nr. 253 din 24.09.2010, deoarece mai mult de 10 ani a prestat servicii de transportare a pasagerilor pe ruta regulată Chişinău - Micăuţi şi dispune de dreptul prioritar. A solicitat anterior atribuirea aceleaşi curse, însă Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a respins cererea. Astfel că, reclamantei I-a fost afectat dreptul de a practica activitate comercială în condiţii de concurenţă loială.
Cu concretizările ulterioare, reclamanta SRL „Valburg” a solicitat în definitiv anularea pct. l al ordinului nr. 253 din 24.09.2010 „Cu privire la operarea modificărilor la reţeaua de rute regulate”, prin care s-a dispus atribuirea curselor noi deschise Chişinău (07.15; 11.45; 17.15; 18.30; 19.00) - Micăuţi (06.10, 08.00; 09.00; 14.45; 15.40; 18.00) spre deservire şi executare în regim expres intervenientului accesoriu SRL „Corsica”, obligarea emiterii actului administrativ de atribuire SRL „Valburg” spre deservire şi executare în regim expres a curselor suplimentare Chişinău (07.15; 11.45; 17.15; 18.30; 19.00), - Micăuţi (06.10; 08.00; 09.00; 14.45; 15.40; 18.00) şi încasarea cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 15.03.2012 pricinile civile au fost conexate într-un singur proces. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 18.10.2012 acţiunea a fost respinsă ca nefondată. 2 În dezacord cu hotărîrea primei instanţe, SRL „Valburg”, la data de 14.02.2013, a depus cerere de recurs, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrii primei instanţe, cu remiterea pricinii la o nouă rejudecare. În motivarea recursului, recurenta a indicat în esenţă că, la emiterea hotărîrii, prima instanţă a aplicat eronat normele de drept material. În acest context a menţionat că, prima instanţă nu a dat aprecierea corespunzătoare faptului că, pct. 1 al ordinului nr. 253 din 24.09.2010 contravine prevederilor Regulamentului transporturilor auto de călători şi bagaje, astfel, încălcîndu-se drepturile recurentei SRL „Valburg” de a practica activitate comercială în condiţii de concurenţă loială.
De asemenea, prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că, potrivit avizului nr. 08/3-1-2717 din 14.09.2010, intimata SRL „Corsica” nu dispune de numărul necesar de unităţi de transport, ceea ce nu este suficient pentru deschiderea curselor solicitate. Conform art. II alin. (8) din Legea nr. 155 din 05.07.2012, termenul de declarare a recursului împotriva hotărîrilor pronunţate în primă instanţă de către curţile de apel şi împotriva deciziilor instanţelor de apel pronunţate pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi este de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau deciziei motivate. Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul SRL „Valburg” declarat în termen, deoarece materialele pricinii atestă recepţionarea de către recurentă a hotărîrii primei instanţe la data de 28.01.2013, (f.d.257).
În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Verificînd argumentele recursului coroborate circumstanţelor de drept pe care este întemeiată hotărîrea primei instanţe, instanţa de recurs consideră că s-a ajuns la o concluzie corectă cu privire la respingerea acţiunii ca nefondată..
În opinia instanţei de recurs, prima instanţă a determinat definitiv circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii, apreciind probele prezentate de părţi în corespundere cu prevederile art. 130 CPC, multiaspectual, complet, în ansamblul şi interconexiunea lor, aplicînd corect normele de drept material şi procedural, şi întemeiat a ajuns la concluzia cu privire la respingerea acţiunii ca nefondată. Astfel, prin prezenta acţiune, recurenta SRL „Valburg” a solicitat anularea pct. l al ordinului nr. 253 din 24.09.2010 „Cu privire la operarea modificărilor la reţeaua de rute regulate”, obligarea emiterii actului administrativ de atribuire SRL „Valburg” spre deservire şi executare în regim expres a curselor suplimentare 3 Chişinău (07.15; 11.45; 17.15; 18.30; 19.00), - Micăuţi (06.10; 08.00; 09.00; 14.45; 15.40; 18.00) şi încasarea cheltuielilor de judecată.
