3ra-984/13 — Contestarea actului normativ

prima instanţă – A. Nogai dosarul nr. 3ra-984/13 DECIZIE 29 mai 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Andrei Harghel Ghenadie Nicolaev examinând recursul declarat de către Alexandru Constantinov în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Alexandru Constantinov împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2012, prin care acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată şi tardivă constată: La 26 aprilie 2010 Alexandru Constantinov a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne al RM cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că prin ordinul MAI nr. 323 ef din 19 august 2002 a fost concediat din organele afacerilor interne conform art. 21 pct. 4 (în cazul reducerii statului de personal) al Legii cu privire la poliţie nr. 416 din 18 decembrie 1990 cu dreptul de a primi pensie pe linia MAI în conformitate cu art. 2 pct. 1 al Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XII din 23 iunie 1993. Menţionează că abia în aprilie 2008 i-a fost achitată pensia, începând cu 14 aprilie 2007, deşi ordinul de concediere şi stabilire a pensiei a fost emis la 19 august 2002. Consideră că nu i-a fost stabilită corect pensia, care urmează a fi stabilită, reieşind din indemnizaţiile băneşti pentru ultimele 12 luni de activitate, fiindu-i neîntemeiat neachitate o parte din indemnizaţiile băneşti care au influenţat la stabilirea pensiei.

Solicită obligarea Ministerului Afacerilor Interne al RM să-i efectueze achitarea pensiei începând cu data concedierii din organele afacerilor interne prin ordinul MAI nr. 323 ef din 19 august 2002, încasarea forţată a pensiilor neprimite pentru perioada 19 august 2002 - 14 aprilie 2007 şi obligarea pârâtului să-i stabilească corect pensia 1 conform indemnizaţiilor băneşti pentru ultimele 12 luni de activitate în baza cărora se stabileşte pensia pentru vechime în muncă. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2012 acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată şi tardivă. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2013 au fost admise parţial observaţiile asupra procesului-verbal al şedinţei de judecată din 05 decembrie 2012, şi anume în privinţa neindicării în procesul-verbal a datelor reprezentantului reclamantului, în rest au fost respinse.

La 25 februarie 2013 Alexandru Constantinov a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii contestate, repunerea în termenul de prescripţie de 30 zile stabilit pentru depunerea acţiunii în judecată, remiterea cauzei la rejudecare în prima instanţă, Judecătoria Centru mun. Chişinău şi încasarea de la Ministerul Afacerilor Interne al RM în beneficiul lui a cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului a invocat că la 25 octombrie 1994 s-a concediat din organele afacerilor interne (prima dată), fiindu-i stabilită o pensie pentru vechime în muncă în mărime de 198,71 lei, conform prevederilor art. 13 pct. a) al Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XII din 23 iunie 1993, care i-a fost plătită integral şi sistematic până la 24 septembrie 1997. La 05 iulie 1997 a depus un raport către conducerea MAI privind restabilirea în serviciu, în organele afacerilor interne. Indică că prin ordinul MAI nr. 340 ef din 26 septembrie 1997 a fost numit prin contract la funcţia de inspector al secţiei cercetări prealabile a Comisariatului raional de poliţie Ialoveni, de la 24 septembrie 1997. Ulterior, a deţinut diferite funcţii ale corpului de comandă al organelor afacerilor interne.

Afirmă că prin ordinul MAI nr. 323 ef din 19 august 2002 a fost concediat din organele afacerilor interne (a doua oară) de la funcţia de inspector superior al Departamentului pentru Combaterea Crimei Organizate şi Corupţiei în baza art. 21 pct. 21 al Legii cu privire la poliţie (reducerea statelor de personal), cu dreptul de a primi pensie pe linia MAI. Susţine că după a doua concediere din organele afacerilor interne achitarea pensiei nu a fost reluată de la data concedierii - 19 august 2002, dar i-a fost achitată de la 14 aprilie 2007, care i-a fost plătită abia în aprilie 2008, şi atunci, numai pentru un an de zile premergător petiţiei depuse de către el la secţia de pensionare a MAI.

