2ra-1358/13 — Încasarea forţată a compensaţiei pentru violarea dreptului de autor

prima instanţă : A. Gavriliţa dosarul nr. 2ra-1358/13 DECIZIE 29 mai 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Andrei Harghel Ghenadie Nicolaev Tatiana Răducanu examinînd recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Delius” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Asociaţiei „Drepturi de Autor şi Conexe” din Republica Moldova împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Delius” cu privire la încasarea forţată a compensaţiei pentru violarea dreptului de autor, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 21 decembrie 2012, prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă La 20 septembrie 2012 Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe" din Republica Moldova la a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Delius" cu privire la încasarea forţată a compensaţiei pentru violarea dreptului de autor.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că SRL „Delius" deţine autorizaţie de funcţionare nr.9031 din 26.10.1995 asupra unităţii de alimentaţie publică tip cafenea categoria 1 din mun. Chişinău, str. Independenţei 36/ 1. Potrivit pct. 2, 3 şi 5.1. din Regulamentul de clasificare a unităţilor de alimentaţie publică pe categorii (anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului cu privire la prestarea serviciilor de alimentaţie publică nr. 1209 din 08.11.2007), precum şi a pct. 1.13. şi 5.5. din Anexa nr.2 al regulamentului menţionat, orice unitate autorizată să presteze servicii de alimentaţie publică precum restaurantele, barurile, cafenelele, pizzeriile etc. are obligaţia să combine prestarea serviciilor consumului de bucate cu divertismentul (asigurarea servirii muzicale a clienţilor prin mijloace tehnice (aparatură sonoră-video), inclusiv prin evoluarea formaţiilor muzicale, soliştilor vocali şi amenajarea unui loc pentru dans).

Conform art.25 alin.(l) din Codul de Executare, la solicitarea persoanei interesate, executorul judecătoresc poate constata orice fapt şi stare de fapt. Constatarea se face printr-un act care are forţă probantă. Faptele constatate prin 1 actul întocmit de executorul judecătoresc pot fi utilizate ca probe în procesul de judecată. Ele nu necesită a fi probate suplimentar, fiind valabile pînă la proba contrară. Astfel, în cadrul controlului inopinat din 31 iulie 2012 efectuat de reprezentanţii AsDAC, de comun cu executorul judecătoresc, la cafeneaua „Delius" s-a constatat faptul că în vederea creării unei ambianţe agreabile au fost valorificate prin interpretare publică prin intermediul radioului/centrului muzical, fără licenţa corespunzătoare, opere muzicale ce aparţin cu drept de autor titularilor de drepturi, membri ai AsDAC, care au transmis acesteia în gestiune colectivă drepturile sale patrimoniale de autor.

În acest sens, la data de 31 iulie 2012 de către executorul judecătoresc a fost întocmit proces-verbal de constatarea faptului valorificării creaţiilor/operelor muzicale de către SRL „Delius"' şi a efectuat înregistrări video. Se mai menţionează că potrivit art. 11 alin.(l) lit. f) al Legii nr. 139 din 02.07.2010 „Privind dreptul de autor şi drepturile conexe” şi pct.4 din Hotărârea Guvernului nr. 64 1 din 12.07.2001 „Despre tarifele minime ale remuneraţiei de autor", autorului sau altui titular de drepturi îi aparţine dreptul exclusiv să efectueze, să permită sau să interzică valorificarea operei, inclusiv prin interpretare publică.

Drept urmare, reclamantul consideră că, pentru valorificarea creaţiilor publicate, adică folosirea muzicii în baruri, restaurante, alte încăperi de genul dat, prin intermediul anumitor dispozitive, precum casetofon, radio, aparate TV etc, beneficiarul - persoană juridică, are obligaţia să obţină acordul autorilor sau al organizaţiei care administrează pe principii colective drepturile patrimoniale ale titularilor de drepturi şi, totodată, să achite remuneraţia de autor corespunzătoare, prin semnarea unui contract în acest sens. Solicită reclamantul încasarea de la SRL „Delius” la contul AsDAC a compensaţiei ce decurge din dreptul de autor în mărime totală de 12 000 lei. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 21 decembrie 2012 acţiunea a fost admisă, încasîndu-se de la SRL „Delius” în beneficiul AsDAC suma de 12 000 lei cu titlu de compensaţie ce decurge din dreptul de autor.