Contrar argumentelor recurentei, prima instanţă a reţinut corect că, în direcţia şi intervalele solicitate de recurenta SRL „Valburg”, existau rute, care cuprind acelaşi timp şi anume Chişinău (08.00) - Măgdăceşti (11.45), Chişinău (14.30) - Paşcani, Chişinău (10.45) - Peresecina.
De asemenea, ordinul contestat a fost emis în baza informaţiei prezentate de către IP „Agenţia Naţională Transport Auto” nr. 08/3-1-2717 din 07.09.2010 privind datele despre orarul de circulaţie spre localitatea dată întru satisfacerea deplină a cerinţelor populaţiei în transporturi, inclusiv despre rutele de transport auto de pasageri în funcţiune Chişinău 16.45, 06.30, 13.10, 15.30, 09.00, 14.00 - Micăuţi 06.30, 05.30, 07.20, 14.15, 06.50, 10.00 deservită de SA „Parcul de Autobuze nr. l” şi de SRL „Valburg”; shema, paşaportul rutei cu indicarea orei şi localităţii de pornire, a localităţilor din rută; a localităţii şi staţiei terminus; despre cerinţele populaţiei, frecvenţa deplasărilor populaţiei în anul 2010 cu constatarea măririi fluxului de călători.
În consecinţă, prima instanţă a respins acţiunea ca nefondată. Instanţa de recurs constată că prima instanţă a stabilit corect împrejurările de fapt ale litigiului, care pot fi rezumate în felul următor. La data de 23.03.2010, recurenta SRL „Valburg” s-a adresat intimatului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor cu cererea nr. 13 privind aprobarea curselor suplimentare pe ruta regulată Chişinău - Micăuţi cu orele de plecare din Chişinău 07.50, 10.45, 11.45, 14.30 şi din Micăuţi 09.00, 11.30, 12.30, 14.00, 15.00, (f.d.7). Prin răspunsul MTID nr.02/3-788 din 29.04.2010 recurentei SRL „Valburg” i s-a refuzat din motiv că, în aceiaşi direcţie solicitată pentru deschiderea curselor suplimentare, există rutele Chişinău (08.00) - Măgdăceşti (11.45), Chişinău (14.30) - Paşcani, Chişinău (10.45) – Peresecina, (f.d.6).
De asemenea, s-a stabilit, că prin ordinul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nr. 253 din 24.09.2011 s-au deschis cursele Chişinău 07.15, 10.45, 11.45, 17.15, 18.30, 19.00 - Micăuţi 06.10, 08.00, 09.00, 14.45, 15.40, 18.00, care vor fi executate în regim expres şi s-a atribuit spre deservire intervenientului accesoriu SRL „Corsica”, (f.d.24). La data de 26.10.2010, recurenta SRL „Valburg” s-a adresat Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor cu o cerere prealabilă, solicitînd anularea pct. 1 al ordinului nr. 253 din 24.09.2010, cu acordarea curselor suplimentare sus-indicate, (f.d.20). Prin răspunsul intimatului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nr. 02/11-2525 din 30.11.2010 s-a informat recurenta SRL „Valburg” precum că, nu există temeiuri pentru anularea ordinului nr. 253 din 24.09.2010, (f.d.65).
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10.02.2000, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act 4 administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Iar, conform art. 2, şi art. 3 alin. (1) din aceeaşi Lege, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie actul administrativ cu caracter normativ sau individual; contractul administrativ; nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.
Noţiunea de „act administrativ” este reglementată atât în art.2 din Legea contenciosului administrativ, cît şi în Rezoluţia (77) 31 „Cu privire la protecţia individului faţă de actele autorităţilor administrative”, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 28.09.1997. Potrivit acestor reglementări, actul administrativ este o manifestare juridică unilaterală de voinţă, cu caracter normativ sau individual, din partea unei autorităţi publice în vederea organizării executării sau executării în concret a legii, actul administrativ desemnează orice măsuri individuale sau decizii luate în cadrul exercitării autorităţii publice, susceptibile de a afecta direct drepturile, libertăţile sau interesele persoanelor fizice sau juridice şi care nu este un act îndeplinit în cadrul exercitării unei funcţii judiciare.
