3rh-79/13 — Contestarea actului administrativ

dosarul nr. 3rh-79/13 prima instanţă: V. Pruteanu instanţa de recurs: N. Cernat, N. Clima, V. Ignat ÎNCHEIERE 29 mai 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea, Nicolae Gordilă Vladimir Timofti, Nicolae Clima examinînd cererea de revizuire depusă de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, cu privire la contestarea actelor administrative.

împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 05 septembrie 2012, prin care recursul depus de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, a fost respins c o n s t a t ă La 09 februarie 2012, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, cu privire la contestarea actelor administrative. În motivarea acţiunii s-a indicat că, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a publicat indicaţiile contestate, care au caracter obligatoriu pentru Inspectoratele Fiscale teritoriale, prin care executorii judecătoreşti sînt impozitaţi identic ca persoanele fizice, fără a fi deduse vreunele cheltuieli.

La 04 mai 2011, reclamantul a expediat în adresa Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor şi pîrîtului cerere prin care a solicitat intervenţia şi soluţionarea problemelor expuse, inclusiv schimbarea regimului fiscal faţă de executori judecătoreşti, care este discriminatoriu în comparaţie cu alte profesii cu statut similar cum ar fi notarii, însă nu a primit răspuns. Consideră reclamantul că indicaţiile contestate sînt acte administrative cu caracter normativ şi constituie obiect al acţiunii în contenciosul administrativ deoarece pîrîtul este o autoritate de specialitate a administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Finanţelor, iar indicaţiile numite ca scrisori au fost plasate pe site-ul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat pentru călăuză şi executare.

Este unicul act prin care s-a reglementat modul de impozitare a executorilor judecătoreşti. Precizează reclamantul că prin aceste indicaţii s-a dat explicare modului de aplicare obligatorie a normelor Codului fiscal, însă pîrîtul a interpretat eronat legislaţia fiscală şi a fost impusă aplicarea greşită a principiilor de drept. În consecinţă executorii judecătoreşti sînt sancţionaţi nemotivat şi impuşi la plăţi fiscale care denaturează însăşi posibilitatea activităţii lor. Pîrîtul nu a ţinut cont de principiile fundamentale ale dreptului. Nu există o normă legală ce reglementează modul de impozitare a executorilor judecătoreşti şi în aşa situaţie urmează a fi aplicată analogia legii sau analogia dreptului.

Potrivit art. 5 din CC, în cazul nereglementării prin lege ori prin acord al părţilor şi lipsei de uzanţe, raporturilor respective se aplică, dacă aceasta nu contravine esenţei lor, norma legislaţiei civile care reglementează raporturi similare (analogia legii). Dacă aplicarea analogiei legii este imposibilă, drepturile şi obligaţiile părţilor se determină în funcţie de principiile generale şi de sensul legislaţiei civile. Nu se admite aplicare prin analogie a normelor care limitează drepturile civile sau care stabilesc răspundere civilă. Instanţa de judecată nu este în drept să refuze înfăptuirea justiţiei în cauzele civile pe motivul că norma juridică lipseşte sau că este neclară.

Lipsa normei juridice ce ar viza statutul executorilor judecătoreşti ca subiecţi ai impunerii, rezultă inclusiv şi din faptul că art. 5 din Codul fiscal nici în pct.3 care defineşte persoana fizică nici în pct. 4 care se referă la persoana juridică, nici în pct. 13 care defineşte noţiunea de agent economic şi nici în pct. 36 care oferă definiţia serviciilor profesionale, executorii judecătoreşti. Invocă reclamantul că indicaţiile contestate sînt emise cu încălcarea art. 6 alin. (8),(9) şi (11) din Codul fiscal.

Menţionează reclamantul că executorii judecătoreşti sînt conştienţi că activitatea lor, cu toate că nu este prevăzută expres de lege, necesită a fi impozitată, însă indicaţiile contestate nu au la bază un oarecare argument teoretic şi legal şi necesită a fi anulate ca ilegale cu obligarea pîrîtului să emită actul administrativ corespunzător, prin care executorilor judecătoreşti să li se aplice prin analogie cu profesie de notar regimul de impozitare stabilit prin capitolul 10, titlul II din Codul fiscal.

Solicită Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti: – anularea ca ilegale şi fără efecte juridice din momentul emiterii indicaţiile date de Inspectoratul Fiscal de Stat teritoriale nr. 26-08/1-10-23/201/01 din 12 ianuarie 2012, cu privire la prezentarea declaraţiilor pentru perioada fiscală 2011 de către executorii judecătoreşti; – anularea ca ilegale şi fără efecte juridice din momentul emiterii indicaţiile date de Inspectoratul Fiscal de Stat teritoriale nr. 26-08/10-24/202/2 din 12 ianuarie 2012, privind impozitarea venitului executorilor judecătoreşti; – anularea ca ilegale şi fără efecte juridice din momentul emiterii indicaţiile date de Inspectoratul Fiscal de Stat teritoriale nr. 26-08/1-10-798/6952/22 din 09 decembrie 2011, cu privire la unele aspecte aferente impozitului pe venit pentru executorii judecătoreşti; – anularea ca ilegale şi fără efecte juridice din momentul emiterii indicaţiile date de Inspectoratul Fiscal de Stat teritoriale nr. 26-08/1-13-842/7459/20 din 30 noiembrie 2010, cu privire la unele aspecte aferente impozitului pe venit; – obligarea emiterii actului administrativ cu caracter normativ solicitat, privind impozitarea executorilor judecătoreşti din momentul învestirii în funcţie conform regimului de impozitare a notarilor, reglementat prin capitolul 10 din Codul fiscal.

Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2012, acţiunea a fost admisă integral. La 25 aprilie 2012, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a declarat recurs împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2012, solicitînd casarea hotărârii contestate şi emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acţiunii. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 05 septembrie 2012 recursul declarate de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe.

La 02 aprilie 2013, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a depus cerere de revizuire împotriva deciziei instanţei de recurs cerînd admiterea cererii, casarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 05 septembrie 2012 şi a hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2012. În motivarea cererii de revizuire, revizuentul, a invocat că la 06 martie 2013, prin adresarea nr. 330, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a solicitat modificarea modalităţii de impozitare a executorilor judecătoreşti, dat fiind faptul că modalitatea operată prin ordinul nr. 160 din 15 februarie 2013, este inoportună şi extrem de dificil a fi aplicată pentru acest gen de activitate, ţinînd cont că potrivit prevederilor Codului de executare, actele executorului judecătoresc pot fi contestate, şi astfel, raportarea lunară nu ar fi relevantă.

Astfel, consideră revizuentul că situaţia respectivă serveşte temei pentru revizuire, încadrîndu-se în prevederile art. 449 lit. b) CPC. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele considerente. În conformitate cu art.449, lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii.

Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, reţine că revizuirea este o cale de retractare şi nu de reformare, în cadrul cărei nu poate fi verificată legalitatea şi temeinicia hotărârii contestate. Studiind argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, constată că acestea nu se încadrează în temeiurile prevăzute de articolul suscitat şi, astfel, nu pot servi temei pentru redeschiderea procesului. În susţinerea acestei opinii urmează a menţiona că art. 449 lit. b) CPC, se referă la circumstanţele şi faptele existente în timpul judecării anterioare a pricinii, iar înscrisul invocat de către revizuent este datat cu 06 martie 2013, dată ulterioară celei în care a fost pronunţată în decizia instanţei de recurs.

Într-o altă ordine de idei, urmează a menţiona că Ministerul Finanţelor în temeiul pct. 2 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1265 din 14 noiembrie 2008, este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care elaborează şi promovează politica unică a statului în domeniul finanţelor publice. Concomitent, în conformitate cu prevederile pct. 6 subpct. 1) şi 2) din acelaşi regulament, ministerul elaborează şi promovează politica statului în domeniul finanţelor publice precum şi elaborează cadrul normativ ce reglementează sistemul fiscal, sistemul vamal, sistemul bugetar şi procesul bugetar.

Astfel, ţinînd cont de cele menţionate supra, dar şi de prevederile art. 55 alin. (1) al Legii privind executorii judecătoreşti nr. 113 din 17 iunie 2010, potrivit căruia Guvernul, în termen de 2 luni de la data publicării legii, urmează să prezinte Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în conformitate cu respectivul act legislativ, Ministerul Finanţelor, în calitate de autoritate publică responsabilă pentru politica statului în domeniul finanţelor publice, urmează să ajusteze legislaţia fiscală, stabilind o modalitate de impozitare relevantă pentru executorii judecătoreşti. Totodată, complementar celor relatate, este necesar a preciza că revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu este un temei de reexaminare.

O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, precizează, că circumstanţele sau faptele noi prezentate ca temei de revizuire trebuie să influenţeze esenţial soluţia dată iniţial de instanţă, în sensul că nu orice circumstanţe sau fapte noi pot servi temei de revizuire, ci doar atunci când sunt esenţiale pentru judecarea justă a cauzei. În context, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Dreptului Omului în cazul Popov (nr. 2) contra Moldovei.

În cauza specificată CEDO aminteşte că „casarea unei hotărâri irevocabile este un act instantaneu, care nu creează o situaţie continuă, chiar dacă ea determină redeschiderea procedurilor”. În acelaşi timp, Curtea susţine că dreptul la judecarea într-un mod echitabil de către o instanţă, aşa precum este garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care, în partea sa relevantă, declară preeminenţa dreptului o parte a moştenirii comune a Statelor Contractante. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca, atunci când instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie . Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului rejudecata, adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătoreşti.

Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile şi obligatorii, doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. Competenţa instanţelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare. Din considerentele menţionate Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 269-270, 453 al.(1) lit. a) şi 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 05 septembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actelor administrative. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Valeriu Doagă judecătorul Judecător Iuliana Oprea, Nicolae Gordilă Vladimir Timofti Nicolae Clima