SRL „Delius” a depus recurs împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea acţiunii. În motivarea recursului, recurentul a invocat că AsDAC la adresarea în instanţa de judecată a încălcat prevederile art. 166 al. (2) lit. d şi lit. h), art. 167 al. (1) lit. d) CPC. La fel, recurentul a indicat că SRL “Delius” doar a audiat piesele indicate în anexa nr. 1, dar nu le-a valorificat în sensul Legii nr. 139 şi respectiv SRL “Delius” nu cade sub incidenţa acestei norme de drept. Prin art. I din Legea nr. 155 din 05 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, Codul de procedură civilă al Republicii Moldova s-a modificat şi completat cu excluderea din cod a art. art. 397-422.

2 Conform art. II alin. (6) Legea nr. 155 din 05 iulie 2012, recursurile depuse împotriva hotărîrilor pronunţate în prima instanţă de către curţile de apel vor fi examinate de Curtea Supremă de Justiţie conform prevederilor prezentei legi. În conformitate cu art. 3 al. (1) CPC, instanţele judecătoreşti aplică legile procedurale civile în vigoare la data judecării cauzei civile. Aşadar, cererea de recurs depusă de către SRL „Delius” urmează a fi examinată conform modificărilor şi completărilor operate în Codul de procedură civilă prin Legea nr. 155 din 05 iulie 2012, care sunt în vigoare de la 30 noiembrie 2012. În conformitate cu art. 440 al. (2) CPC, completul din 3 judecători prin încheierea din 02 mai 2013 a considerat recursul admisibil şi a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului şi verificînd argumentele invocate în recurs în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 7 al. (2) lit. e) Legea nr. 139 din 02 iulie 2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, obiecte ale dreptului de autor sînt operele muzicale cu sau fără text. Conform art. 11 al. (1) lit. f) aceeaşi lege, autorul sau alt titular al dreptului de autor are dreptul exclusiv să efectueze, să permită sau să interzică valorificarea operei, inclusiv prin interpretarea publică a operei.

Conform art. 3 din aceeaşi lege, noţiunea de interpretare publică semnifică prezentarea operelor, interpretărilor sau a fonogramelor prin reprezentare scenică, recitare, cîntec sau printr-o altă modalitate, atît pe viu, cît şi prin intermediul diferitelor dispozitive, mijloace sau procedee (cu excepţia comunicării publice), în locuri accesibile publicului ori în orice alte locuri în care operele, interpretările sau fonogramele pot fi percepute de persoane care nu fac parte din cercul obişnuit al familiei sau al cunoscuţilor apropiaţi; De asemenea, conform pct.4 din Hotărârea Guvernului nr. 641 din 12.07.2001 „Despre tarifele minime ale remuneraţiei de autor", valorificarea operelor, protejate de drepturile de autor şi/sau conexe, se admite doar în baza contractului cu autorul sau cu alt titular al drepturilor de autor şi conexe, cu excepţiile prevăzute de lege.

Conform art. 30 al. (1) şi (2) Legea nr. 139 din 02 iulie 2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, autorii sau alţi titulari ai dreptului de autor pot transmite prin contract de cesiune, dacă prezenta lege nu prevede altfel, drepturile patrimoniale exclusive, precum şi dreptul la remuneraţie de autor. În urma unei asemenea cesiuni, titular de drepturi devine cesionarul. (2) În cazul în care prezenta lege nu prevede altfel, drepturile patrimoniale exclusive pot fi transmise, de asemenea, prin acordarea de licenţe exclusive sau neexclusive. Dacă în 3 contractul de licenţă nu se stipulează expres că licenţa este exclusivă, aceasta se consideră neexclusivă.

