- Dosarul nr.
- 2ra-1751/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 5 iunie 2013
- Părțile
- Bujor Serghei vs. Ministerul Finanţelor
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-1751/13 — Repararea prejudiciului material şi moral
prima instanţă: E. Cobzac dosarul nr. 2ra-1751/13 instanţa de apel: D. Manole, E. Fistican, A. Panov ÎNCHEIERE 05 iunie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia, Ion Vîlcov examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Bujor Serghei împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova şi Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova, cu privire la repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2013, prin care au fost respinse apelurile declarate de către Bujor Serghei şi Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 23 decembrie 2011, c o n s t a t ă La 19 noiembrie 2010 Bujor Serghei a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova şi Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova, cu privire la repararea prejudiciului material şi moral. În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că în noaptea de 21 spre 22 august 2009 a fost reţinut de către colaboratorii CGP mun. Chişinău din motivul suspiciunii că ar fi comis infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie a semnelor băneşti false. Prin ordonanţa de punere sub învinuire din 23 august 2009 emisă de către procurorul Gh.
Cobzac în Procuratura mun. Chişinău, Bujor Serghei a fost pus sub învinuire în comiterea infracţiunii prevăzute de art.art. 42 şi 236 alin. (2) lit. c) Cod penal –fabricarea, în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a semnelor băneşti false sau a titlurilor de valoare false în proporţii deosebit de mari, săvârşită cu complicitate, şi anume pe faptul că acţionând de comun acord cu Odajiu Dumitru, Odajiu Stelian şi alte persoane, a comis complicitate la punerea în circulaţie a valutei străine false (ruble ruseşti), revenindu-i misiunea de transportare a valutei false în Ucraina în vederea punerii bancnotelor în circulaţie. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 24 august 2009 pe numele lui Bujor Serghei a fost eliberat un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 20 de zile, iar prin încheierea din 10 septembrie 2009 a aceleiaşi instanţe – mandat de arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile calendaristice.
Menţionează reclamantul că la momentul reţinerii, i-a fost oferit un avocat din oficiu care nu a contestat acţiunile organului de urmărire penală, el fiind nevoit să apeleze la serviciile unui alt apărător după alegerea proprie în baza unui contract de asistenţă juridică, acesta însă a prestat servicii necalitative deşi i s-a achitat un onorariu de 5 000 lei, necontestând şi el încheierile judecătoreşti de aplicare a măsurilor preventive. La data expirării termenului de arest la domiciliu, dat fiind faptul lipsei solicitării procurorului însărcinat cu exercitarea urmării penale de a prelungi termenul măsurii preventive sau înlocuirii arestului la domiciliu cu oricare altă măsură, Bujor Serghei a fost pus în libertate, în total aflându-se în stare de arest pentru 50 de zile în perioada 22 august 2009 – 11 octombrie 2009. La 03 noiembrie 2009 prin ordonanţa emisă de către procurorul în Procuratura mun.
Chişinău Gh. Cobzac, reclamantul a fost scos de sub urmărire penală din motiv că fapta imputabilă nu întruneşte elementele unei infracţiuni. Mai indică reclamantul că în cadrul efectuării urmării penale, a fost reţinut automobilul-proprietatea sa, precum şi la domiciliul său în s. Schineni r. Soroca, dar şi al rudelor dânsului Ţurcan Ion şi Ţurcan Alisa domiciliaţi în mun. Chişinău, str. P. Zadnipru nr. 9 ap. 50, şi Rotaru Iurie şi Rotaru Emilia domiciliaţi în mun. Chişinău, str. Milescu Spătarul nr. 19 bl. 3 ap.85, au fost efectuate percheziţii.
De asemenea, fiind angajat în calitate de director cu salariul lunar de 1500 de lei la întreprinderea agricolă SRL „Sermiagro”, pe motiv că se afla în stare de arest, nu a dispus de posibilitate reală de a organiza şi gestiona activitatea societăţii, în consecinţă întreprinderea conform raportului financiar pe anul 2009 suferind pierderi în sumă de 68 149 lei, respectiv reclamantului fiindu-i cauzat un prejudiciu de 76 149 lei compus din pierderile financiare, venitul ratat şi onorariul avocatului. Consideră reclamantul că prin arestul arbitrar care i s-a aplicat, percheziţionarea domiciliului dânsului şi al rudelor, reţinerea mijlocului de transport, defăimarea în faţa consătenilor, i-a fost cauzat un prejudiciu moral considerabil, fiindu-i atinse onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională.
