- Dosarul nr.
- 2rh-160/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 5 iunie 2013
- Părțile
- Rent Ianek vs SRL Danparc, Vazghen Zacarean
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rh-160/13 — Repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral
prima instanţă: I. Mânăscurtă dosarul nr. 2rh-160/13 instanţa de apel: Gh. Creţu, A. Doga, A. Pahopol instanţa de recurs: A. Cobăneanu, T. Răducanu, S. Moldovan ÎNCHEIERE 05 iunie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Nicolae Clima Valeriu Doagă examinând cererea de revizuire depusă de către Vazghen Zacarean în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ianek Rent împotriva Societăţii Comerciale „Danparc” Societate cu Răspundere Limitată şi lui Vazghen Zacarean cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 30 ianuarie 2013, prin care recursul declarat de către Societatea Comercială „Danparc” Societate cu Răspundere Limitată şi Vazghen Zacarean a fost considerat inadmisibil, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 noiembrie 2012, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea Comercială „Danparc” Societatea cu Răspundere Limitată şi Vazghen Zacarean şi menţinută hotărârea Judecătoriei Ciocana mun.
Chişinău din 28 noiembrie 2011 şi împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 28 noiembrie 2011, prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 10 septembrie 2010, Ianek Rent împotriva Societăţii Comerciale „Danparc” Societate cu Răspundere Limitată şi a lui Vazghen Zacarean cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral. Menţionează că pe parcursul anilor 2008-2010 în permanenţă beneficiază de serviciile de deservire tehnică şi reparaţii a autoturismului lui prestate de SC „Danparc” SRL din mun. Chişinău, str. Varniţcaia, 2/7. Afirmă că la 28 aprilie 2010 la autoturismul lui de model Renault Kangoo, seria şasiului VFIKCE7EF 34077229, număr de înmatriculare EU 277PV, SRL „Danparc” a efectuat lucrări de reparaţii şi anume, înlocuirea kitului de distribuţie al mecanismului motorului.
Susţine că lucrările de înlocuire a kitului de distribuţie al mecanismului motorului au fost înregistrate în carnetul de evidenţă a lucrărilor de deservire tehnică şi reparaţii a autoturismului, fiind înregistrate la 28 aprilie 2010 şi aplicată ştampila pârâtului SC „Danparc” SRL, care este anexată la cerere. Indică că la 14 mai 2010, aflându-se la volanul automobilului şi deplasându-se prin oraşul Bucureşti în drum spre Kosovo, s-a blocat motorul automobilului şi acesta a fost transportat cu o platformă pentru diagnosticare şi reparaţie la starea specializată Service Filaret, dealer autorizat Renault. Afirmă că totodată s-a adresat la Biroul central pentru expertize tehnice judiciare al Ministerului Justiţiei pentru efectuarea unei expertize tehnice şi stabilirea cauzei defecţiunii.
Susţine că conform Raportului de expertiză tehnică auto din 15 iunie 2010, efectuată de expertul tehnic auto, inginer Ion Enache, în urma examinărilor şi determinărilor efectuate s-au constatat următoarele repere avariate: pistoane, chiulasa completă, kit de distribuţie. La fel menţionează că conform concluziei Raportului de expertiză nominalizat, mecanismul de producere a avariilor în timpul funcţionării motorului s-a produs un defazaj în lanţul cinematic al mecanismului de distribuţie, respectiv pentru care supapele de evacuare au intrat în contact direct cu pistoanele, producînd deteriorarea elementelor enunţate, corelativ cu deteriorarea şi a reperelor conexe mecanismului de distribuţie, precum cureaua, rola întinzătoare, rola ghidaj, etc). Insistă că în urma demontării mecanismului motor s-a constatat că şurubul de fixare al pinionului de distribuţie, amplasat pe arborele motor nu era strîns la un cuplu dinamic prescris, acesta fiind slab, aproape desfăcut.
După cum se cunoaşte, la motoarele din gama Renault, pinionul de distribuţie nu este poziţionat pe arborele motor printr-un sistem cu pană sau ştift, acesta fixându-se numai printr-un şurub amplasat în extremitatea exterioară a medianei arborelui motor. Menţionează că din acest motiv, pinionul de distribuţie se solidarizează cu zona conică a arborelui motor prin strângere cu ajutorul unui şurub, iar strângerea şurubului se realizează la un cuplu de strângere maxim prescris de constructor, însă dacă nu se respectă această tehnologie, există riscul ca pe perioada funcţionării motorului, şurubul să se slăbească, iar prin aceasta să se producă un defazaj al întregului mecanism de distribuţie. Indică că în asemenea situaţie, supapele vin în contact direct cu pistoanele şi datorită suprasolicitărilor ciclice se produc deteriorarea acestora printr-un mecanism complex de strivire, încovoiere şi rupere.