Mai indică că pensia nu i-a fost stabilită şi achitată corect, deoarece în calcule nu au fost incluse toate indemnizaţiile băneşti primite de către el în ultimele 12 luni de activitate, inclusiv şi a salariului primit de către el în perioada activităţii în cadrul Departamentului tehnologiilor informaţionale, în baza cărora se stabileşte pensia pentru vechime în muncă. Cu referire la art. 432 CPC, îşi exprimă dezacordul cu hotărârea primei instanţe, considerând-o una contradictorie. 2 În acest sens, menţionează că instanţa pe de o parte respinge acţiunea ca tardivă, iar pe de altă parte o respinge ca neîntemeiată, ceea ce înseamnă că instanţa l-a repus în termenul de prescripţie şi a examinat acţiunea în fond.

Consideră că hotărârea primei instanţe este lovită de ilegalitate şi netemeinicie atunci când nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond. Invocă că prima instanţă respingând acţiunea pe motivul omiterii de către recurent a termenului de prescripţie a ignorat prevederile art. 17 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ şi nu a cercetat pe deplin circumstanţele şi motivele depunerii acţiunii peste termenul de prescripţie. Menţionează că concluzia instanţei cu referire la faptul că acţiunea a fost depusă în judecată cu omiterea termenului de prescripţie este una pripită, fără a fi verificate şi apreciate toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii.

Consideră că prin hotărârea primei instanţe i-a fost îngrădit accesul lui la justiţie, fapt ce constituie o încălcare gravă a paragrafului 1 art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. Susţine că anterior, în şedinţele de judecată, în temeiul art. 116 CPC el a explicat instanţei motivele depunerii acţiunii în judecată peste termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 17 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ. Instanţa a considerat că motivele omiterii termenului sunt întemeiate, după ce a purces la examinarea acţiunii în fond, a audiat părţile, a admis cererile de numire a expertizei contabile şi de reclamare a probelor, a efectuat alte acţiuni procesual-civile legale.

Indică că preluând dosarul, judecătorul A. Nogai nu s-a expus dacă actele efectuate de către completul de judecată precedent sunt valabile şi de la care etapă se va prelungi examinarea pricinii. La fel, menţionează că la finisarea şedinţei din 05 noiembrie 2012 instanţa i-a acordat posibilitatea de a justifica motivele depunerii acţiunii în judecată peste termenul de prescripţie. Afirmă că în şedinţa de judecată următoare, din 03 decembrie 2012 el şi reprezentantul lui, avocatul Igor Dorfman au solicitat repunerea în termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 17 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ pentru depunerea acţiunii în judecată.

Pentru început, în temeiul art. 116 CPC au solicitat audierea martorului Nicolae Caracas, care urma să facă declaraţii în faţa instanţei despre faptul că, el la începutul lunii aprilie 2010 a găsit scrisoarea MAI adresată lui în lădiţa s-a poştală care era fără plic, pe care la 25 aprilie 2010 i-a transmis-o lui, după reîntoarcerea din deplasarea de serviciu. Susţine că printr-o decizie protocolară, instanţa a respins cererea lui de audiere a martorului neargumentându-şi motivul respingerii cererii. După aceasta instanţa în grabă a trecut la audierea părţilor, a ascultat susţinerile orale, după care neasigurându-i dreptul la replici, s-a retras în camera de deliberare, iar după deliberare, instanţa a pronunţat dispozitivul hotărârii.

