3ra-964/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă, jud.: S. Papuha dosarul nr. 3ra-964/15 instanţa de apel, jud.: V. Pruteanu, L. Popova, I. Muruianu DECIZIE 09 septembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Iuliana Oprea Tamara Chişca-Doneva Galina Stratulat examinând recursul declarat de către Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 19 februarie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, casată hotărîrea Judecătoriei Rîșcani municipiul Chișinău din 23 mai 2014, cu emiterea unei noi hotărîri, prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată c o n s t a t ă: La 26 iunie 2013 Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești (în continuare UNEJ) a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la data de 12 martie 2012 Curtea de Apel Chişinău a emis hotărîrea nr. 3- 422/12, prin care a dispus admiterea acţiunii UNEJ înaintată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la anularea indicațiilor Inspectoratului date pe Inspectoratele Fiscale de Stat teritoriale nr. 26-08/1-10-23/202/01 din 12 ianuarie 2012 cu privire la prezentarea declaraţiilor pentru perioada fiscală 2011 de către executorii judecătorești, nr. 26-08/10-24/202/2 din 12 ianuarie 2012 privind impozitarea venitului executorilor judecătoreşti, nr. 26-08/1-10-798/6952/22 din 09 decembrie 2011 cu privire la unele aspecte aferente impozitului pe venit pentru executorii judecătoreşti şi nr. 26-08/1-13-842/7459/20 din 30 noiembrie 2010 cu privire la unele aspecte aferente impozitului pe venit, precum şi s-a obligat Inspectoratul Fiscal Principal de Stat să emită actul administrativ privind impozitarea executorilor judecătoreşti din momentul investirii în funcţie conform regimului de impozitare al notarilor, reglementat prin capitolul 10 din Cod Fiscal.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 05 septembrie 2012, a fost menținută hotărîrea Curţii de Apel Chișinău din 12 martie 2012. La 12 aprilie 2013 în Monitorul Oficial nr.75-81 a fost publicat Ordinul nr. 412 din 08 aprilie 2013, emis de Şeful adjunct al IFPS, prin care au fost introduse modificări la anexa 2 a Ordinului IFPS nr. 147 din 22 iulie 2003. În temeiul modificărilor introduse, venitul impozabil al executorilor judecătoreşti se va calcula atît din onorariile primite de executorul judecătoresc, cît și din taxele percepute în cadrul procedurii de executare. La data de 08 mai 2013, UNEJ a contestat prin cerere prealabilă Ordinul nr. 412 din 08 aprilie 2013 emis de pîrît, iar la 13 iunie 2013 a recepționat răspunsul Inspectoratului, prin care i-a fost refuzat în admiterea cererii.

Consideră ilegal refuzul dat, deoarece conform art. 13 al. (2) a Legii privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale nr. 317 din 18 iulie 2003, ordinele cu caracter normativ, regulamentele, instrucţiunile, regulile şi alte acte normative se emit numai pe baza şi întru executarea legilor, precum şi a hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului. Or, în opinia reclamantului, Ordinul nr. 412 din 08 aprilie 2013 contrar normei enunţate, a fost emis în vederea executării unui alt act cu caracter normativ (anexa 2 la Ordinul IFPS nr. 147 din 22 iulie 2003) şi nu a unui act legislativ, după cum prescrie conţinutul legii. Actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, conform art. 5 al.

(1) a Legii nr. 317 din 18 iulie 2003. Susţine că condiţia dată nu a fost respectată de organul fiscal la emiterea ordinului contestat, or modificarea operată în privinţa actului normativ menţionat vine în contradicţie cu sensul prevederilor actelor legislative care reglementează activitatea executorului judecătoresc. Conform art. 37 al. (1) Codul de executare, taxele pentru efectuarea actelor executorului judecătoresc sunt plăţile, a căror mărime este stabilită de Guvern, pe care creditorul sau partea care solicită efectuarea acestor acţiuni le va achita. În răspunsul său pîrîtul susţine că taxele primite de executor constituie o sursă de venit realizată de acesta pentru acţiunile care urmează a fi efectuate în cadrul procedurii, dat fiind faptul că acestea reprezintă nişte plăţi care sunt achitate executorului de părţi.

