- Dosarul nr.
- 2ra-1295/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 5 iunie 2013
- Părțile
- Jioară Dumitru vs Vatavu Fevronia
- Pe scurt
- Efectele imposibilităţii de restituire a bunului
2ra-1295/13 — Rezolvirea contractului şi încasarea sumei
prima instanţă: V. Boico dosar nr.2ra-1295/13 instanţa de apel: M. Anton, I. Secrieru, A. Panov DECIZIE 05 iunie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Tatiana Vieru, Iurie Bejenaru Galina Stratulat, Svetlana Novac examinînd recursul declarat de către avocata Leporda Zinaida în interesele recurentei Vatavu (Şuşu) Fevronia, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de Jioară Dumitru către Vatavu (Şuşu) Fevronia cu privire la rezolvirea contractului şi încasarea sumei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2012, prin care a fost respins apelul declarat de avocata Leporda Zinaida în interesele Fevroniei Vatavu (Şuşu), cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 25 aprilie 2012, prin care acţiunea a fost admisă parţial, c o n s t a t ă: La data de 06.09.2011, reclamantul Jioară Dumitru s-a adresat în instanţa de judecată cu o cerere de chemare în judecată către Vatavu (Şuşu) Fevronia cu privire la anularea contractului de vînzare-cumpărare şi încasarea sumei. În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că, la 10.09.2008 a încheiat cu pîrîta Vatavu (Şuşu) Fevronia contractul de vînzare-cumpărare nr. 3449 din 10.09.2008 a apartamentului nr. 4, din str. Kogălniceanu, 73, mun. Chişinău la preţul de 220000 euro, dar în urma negocierilor s-a stabilit suma finală de 210000 euro, reclamantul, achitînd, iniţial suma de 4000 euro în calitate de arvună.
Ulterior, pîrîta i-a adus la cunoştinţă reclamantului că, data pentru achitarea preţului contractului stabilită iniţial, este prea tîrzie pentru ea, deoarece imobilul este gajat unei bănci de unde ar fi luat sume de bani cu împrumut, crescînd cu fiecare zi dobînzile. Deoarece nu-i era cunoscută această informaţie la momentul semnării contractului, reclamantul a solicitat pîrîtei anularea contractului şi restituirea arvunei, la care pîrîta a fost de acord ca reclamantul să-i achite preţul imobilului în 1 rate, conform graficului iniţial stabilit, însă nu suma de 210000 euro, dar 220000 euro. Perioada de eşalonare a plăţilor a fost stabilită de 2 ani. Ulterior, pîrîta a solicitat de la reclamant sume de bani motivînd că are nevoie de ei, care i-au fost oferiţi de către reclamant fără întocmirea recipisei.
Ulterior au urmat mai multe solicitări din partea pîrîtei către reclamant de a se achita sume de bani, ne respectîndu-se graficul de eşalonare a plăţilor. Pîrîta Vatavu (Şuşu) Fevronia i-a solicitat reclamantului de a-i semna cîteva recipise, prin care să se confirme ca i-ar datora careva sume de bani. În total, pîrîta a primit de la reclamant sumele de 28000 lei, 7000 dolari SUA, 7000 euro, 1000 euro, 13000 euro, în afară de sumele oferite pînă şi după data semnării contractului. Din motivul tărăgănării de predare-primire a imobilul pentru a se efectua lucrările de reparaţie, reclamantul a fost nevoit de a găsi o altă locaţie, însă încercînd să-şi recupereze arvuna achitată a fost refuzat de vînzător.
Tranzacţia a avut loc, însă pîrîta nu şi-a executat obligaţiunile asumate, iar între timp, reclamantul a constatat că, mansarda alăturată casei a fost promisă de către pîrîtă vecinului, conform unui act semnat între Şuşu Fevronia şi vecinul acesteia, prin care Şuşu Fevronia şi-a asumat obligaţia de a construi mansarda în schimbul deteriorării faţadei şi acoperişului pentru a-1 integra în proiectul comun al casei. Obligaţia în cauză pînă la moment nu a fost executată, rămînînd datoria reclamantului faţă de vecin, care neîntemeiat solicită executarea finisării formalităţilor de înregistrare. Mai menţionează reclamantul, că în anul 2009 Vatavu (Şuşu) Fevronia a înaintat o acţiune în instanţa de judecată, solicitând încasarea unei datorii în mărime de 123750 euro, aplicînd sechestru asupra imobilului în litigiu, fapt ce a stopat achitarea de către reclamant a dobînzilor la credit faţă de ÎCS „Prime Capital” SRL şi faţă de vînzător.