Evident că pe această secvenţă se produce şi deteriorarea celorlalte repere componente ale mecanismului de distribuţie. Insistă că după cum s-a menţionat anterior, la motorul în cauză au fost efectuate reparaţii precum înlocuirea kitului de distribuţie. Consideră că în baza argumentaţiilor tehnice prezentate anterior, se concluzionează cu certitudine că în momentul în care s-a efectuat înlocuirea kitului de distribuţie, şurubul de fixare a pinionului de pe arborele motor nu a fost strâns la cuplul maxim prescris de constructor, acesta slăbindu-se în intervalul a 1500 km rulaţi şi prin slăbirea acestuia s-a produs defazajul întregului mecanism de distribuţie cu consecinţele respective. Susţine că în urma efectuării expertizei s-a ajuns la concluzia că avarierea mecanismului motor al autoturismului Renault Kangoo s-a datorat defazajului lanţului cinematic al mecanismului de distribuţie, consecinţa slăbirii şurubului de fixare al pinionului pe arborele motor.
Slăbirea a fost posibilă şi s-a produs datorită montării (strângerii) neconforme a şurubului cu ocazia înlocuirii anterioare a kitului de distribuţie, prin nerespectarea cuplului maxim de strângere, prescris de fabricant. Între reparaţiile anterioare efectuate şi avarierea motorului, există, fără echivoc, legătura directă de cauzalitate. Afirmă că conform devizului de cheltuieli din 17 mai 2010 şi conform facturii din 17 iunie 2010, eliberate de SC „Transporturi Auto Filaret” SA, numărul facturii REN.30716535, preţul reparaţiei motorului cu schimbarea pieselor defecte constituie suma de 13089 RON. Indică că pentru efectuarea expertizei tehnice, la 24 iulie 2010 a achitat suma de 430 RON conform facturii nr. 139, care urmează a fi încasată de la pârât.
Cu referire la prevederile art. 572 alin. (2) Cod civil, consideră că SC „Danparc” SRL nu a executat obligaţia în modul corespunzător şi cu bună credinţă. La fel, indică că conform art. 602 Cod civil, pârâtul poartă răspunderea pentru neexecutarea obligaţiei, inclusiv pentru neexecutarea corespunzătoare sau tardivă şi este ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat. Susţine că fiind lipsit de posibilitatea exploatării autoturismului pentru a se prezenta la serviciu, a fost nevoit să procure bilete de avion pe ruta Bucureşti-Belgrad pentru 17 mai 2010, în acest sens achitând suma de 161,0 Euro, care urmează a fi încasată de la pârât. Cu referire la art. 1422-1424 Cod civil şi art. 15 p. 3 Legea privind protecţia consumatorului nr. 105-XV din 13 martie 2003, consideră că pârâtul urmează să-i repare şi prejudiciul moral, pe care o apreciază în mărime de 10000 lei.
Afirmă că conform chitanţei nr. 015773 şi facturii REN-30716535 din 17 iunie 2010 a achitat suma de 13089,10 RON, astfel suma dată, conform cursului valutar la 17 iunie 2010, 1 x 3870,83 constituie suma de 50070 lei. Menţionează că pentru procurarea biletului de avion pe ruta Bucureşti-Belgrad pentru 17 mai 2010 a achitat 161,80 Euro şi conform cursului valutar la data procurării 1 x 16,23 constituie 2626 lei şi pentru expertiza tehnică din 24 iulie 2010 conform facturii nr. 139 a achitat suma de 430 RON şi conform cursului valutar la data respectivă 1 x 3,87 constituie suma de 1664 lei. Insistă că suma totală care urmează a fi încasată de la pârât este 54360 lei. Solicită încasarea de la SC „Danparc” în beneficiul lui Ianek Rent a prejudiciului material în sumă de 54360 lei, prejudiciului moral în sumă de 10000 lei, taxei de stat în sumă de 1930 lei şi cheltuielile suportate pentru acordarea asistenţei juridice în sumă de 5000 lei.
Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 25 februarie 2011 a fost admis demersul reclamantului şi a fost atras în calitate de copârât Vazghen Zacarean. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 28 noiembrie 2011 a fost admisă parţial acţiunea, încasat de la SC ,,Danparc” SRL şi Vazghen Zacarean în mod solidar în beneficiul lui Ianek Rent sumă de 54360 lei cu titlu de prejudiciu material, suma de 3000 lei cu titlu de prejudiciu moral, suma de 8430 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar în total suma de 65790 lei. În rest acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2012 a fost respins apelul declarat de către SC „Danparc” SRL şi Vazghen Zacarean şi menţinută hotărârea primei instanţe.