Menţionează că a luat cunoştinţă de hotărârea redactată abia la 13 februarie 2013, după ce a primit-o personal din cancelaria primei instanţe. 3 Referitor la depunerea acţiunii în judecată peste termenul de prescripţie explică că lucrând în calitate de şef al serviciului pază al întreprinderii de aprovizionare şi deservire SA „IALTOP”, la 02 martie 2010 până la 31 martie 2010, iar mai apoi de la 05 aprilie 2010 şi până la 24 aprilie 2010 s-a aflat într-o deplasare de serviciu în câteva raioane ale republicii. Indică că întorcându-se din prima deplasare în lădiţa poştală nu a găsit nici o scrisoare de la MAI pe numele lui, drept urmare a sunat în secţia de pensionare a MAI şi a vorbit cu şeful secţiei de pensionare, care i-a spus să mai aştepte, deoarece răspunsul la cererea prealabilă i l-a trimis prin poştă şi degrabă îl va primi.

La 25 aprilie 2010 seara, când s-s întors din deplasare, vecinul lui Nicolae Caracas i-a adus o scrisoare de la MAI fără de plic, pe care din spusele lui, la începutul lunii întâmplător o găsiseră în lădiţa lui poştală, care i-a mai comunicat că şi mai devreme a încercat să-i transmită scrisoarea, însă de fiecare dată nu a găsit pe nimeni acasă. Astfel în temeiul celor menţionate, deoarece în perioadele indicate el s-a aflat în afara oraşului, iar răspunsul de la MAI l-a primit doar la 25 aprilie 2012, solicită instanţei de recurs repunerea în termenul de prescripţie exhaustivă de 30 de zile stabilit pentru depunerea acţiunii în judecată. Invocă că prima instanţă nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată.

Astfel, conform legii speciale, şi anume prevederilor art. 54 (Plata pensiilor pentru perioada precedentă) a Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XII din 23 iunie 1993, sumele pensiei neprimite la timp din vina organelor care au stabilit sau care plătesc pensia se plătesc pentru perioada precedentă fără limite în timp. Consideră că instanţa a făcut trimitere eronată la prevederile art. 50 a legii sus- menţionate, care nu este relevant cazului.

De asemenea, susţine că prin înscrisurile pe care le-a anexat la dosar, iar ulterior şi prin probele prezentate în judecată de către reprezentantul MAI a demonstrat instanţei că, pensia pe linia MAI pentru vechime în muncă i-a fost stabilită prin încheierea secţiei de pensionare a MAI din 06 aprilie 1995, după prima lui concediere din organele afacerilor interne, şi anume din 25 octombrie 1994, pentru care secţia de pensionare a Ministerului Afacerilor Interne a format dosarul lui de pensionare din 06 aprilie 1995. Afirmă că pensia a primit-o şi pentru o parte din perioada reîncadrării lui în serviciu în organele afacerilor interne – 22 noiembrie 2001, ulterior, achitarea pensiei fiindu-i sistată ilegal până la 19 februarie 2002. Referitor la neachitarea pensiei pe perioada reîncadrării lui în serviciu, susţine că a iniţiat o altă acţiune în judecată.

În acest context, menţionează că dreptul la pensie el l-a realizat prin cererea depusă organului de pensionare încă la 20 octombrie 1994 şi în baza încheierii secţiei de pensionare a MAI din 06 aprilie 1995 privind stabilirea pensiei de la data de 25 octombrie 1994. Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XII din 23 iunie 1993 nu prevede alte modalităţi de stabilire şi realizare a dreptului la pensie. 4 La fel, indică că această lege nu prevede careva temeiuri de suspendare a achitării pensiei pe perioada reîncadrării în serviciu şi nici obligaţia de a depune vre-o cerere de stabilire repetată a pensiei după a doua eliberare din serviciu, adică după reîncadrarea în serviciu.