Din cauza acumulării datoriei faţă de ÎCS „Prime Capital” SRL, reclamantul a solicitat pîrîtei să-şi retragă sechestrul pentru a putea vinde casa şi de a restitui datoriile faţă de bancă, însă pîrîta l-a informat pe reclamant că ar dori să încheie o tranzacţie de împăcare fiind de acord de a i se oferi suma de 94000 euro şi nu de 123750 euro. Între timp, în ograda în care se afla imobilul, vecinul a efectuat lucrări de demolare a construcţiei alăturate imobilului reclamantului, în urma căruia reclamantul a constatat că, imobilul de fapt a fost construit cu încălcări grave şi că nu dispune de temelie o parte din casă, peretele suport extern a fost construit asupra peretelui imobilului ce aparţine vecinului care este vechi şi se ruinează de la greutatea casei.
Constatînd aceste vicii ascunse ale casei de locuit, reclamantul, cu concretizările ulterioare, a solicitat în definitiv rezilierea contractului de vînzare- cumpărare nr. 3449 din 10.09.2008, încasarea din contul pîrîtei în folosul reclamantului sumei de 125951 euro, a datoriilor faţă de ÎCS „Prime Capital” SRL pînă la 19.05.2011, a sumelor de 28000 lei, 25000 euro şi 7000 dolari SUA, a sumelor de 9000 euro cu titlu de cheltuieli pentru reparaţia etajului 1 şi 2, a prejudiciului moral în mărime de 10000 euro, precum şi a cheltuielilor de judecată. 2 A mai solicitat anularea încheierii executorului judecătoresc din 19.05.2011, precum şi a titlului executoriu nr. 2-995/11 din 15.04.2011, emis de Judecătoria Buiucani, mun.
Chişinău. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 25.04.2012 s-a rezolvit contractul de vînzare-cumpărare nr. 3449 şi s-a încasat din contul Fevroniei Vatavu (Şuşu) în beneficiul lui Jioară Dumitru suma de 126250 euro sau suma echivalentă în lei conform cursului oficial al BNM la data executării hotărîrii, în rest s-au respins cerinţele. S-a încasat de la Jioară Dumitru taxa de stat în beneficiul statului în sumă de 500 lei şi de la Vatavu (Şuşu) Fevronia taxa de stat în beneficiul statului în sumă de 5000 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14.11.2012 a fost respins apelul declarat de avocata Leporda Zinaida în interesele Fevroniei Vatavu (Şuşu), cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 25.04.2012. Invocînd netemeinicia şi ilegalitatea deciziei enunţate, avocata Leporda Zinaida în interesele Fevroniei Vatavu (Şuşu), la data de 04.02.2013 a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu remiterea pricinii la o nouă rejudecare în instanţa de fond. În motivarea recursului, reprezentanta recurentei a indicat în esenţă că, la emiterea deciziei, instanţa de apel nu a elucidat circumstanţele de fapt, a aplicat eronat normele de drept material, manifestată prin neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată, precum şi a aplicat eronat normele de drept procedural. În acest context, reprezentanta recurentei a invocat că, instanţa de apel, contrar prevederilor art. 148 alin. (1) CPC, a susţinut concluzia primei instanţe privind susţinerea raportului unui specialist nr. 442 din 29.06.2011, prin excluderea raportului de expertiză din 04.01.2007.
Totodată, instanţa de apel nu a dat aprecierea corespunzătoare faptului tardivităţii acţiunii intimatului Jioară Dumitru, în conformitate cu prevederile art.art. 783, 785 Cod civil. De asemenea, instanţa de apel a ignorat soluţionarea restituirii prestaţiilor efectuate de recurenta Vatavu (Şuşu) Fevronia în folosul intimatului Jioară Dumitru, şi anume transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil în litigiu. Avocata recurentei a mai indicat că, instanţele de judecată ierarhic inferioare în mod eronat au dispus încasarea de la recurenta Vatavu (Şuşu) Fevronia în beneficiul intimatului Jioară Dumitru a sumei de 126250 euro. Or, din cererea de concretizare rezultă solicitarea încasării sumei de 125951 euro.
