2ra-1429/13 — Anularea ordinului de demisionare, restabilire la lucru, încasarea salariului mediu lunar pentru perioada absenţei forţate de la lucru, repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral

prima instanţă – A. Andronic dosarul nr. 2ra-1429/13 instanţa de apel – A. Minciuna, A. Nogai, V. Pruteanu DECIZIE 29 mai 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Andrei Harghel Ghenadie Nicolaev examinând recursul declarat de către Dorina Filat în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Dorinei Filat împotriva Băncii Comercial „ProCredit Bank” Societate pe Acţiuni cu privire la anularea ordinului de demisionare, restabilire la lucru, încasarea salariului mediu lunar pentru perioada absenţei forţate de la lucru, repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 septembrie 2012, prin care a fost respins apelul declarat de către Dorina Filat şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 22 iulie 2011, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 21 martie 2011 Dorina Filat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Băncii Comerciale „ProCredit Bank” Societate pe Acţiuni cu privire la anularea ordinului de demisionare, restabilire la lucru, încasarea salariului mediu lunar pentru perioada absenţei forţate de la lucru, repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a indicat că în temeiul contractului individual de muncă nr. 377/2008 din 15 decembrie 2008 a fost angajată de către pârât în funcţia de şef al Secţiei Decontări Internaţionale şi Operaţiuni Documentare. Menţionează că pe parcursul activităţii sale în această funcţie nu a avut careva abateri şi respectiv sancţiuni disciplinare.

Susţine că în urma expunerii de către ea a unor opinii şi convingeri profesionale contrare celor a lui Kemal Seitveliiev (adjunct al Preşedintelui Comitetului de Conducere al „ProCredit Bank” SA) în cadrul unor discuţii profesionale, în prezenţa altor persoane, începând cu luna septembrie 2010 în privinţa ei au fost iniţiate persecutări şi acţiuni de teroare. Indică că a început să fie hărţuită moral, supusă unor presiuni psihologice şi învinuită de existenţa unor feedback-uri (plângeri) denigratoare cu referire la persoana sa, dar nu i-a fost prezentată nici o dovadă în acest sens, nici pe măsura apariţiei acestora, nici in momentul înaintării acuzaţiilor. Afirmă că sub forma atacurilor şi hărţuirii psihologice a fost supusă unui tratament discriminator comparativ cu alţi angajaţi.

Astfel, dl Kemal Seitveliiev a exercitat acţiuni de intimidare împotriva ei prin intermediul altor angajaţi ai instituţiei, iar la 20 octombrie 2010 ea a fost somată personal, să plece din bancă în mod forţat în cadrul discuţiei din biroul său, la care a asistat dna V. Bulgari, şefa Departamentului Plăţi si Operaţiuni Documentare. Invocă că în cadrul acestei discuţii dl Kemal Seitveliiev i-a comunicat că ProCredit Bank SA a luat decizia de a o îndemna să înceteze colaborarea cu banca în temeiul unor criterii arbitrare, de ordin subiectiv, nejustificate legal şi i-a propus să demisioneze forţat din funcţia deţinută. Consideră că angajatorul a întreprins acţiuni ilegale în privinţa ei şi a iniţiat acţiuni sub formă de violenţă psihologică prin discriminarea ei în colectivul de muncă.

Susţine că în privinţa celor menţionate mai sus, a adresat scrisori către administraţia angajatorului cu solicitarea stopării acţiunilor ilegale, însă ca urmare a acţiunilor întreprinse în privinţa sa, nu a mai putut rezista psihologic tratamentului de discriminare directă şi indirectă, prin care i-a fost lezată onoarea şi sănătatea, astfel la 15 noiembrie 2010 a depus cerere de demisionare din funcţie. Prin ordinul nr. RU-408 din 26 noiembrie 2010 i-a fost adus la cunoştinţă faptul că cererea ei a fost aprobată, iar ea a fost demisă din funcţia ocupată. Consideră acest ordin ilegal, emis cu încălcarea modalităţii de exprimare a voinţei salariatului, în baza unei cereri de demisie, în care solicitarea de demisie nu coincide cu voinţa reală a salariatului, fiind adresată în urma unei constrângeri psihice exercitate asupra salariatului în scopul depunerii cererii respective, fapt care a fost menţionat expres însăşi în cererea de demisie.

