- Dosarul nr.
- 2ra-1377/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 mai 2013
- Părțile
- Asociaţia Drepturile de Autor vs SRL Elenic Lux
- Pe scurt
- Încasarea compensaţiei pentru violarea drepturilor de autor şi drepturilor conexe,
2ra-1377/13 — Încasarea compensaţiei pentru violarea drepturilor de autor şi drepturilor conexe,
Dosarul nr.2ra-1377/12 prima instanţă: V. Pruteanu DECIZIE 29 mai 2012 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii: Iurie Bejenaru, Iurie Diaconu, Svetlana Novac , Tatiana Vieru examinând recursul declarat de Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Elenic Lux” cu privire la încasarea compensaţiei pentru violarea drepturilor de autor şi drepturilor conexe, împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 04 octombrie 2012, prin care acţiunea a fost admisă parţial, c o n s t a t ă: La 23 iulie 2009, Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Elenic Lux” cu privire la încasarea compensaţiei pentru violarea drepturilor de autor şi drepturilor conexe.
În motivarea acţiunii, reclamantul Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe” a indicat că pârâtul deţine autorizaţie de funcţionare asupra unităţilor de alimentaţie publică tip restaurant conform certificatului de clasificare de categoria 1. Relatează reclamantul că în temeiul pct.2, 3 şi 5.1 al Regulamentului de clasificare a unităţilor de alimentaţie publică pe categorii (anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului cu privire la prestarea serviciilor de alimentaţie publică nr. 1029 din 08.11.2007), precum şi a pct. 1.13 şi 5.5 din Anexa nr. 1 al Regulamentului menţionat, pârâtul are obligaţia să combine prestarea serviciilor de alimentaţie publică cu divertismentul. Pentru desfăşurarea corespunzătoare a activităţii restaurantelor „Valentin & Valentina” şi „La Taifas” este necesară crearea fundalului muzical în sală, atât prin mijloace tehnice (aparatură sonoră-video), cât şi prin evaluarea interpreţilor.
Susţine reclamantul că în virtutea obligaţiei de a asigura divertismentul în cadrul unităţilor de alimentaţie publică deţinute, pârâtul a recurs la interpretarea publică în scop ambiental a operelor muzicale şi a fonogramelor (videograme/filme), valorificând obiecte de drept de autor şi drepturi conexe prin interpretare publică. 1 Indică reclamantul că, în timpul controalelor, întreprinse în incinta unităţilor de alimentaţie publică deţinute de pârât, au fost efectuate înregistrări video care identifică piesele interpretate public în interiorul restaurantelor. S-a constatat că la formarea ambianţei au fost valorificate opere muzicale create şi interpretate de artişti - membri Asociaţiei „Drepturi de Autor şi Conexe”, ce au transmis asociaţiei spre gestionare colectivă drepturile sale patrimoniale de autor.
Conform prevederilor Legii nr. 293/1994 interpretarea publică a obiectelor de drept de autor şi conexe este permisă contra unei remuneraţii, plătită în temeiul unei licenţe neexclusive - acord, obţinute de la organizaţia de administrare pe principii colective. Consideră reclamantul că prin acţiunile pârâtului i-au fost violate drepturile de autor şi cele conexe. Cere Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe” încasarea din contul Societăţii cu Răspundere Limitată „Elenic Lux” în beneficiul său a compensaţiei pentru violarea drepturilor de autor şi drepturilor conexe în mărime de 50 000 lei. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 07 mai 2010 acţiunea a fost respinsă.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 02 februarie 2011 a fost admis recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Elenic Lux”, fiind casată hotărârea primei instanţe cu remiterea pricinii spre rejudecare, din motivul că prima instanţă nu a indicat normele de drept material care stabileşte procedura de constatare a valorificării ilegale a unei opere în lipsa licenţei şi că filmările efectuate de recurent sunt contrare acestor proceduri. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 04 octombrie 2012, acţiunea a fost admisă parţial, fiind încasat din contul Societăţii cu Răspundere Limitată „Elenic Lux” în beneficiul Asociaţiei „Drepturi de Autor şi Conexe” 10 000 lei remuneraţia pentru valorificarea operelor şi a obiectului drepturilor de autor şi drepturilor conexe în localul „Valentin & Valentina” şi 10 000 lei pentru valorificarea operelor şi a obiectului drepturilor de autor şi drepturilor conexe în localul „La Taifas”, în total 20 000 lei.
La 27 februarie 2013, Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe” a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanţei în partea respingerii acţiunii cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acţiunii. În conformitate cu art. 434 al.(1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data pronunţării deciziei, iar în cazul redactării acesteia, de la data înştiinţării scrise a părţilor despre semnarea hotărârii redactate. Prin prisma dispoziţiei citate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul depus în termen, deoarece conform scrisorii de însoţire, recurentul a recepţionat hotărârea primei instanţe 28 decembrie 2012 (f.d.