Pentru aceasta fiind suficient ordinul MAI nr. 323 ef din 19 august 2002 privind eliberarea mea din serviciu în organele afacerilor interne cu menţinerea pensiei pe linia Ministerului Afacerilor Interne şi prezenţa dosarului lui de pensionare din 06 aprilie 1995. Astfel, prin aplicarea de către MAI şi prin motivarea hotărârii în speţă precum că corect s-a aplicat norma de drept prevăzută de alin. (2) art. 50 al Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XII din 23 iunie 1993, consideră că pârâtul, cât şi Curtea de Apel Chişinău prin aplicarea eronată a aceste norme de drept material au admis o încălcare esenţială a prevederilor acestei legi, pe motiv că în cazul dat urmau a fi aplicate prevederile art. 54 al Legii nr. 1544-XII din 23 iunie 1993. Insistă că sumele pensiei neprimite la timp de către el, nu au fost primite din vina organelor care au stabilit sau care plătesc pensia, şi anume, deoarece MAI a aplicat eronat legea, iar din această cauză aceste sume se plătesc pentru perioada precedentă fără limite în timp.

Argumentele instanţei privind decăderea lui din dreptul de a prezenta proba - expertiza judiciară contabilă din cauza neachitării serviciilor pentru efectuarea expertizei nu se supune criticii, deoarece după ce el a refuzat să achite suma extrem de exagerată de 15000 lei firmei SRL „Birou de expertize Credibilitate”, instanţa a dispus efectuarea expertizei unei alte firme CNEI, care i-a răspuns primei instanţe că nu este în stare să efectueze o astfel de expertiză din cauza lipsei specialiştilor în acest domeniu. Mai mult că, în şedinţa de judecată din 05 noiembrie 2012 instanţa a acceptat atragerea şi audierea în proces a unui specialist din cadrul Direcţiei de pensionare a DGEF a MAI, referitor la corectitudinea calculelor pensiei lui, prezentate de către el.

Însă în şedinţa din 03 decembrie 2012 nici reprezentantul MAI şi nici specialistul din cadrul Direcţiei de pensionare a DGEF a MAI nu s-au prezentat. Consideră că în legătură cu faptul că sunt necesare cunoştinţe speciale în domeniul contabilităţii prima instanţă a avut dreptul de a numi expertiza judiciară contabilă din oficiu, printr-o încheiere judecătorească, stabilind obligaţia achitării serviciilor pentru efectuarea acestei expertize unuia din participanţii în proces. Mai menţionează că în sensul art. 121-122 CPC pârâtul urma să prezente probe incontestabile şi pertinente, prin care să combată veridicitatea calculelor pensiei efectuate de către el.

Prin urmare, adoptând hotărârea de respingere a capătului de cerere cu privire la calcularea corectă a pensiei, prima instanţă a aplicat eronat norma de drept procedural, şi anume art. 124 alin. (2) CPC, cât şi alin. (2) art. 26 al Legii contenciosului administrativ nr. 739-XIV din 10 februarie 2000. Conform art. 30 Legea contenciosului administrativ (prevederi aplicabile la data adoptării hotărârii contestate) hotărârea instanţei de contencios administrativ asupra acţiunii judecate în fond poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la data 5 pronunţării sau de la data comunicării hotărârii integrale, în cazul în care acţiunea este judecată în lipsa părţii, dacă legea nu dispune altfel.

Din materialele dosarului rezultă că copia hotărârii primei instanţe a fost primită de către recurent la 13 februarie 2013, fapt confirmat prin menţiunea pe coperta dosarului, iar recursul a fost depus la 25 februarie 2013. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărârii primei instanţe din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Înaintând acţiunea împotriva Ministerului Afacerilor Interne al RM, Alexandru Constantinov a solicitat obligarea Ministerului Afacerilor Interne al RM să efectueze achitarea pensiei începând cu data concedierii din organele afacerilor interne prin ordinul MAI nr. 323 ef din 19 august 2002, încasarea forţată a pensiilor neprimite pentru perioada 19 august 2002 - 14 aprilie 2007 şi obligarea pârâtului să-i stabilească corect pensia conform indemnizaţiilor băneşti pentru ultimele 12 luni de activitate în baza cărora se stabileşte pensia pentru vechime în muncă.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă justificat a ajuns la concluzia respingerii acţiunii. Astfel, pe parcursul judecării cauzei s-a stabilit că lui Alexandru Constantinov i-a fost stabilită pensia pentru vechime în muncă, pe linia MAI începând cu 25 octombrie 1994, ca urmare a concedierii sale prin ordinul MAI nr. 296 ef.