Cu referire la prevederile art. 229 Cod civil, care prevede că actul juridic încheiat în urma constrângerii prin violenţă fizică sau psihică poate fi declarat nul de instanţa de judecată chiar şi în cazurile când violenţa a fost exercitată de un terţ, consideră că ordinul contestat poate fi declarat nul cu restabilirea ei în funcţie. Invocă că odată ce acţiunile angajatorului se constată a fi ilegale, în temeiul art. 330 Cod civil, pârâtul are obligaţia de achitare a salariului cuvenit ei pentru perioada lipsei forţate de la serviciu. În susţinerea pretenţiilor sale a indicat şi prevederile art. 16 alin. (2), art. 43 alin. (1) al Constituţiei RM, art. 8 Codul muncii.

Mai indică că pe întreaga perioadă de activitate a ei în instituţia angajatorului, acesta a încălcat prevederile art. 157 Codul muncii, nefiindu-i retribuite orele suplimentare de muncă, precum şi art. 156 Codul muncii, deoarece deşi cumula funcţiile în lipsa şefei departamentului, niciodată nu i-a fost achitat sporul prevăzut de lege, nu i-a fost scurtată ziua de muncă şi nu i-au fost achitate orele lucrate abuziv conform art. 102 Codul muncii şi nu i s-a achitat pentru zilele de sărbători. La fel menţionează că în urma acţiunilor ilegale întreprinse de administraţia băncii, ea a fost nevoită să se adreseze la medic şi să urmeze un tratament medicamentos, fapt confirmat prin certificatul de boală prezentat angajatorului.

Susţine că i-au fost cauzate suferinţe psihice si fizice, manifestate prin prejudicierea şi afectarea directă a stării sănătăţii, care a fost remarcată de către colegii imediaţi, din secţie. Ca rezultat va fi nevoită să facă repetativele tratamente. Iar, pentru corectarea afecţiunilor psihice si cognitiv-comportamentale va fi nevoită de a frecventa şedinţe de psihoterapie cognitiv-comportamentala şi psihanaliza, astfel cheltuielile pentru câte 2 şedinţe pe săptămână pentru un an va constituie 2600 Euro, iar pentru 2-3 ani va constitui 7800 Euro.

Cu referire la art. 16 Cod civil, indică că i-a fost lezată onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională, prin faptul iniţierii premeditate şi răspândirea cu buna ştiinţă a unor scorniri mincinoase ce o defăimează şi calomniază, prin intenţia directa de a răspândi printre personalul băncii informaţii ce o defăimează, discreditează şi calomniază, prin utilizarea în calitate de învinovăţiri expresii generaliste, lipsite de temei, fond serios şi suport probant, prin invocarea existentei feedback-urilor negative fără a le prezenta conţinutul şi prin manipularea faptelor şi aprecierilor cu rea-credinţă în scop bine determinat de defăimare şi lezare a reputaţiei profesionale. La fel invocă că pârâtul a admis ameninţări şi anume dl. K Seitveliiev făcând abuz de putere a ameninţat-o că în cazul în care ea va opta să îşi apare drepturile de angajat conferite de legislaţie, dânsul va continua să-i creeze obstacole pentru a-şi realiza dreptul la muncă.

Mai indică că prin acţiunile ilegale ale pârâtului i-a fost cauzat prejudiciu material, ea fiind nevoită să suporte cheltuieli în legătură cu tratamentul său, să cumpere medicamente, etc. În legătură cu concedierea ilegală a fost lipsită de surse de existenţă, fiind nevoită să împrumute bani de la rude şi prieteni pentru a-şi continua existenţa.