Consideră afirmaţia dată ca fiind lipsită de temei, în cazul în care art. 38 al. (3) din Legea privind executorii judecătoreşti prevede că, taxele pentru efectuarea actelor executorului judecătoresc şi spezele procedurii de executare vor fi considerate cost al acestei proceduri. Ba mai mult, taxele percepute în cadrul procedurii de executare sunt calculate în modul stabilit de Regulamentul privind modul de determinare a mărimii taxelor pentru efectuarea actelor executorului judecătoresc şi a spezelor procedurii de executare, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 886 din 23 septembrie 2010, fapt ce denotă repetat că taxele suportate de executorul judecătoresc reprezintă costuri/cheltuieli aferente procedurii de executare, care în temeiul p. 3 al Regulamentului menţionat, se rambursează executorului în măsură deplină.

Prin urmare, taxele aferente procedurii de executare, spre deosebire de onorariile încasate de executorii judecătoreşti, nu constituie surse de venit şi nu pot fi incluse în venitul impozabil al executorului judecătoresc, deoarece reprezintă costuri pe care executorul judecătoresc le suportă pe parcursul procedurii de executare, care ulterior sunt rambursate de părţi executorului judecătoresc. Susţine că Ordinul IFPS nr. 412 din 08 aprilie 2013, urmează a fi anulat şi din cauza că vine în contradicţie cu prevederile art. 18 al. (4) al Legii nr. 317 din 18 iulie 2003, potrivit căreia actul normativ, de regulă, nu are efect retroactiv. În temeiul art. 1 al. (5) al Legii privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale nr. 173 din 06 iulie 1994, actele oficiale nominalizate la al.(1) a prezentei legi, intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial sau la data indicată în text.

Actele oficiale ce intră în vigoare la data prevăzută în textul actului respectiv se publică în Monitorul Oficial în termen de 10 zile de la data adoptării. Punctul 2 al ordinului contestat, publicat în Monitorul Oficial nr. 75-81 din 12 aprilie 2013 indică că, intrarea în vigoare a acestuia are loc într-un moment anterior adoptării şi anume odată cu adoptarea Ordinului IFPS nr. 160 din 15 februarie 2013. Susţine că acest fapt constituie o aplicare retroactivă a Ordinului IFPS nr. 412 din 08 aprilie 2013, începînd cu data de 15 februarie 2013, deci constituie o încălcare directă a prevederilor art. 18 al. (4) al Legii nr. 317 din 18 iulie 2003 şi atrage după sine nulitatea actului normativ contestat.

Prin Ordinul nr. 412 din 08 aprilie 2013 a fost dispusă completarea p. 9 a Ordinului IFPS nr. 147 din 22 iulie 2003 a sintagmei „şi onorariului” cu textul „precum şi taxele”. Or, ordinul emis de IFPS nr. 412 din 08 aprilie 2013 nu conţine punctul. 9, fiind constituit doar din 3 puncte. Prin urmare, actul administrativ contestat modifică o prevedere normativă inexistentă. Cere reclamantul anularea Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 412 din 08 aprilie 2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 75-81 din 12 aprilie 2013. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 23 mai 2014, a fost admisă acțiunea și dispusă anularea Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 412 din 08 aprilie 2013. Prin decizia Curţii de Apel Chișinău din 19 februarie 2015, a fost admis apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, casată hotărîrea Judecătoriei Rîșcani municipiul Chișinău din 23 mai 2014, cu emiterea unei noi hotărîri, prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 13 mai 2015 Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe. În motivarea recursului a invocat că, instanţa de apel la pronunţarea deciziei nu a aplicat legea care trebuia aplicată.

Astfel, referindu-se la retroactivitatea actului normativ – Ordinul nr. 412/2013, a indicat că acesta a intrat în vigoare la data indicată în text, la 15 februarie 2013. Or, în opinia recurentului, instanţa nemijlocit afirmă că ordinul contestat a intrat în vigoare la data ce precede data publicării, fapt ce contravine Hotărîrii Curţii Constituţionale nr. 32 din 29 octombrie 1998 privind interpretarea art. 76 din Constituţia Republicii Moldova, potrivit căreia data intrării în vigoare nu poate precede data publicării actului normativ. