- Dosarul nr.
- 3r-245/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 5 iunie 2013
- Părțile
- Lomachin Vladimir şi Antonina vs Consiliul Coordonator al Audivizualului şi Comisia Electorală Centrală
- Pe scurt
- Scoaterea cererii de pe rol
3r-245/13 — Cu privire la contestarea actului administrativ
prima instanţă: L. Popova dosarul nr. 3r-245/13 DECIZIE 05 iunie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Ala Cobăneanu Judecătorii: Tatiana Răducanu şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de către Lomachin Vladimir şi Lomachin Antonina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Lomachin Vladimir şi Lomachin Antonina împotriva Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi Comisiei Electorale Centrale privind obligarea prezentării actelor, anularea actelor administrative şi repararea prejudiciului moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2012, prin care cererea de chemare în judecată a fost scoasă de pe rol c o n s t a t ă La 19 septembrie 2012 Lomachin Vladimir şi Lomachin Antonina au depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi Comisiei Electorale Centrale privind obligarea prezentării actelor, anularea actelor administrative şi repararea prejudiciului moral.
În motivarea acţiunii Lomachin Vladimir şi Lomachin Antonina au invocat că în legătură cu încetarea activităţii postului de televiziune NIT vizionat de ei, prin cererea adresată Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi recepţionată de ultimul la 13 iulie 2012 au solicitat să le acorde posibilitate de a face cunoştinţă cu actele care au stat la baza retragerii licenţei cu eliberarea copiilor acestora. La 18 iulie 2012 Consiliul Coordonator al Audiovizualului a expediat în adresa lor deciziile nr. 74 din 18 mai 2011, nr. 80 din 27 mai 2011, nr. 86 din 03 iunie 2011, nr. 99 din 24 iunie 2011 şi nr. 42 din 05 aprilie 2012 în limba de stat, iar la 20 iulie 2012 actele menţionate au fost expediate în limba rusă.
La răspunsul primit nu au fost anexate actele solicitate şi la 02 august 2012 au înaintat repetat cerere privind accesul la informaţie. Prin răspunsul nr. 558 din 30 august 2012 au fost informaţi că pot face cunoştinţă cu rezultatele monitoringului pe site-ul Consiliului Coordonator al Audiovizualului. Consideră reclamanţii că răspunsul Consiliului Coordonator al Audiovizualului este unul formal şi le încalcă dreptul de acces la informaţie. Consideră că deciziile Consiliului Coordonator al Audiovizualului sînt ilegale în fond, deoarece nu conţin mecanismul de efectuare a monitoringului, iar 1 metodologia de monitorizare aprobată prin decizia nr. 129 din 29 octombrie 2010 nu a fost publicată în Monitorul Oficial şi nu are putere juridică.
Temei pentru aplicarea sancţiunii faţă de postul de televiziune NIT, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a invocat Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale la alegerile locale generale din 5 iunie 2011 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 32 din 08 aprilie 2011. Indică reclamanţii că prevederile pct. 17 din această hotărîre contravin Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Cer Lomachin Vladimir şi Lomachin Antonina obligarea Consiliului Coordonator al Audiovizualului să le prezinte informaţia solicitată, anularea Metodologiei de monitorizare, aprobată prin decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului nr. 129 din 29 octombrie 2010, anularea parţială a deciziilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului nr.10 din 06 noiembrie 2009, nr. 101 din 15 septembrie 2010, nr. 74 din 18 mai 11, nr. 80 din 27 mai 2011, nr. 86 din 03 iunie 2011, nr. 99 din 24 iunie 2011 şi nr. 42 din 05 aprilie 2012 în partea sancţionării postului de televiziune NIT.