Astfel, prejudiciul material suportat de ea este în valoare totală de 78868,09 lei şi este reprezentat prin – 18000 lei – mijloace băneşti împrumutaţi de ea pentru existenţă şi întreţinere pentru întreaga perioadă de lipsă forţată de la muncă, care se confirmă prin contractele de împrumut; - 3428,09 lei - cheltuieli suportate de ea în legătură cu tratamentul medical, ce se confirmă prin extrasul din fişa medicală, bonurile de plată şi cecurile fiscale; - 21800 lei - sporuri neachitate de angajator pentru cumularea funcţiilor, calculate sub forma unui salariu de funcţie pentru un an (2009 – 9900 lei; 2010 - 11900 lei); - 11880 lei - compensare pentru zilele de sărbătoare neachitate de către angajator pe întreaga perioadă de activitate; - 23760 lei - salariu pentru orele suplimentare muncite de ea peste programul de lucru şi neachitat de angajator.

Afirmă că în privinţa celor menţionate la 20 ianuarie 2011 a adresat către pârât o cerere prealabilă, prin care, pe lângă toate, a solicitat să-i fie eliberate şi copiile actelor contestate, dar aceasta a rămas fără careva răspuns pozitiv.

Solicită declararea nulităţii ordinului nr. RU-408 din 26 noiembrie 2010 cu privire la demisionarea ei din funcţia de sef al Secţiei Decontări Internaţionale şi Operaţiuni Documentare şi Back-Office Trezorerie, restabilirea ei în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului nr. RU-408 din 26 noiembrie 2010, încasarea salariului mediu de funcţie pentru întreaga perioadă de lipsă forţată din serviciu, încasarea prejudiciului material cauzat în urma acţiunilor ilegale a angajatorului în valoare de 78868,09 lei, prejudiciului moral cauzat prin acţiuni ilegale de influenţă psihologică, defăimare, calomniere şi încălcarea drepturilor garantate prin lege, în valoare de 500000 lei şi tuturor cheltuielilor judiciare, inclusiv pentru asistenţă juridică.

În cadrul dezbaterilor judiciare Dorina Filat a depus cerere cu privire la repunerea în termen de înaintare a acţiunii. În susţinerea acesteia a indicat că prezenta acţiune a fost înaintată la 21 martie 2011, fiind depăşit termenul de prescripţie extinctivă prevăzut de art. 335 alin. (1) lit. a) Codul muncii.

Termenul final de depunere a acţiunii fiind 26 februarie 2011 când au expirat trei luni de la data emiterii ordinului nr. RU-408 din 26 noiembrie 2010. Menţionează că începând cu 25 februarie 2011 şi până la 18 martie 2011 ea a fost bolnavă, fiindu-i stabilită diagnoza IRVA complicată cu pneumonie bilaterală cu prezumţia existenţei toxocarozei viscera, fapt confirmat prin trimiterea extras din 18 martie 2011. Indică că totodată i-a fost indicat regim la pat şi primirea unui tratament ambulatoriu, evitarea schimbului de temperatură, din care motiv a fost în imposibilitate de a înainta acţiunea dată, fiind omis în cele din urmă termenul de prescripţie stabilit de lege. Susţine că imediat cum i-a permis medicul la 18 martie 2011 a contactat avocatul şi în prima zi lucrătoare din 21 martie 2011 a depus acţiunea în instanţa de judecată.

Cu referire la prevederile art. 335 alin. (2) Codul muncii şi art. 279 alin. (1) Cod civil şi ţinând cont de starea sănătăţii precare, de obiectul litigiului în cauză, solicită admiterea cererii şi dispunerea repunerii ei în termenul de prescripţie de a exercita acţiunea civilă împotriva pârâtului. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 22 iulie 2011 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 septembrie 2012 a fost respins apelul declarat de către Dorina Filat şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 27 februarie 2013 Dorina Filat a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, susţinând că instanţa a interpretat eronat legea şi anume prevederile art. 85 alin. (1), (4) Codul muncii şi art. 199, 229 Cod civil. Menţionează că la baza emiterii ordinului de demisionare nr. RU-408 din 26 noiembrie 2010, a stat cererea de demisie a ei din 15 noiembrie 2010, prin care instanţa de apel a statuat eronat că contractul individual de muncă nr. 377/2008 a fost desfăcut din propria iniţiativă în temeiul art. 85 alin. (1) Codul muncii. Susţine că prin această interpretare, instanţa de apel ilegal a ignorat principala probă incontestabilă a cauzei şi anume cererea de demisie din 15 noiembrie 2010 a ei, în care expune expres faptul lipsei voinţei sale la încheierea acestui act juridic.