din 21 octombrie 1994 (f. d. 53) şi în temeiul cererii personale de fixare a pensiei (f. d. 30). Din materialele dosarului rezultă că la 05 iulie 1997 Alexandru Constantinov a depus către conducerea Ministerului Afacerilor Interne al RM un raport cu privire la restabilirea în serviciu în cadrul organelor afacerilor interne, şi prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne al RM nr. 340 ef din 26 septembrie 1997 a fost numit prin contract la funcţia de inspector al Secţiei cercetări prealabile a Comisariatului raional de poliţie Ialoveni, începând cu 24 septembrie 1997 şi tot din această dată plata pensiei a fost suspendată în legătură cu restabilirea lui în organele afacerilor interne.

Prin ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 323 ef din 19 august 2002 maiorul de poliţie, Alexandru Constantinov a fost concediat din OAI şi trecut în rezerva Forţelor Armate, conform art. 21 pct. (4) a Legii cu privire la poliţie cu dreptul de a primi pensie pe linia MAI (în cazul reducerii statelor de personal) (f. d. 4). Tot materialul probator atestă că la 14 aprilie 2008 Alexandru Constantinov s-a adresat cu cerere către Ministerul Afacerilor Interne, prin care a solicitat efectuarea calculelor respective pentru stabilirea pensiei pe linia MAI (f. d. 63). 6 Conform prevederilor art. 50 alin. (2) Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544 din 23 iunie 1993 în cazul adresării tardive a pensionarului, pensia pentru perioada precedentă se stabileşte de la data apariţiei dreptului la pensie, dar cel mult cu 12 luni înainte de solicitarea pensiei.

Prin prisma normei enunţate instanţa de recurs constată legalitatea acţiunilor Ministerului Afacerilor Interne al RM cu privire la achitarea pensiei lui Alexandru Constantinov începând cu data de 14 aprilie 2008, or instanţei de judecată nu au fost prezentate probe care ar atesta că Alexandru Constantinov, odată cu concedierea sa din organele afacerilor interne prin ordinul MAI nr. 323 ef din 19 august 2002, a depus cerere cu privire la achitarea pensiei, cererea în sensul efectuării calculelor pentru stabilirea pensiei pe linia MAI, cum a fost menţionat mai sus, fiind depusă doar la data de 14 aprilie 2008 (f. d. 63). Prin urmare, având în susţinere prevederile art. 50 alin. (2) a Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544 din 23 iunie 1993, intimatul corect a efectuat achitarea pensiei pentru perioada de 12 luni înainte de solicitarea acestei de către Alexandru Constantinov, adică începând cu data de 14 aprilie 2007, fapt ce respinge argumentul recurentului precum că instanţa eronat s-a referit la prevederile enunţate.

De asemenea, nu poate fi reţinut nici afirmaţia recurentului cu referire la faptul că la caz urmau a fi aplicate prevederile art. 54 al Legii nr. 1544-XII din 23 iunie 1993, care indică că sumele pensiei neprimite la timp din vina organelor care au stabilit sau care plătesc pensia se plătesc pentru perioada precedentă fără limite în timp. Aceasta deoarece, în speţă nu a fost stabilită vina Ministerului Afacerilor Interne al RM în necalcularea şi neachitarea la timp a pensiei lui Alexandru Constantinov, or după cum corect a concluzionat prima instanţă urmare a concedierii, prin ordinul nr. 323 ef din 19 august 2002 din organele afacerilor interne, anume Alexandru Constantinov trebuia să depună cerere cu privire la reluarea achitării pensiei.