152). Recurentul, Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe” în motivarea recursului a indicat că instanţa de judecată a emis hotărâre bazată pe aplicarea incorectă a normelor de drept material şi aprecierea eronată a circumstanţelor pricinii. Până a examinarea pricinii, Societatea cu Răspundere Limitată „Elenic Lux” nu a depus referinţă la cererea de recurs. 2 Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acţiunii, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 al.
(1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre.
Din actele cauzei s-a stabilit că conform contractelor privind transmiterea drepturilor patrimoniale de autor pentru administrare pe principii colective nr. 0023 din 01 august 2000, nr. 0024 din 24 iulie 2000, nr. 0109 din 16 octombrie 2000, nr. 0301 din 26 octombrie 2000, nr. 0172 din 26 octombrie 2000, nr. 0031 din 25 august 2000, nr. 0091 din 28 septembrie 2000, nr. 0267 din 19 octombrie 2000, nr. 0125 din 05 octombrie 2000, nr. 0084 din 05 octombrie 2000, nr. 1050 din 22 martie 2006, nr. 0004 din 03 iulie 2000, nr. 0002 din 03 iulie 2000, nr. 0239 din 20 noiembrie 2000, nr. 0002 din 03 iulie 2000, nr. 0025 din 01 august 2000, nr. 0588 din 26 ianuarie 2001, nr 0303 din 26 ianuarie 2001, nr. 0627 din 18 aprilie 2001, nr. 0439 din 12 octombrie 2001, nr. 0544 din 16 iulie 2002, nr. 0660 din 07 august 2003, nr. 1102 din 12 decembrie 2006, nr. 1177 din 12 decembrie 2006, nr. 0660 din 29 decembrie 2007, nr. 0303 din 21 martie 2008, nr. 0002 din 14 mai 2008, încheiate între Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe” şi titularii operelor, ultimii au transmis asociaţiei drepturile patrimoniale exclusive de autor asupra operelor sale pentru a fi administrate pe principii colective, iar Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe” a devenit succesor de drepturi şi reprezentat cu împuterniciri depline al titularului.
Societatea cu Răspundere Limitată „Elenic Lux” deţine autorizaţie de funcţionare a unităţilor de alimentaţie publică tip restaurant „La Taifas” şi „Valentin & Valentina”, din municipiul Chişinău. La 15 noiembrie 2008, Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe” a efectuat un control în incinta restaurantului „La Taifas”, însoţit şi de înregistrări video, unde a fost stabilit că fără consimţământul autorilor sau a Asociaţiei „Drepturi de Autor şi Conexe”, au fost valorificate prin post de radio piesele interpreţilor, autorilor de text, compozitorilor Mihai Ciobanu, Vasile Romanciuc, Ioana Şerbuşcă (pseudonim Căpraru), Mihai Grosu, Edgar Ştefăneţ, Ana Barbu, Constantin Rotam, Zinaida Brînzilă (Julea).
La 17 noiembrie 2008 şi 25 noiembrie 2008, Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe” a efectuat un control în incinta restaurantului „Valentin & Valentina”, însoţit şi de înregistrări video, unde de asemenea a fost stabilit că fără consimţământul autorilor sau a Asociaţiei „Drepturi de Autor şi Conexe”, au fost valorificate, inclusiv prin post de radio, piesele interpreţilor, autorilor de text, compozitorilor Nicolae Botgros, Ian Raiburg, Marcel Ştefăneţ, Eugen Doga, Igor Rusu, Anatol Dumitraş, Anatol Chiriac, Crug Mihail, Mahonin Alexandr, Ana Barbu, Ionaş Ţurcanu, Nicolae Godina, „Dublu Sens” şi Dulov Alexandr. La 23 iulie 2009, Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Elenic Lux” cu 3 privire la încasarea compensaţiei pentru violarea drepturilor de autor şi drepturilor conexe.
Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză şi având ca obiect al litigiului examinarea prezentei pricini, prima instanţă a admis acţiunea parţial. Astfel completul judiciar menţionează că Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe” este organizaţie de administrare pe principii colective a drepturilor patrimoniale de autor şi conexe care acumulează remuneraţia compensatorie şi are dreptul să ceară persoanelor care valorifică opere şi obiecte ale drepturilor de autor şi conexe să prezinte programe şi alte documente autentificate în modul cuvenit privind valorificarea operelor, precum şi să ceară achitarea remuneraţiei în termenele stabilite.
Conform contractelor privind transmiterea drepturilor patrimoniale de autor pentru administrare pe principii colective anexate la materialele pricinii, Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe” este obligată să urmărească respectarea strictă de către beneficiari a condiţiilor contractelor (licenţelor) de valorificare a operelor, să încaseze în termenii stabiliţi remuneraţia de autor, să o repartizeze în ordinea stabilită de Consiliul Asociaţiei „Drepturi de Autor şi Conexe” şi să o achite titularului. Conform art. 8 al.(2) lit. a) Cod Civil, drepturile şi obligaţiile civile apar din contracte şi din alte acte juridice.
Potrivit art. 10 şi art. 36 al Legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe şi pct. 4 al Hotărârii Guvernului cu privire la tarifele minime ale remuneraţiei de autor nr. 641 din 12 iulie 2001, valorificarea operelor protejate de drepturile de autor şi/sau conexe, se admit doar în baza contractului cu autorul sau cu alt titular al drepturilor de autor şi conexe, cu excepţiile prevăzute de lege. Potrivit art. 19 alin.(1) al Legii enunţate, valorificarea operei autorului de către alte persoane fără a o schimba sau într-o formă modificată, precum şi în traducere, se admite în baza unui contract încheiat cu autorului sau cu succesorii lui în drepturi, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 20-23, şi anume reproducerea operei în scopuri personale, reproducerea reprografică a operei de către biblioteci, arhive şi instituţii de învăţământ, valorificarea liberă a operelor şi reproducerea programelor pentru computer.
Completul judiciar menţionează că Societatea cu Răspundere Limitată „Elenic Lux” nu dispune de licenţă neexclusivă privind valorificarea prin interpretare şi demonstrare publică a operelor publicate. În cadrul controalelor realizate la 15 noiembrie 2008, la 17 noiembrie 2008 şi la 25 noiembrie 2008 în incinta localurilor gestionate de Societatea cu Răspundere Limitată „Elenic Lux” s-a constatat valorificarea, inclusiv prin post de radio, a operelor autorilor şi interpreţilor reprezentaţi de Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe”, în lipsa contractelor încheiate cu autorii sau cu Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe”. Prin urmare, completul judiciar indică că Societatea cu Răspundere Limitată „Elenic Lux” a valorificat opere protejate, prin interpretarea publică în interiorul restaurantelor „Valentin & Valentina” şi „La Taifas” a operelor muzicale create şi 4 interpretate de artiştii, care sunt membrii a Asociaţiei „Drepturi de Autor şi Conexe”.
Acest fapt constituie o încălcare a drepturilor patrimoniale exclusive ale autorilor sau al altor titulari consacrate de art. 10 alin.(2) lit. e) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, care prevede că dreptul exclusiv de valorificare a operei înseamnă dreptul autorului sau altui titular al dreptului de autor de a efectua, de a permite sau de a interzice efectuarea următoarelor acţiuni: interpretarea publică a operei. Conform art. 37 alin.(1) al Legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe din 23.11.1994 orice valorificare a operei literare, de artă şi ştiinţifice cu violarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe stabilite prin prezenta lege se consideră nelegitimă.
Conform art. 38 alin.(1) lit. e) al Legii enunţate, titularul drepturilor exclusive de autor şi al drepturilor exclusive conexe este în drept să ceară de la persoana care le-a violat achitarea unei compensaţii în mărime de la 500 la 500 000 de lei în locul recuperării pierderilor sau perceperea venitului. Prin prisma normelor citate, instanţa de recurs reţine a fi întemeiată şi justificată pretenţia Asociaţiei „Drepturi de Autor şi Conexe” privind încasarea remuneraţiei de autor pentru valorificarea dreptului de autor în cuantum de 50 000 lei, or din materialele pricinii s-a stabilit că certitudine că Societatea cu Răspundere Limitată „Elenic Lux” în lipsa unui contrat (licenţă) încheiat cu Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe” a violat drepturile patrimoniale de autor a membrilor asociaţiei.
Completul judiciar consideră neîntemeiată concluzia instanţei de fond cu privire la micşorarea cuantumului compensaţiei pentru violarea drepturilor de autor prin referirea la prevederile pct. 23 anexa 2 şi nr. 3 a Hotărârii Guvernului cu privire la tarifele minime ale remuneraţiei de autor nr. 641 din 12 iulie 2001. Instanţa de recurs indică că anexa nr. 2 a Hotărârii Guvernului nr. 641 din 12 iulie 2001 nu conţine pct. 23, iar pct. 23 din anexa nr. 3 a aceleiaşi hotărârii, cuprinde alt conţinut decât cel indicat în hotărâre.