Reprezentanta recurentei a menţionat că, neatragerea ÎCS „Prime Capital” SRL în respectivul proces, a generat lăsarea fără examinare restituirea prestaţiei efectuate de către recurenta Vatavu (Şuşu) Fevronia – transmiterea în proprietate a bunului imobil. Instanţa de apel a examinat respectiva pricină în lipsa reprezentantei recurentei – Leporda Zinaida, deşi aceasta din urmă a solicitat printr-o cerere amînarea şedinţei pe motivul antrenării sale într-un alt proces. Mai mult ca atît, reprezentanta recurentei a fost lipsită de posibilitatea de a face cunoştinţă cu cererea 3 de chemare în judecată de concretizare a pretenţiilor, prin ce i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.
Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat în termen, deoarece materialele pricinii atestă expedierea participanţilor la proces a deciziei instanţei de apel conform scrisorii de însoţire din 11.12.2012, (f.d.138). În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre.
În şedinţa de judecată, s-a stabilit că, prin prezenta acţiune, intimatul Jioară Dumitru a solicitat rezolvirea contractului de vînzare-cumpărare din 10.09.2008 a apartamentului nr. 4, din str. Kogălniceanu, 73, mun. Chişinău, cu restituirea de către recurenta Vatavu (Şuşu) Fevronia în beneficiul intimatului a sumei de_125951 euro, încasarea din contul recurentei în folosul intimatului a datoriilor faţă de ÎCS „Prime Capital” pînă la data de 19.05.2011, a sumelor de 28000 lei, 25000 euro şi 7000 dolari SUA, oferite sub formă de plăţi, a sumei de 9000 euro cu titlu de cheltuieli pentru reparaţia etajelor 1 şi 2, a sumei de 1000 euro cu titlu de prejudiciu moral, precum şi a cheltuielilor de judecată.
Intimatul Jioară Dumitru a mai solicitat anularea încheierii executorului judecătoresc din 19.05.2011, precum şi a titlului executoriu nr. 2-995/11 din 15.04.2011, emis de Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău. Fiind investită cu examinarea prezentului litigiu, prima instanţă s-a pronunţat în favoarea admiterii parţiale a acţiunii. Pentru a emite soluţia enunţată, prima instanţă a reţinut că, temei al rezolvirii contractului de vînzare-cumpărare din 10.09.2008 constiuie viciile ascunse ale bunului, confirmate prin raportul de constatare tehnico-ştiinţific nr. 442 din 29.06.2011, care nu au fost cunoscute intimatului Jioară Dumitru la momentul încheierii respectivului contract. Aceeaşi soluţie a fost reţinută şi de către instanţa de apel.
Verificînd legalitatea şi temeinicia deciziei instanţei de apel, coroborat normelor de drept material aplicabile raportului juridic litigios, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat, iar decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe pasibile de a fi casate parţial, în partea rezolvirii contractului de vînzare-cumpărare nr. 3449 din 10.09.2008, încasării din contul Fevroniei Vatavu (Şuşu) în beneficiul lui Jioară Dumitru a sumei de 126250 euro, precum şi în partea încasării de la Jioară Dumitru a taxei de stat în beneficiul statului în sumă de 500 lei şi încasării de la 4 Vatavu (Şuşu) Fevronia a taxei de stat în beneficiul statului în sumă de 5000 lei, cu pronunţarea unei noi hotărîri în această parte din considerentele ce urmează.