Invocă că din textul cererii se dovedeşte constatarea eronată a instanţei precum că raporturile de muncă a ei au încetat din propria iniţiativă, deoarece cererea de demisie dovedeşte cert că voinţa ei exteriorizată în cererea sa nu a coincis cu voinţa ei reală, astfel fiind viciat consimţământul. Prin urmare, constatarea instanţei de apel precum că norma materială prevăzută de art. 199 Cod civil nu constituie temei legal de anulare a ordinului este eronată şi contravine prevederilor art. 195 Cod civil, deoarece actul juridic numit „cererea de demisie” a fost anume încheiat, iar încheierea dată a fost realizată cu vicierea consimţământului.

Afirmă că prin cererea de demisie a ei se confirmă că intenţia ei de a înceta raportul de muncă cu intimatul, element necesar al cererii de demisie pentru a produce efecte juridice, nu a existat, deoarece din conţinutul cererii de demisie se evidenţiază cert că ea a fost constrânsă de intimat să depună cererea de demisie, pe când instanţa de apel tendenţios a ignorat lipsa consimţământului. Susţine că consimţământul ei la demisionare a fost viciat, iar cererea de demisie este rezultatul acţiunilor ilicite ale intimatului, obţinută prin violenţă psihică, pe care instanţa de apel ilegal a ignorat-o.

Prin urmare consideră nejustificată concluzia instanţei de apel precum că în pricina data nu s-a demonstrat exercitarea de către angajator a unei violenţe psihice în discuţia din 20 octombrie 2010 dintre ea şi intimat înregistrată la telefonul mobil şi anexată la dosar, astfel, nefiind întrunite condiţiile art. 229 Cod civil pentru declararea nulităţii actului juridic, deoarece înregistrarea menţionată şi stenograma înregistrării audio prezintă contrariul. Mai indică că de către instanţa de apel a fost denaturată esenţa textului scrisorii Inspecţiei Muncii nr. P-2217/10 din 13 ianuarie 2011, fapt ce constituie o încălcare.

La fel consideră eronată şi interpretarea de către instanţa de apel a normelor prevăzute de art. 102, 111, 156, 157 Codul muncii, în ce priveşte pretenţiile ei ce ţin de încasarea salariului pentru orele suplimentare de muncă, compensarea zilelor de sărbătoare, sporurile pentru cumularea funcţiilor, care a motivat că în condiţii legale, recurenta nu a executat lucru în orele suplimentare, în zilele lucrătoare şi de sărbătoare, nu a cumulat şi altă funcţie. Insistă că cauza intentată de ea împotriva intimatului, reclamă anume faptul că ultimul foloseşte lucrul suplimentar al angajaţilor care este prestat în condiţii ilegale, fără ca angajatorul să înregistreze acest timp în acte oficiale, or din sensul art. 106 Cod muncii rezultă că angajatorul trebuie să fie tras la răspundere în cazul în care angajatul execută lucru suplimentar nu în condiţii legale.

Astfel, deşi instanţa de apel singură atestă această stare de fapt, dar în mod ilegal foloseşte aceasta constatare în favoarea intimatului. Cât priveşte pretenţia înaintată privind cumulul de funcţii, susţine că instanţa de apel a ignorat proba cu martor (Oxana Pisaroglo), care a confirmat că ea îi suplinea funcţia de şefă de departament (în locul d-nei Viorica Bulgari) pe perioada absenţei acesteia de la locul de muncă, astfel intimatul folosea ilegal, fără să ateste documentar starea reală de lucruri din activitatea sa pentru a nu achita lucrul angajaţilor săi. Consideră că în acest sens concluziile instanţei de apel sunt contradictorii, fiind schimbate arbitrar sensul normelor material.