Totodată a fost încasat de la SC „Danparc” SRL taxa de stat în sumă de 1223 lei. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 30 ianuarie 2013 recursul declarat de către a SC „Danparc” SRL şi Vazghen Zacarean a fost considerat inadmisibil. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 17 aprilie 2013 a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Vazghen Zacarean împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 30 ianuarie 2013. La 22 aprilie 2013 Vazghen Zacarean a depus cerere de revizuire împotriva încheierii instanţei de recurs, deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea cererii, casarea acestora şi pronunţarea unei hotărâri noi prin care acţiunea să fie respinsă.
În motivarea cererii de revizuire a indicat că au devenit cunoscute unele circumstanţe şi fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului. Susţine că a înaintat un demers Ministerului Justiţiei Român căruia i-a adresat mai multe întrebări în legătură cu presupusa expertiză efectuată pe teritoriul acestui stat.
Drept urmare, prin răspunsul din 11 aprilie 2013, Ministerul Justiţiei Român l-a informat că, reieşind din prevederile art. 32 lit. a) din Ordonanţa Guvernului Român nr. 2/2000, privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, aprobată prin Legea nr. 156/2002, Ministerul Justiţiei - Biroul pentru expertize tehnice judiciare coordonează, îndrumă şi controlează din punct de vedere administrativ doar activitatea de expertiză tehnică judiciară, pe cînd Raportul de expertiză tehnică auto din 15 iunie 2010, întocmit de Ion Enache este o expertiză extrajudiciară, care nu cade sub controlul structurilor de stat, ci constituie nişte raporturi civile private între persoane fizice.
Acest fapt reiese expres şi din prevederile art. 3 din Ordonanţa Guvernului Român nr. 2/2000, potrivit cărora expertiza tehnică efectuată la cererea persoanelor fizice sau juridice cu privire la situaţii care nu au legătură nemijlocită cu activitatea judiciară constituie expertiză tehnică extrajudiciară. Menţionează că efectuând nişte cercetări şi investigaţii proprii ale legislaţiei Româneşti, a luat act de Ghidul informativ privind expertiza tehnică judiciară, unde în pct. 2.5.2. se lămureşte în ce constau expertizele extrajudiciare, indicîndu-se că expertizele extrajudiciare au statutul actelor sub semnătură privată care pot demonstra numai conformitatea conţinutului cu opinia autorului. Aceste documente nu pot fi considerate expertize ale experţilor judiciari.
Numai expertul numit de instanţă este autorizat ca din datele colectate să tragă concluzii care ar putea constitui baza unei hotărâri judecătoreşti. Instanţa nu este obligată să clarifice contradicţiile între o expertiză extrajudiciară (chiar şi atunci când acest expert este autorizat şi certificat de către tribunal) şi cea a expertului judiciar numit de ea. Expertiza extrajudiciară serveşte părţilor doar drept material auxiliar în formularea plângerii, la chestionarea expertului judiciar în cazul unei dezbateri verbale şi pentru propria verificare a expertizei judiciare. Consideră că actul prezentat de intimat în instanţa de judecată constituie un document sub semnătură privată, care confirmă doar opinia autorului lui cu conţinutul acestuia, adică, în acesta se reflectă părerea lui Ion Enache vizavi de posibilele defecţiuni.
Afirmă că în prezenta cauză au fost admise nişte erori de drept evidente, deoarece un act sub semnătură privată a fost ridicat la rangul de expertiză judiciară, considerîndu-se că prin acesta se confirmă legătură cauzală între posibilele defecţiuni la automobilul intimatului şi cauza acestora. Doar necunoştinţa legislaţiei româneşti a determinat instanţele de judecată naţionale să adopte hotărîri ilegale şi neîntemeiate, iar împrejurările noi ce au devenit cunoscute recent, răstoarnă status-quo din prezenta cauză şi obligă instanţa de revizuire să revadă toată cauză integral. Consideră că vinovăţia necunoaşterii legislaţiei nu-i poate fi imputată lui, deoarece nici instanţa de judecată, fiind obligată, nu a verificat admisibilitatea acestei probe după cum prevede nemijlocit art. 130 alin. (1), (3), (4) CPC.
Mai indică că SC „Transporturi Auto Filaret” SA a eliberat adeverinţa nr. 3/068/15.04.2013, care confirmă în scris că în perioada 14 mai 2010 –17 iunie 2010 automobilul ce aparţine intimatului s-a aflat în custodia lor la reparaţie şi la acest automobil nu au avut acces nici intimatul nici alte persoane (inclusiv experţi), după cum nici ei nu au solicitat nici o expertiză! Însă în contradictoriu cu aceasta, în actul de expertiză extrajudiciară prezentată de intimat instanţelor de judecată, presupusul expert Ion Enache, indică că a vizitat service-centrul Renault şi a examinat acolo automobilul la 15 iunie 2010. Insistă că împrejurările noi pe care nu a avut posibilitatea de a le proba pe parcursul şedinţelor de judecată din cauza lipsei de dialog din partea societăţii române, confirmă odată în plus că Ion Enache a inclus în raportul său date eronate, fără a vedea nemijlocit automobilul din litigiu, iar concluziile sale sunt nişte neadevăruri evidente.