Astfel, analizînd circumstanţele faptice ale cauzei şi actele anexate la materialele dosarului, instanţa de recurs reţine că, între intimatul Jioară Dumitru şi recurenta Vatavu (Şuşu) Fevronia a fost încheiat contractul de vînzare-cumpărare a apartamentului nr. 4 din str. Kogălniceanu, 73, mun. Chişinău, identificat în baza numărului cadastral 0100521.156.03.004, cu suprafaţa locativă de 126,2 m2, (f.d.23- 25). Prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 15.04.2011 s-a stabilit că, recurenta Vatavu (Şuşu) Fevronia a recunoscut faptul că intimatul Jioară Dumitru îi mai datorează încă suma de 94000 euro, ceea ce constituie restanţa neachitată de către ultimul pentru procurarea apartamentului nr. 4 din str. Kogălniceanu, mun.
Chişinău, (f.d.64-65). Concluziile raportului de constatare nr. 422 din 29.06.2011 se rezumă la următoarele: imobilul în litigiu este construit pe peretele casei din vecinătate, care este veche şi se ruinează din cauza greutăţii casei, defectul cel mai important constituind în lipsa de temelie şi ca rezultat construcţia nu corespunde după rezistenţă şi stabilitate normelor şi regulilor de construcţie, ce constituie un pericol pentru locatari, (f.d.6-12). În conformitate cu prevederile art. 753 alin. (1) Cod civil, prin contractul de vînzare-cumpărare, o parte (vînzător) se obligă să predea un bun în proprietate celeilalte părţi (cumpărător), iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit.
Dispoziţia atr. 763 alin. (1) Cod civil statuează precum că, vînzătorul este obligat să predea bunul fără vicii materiale. Conform art. 747 alin. (1) Cod civil, rezilierea operează numai pentru viitor. Pot fi reziliate contractele cu executare succesivă. În conformitate cu prevederile art. 783 alin. (1) şi (2) Cod civil, cumpărătorul are dreptul să înainteze vînzătorului, îndată ce a descoperit viciile bunului nedeclarate de acesta pînă la vînzare, pretenţii dar nu mai tîrziu de termenul stabilit în contract. Dacă în contract nu este stabilit un termen, pretenţiile pot fi înaintate în cel mult 6 luni din ziua predării bunului, iar în privinţa imobilelor, în cel mult un an.
Drept urmare, avînd în vedere că prin rezoluţiune se înţelege desfiinţarea retroactivă a contractului, de regulă sinalagmatic, cu executare instantanee, la cererea uneia dintre părţi pentru motivul că cealaltă parte nu şi-a executat obligaţiile la care s-a îndatorat, avînd ca efect repunerea părţilor în situaţia existentă anterior încheierii lui, precum şi ţinînd cont de natura juridică a contractului de vînzare- cumpărare, instanţa de recurs conchide că în privinţa respectivului contract pot fi aplicate dispoziţiile referitoare la rezoluţiune. Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele ierarhic inferioare au ajuns la o concluzie eronată privind rezolvirea contractului de vînzare-cumpărare nr. 3449 din 10.09.2008 şi încasării din contul Fevroniei Vatavu (Şuşu) în beneficiul lui Jioară Dumitru a sumei de 126250 euro, din următoarele considerente.
5 Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că, intimatul Jioară Dumitru a încheiat cu ÎCS „Prime Capital” SRL contractul de împrumut ipotecar nr. IMP/680/09/2008 din 10.09.2008, în sumă de 115000 dolari SUA, cu termenul de rambursare 05.09.2015. În scopul garantării rambursării creditului contractat, intimatul Jioară Dumitru a gajat apartamentul nr. 4, str. Kogălniceanu nr. 73, mun. Chişinău, (f.d.26-35, 124). Prin ordonanţa judecătorească din 18.09.2009, emisă de Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău s-a dispus transmiterea apartamentului nr. 4 din str. M. Kogălniceanu, 73, mun. Chişinău, identificat în baza numărului cadastral 0100521.156,03.004 în posesia ÎCS „Prime Capital” SRL a bunului gajat, cu dreptul de vînzare ulterioară în scopul executării obligaţiilor şi stingerea datoriilor intimatului Jioară Dumitru faţă de ÎCS „Prime Capital” SRL.