Susţine că la caz se încalcă actul internaţional şi anume prevederile art.7 lit. d) din Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale adoptate de ONU şi ratificat prin Hotărârea Parlamentului nr.217-XII din 28 iulie 1990, şi art.2 alin. (2) din Carta socială europeană - ce garantează tuturor salariaţilor remunerarea pentru zilele de sărbătoare nelucrătoare plătite. Mai mult, această dispoziţie din Pact acordă un tratament mai favorabil salariaţilor, deoarece stabileşte expres retribuirea fără nici o discriminare a zilelor de sărbătoare nelucrătoare şi, în virtutea art. 2 din Carta socială europeană nu poate fi atinsă.

De asemenea a indicat că instanţa de apel nu a dat nici o apreciere faptului încălcării unui şir de articole ale Codului muncii pe care ea le-a invocat şi anume art. 8, 5, 10 din Codul muncii, precum şi probelor care însă au fost ignorate de instanţa de apel si lăsate fără interpretare cum sunt înregistrarea audio, explicaţiile martorilor. Consideră că decizia instanţei de apel este una neîntemeiată, arbitrară, abuzivă şi inechitabilă, pe motiv că această hotărâre interpretează total eronat normele de drept material care reglementează raporturile stabilite între ea şi intimat, ignoră probele, care prin interpretarea arbitrară şi nefondată a acestora duce la încălcarea flagrantă a drepturilor fundamentale ale ei de a beneficia de un proces de justiţie echitabil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei instanţei de apel a fost expediată în adresa recurentei la 21 decembrie 2012, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire (f. d. 205), iar recurenta susţine că a luat cunoştinţă cu decizia contestată la 27 decembrie 2012. Alte date care ar atesta contrariul la materialele dosarului lipsesc. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.

Conform art. 45 Codul muncii, contractul individual de muncă este înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se obligă să-i asigure condiţiile de muncă prevăzute de prezentul cod, de alte acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, de contractul colectiv de muncă, precum şi să achite la timp şi integral salariul. Pe parcursul examinării cauzei s-a stabilit că la 15 decembrie 2008, BC „ProCreditBank” SA şi Dorina Filat au încheiat contractul individual de muncă nr. 377/2008, pe durată nedeterminată, în baza căruia ultima a fost angajată în funcţia şef Secţie Decontări Internaţionale şi Operaţiuni Documentare (f. 8-10).

Conform art. 81 alin. (1) lit. b) Codul muncii, contractul individual de muncă poate înceta la iniţiativa uneia dintre părţi (art.85 şi 86). Din materiale dosarului rezultă că la 15 noiembrie 2010, Dorina Filat a depus cerere, prin care a solicitat demisionarea sa din funcţia deţinută în BC „ProCreditBank” SA (f. d. 12). Conform art. 85 alin. (1) Codul muncii, salariatul are dreptul la demisie – desfacere a contractului individual de muncă, cu excepţia prevederii alin.(41), din proprie iniţiativă, anunţând despre aceasta angajatorul, prin cerere scrisă, cu 14 zile calendaristice înainte. Curgerea termenului menţionat începe în ziua imediat următoare zilei în care a fost înregistrată cererea.

Prin ordinul BC „ProCreditBank” SA „Cu privire la desfacerea contractului de muncă din iniţiativă proprie” nr. RU-408 din 26 noiembrie 2010, a fost desfăcut contractul individual de muncă încheiat cu Dorina Filat, şef Secţia Decontări Internaţionale şi Operaţiuni Documentare, din data de 29 noiembrie 2010 din propria iniţiativă, conform art. 85 alin. (1) Codul muncii.

Acest ordin a fost adus la cunoştinţă recurentei la 29 noiembrie 2010, fapt ce se confirmă prin semnătura ultimei pe ordin (f. d. 13). Înaintând acţiunea în judecată împotriva BC „ProCreditBank” SA, Dorina Filat a solicitat repunerea în termen de adresare în judecată, declararea nulităţii ordinului nr. RU-408 din 26 noiembrie 2010 cu privire la demisionarea ei din funcţia de sef al Secţiei Decontări Internaţionale şi Operaţiuni Documentare şi Back-Office Trezorerie, restabilirea ei în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului nr. RU-408 din 26 noiembrie 2010, încasarea salariului mediu de funcţie pentru întreaga perioadă de lipsă forţată din serviciu, încasarea prejudiciului material în valoare de 78868,09 lei, prejudiciului moral în valoare de 500000 lei şi cheltuielile de judecată.