Conform art.31 alin.(l) aceeaşi lege, contractul de autor trebuie să fie încheiat în formă scrisă şi să prevadă modul de valorificare a operei (dreptul concret care se transmite prin acest contract) termenul de valabilitate, teritoriul de acţiune a dreptului, cuantumul remuneraţiei sau baza de calcul a acesteia pentru fiecare tip de valorificare a operei, condiţiile şi termenul de plată ale remuneraţiei, precum şi alte clauze pe care părţile le consideră esenţiale. Astfel, beneficiarul, persoană fizică sau juridică, până la valorificarea prin interpretare publică a creaţiilor protejate de dreptul de autor, trebuie să obţină acordul fie a autorului, fie a organizaţiei care administrează pe principii colective drepturile patrimoniale ale titularului de drepturi şi totodată, să achite remuneraţia de autor corespunzătoare, prin semnarea unui contract cu aceasta.

S-a constatat că prima instanţă, examinînd litigiu, corect a concluzionat reieşind din proba video şi înscrisurile anexate la dosar, lista cu operele identificate/valorificate, precum şi extrasele din baza de date electronică a societăţilor similare de gestiune a drepturilor patrimoniale din Rusia, Ucraina şi Romania, că SRL „Delius” a valorificat prin interpretare publică creaţiile muzicale indicate în lista operelor identificate fără a avea contracte cu autorii respectivi sau cu AsDAC ca organizaţie care administrează pe principii colective drepturile patrimoniale ale titularilor de drepturi.

Astfel, raportînd normele legale sus-indicate la cauză dată, SRL „Delius”, pentru a putea valorifica legal, prin interpretare publică, opere protejate de dreptul de autor, ale autorilor indicaţi mai sus şi în lista anexată la dosar, avea obligaţia legală de a obţine, fie din partea autorilor, fie din partea AsDAC autorizaţie-licenţă şi să achite remuneraţia de autor corespunzătoare, lucru care nu a fost realizat. În conformitate cu art. 54 alin.(l) al Legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe, orice valorificare a obiectelor dreptului de autor, ale drepturilor conexe sau ale altor drepturi protejate de prezenta lege se consideră nelegitimă, dacă are loc cu încălcarea acestor drepturi.

Astfel, folosirea operelor autorului fără a încheia contract cu autorul sau fără a deţine licenţa organizaţiei care îi administrează drepturile constituie o încălcare a dreptului de autor . Prin urmare, s-a constatat, în speţa dată, lipsa unei autorizaţii - licenţă neexclusivă între SRL „Delius" şi autori sau AsDAC, care să fi permis valorificarea legală a creaţiilor muzicale sus-indicate, fapt care reprezintă o violare a drepturilor patrimoniale de autor, consacrat în art. 11 alin.(l) lit. f) al Legii nr. 139/2010, dar şi dreptul acestuia de a fi remunerat în modul corespunzător. Astfel, prima instanţa corect a constatat, că SRL „Delius”, în temeiul art. 11 alin.(l) lit. f) al Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, avea obligaţia de a obţine acordul autorului sau al organizaţiei care îi administrează drepturile şi să achite remuneraţia de autor corespunzătoare.

Instanţa de recurs menţionează că conform art. art.63 alin.(l) şi (2) al Legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe, în cadrul procedurilor judiciare 4 iniţiate în privinţa încălcării dreptului de autor, a drepturilor conexe sau a altor drepturi protejate de prezenta lege, persoanele specificate la art.55 alin.(2) pot solicita instanţelor de judecată sau altor organe competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor, constatarea încălcării acestora şi repararea prejudiciului prin stabilirea unor despăgubiri.

Instanţa de judecată, la stabilirea despăgubirii, va ţine cont de necesitatea restabilirii situaţiei existente pînă la violarea dreptului şi a încetării acţiunilor care comportă violarea dreptului sau creează pericolul violării lui; recuperării pierderilor, inclusiv a beneficiului ratat, suportate de partea lezată; perceperii profitului obţinut ilegal de persoana care a violat drepturile; achitării unei compensaţii de la 500 pînă la 500 000 lei pentru dreptul încălcat. Astfel, reieşind din cumulul de probe anexate la materialele cauzei (proba video şi înscrisuri) cert rezultă faptul că, SRL „Delius" a valorificat opere protejate de dreptul de autor fără a deţine acordul autorilor sau al organizaţiei de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor, în cazul dat AsDAC, şi nu a achitat remuneraţie de autor, fapt care reprezintă o încălcare/violare a drepturilor patrimoniale ale autorilor indicaţi în anexa la cererea de chemare în judecată.