S-a evacuat forţat din încăperile transmise ÎCS „Prime Capital” SRL toate persoanele şi bunurile fără acordarea altui spaţiu locativ. S-a încasat forţat, în mod solidar, de la debitorul Jioară Dumitru şi Jioară Svetlana în folosul ÎCS „Prime Capital” SRL taxa de stat în mărime de 19891 lei. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 29.03.2010 s-a dispus admiterea demersului executorului judecătoresc. S-a dispus vînzarea de către Oficiul de executare Buiucani a imobilului - apartamentul nr. 4, din str. M. Kogălniceanu, 73, mun. Chişinău de către Oficiul de executare Buiucani, iar suma primită urmează a o împărţi, potrivit normelor de executare între creditorii ÎCS „Prime Capital” SRL şi Vatavu Fevronia.
Conform art.art. 733, 737 Cod civil, contractul nu poate fi altfel rezolvit, reziliat sau revocat decît în temeiuri prevăzute de lege sau prin acordul părţilor. Rezoluţiunea contractului operează prin declaraţie scrisă faţă de cealaltă parte. Dacă prestaţia este oferită cu întîrziere sau nu corespunde în alt fel prevederilor contractului, creditorul pierde dreptul de rezoluţiune dacă nu notifică cealaltă parte într-un termen rezonabil de la data la care a aflat sau trebuia să afle despre oferta sau executarea necorespunzătoare. În conformitate cu prevederile art. 738 alin. (2) lit. a) şi b) Cod civil, debitorul dă compensaţie în bani în locul restituirii în natură a prestaţiei dacă: în funcţie de caracterul prestaţiei, restituirea în natură este imposibilă; obiectul primit este consumat, înstrăinat, grevat, prelucrat sau transformat.
Iar potrivit dispoziţiei art. 770 Cod civil, dacă nu poate restitui vînzătorului bunurile în starea în care le-a primit, cumpărătorul pierde dreptul de a declara rezoluţiunea contractului sau de a cere vînzătorului predarea unor bunuri de înlocuire, cu excepţia cazurilor în care imposibilitatea de restituire a bunurilor se datorează acţiunii sau inacţiunii vînzătorului ori inutilităţii bunurilor dacă alterarea lor este o consecinţă a nerespectării condiţiilor de predare (inclusiv de ambalare) ori dacă bunurile au fost utilizate pînă a se constata neconformitatea lor. Pierderea de către cumpărător a dreptului de a declara rezoluţiunea contractului sau de a cere vînzătorului predarea bunurilor de înlocuire nu afectează dreptul lui la alte mijloace de protecţie juridică prevăzute de lege sau de contract.
Avînd în vedere circumstanţele pricinii în raport cu normele legale sus- indicate, instanţa de recurs conchide că, la cazul dedus judecăţii nu poate opera 6 rezoluţiunea contractului de vînzare-cumpărare nr. 3449 din 10.09.2008 şi respectiv nu poate fi dispusă repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia privind restituirea prestaţiilor deja executate. Or, după cum s-a stabilit ÎCS „Prime Capital” SRL, în temeiul contractului de credit ipotecar nr. IMP/680/09/2008 din 10.09.2008 şi-a exercitat dreptul de gaj asupra apartamentului nr. 4, din str. M. Kogălniceanu, 73, mun. Chişinău. Prin urmare, intimatul Jioară Dumitru, invocînd viciul material al imobilului în litigiu, este în imposibilitate să restituie recurentei Vatavu (Şuşu) Fevronia apartamentul respectiv, procurat în baza contractului de vînzare-cumpărare nr. 3449 din 10.09.2008.
Pe cale de consecinţă, instanţa de recurs relevă că, soluţia instanţelor ierarhic inferioare privind admiterea cerinţei din acţiunea iniţială privind rezolvirea contractului de vînzare-cumpărare nr. 3449 din 10.09.2008 şi încasării din contul Fevroniei Vatavu (Şuşu) în beneficiul lui Jioară Dumitru a sumei de 126250 euro nu este întemeiată, motiv pentru care, decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe urmează a fi casată parţial în această parte, cu emiterea unei noi hotărîri privind respingerea cerinţei privind rezolvirea contractului de vînzare-cumpărare nr. 3449 din 10.09.2008 şi încasării sumei de 126250 euro. Conform art. 98 alin. (2) CPC, în caz de respingere a acţiunii, cheltuielile de judecare a pricinii suportate de instanţă, precum şi taxa de stat, se încasează la buget de la reclamant dacă acesta nu este scutit de plata cheltuielilor de judecată.