Fiind investite cu judecarea pricinii în cauză, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel cu o motivarea amplu argumentată şi aprecierea probelor administrate justificat au ajuns la concluzia legalităţii ordinului contestat şi netemeiniciei pretenţiilor formulate. În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs reţine că la examinarea prezentei cauze, ce are ca obiect declararea nulităţii actului de demisie, instanţele judecătoreşti au verifica, în baza probelor prezentate, modalitatea de exprimare a voinţei salariatului, precum şi faptul dacă voinţa exteriorizată în cererea de demisie a coincis cu voinţa reală a salariatului, nefiind stabilită veridicitatea unei posibile constrângeri psihice exercitate asupra Dorinei Filat în scopul depunerii cererii respective.

Astfel, se va remarcă că deşi Dorina Filat a insistat asupra faptului că cererea de demisie şi ordinul de concediere necesită a fi declarate nule, ca rezultat al constrângerii prin violenţă psihică exprimată prin hărţuire morală, presiuni psihologice, învinuirii de existenţa unor plângeri denigratoare cu referire la persoana ei, a tratamentului discriminator în comparativ cu alţi angajaţi, afirmaţiile date nu şi-au găsit confirmarea în cadrul judecării prezentului litigiu. Or, înregistrarea audio efectuată la 20 octombrie 2010 şi stenograma acestei înregistrări prezentate de către Dorina Filat, în care se indică la discuţia avută cu adjunctul Preşedintelui Comitetului de Conducere al BC „ProCreditBank” SA, Kemal Seitveliiev şi care, de altfel, este unica probă prezentată de aceasta în susţinerea poziţiei sale, nu demonstrează exercitarea de către angajator a unei violenţe psihice faţă de Dorina Filat, în aspectul descris în acţiunea formulată în speţă.

Dimpotrivă, discuţia din 20 octombrie 2010, înregistrată la telefonul mobil al recurentei, după cum corect a remarcat şi instanţa de apel, se limitează la discutarea unor probleme apărute în procesul de muncă şi nu conţine manifestări de violenţă verbală, psihică sau de altă natură. Mai mult, instanţa d recurs relevă că contrar susţinerilor aduse de către Dorina Filat, angajatorul nu a lăsat fără atenţie pretinsul tratament discriminatoriu invocat în cererea sa de demisie din 15 noiembrie 2010, care i-ar fi lezat onoarea şi demnitatea, dar a reacţionat la aceste invocări şi, până la adoptarea ordinului de demisie, a declanşat o anchetă de serviciu, în cadrul cărei nu s-a confirmat pretinsa constrângere şi tratamentul discriminatoriu.

Faptul efectuării anchetei nu a fost negat de Dorina Filat în cadrul dezbaterilor judiciare, ultima invocând doar că rezultatele acestei anchete nu i-au fost aduse la cunoştinţă. La acest capitol dat instanţa de recurs reţine că şi martorii audiaţi în şedinţa primei instanţe Tatiana Oselschi (f. d. 85-86), Pisaroglo Oxana (f. d. 87-88) nu au confirmat că Dorina Filat ar fi fost discriminată sau că despre ultima s-ar fi răspândit careva informaţii calomnioase în cercul colectivului de muncă, dimpotrivă, aceştia au indicat că recurenta era un bun specialist, aspect care, de altfel, nu a fost negat niciodată nici de către angajator.

Prin urmare, cele descrise atestă corectitudinea soluţiei instanţelor de judecată cu privire la respingerea pretenţiei Dorinei Filat cu privire la declararea nulităţii ordinului nr. RU-408 din 26 noiembrie 2010 privind demisionarea ei din funcţia deţinută, la caz nefiind constatate condiţiile conţinute la art. 229 Cod civil, pentru declararea nulităţii actului juridic, după cum se pretinde. Mai cu seamă, instanţa de recurs remarcă şi faptul că, deşi Dorina Filat invocă vicierea de consimţământ la depunerea cererii de demisie, ultima nu şi-a manifestat dorinţa de a renunţa la această cerere, în sensul art. 85 alin. (4) Codul muncii, care direct indică că până la expirarea termenelor indicate la alin.(1), (2) şi (41), salariatul are dreptul oricând să-şi retragă cererea sau să depună o nouă cerere, prin care să o anuleze pe prima.