La fel reclamanţii au solicitat anularea pct. 17 din Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 32 din 08 aprilie 2011 cu privire la aprobarea Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale la alegerile locale generale din 5 iunie 2011 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova şi repararea prejudiciului moral pentru încălcarea dreptului pretins în beneficiul Antoninei Lomachin în sumă de 15000 lei si în beneficiul lui Lomachin Vladimir 18000 lei. Prin referinţa din 16 noiembrie 2012 şi în şedinţa de judecată a primei instanţe reprezentantul Consiliului Coordonator al Audiovizualului a solicitat scoaterea cererii de pe rol pe motivul nerespectării de către reclamanţi a procedurii prealabile de soluţionare a litigiului pe cale extrajudiciară.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2012 a fost scoasă de pe rol cererea de chemare în judecată depusă de Lomachin Vladimir şi Lomachin Antonina împotriva Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi Comisiei Electorale Centrale privind contestarea actului administrativ, explicînd reclamanţilor că sunt în drept de a solicita printr-o cerere prealabilă organului emitent anularea actelor în partea contestată. În cazul dezacordului cu răspunsul primit, aceştia vor fi în drept să sesizeze instanţa de judecată. La 14 mai 2013 Lomachin Vladimir şi Lomachin Antonina au depus recurs împotriva încheierii primei instanţe, solicitînd casarea acesteia şi restituirea pricinii pentru judecare în fond.
În motivarea recursului Lomachin Vladimir şi Lomachin Antonina au invocat că prima instanţă nu a ţinut cont că Consiliul Coordonator al Audiovizualului nu a furnizat informaţia solicitată şi a încălcat dreptul lor de acces la informaţie şi justiţie. 2 Prin referinţa depusă la 04 iunie 2013 Comisia Electorală Centrală a solicitat respingerea recursului şi menţinerea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2012. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2012 în partea scoaterii de pe rol a pretenţiei de obligare a furnizării informaţiei şi restituirea pricinii spre rejudecare în această parte, din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că prima instanţă a aplicat eronat normele de drept material şi procedural.
Din actele pricinii rezultă că la 13 iulie 2012 Lomachin Vladimir s-a adresat Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu cerere solicitînd să i se aducă la cunoştinţă actele ce au servit temei pentru retragerea licenţei postului de televiziune NIT (f. d. 6). Consiliul Coordonator al Audiovizualului prin răspunsul nr. 495 din 18 iulie 2012 a expediat lui Lomachin Vladimir deciziile nr. 74 din 18 mai 11, nr. 80 din 27 mai 2011, nr. 86 din 03 iunie 2011, nr. 99 din 24 iunie 2011 şi nr. 42 din 05 aprilie 2012 în partea sancţionării postului de televiziune NIT, comunicînd în acelaşi timp că detalierea rapoartelor de monitorizare pot fi accesate pe adresa web specificată (f. d. 7). La 02 august 2012 Lomachin Vladimir repetat a solicitat Consiliului Coordonator al Audiovizualului actele care au stat la baza retragerii licenţei postului de televiziune NIT (f. d. 14). Prin răspunsul nr. 558 din 30 august 2012 Consiliul Coordonator al Audiovizualului a comunicat lui Lomachin Vladimir că la scrisoarea cu nr. 508 din 20 iulie 2012 adresată acestuia a fost anexată decizia de sancţionare a postului de televiziune NIT, reiterînd că pentru detalii acesta poate accesa pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
Nefiind de acord cu răspunsurile primite, la 19 septembrie 2012 Lomachin Vladimir şi Lomachin Antonina au depus cerere de chemare în judecată în instanţa de contencios administrativ solicitînd obligarea Consiliului Coordonator al Audiovizualului să le elibereze documentele care au stat la baza retragerii licenţei postului de televiziune NIT şi repararea prejudiciului moral. Prima instanţă la 03 decembrie 2012 a scos de pe rol cererea de chemare în judecată pe motivul nerespectării de către reclamanţi a procedurii prealabile. 3 Conform art. 14 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ nr. 793- XIV din 10 februarie 2000, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ va solicita, printr-o cerere prealabilă, autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, în cazul în care legea nu dispune altfel.