Luînd în consideraţie susţinerea soluţiei privind respingerea cerinţei privind rezolvirea contractului de vînzare-cumpărare nr. 3449 din 10.09.2008 şi încasării din contul Fevroniei Vatavu (Şuşu) în beneficiul lui Jioară Dumitru a sumei de 126250 euro, instanţa de recurs consideră eronată soluţia instanţelor de judecată ierarhic inferioare privind încasarea a taxei de stat de la Jioară Dumitru în beneficiul statului suma de 500 lei, iar de la Vatavu (Şuşu) Fevronia în beneficiul statului suma de 5000 lei, motiv pentru care, decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe urmează a fi casată parţial în această parte, cu emiterea unei noi hotărîri privind încasarea din contul intimatului Jioară Dumitru în beneficiul statului a sumei de 12500 lei cu titlu de taxă de stat.
Argumentele reprezentantei recurentei în favoarea dispunerii rejudecării pricinii prin faptul neatragerii în proces a ÎCS „Prime Capital” SRL, precum şi prin examinarea pricinii în lipsa reprezentantei recurentei, deşi aceasta din urmă a solicitat amînarea şedinţei, sînt neîntemeiate. Or, la materialele pricinii nu există probe admisibile şi pertinente care ar confirma lezarea drepturilor ÎCS „Prime Capital” SRL. Iar, cererea de amînare a şedinţei judecătoreşti în instanţa de fond din 25.04.2012 a parvenit după desfăşurarea şedinţei, (f.d.99).
Drept urmare, avînd în vedere faptul că, circumstanţele pricinii au fost constatate de instanţa de apel şi de instanţa de fond, însă normele de drept material au fost aplicate eronat şi nu este necesară verificarea suplimentară de dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, în partea admiterii cerinţei privind rezolvirea 7 contractului de vînzare-cumpărare nr. 3449 din 10.09.2008 şi încasării din contul Fevroniei Vatavu (Şuşu) în beneficiul lui Jioară Dumitru a sumei de 126250 euro, precum şi în partea încasării taxei de stat de la Jioară Dumitru în beneficiul statului suma de 500 lei, iar de la Vatavu (Şuşu) Fevronia în beneficiul statului suma de 5000 lei, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a cerinţei din acţiunea iniţială privind rezolvirea contractului de vînzare-cumpărare nr. 3449 din 10.09.2008 şi încasării sumei de 126250 euro, cu dispunerea încasării din contul lui Jioară Dumitru în beneficiul statului a sumei de 12500 lei cu titlu de taxă de stat.
În conformitate cu art.art. 444, 445 alin. (1) lit. b), 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către avocata Leporda Zinaida în interesele recurentei Vatavu (Şuşu) Fevronia. Decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2012 şi hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 25 aprilie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de Jioară Dumitru către Vatavu (Şuşu) Fevronia cu privire la rezolvirea contractului şi încasarea sumei, se casează parţial, în partea admiterii cerinţei privind rezolvirea contractului de vînzare-cumpărare nr. 3449 din 10 septembrie 2008 şi încasării din contul Fevroniei Vatavu (Şuşu) în beneficiul lui Jioară Dumitru a sumei de 126250 euro, precum şi în partea încasării taxei de stat de la Jioară Dumitru în beneficiul statului suma de 500 lei, iar de la Vatavu (Şuşu) Fevronia în beneficiul statului suma de 5000 lei şi se emite o nouă hotărîre, prin care: Se respinge cerinţa din cererea de chemare în judecată intentată de către Jioară Dumitru privind rezolvirea contractului de vînzare-cumpărare nr. 3449 din 10 septembrie 2008 şi încasării sumei de 126250 euro, ca fiind neîntemeiată.
Se încasează din contul lui Jioară Dumitru în beneficiul statului a sumei de 12500 (douăsprezece mii cinci sute) lei cu titlu de taxă de stat. În rest, decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2012 şi hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 25 aprilie 2012 se menţin fără modificări. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Tatiana Vieru Iurie Bejenaru Galina Stratulat Svetlana Novac 8