În acest caz, angajatorul este în drept să-l elibereze pe salariat numai dacă, până la retragerea (anularea) cererii depuse, a fost încheiat un contract individual de muncă cu un alt salariat în condiţiile prezentului cod. De altfel, Dorina Filat nu şi-a manifestat nici dezacordul cu ordinul de concediere, odată cu aducerea acestuia la cunoştinţă. Urmare a celor menţionate, instanţa de recurs constată că temeinic au fost respinse şi cerinţele Dorinei Filat ce ţin de restabilirea la lucru şi încasarea salariului mediu pentru perioada absenţei forţate de la lucru. Mai mult că cerinţele date, după cum corect a remarcat şi prima instanţă, sunt subsecvente cerinţei cu privire la anularea ordinului de demisie, care s-a constatat a fi unul legal.

Nu poate fi reţinută nici afirmaţia recurentei că odată ce cererea de demisie a fost semnată de ea cu vicierea consimţământului, constatarea instanţei de apel că art. 199 Cod civil nu constituie temei legal de anulare a ordinului este eronată. Aceasta deoarece, pe lângă faptul că Dorina Filat nu a demonstrat constrângerea de către intimat la depunerea cererii de demisie, în interpretare corectă a prevederilor art. 199 Cod civil este cert că această normă defineşte consimţământul ca manifestare exteriorizată a voinţei persoanei de a încheia un act juridic civil, care nu reglementează şi condiţia unui viciu la depunerea de către salariat a cererii de demisie din funcţie din propria sa iniţiativă în scopul încetării raportului de muncă.

Or, în sensul art. 196 alin. (1) Cod civil, care indică că actul juridic unilateral este manifestarea de voinţă a unei singure părţi şi că actul juridic unilateral poate da naştere la obligaţii pentru terţi numai în cazurile prevăzute de lege, este de înţeles că este unilateral actul juridic civil care este rezultatul manifestării voinţei unei singure părţi. Respectiv, drept acte civile unilaterale instituite de codul civil sunt testamentul, acceptarea succesiunii, renunţarea la succesiune, procura, oferta, promisiunea publică de recompensă, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, precum şi altele ce sunt conţinute în codul civil, în care cererea salariatului nu se regăseşte ca fiind definită drept act juridic.

Este apreciată critic şi susţinerea recurentei precum că de către instanţa de apel a fost denaturată esenţa textului scrisorii Inspecţiei Muncii nr. P-2217/10 din 13 ianuarie 2011, fapt ce constituie o încălcare, deoarece din răspunsul Inspecţiei Muncii din 13 ianuarie 2011, la petiţia adresată de către Dorina Filat, nu rezultă că în urma examinării acesteia s-ar fi constatat careva încălcări a legislaţiei muncii de către administraţia BC „ProCreditBank” SA, acest răspuns având un caracter de recomandare, prin care se explică conţinutul prevederilor art. 89 alin. (1), art. 354 Codul muncii şi dreptul petiţionarii de a se adresa în instanţă în vederea soluţionării unor litigii individuale de muncă, în condiţiile legislaţiei muncii.

De asemenea, se atestă a fi nejustificate şi pretinsele suferinţe, ca rezultat al defăimării şi calomnierii, deoarece aceste susţineri în speţă nu au fost probate, aspect ce direct indică şi la corectitudinea respingerii pretenţiei cu privire la repararea prejudiciului moral. Totodată corect a fost respinsă şi cerinţa Dorinei Filat cu privire la încasarea salariului pentru orele suplimentare de muncă, compensarea zilelor de sărbătoare şi sporurile pentru cumularea funcţiilor, deoarece la caz a fost cert stabilit că recurentei i-a fost achitat salariul lunar conform programului de muncă, fapt ce se confirmă prin tabelele de evidenţă a timpului de lucru (f. d. 90-113), din care nu se oglindeşte faptul că ultima ar fi lucrat supra programului stabilit, sau în zilele de sărbătoare.