Conform art. 21 alin. (1) al Legii nr. 982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie, persoana care se consideră lezată într-un drept sau interes legitim de către furnizorul de informaţii poate ataca acţiunile acestuia atît pe cale extrajudiciară, cît şi direct în instanţa de contencios administrativ competentă. Conform art. 23 alin. (1) şi alin. (2) din aceeaşi Lege, în cazul în care persoana care consideră că drepturile sau interesele legitime în ceea ce priveşte accesul la informaţie i-au fost lezate, precum şi în cazul în care nu este satisfăcută de soluţia dată de către conducerea furnizorului de informaţii sau de către organul ierarhic superior al acestuia, ea poate ataca acţiunile sau inacţiunea furnizorului de informaţii direct în instanţa de contencios administrativ competentă.
Sesizarea instanţei de judecată se va efectua în termen de o lună de la data primirii răspunsului de la furnizorul de informaţii sau, în caz dacă nu a primit răspuns, de la data cînd trebuia să-l primească. Dacă solicitantul de informaţii a atacat anterior acţiunile furnizorului de informaţii pe cale extrajudiciară, termenul de o lună curge de la data comunicării răspunsului conducerii furnizorului de informaţii şi/sau organului ierarhic superior al acestuia sau, în caz dacă nu a primit răspuns, de la data cînd trebuia să-l primească. Contrar prevederilor legale citate, Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 03 decembrie 2012 a scos de pe rol şi capătul de cerere de chemare în judecată privind accesul la informaţie pe motivul nerespectării de către reclamanţi a procedurii prealabile, deşi în această categorie de litigii prin lege procedura prealabilă nu este necesară.
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că obiectul litigiului îl constituie obligarea de furnizare a informaţiei, anularea actelor administrative şi repararea prejudiciului moral, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul este întemeiat şi necesită să fie admis cu casarea încheierii primei instanţe în partea scoaterii de pe rol a pretenţiei de obligare a furnizării informaţiei. În partea anulării actelor administrative încheierea primei instanţe urmează a fi menţinută, deoarece reclamanţii nu au respectat procedura prealabilă de soluţionare a litigiului pe cale extrajudiciară, prin adresarea cererii prealabile organului emitent în vederea anulării deciziilor respective.
În conformitate cu art. 331 Codul de procedură civilă, introdus prin Legea nr. 155 din 05 iulie 2012, în vigoare din 30 noiembrie 2012, judecătoriile examinează şi soluţionează în fond toate pricinile civile, dacă legea nu prevede altfel. Dat fiind că Curtea de Apel Chişinău nu mai este competentă să judece pricini de contencios administrativ în prima instanţă, pricina urmează a fi trimisă 4 pentru judecarea fondului pretenţiei de obligare a furnizării informaţiei instanţei de la sediul pîrîtului la Judecătoria Centru mun. Chişinău.
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că Curtea de Apel Chişinău a încălcat normele de drept material şi procedural, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite parţial recursul, de a casa încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2012 în partea scoaterii de pe rol a pretenţiei de obligare a furnizării informaţiei şi de a restitui pricina în Judecătoria Centru mun. Chişinău pentru examinarea cererii de obligare a furnizării informaţiei, iar în rest de a menţine aceeaşi încheiere. În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de Lomachin Vladimir şi Lomachin Antonina.
Se casează încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Lomachin Vladimir şi Lomachin Antonina împotriva Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi Comisiei Electorale Centrale privind obligarea prezentării actelor, anularea actelor administrative şi repararea prejudiciului moral, în partea scoaterii de pe rol a pretenţiei de obligare a furnizării informaţiei, cu restituirea pricinii în Judecătoria Centru mun. Chişinău pentru examinarea cererii de obligare a furnizării informaţiei. Se menţine în rest aceeaşi încheiere. Decizia în partea menţinerii încheierii este irevocabilă din momentul emiterii. Decizia în partea casării încheierii şi restituirii pricinii spre rejudecare nu se supune nici unei căi de atac.
Preşedinte, judecătorul /semnătura/ Ala Cobăneanu Judecătorii /semnătura/ Tatiana Răducanu /semnătura/ Sveatoslav Moldovan Copia corespunde originalului Judecător Sveatoslav Moldovan 5