Totodată, din materialele dosarului rezultă că în cadrul dezbaterilor judiciare în prima instanţă, fapt reflectat şi în referinţă (f. d. 41-42), reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne al RM a invocat că acţiunea înaintată de către Alexandru Constantinov a fost depusă cu omiterea termenului de prescripţie, astfel solicitând respingerea acesteia ca tardivă La fel, în speţă se constată că reclamantul a primit răspuns la cererea prealabilă prin scrisoarea nr. 15/3-C-46/10 din 17 martie 2010 (f. d. 5). Conform art. 16 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ şi nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în parte a actului respectiv şi repararea pagubei cauzate.

Iar articolul 17 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) al Legii enunţate, reglementează că cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului 7 pretins poate fi înaintată în termen de 30 de zile, în cazul în care legea nu dispune altfel. Acest termen curge de la data comunicării actului administrativ. Termenul de 30 de zile specificat la alin. (1) este termen de prescripţie. După cum la caz a fost constat recurentul primind răspuns la cererea prealabilă prin scrisoarea nr. 15/3-C-46/10 din 17 martie 2010 (f. d. 5), a depus acţiunea în judecată doar la 26 aprilie 2010, fără a solicita şi repunerea în termenul de adresare în judecată şi a prezenta probe justificative în acest sens.

În această ordine de idei este cert că Alexandru Constantinov a depus cererea de chemare în judecată şi cu încălcarea prevederilor art. 17 al Legii contenciosului administrativ, respectiv cu omiterea termenului de prescripţie, fapt care confirmă şi corectitudinea soluţiei primei instanţe cu privire la respingerea acţiunii şi ca tardivă. Astfel, nu poate fi reţinută nici afirmaţia recurentului cu referire la faptul că prima instanţă a ignorat prevederile art. 17 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ şi nu a cercetat pe deplin circumstanţele şi motivele depunerii acţiunii peste termenul de prescripţie, susţinând că în şedinţa din 03 decembrie 2012 atât el, cât şi reprezentantul său au solicitat repunerea în termenul de adresare în judecată prevăzut de lege şi în temeiul art. 116 CPC au solicitat audierea martorului Nicolae Caracaş.

Aici se va remarca că deşi Alexandru Constantinov a prezentat observaţii asupra procesului-verbal din 03 decembrie 2013, prin care a invocat că în acesta nu este indicat că reprezentantul lui a solicitat repunerea în termenul de depunere a acţiunii şi că în temeiul art. 116 CPC a solicitat audierea martorului, care urma să facă declaraţii, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2013 observaţiile în această parte au fost respinse. Mai mult că conform prevederilor art. 116 alin. (2), (3) CPC cererea de repunere în termen se depune în instanţa judecătorească care efectuează actul de procedură cu anexarea probelor ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Pe când Alexandru Constantinov nu s-a conformat prevederilor enunţate şi nu a depus în cadrul dezbaterilor judiciare o astfel de cerere în scris cu anexarea probelor justificative.

Iar prezentarea probelor în instanţa de recurs este inamisibilă, fapt ce direct rezultă din prevederile art. 442 alin. (1) CPC. În conexiunea celor relatate, instanţa de recurs, prin prisma jurisprudenţei CEDO şi anume cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr. 26561/1995, unde Comisia a menţionat că „... art. 6 § 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes”, consideră necesar de a respinge şi alte argumente invocate în recurs, mai mult că acestea nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată la caz a normelor de drept material sau procedural de către instanţe.

Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că hotărârea primei instanţe este legală, fiind adoptată în limitele competenţei sale, iar în cadrul judecării pricinii au fost create 8 condiţii obiective participanţilor la proces, pentru realizarea drepturilor sale procedurale. Distinct de cele relatate şi având în vedere faptul că hotărârea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine hotărârea primei instanţe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se respinge recursul declarat de către Alexandru Constantinov. Se menţine hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Alexandru Constantinov împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Andrei Harghel Ghenadie Nicolaev 9