Mai mult, în sensul art. 118 CPC, care reglementează obligaţia probaţiunii în judecată, recurenta nu a adus în susţinerea acestui capăt de cerere probe care ar atesta incontestabil volumul lucrului efectuat peste program de către ea, precum şi în zilele de sărbătoare. Nu poate constitui temei de admitere a acestei cerinţe nici explicaţiile martorilor Tatiana Oselschi (f. d. 85-86), Pisaroglo Oxana (f. d. 87-88), deoarece din aceste explicaţii rezultă că nimeni din bancă nu era obligat să lucreze peste program, aceasta se efectua voluntar de către salariaţi din cauza volumului de lucru şi nu la indicaţia angajatorului. Pe când art. 104 alin. (7) Codul muncii, expres statuează că atragerea la muncă suplimentară se efectuează în baza ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărârii) motivat al angajatorului, care se aduce la cunoştinţa salariaţilor respectivi sub semnătură, pe când asemenea ordine nu au fost emise la bancă.

Astfel, corect instanţa de apel a remarcat că salariatul singur, în lipsa unui ordin corespunzător al administraţiei băncii, poate decide dacă este sau nu necesar să exercite lucru peste programul stabilit, în zile nelucrătoare şi de sărbătoare, pentru aşi finaliza sarcinile de serviciu. De altfel, nici prin contractul individual de muncă, acordul adiţional la acesta sau prin un alt ordin Dorinei Filat nu i s-a impus îndeplinirea obligaţiilor de muncă ale unui salariat temporar absent, fapt ce indică şi la netemeinicia afirmaţiei ultimei precum că ar fi exercitat funcţia de şefă de departament, în locul Vioricăi Bulgari, pe perioada absenţei acesteia de la locul de muncă. Prin urmare şi această cerinţă poartă un caracter declarativ, neavând suport probatoriu, mai mult că nici din explicaţiile martorului Pisaroglo Oxana, la care indică recurenta, nu rezultă asemenea invocări.

În astfel de împrejurări se constată a fi lipsite de temei pretenţiile formulate în baza art. 104, 111, 156, 157 Codul Muncii, deoarece, după cum corect a menţionat instanţa de apel, în lipsa unui ordin, dispoziţii, hotărâri, contract sau acord respectiv prin care să fie obligat salariatul să lucreze peste programul său de lucru, în zilele nelucrătoare, în zile de sărbătoare, precum şi de atribuire a unei munci suplimentare într-o altă funcţie, angajatorului nu i se poate impune nici achitarea unor plăţi suplimentare.

În conexiunea celor relatate se respinge argumentul recurentei precum că este eronată interpretarea instanţei de apel a normelor prevăzute de art. 102, 111, 156, 157 Codul muncii, în ce priveşte pretenţiile ei ce ţin de încasarea salariului pentru orele suplimentare de muncă, compensarea zilelor de sărbătoare, sporurile pentru cumularea funcţiilor, deoarece se combate prin constatările sus invocate, care indică şi la netemeinicia şi altor afirmaţii formulate la acest capitol.

În consecinţă, instanţa de recurs, prin prisma jurisprudenţei CEDO şi anume cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995, unde Comisia a menţionat că „... art. 6 § 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes”, consideră necesar de a respinge şi alte argumente invocate în recurs, mai mult că acestea nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată la caz a normelor de drept material sau procedural de către instanţe.

Distinct de cele relatate şi având în vedere faptul că decizie instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar criticele formulate în recurs sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se respinge recursul declarat de către Dorina Filat. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 septembrie 2012 şi hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 22 iulie 2011 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Dorinei Filat împotriva Băncii Comercial „ProCredit Bank” Societate pe Acţiuni cu privire la anularea ordinului de demisionare, restabilire la lucru, încasarea salariului mediu lunar pentru perioada absenţei forţate de la lucru, repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Andrei Harghel Ghenadie Nicolaev