Solicită reclamantul încasarea în beneficiul său din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor a sumei de 76 149 lei cu titlu de prejudiciu material (pierderile financiare ale întreprinderii gestionate, venitul ratat şi onorariul achitat avocatului), a sumei de 500 000 lei cu titlu de prejudiciu moral şi cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 23 decembrie 2011 acţiunea a fost admisă parţial, încasîndu-se din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Bujor Serghei suma de 20 000 lei cu titlu de prejudiciu moral şi cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 5 000 lei, în rest acţiunea a fost respinsă.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2013 au fost respinse apelurile declarate de către Bujor Serghei şi Ministerul Finanţelor al Republicii 2 Moldova, şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 23 decembrie 2011. La 02 aprilie 2013 Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2013, solicitînd admiterea acestuia cu modificarea deciziei prin diminuarea sumei prejudiciului moral încasat. Recurentul în motivarea recursului a indicat că suma prejudiciului moral stabilită de instanţele de judecată este exagerată în raport cu mărimea reală a daunei morale cauzate lui Bujor Serghei. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.
Materialele prezente la dosar atestă faptul că copia redactată a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2013, a fost expediată în adresa recurentului la 18 februarie 2013, însă nu se conţin date privind momentul recepţionării ei, iar însuşi recurentul indică în recurs că a făcut cunoştinţă cu decizia instanţei de apel la 20 februarie 2013. În circumstanţele enunţate, recursul declarat de către Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova se consideră a fi depus în termen. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
(4) Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut 3 duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1), (2), (3) şi (4) CPC.
Materialele prezente la dosar atestă faptul că prin ordonanţa de punere sub învinuire din 23 august 2009 emisă de către procurorul Gh. Cobzac în Procuratura mun. Chişinău, intimatul Bujor Serghei fost pus sub învinuire în comiterea infracţiunii prevăzute de art.art. 42 şi 236 alin. (2) lit. c) Cod penal –fabricarea, în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a semnelor băneşti în proporţii deosebit de mari, săvârşită cu complicitate, şi anume pe faptul că acţionând de comun acord cu Odajiu Dumitru, Odajiu Stelian şi alte persoane, a comis complicitate la punerea în circulaţie a valutei străine false (ruble ruseşti), revenindu- i misiunea de transportare a valutei false în Ucraina în vederea punerii bancnotelor în circulaţie.
Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 24 august 2009 pe numele lui Bujor Serghei a fost eliberat un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 20 de zile, iar prin încheierea din 10 septembrie 2009 a aceleiaşi instanţe – mandat de arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile calendaristice. Prin ordonanţa din 03 noiembrie 2009 emisă de către procurorul Gh. Cobzac în Procuratura mun. Chişinău, Bujor Serghei a fost scos de sub urmărire penală din motiv că fapta imputabilă nu întruneşte elementele unei infracţiuni. Astfel, intimatul Bujor Serghei s-a aflat în stare de arest pentru perioada de 50 de zile (22 august 2009 – 11 octombrie 2009). Afară de aceasta, în cadrul efectuării urmăririi penale, au fost efectuate percheziţii la domiciliile intimatului Bujor Serghei şi a rudelor acestuia.
În circumstanţele menţionate şi în contextul normelor de drept citate supra, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel just au concluzionat că sunt întrunite şi aplicabile la caz prevederile Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, privind repararea prejudiciului moral cauzat lui Bujor Serghei, fiind stabilită în mod echitabil şi proporţional prejudiciului moral efectiv suferit, mărimea compensaţiei de 20 000 lei.
Nu pot fi reținute argumentele recurentului Ministerul Finanţelor precum că echivalentul prejudiciului moral stabilit de instanțele de judecată este exagerat în raport cu mărimea reală a daunei morale, deoarece la determinarea cuantumului 4 prejudiciului moral urmează să se respecte criteriul echităţii, care presupune că despăgubirile pentru prejudiciul moral trebuie să fie juste, raţionale şi echitabile, adică trebuie stabilite în aşa fel încît să asigure efectiv o compensare suficientă a prejudiciului moral cauzat, astfel să fie menţinut echilibrul între daunele efectiv pricinuite şi suma acordată.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că la cazul din speţă suma de 20 000 lei încasată cu titlu de prejudiciu moral este una justă şi proporţională, corespunzătoare situaţiei de fapt în care s-a aflat intimatul Bujor Serghei, fiind pus neîntemeiat sub învinuire şi fiindu-i aplicate măsurile de asigurare de arest preventiv pentru 20 de zile şi arest la domiciliu pentru 30 de zile. Totodată, instanţa accentuează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4), fără a examina temeinicia acestora. Alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei pentru casare a deciziei recurate, şi urmează a fi respinse.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei degajate de CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să dispună de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speţa Purcell contra Irlandei, hotărârea din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor indicate în procesul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat deja în modul corespunzător. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (1) şi (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov 5