Drept urmare a celor menţionate, instanţa de recurs găseşte întemeiate concluziile primei instanţe privind admiterea acţiunii şi încasarea de la SRL „Delius” în beneficiul AsDAC suma de 12 000 lei cu titlu de compensaţie ce decurge din dreptul de autor, calculul compensaţiei fiind cîte 1000 lei pentru fiecare autor al pieselor valorificate ca decurge din următorul calcul: 12 autori (conform listei anexate) x 1 000 lei (dublul minimului de 500 lei garantat de lege). Nu pot fi reţinute argumentele recurentului, precum că AsDAC la adresarea în instanţa de judecată a încălcat prevederile art. 166 al. (2) lit. d şi lit. h), art. 167 al. (1) lit d) CPC, deoarece nu a apelat la organul competent în soluţionarea cauzelor contravenţionale – agentul constatator (organele de specialitate specificate la art. 400-424 Cod contravenţional), nu a fost întocmit proces-verbal de către agentul constatator şi nu a respectat procedura de soluţionare prealabilă a litigiului.

Astfel, ţine de discreţia intimatului de a solicita intentarea unui caz contravenţional sau de a se limita la solicitarea despăgubirilor materiale sub formă de compensaţie bănească pentru dreptul de autor încălcat. Referitor la obiecţiile intimatului asupra procesului-verbal de constatare din 31 iulie 2012, întocmit de către executorul judecătoresc, la cererea AsDAC, instanţa de recurs menţionează că conform art. 25 al. (1) Cod de Executare, la solicitarea persoanei interesate, executorul judecătoresc poate constata orice fapt şi stare de fapt, inclusiv în vederea executării încheierii de asigurare a probelor. Constatarea se face printr-un act care are forţă probantă. Faptele constatate prin actul întocmit de executorul judecătoresc pot fi utilizate ca probe în procesul de judecată.

Ele nu necesită a fi probate suplimentar, fiind valabile pînă la proba contrară. La fel , nu pot fi reţinute argumentele recurentului, precum că SRL “Delius” doar a audiat piesele indicate anexa nr. 1, dar nu le-a valorificat în sensul Legii nr. 139 şi respectiv SRL “Delius” nu cade sub incidenţa acestei norme de drept. 5 Conform art. 3 din Legea nr. 139 din 02 iulie 2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, valorificare prin interpretare publică semnifică prezentarea operelor, interpretărilor sau a fonogramelor prin reprezentare scenică, recitare, cîntec sau printr-o altă modalitate, atît pe viu, cît şi prin intermediul diferitelor dispozitive, mijloace sau procedee (cu excepţia comunicării publice), în locuri accesibile publicului ori în orice alte locuri în care operele, interpretările sau fonogramele pot fi percepute de persoane care nu fac parte din cercul obişnuit al familiei sau al cunoscuţilor apropiaţi.

Prin procesul-verbal de constatare întocmit de către executorul judecătoresc la 31 iulie 2012 a constatat că pe tavanul încăperii SRL “Delius” sunt aproximativ 35 difuzoare din care răsună muzică şi în local erau 15 clienţi. În asemenea împrejurări, alte argumente invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece se combat cu cele invocate şi se axează asupra circumstanţelor care au fost constatate şi elucidate pe deplin de către prima instanţă, având la bază cumulul de probe, apreciate cu respectarea normelor de drept procedural şi susţinute de normele de drept material. Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că hotărârea primei instanţe este întemeiată, iar temeiurile invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine hotărârea primei instanţe.

În conformitate cu art. 445 al.(1) lit. a), CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Delius”. Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 21 decembrie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Asociaţiei „Drepturi de Autor şi Conexe” din Republica Moldova împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Delius” cu privire la încasarea forţată a compensaţiei pentru violarea dreptului de autor. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Andrei Harghel Ghenadie Nicolaev Tatiana Răducanu 6