Nu poate fi reţinută micşorarea cuantumului compensaţiei pentru violarea drepturilor de autor nici pct. 3 din anexa 2 din Hotărârea enunţată, care prevede că instituţia care a pus în scenă (a interpretat) o creaţie originală sau tradusă, ocrotită de dreptul de autor, fără a încheia un contract în această privinţă, este obligată să plătească autorului şi/sau traducătorului acestei creaţii un onorariu conform prezentelor tarife, majorat de cinci ori, dacă titularul nu va cere, prin intermediul instanţei judecătoreşti, o compensaţie mai mare pentru prejudiciile morale şi materiale cauzate. Completul judiciar menţionează că cazul dedus judecăţii nu cade sub incidenţa normei în cauză. Or, anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 641 din 12 iulie 2001 stabileşte tarifele onorariilor unice de autor pentru operele literare şi de artă create la comandă în vederea interpretării lor publice ori pentru dreptul de a le monta în scopul interpretării publice.
În speţă, însă se înaintează violarea drepturilor de autor şi conexe prin difuzarea sau demonstrarea publică a operelor în scopul ambientale în lipsa unui 5 contract încheiat cu titularii de drepturi sau cu organizaţia care gestionează pe principii colective drepturile patrimoniale ale titularilor. Taxele trimestriale pentru difuzarea sau demonstrarea publică a operelor în scopul ambientale sunt stabilite în tabelul 3 al anexei nr. 3 la Hotărârii Guvernului nr. 641 din 12 iulie 2001 care reglementează tarifele onorariilor de autor pentru interpretarea (comunicarea, demonstrarea) publică şi alte forme de valorificare ale creaţiilor dramatice, muzicale, muzical-dramatice şi audiovizuale. Acest act normativ nu prevede că în cazul difuzării sau demonstrării publice a operelor în scopul ambientale în lipsa unui acord încheiat cu titularii de drepturi sau organizaţia de gestiune colectivă se va încasa o compensaţie conform tarifelor stabilite majorate de cinci ori.
Aplicarea prin analogie a normei prevăzute de pct. 3 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 641 din 12 iulie 2001 în speţă este inadmisibilă, deoarece raportul litigios este reglementat direct de Legea nr. 239 din 23 noiembrie 1994 privind dreptul de autor şi drepturile conexe legea şi anume: art. 38 alin. (1) lit. e), potrivit căruia pentru violarea drepturilor exclusive de autor şi a drepturilor exclusive conexe persoana care le-a violat urmează să achite o compensaţie în mărime de la 500 la 500 000 de lei pentru fiecare drept violat în locul recuperării pierderilor sau perceperii venitului. Cuantumul concret al compensaţiei se determină în fiecare caz concret în funcţie de mai multe criterii de ordin subiectiv şi obiectiv.
Materialele pricinii probează faptul că Societatea cu Răspundere Limitată „Elenic Lux” sistematic violează drepturile de autor şi conexe, valorificând prin interpretare publică opere în lipsa unui contract încheiat cu titularii de drepturi sau cu organizaţia care gestionează pe principii colective drepturile patrimoniale ale titularilor. În cadrul controalelor inopinate, realizate la 15 noiembrie 2008, la 17 noiembrie 2008 şi la 25 noiembrie 2008, s-a constat că au fost violate drepturile de autor şi drepturile conexe asupra 18 opere, fiind prejudiciaţi 22 de compozitori, autori de text şi interpreţi. Ţinând cont de limitele stabilite de lege şi anume de la 500 lei până la 500 000 lei pentru fiecare caz de violare a drepturilor, compensaţia în mărime de 50 000 lei pentru violarea drepturilor de autor şi conexe, realizate în două restaurante, este rezonabilă şi echitabilă, iar compensaţia de 20 000 lei, încasată de prima instanţă de judecată, este nejustificată.
Din considerentele menţionate şi având în vedere că s-a constatat aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa hotărârea primei instanţe şi a emite o nouă hotărâre de admitere a acţiunii. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b), CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e 6 Se admite recursul declarat de Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe”.
Se casează hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 04 octombrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Elenic Lux” cu privire la perceperea forţată a remuneraţiei pentru violarea drepturilor de autor şi drepturilor conexe şi se emite o nouă hotărâre prin care: Se admite acţiunea depusă de Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Elenic Lux” cu privire la perceperea forţată a remuneraţiei pentru violarea drepturilor de autor şi drepturilor conexe. Se încasează din contul Societăţii cu Răspundere Limitată „Elenic Lux” în beneficiul Asociaţiei „Drepturi de Autor şi Conexe” remuneraţia pentru violarea drepturilor de autor şi drepturilor conexe în cadrul localurilor tip restaurant „Valentin & Valentina” şi „La Taifas” în sumă de 50 000 (cinzeci mii) lei.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iurie Bejenaru Iurie Diaconu Svetlana Novac Tatiana Vieru 7