La fel, revizuentul invocă că instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. În acest sens, în prezenta cauză figurează în calitate de copârâţi SRL „Danparc” şi el, fondatorul acestei persoane juridice. Afirmă că prin actele şi lucrările dosarului civil se evidenţiază că presupuse lucrări de reparaţie a automobilului intimatului, care se bănuiesc că au atras defecţiunile la motor, au fost efectuate de persoanele angajate în cadrul SRL „Danparc”, iar răspunderea şi garanţia acestor lucrări a fost preluată integral de către acest prestator - SRL „Danparc”.
Menţionează că conform prevederilor art. 9 alin. (1) - (3) din Legea privind societăţile cu răspundere limitată nr. 135 din 14 iunie 2007, societatea se consideră constituită şi dobândeşte personalitate juridică de la data înregistrării de stat; societatea răspunde pentru obligaţiile asumate cu toate bunurile sale; asociaţii nu răspund pentru obligaţiile societăţii. Susţine că aceleaşi prevederi se regăsesc şi în art. 68 alin. (1), (2) Cod civil. Indică că în contradictoriu cu aceste prevederi, el, ca asociat al persoanei juridice, a fost obligat să port răspundere pentru obligaţiile persoanei juridice fondate, ce reprezintă o încălcare gravă a cadrului legal naţional şi necesită a fi stopat imediat prin excluderea lui din categoria de copîrît pe acest dosar.
Prin urmare, în prezenta cauză au fost afectate drepturile unei persoane care nu trebuia să figureze în dosar şi care greşit a fost atrasă în cauză ca copîrît. Menţionează că prevederilor art. 449 lit. b) şi c) CPC, revizuirea se declară în cazul în care: b) au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului; c) instanţa a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces (sau care nu urmau a fi implicate în proces). Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 451 alin. (1) CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 şi anexându-se probele ce le confirmă. În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. În interpretarea corectă a prevederilor art. 449 lit. b) este de înţeles că circumstanţele sau faptele menţionate, trebuiau să existe obiectiv până la pronunţarea hotărârii, iar revizuentul nu putea şti despre aceste circumstanţe anterior pronunţării hotărârii, revizuirea căreia se cere.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că motivele invocate în cererea de revizuire nu pot fi reţinute ca circumstanţe sau fapte esenţiale a pricinii, care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului anterior, deoarece revizuentul oferă împrejurări ce ţin de fondul cauzei. Mai mult, revizuentul nu a făcut dovada faptului că timpul judecării pricinii în fond, până la pronunţarea hotărârii, a întreprins toate măsurile pentru a aduna faptele invocate în cererea de revizuire. În această ordine de idei nici adeverinţa nr. 3/068/15.04.2013 eliberată de Societatea Comercială de Transporturi Auto „Filaret” SA şi anexată la cererea de revizuire, nu poate constitui temei de admitere a revizuirii în condiţiile art. 449 CPC, dat fiind că revizuentul nu a fost lipsit pe parcursul soluţionării cauzei de posibilitatea de a prezenta asemenea probă.
În conformitate cu art. 449 lit. c) CPC, revizuirea se declară în cazul în care instanţa a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. În sensul normei citate, este de înţeles că acest temei de revizuire poate fi invocat doar în cazul în care după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă se constată că instanţa a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. Prin urmare, Colegiul constată că nici motivul invocat în cererea de revizuire în temeiul lit. c) a art. 449 CPC nu poate fi reţinut, or revizuentul Vazghen Zacarean în pricina dată a fost parte în proces. În acest context, Colegiul constată că prin revizuirea în sensul declarat se pretinde nu corectarea erorilor judiciare şi omisiunilor justiţiei, dar anularea unei hotărâri irevocabile, fapt care direct contravine atât dispoziţiilor legii naţionale, cât şi celor internaţionale.
Astfel, admiterea revizuirii, în circumstanţele descrise ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice, care presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat şi ar constitui o violare a art. 6 §1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. În acest context, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu de reformare a hotărârii contestate, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă că soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale.
De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC. În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză. Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.
Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Distinct de cele relatate şi având în vedere că temeiurile invocate în cererea de revizuire sunt în contradicţie cu prevederile art. 449 lit. b) şi c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Vazghen Zacarean împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 30 ianuarie 2013, deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 noiembrie 2012 şi hotărârii Judecătoriei Ciocana mun.
Chişinău din 28 noiembrie 2011 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ianek Rent împotriva Societăţii Comerciale „Danparc” Societate cu Răspundere Limitată şi lui Vazghen Zacarean cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Nicolae Clima Valeriu Doagă