Conform pct. 17 al Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 854 din 28.07.2006, rutele regulate sînt organizate pe baza analizei legăturilor economice şi sociale dintre localităţi, luîndu-se în considerare frecvenţa deplasărilor populaţiei, corelarea cu alte tipuri de transport şi rutele de transport auto de pasageri în funcţiune. Temei pentru organizarea transporturilor regulate de pasageri îl constituie analiza cerinţelor populaţiei, agenţilor economici, autorităţilor administraţiei publice, situaţiei existente şi a altor factori.
În conformitate cu pct. 19 din acelaşi Regulament, documentele pentru obţinerea dreptului de deservire a rutelor regulate se prezintă pentru examinare organului de specialitate al administraţiei publice centrale ori administraţiei publice locale de nivelul al doilea, reieşind din competenţele acestora, în conformitate cu ordinea stabilită, şi se examinează în termen de 30 de zile din data înregistrării cererii.
Concomitent, agentul transportator (solicitantul) va prezenta: a) propuneri concrete şi argumentate privind posibilitatea deschiderii rutei (cursei) la ora indicată de solicitant sau la o altă oră care nu afectează activitatea transportatorilor pe rutele existente în această direcţie; b) date privind examinarea anterioară a problemei abordate etc.; c) paşaportul rutei Organul de specialitate al administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale vor duce evidenţa reţelei de rute în conformitate cu Regulamentul de ţinere a evidenţei reţelei de rute regulate, aprobat de către organul de specialitate al administraţiei publice centrale. În corespundere cu pct 35 din Regulament, la transportul în unitatea administrativ-teritorială de nivelul al doilea intervalul dintre rute (curse) trebuie să fie de cel puţin 15 minute.
5 Organizarea rutelor suburbane regulate noi, modificarea sau închiderea celor existente se efectuează de către organul de specialitate al administraţiei publice centrale. La transportul suburban intervalul dintre rute (curse) trebuie să fie de cel puţin 15 minute. Reieşind din circumstanţele enunţate în raport cu normele legale sus- indicate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că, prima instanţa corect a ajuns la concluzia de respingere a acţiunii, concluzionînd, că prin orarul rutelor deschise prin ordinul contestat, a fost respectat intervalul de 15 minute impus prin dispoziţia Regulamentului sus-menţionat, din punctele iniţiale de pornire şi astfel, nu au fost încălcate prevederile pct. 35 din Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 854 din 28.07.2006, la emiterea ordinului contestat.
De asemenea prima instanţa corect a menţionat că, de fapt prin emiterea ordinului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nr. 253 din 24.09.2010, prin care au fost deschise cursele Chişinău 07.15, 10.45, 11.45, 17.15, 18.30, 19.00 Micăuţi 06.10, 08.00, 09.00, 14.45, 15.40, 18.00 cu regim de executare expres şi atribuite spre deservire intervenientului accesoriu SRL „Corsica”, nu lezează dreptul recurentei SRL „Valburg” la deservirea rutei regulate Chişinău-Micăuţi. Mai mult ca atît, cursele solicitate de recurenta SRL „Valburg” se suprapun cu cursele de la alte rute care deservesc localitatea Măgdăceşti, şi anume: Chişinău (08.00) - Măgdăceşti (11.45), Chişinău (14.30) - Paşcani, Chişinău (10.45) – Peresecina.
Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că argumentele recurentei expuse în cererea de recurs sînt declarative, iar alte argumente pertinente de către recurentă nu au fost prezentate. Argumentele recurentei SRL „Valburg” au fost obiectul dezbaterilor în şedinţa primei instanţe, cărora le-a fost dată o apreciere cuvenită. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, hotărîrea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de recurentă în cererea de recurs sînt similare argumentelor invocate în prima instanţă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către SRL „Valburg” şi de a menţine hotărîrea primei instanţe.
În conformitate cu art.art. 444, 445 alin. (1) lit. a), 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: 6 Se respinge recursul declarat de către societatea cu răspundere limitată „Valburg”. Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 18 octombrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către societatea cu răspundere limitată „Valburg” împotriva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, intervenienţi accesorii Primăria satului Micăuţi, raionul Străşeni şi societatea cu răspundere limitată „Corsica” cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Preşedintele şedinţei, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Tatiana Vieru Iurie Bejenaru Galina Stratulat Svetlana Novac 7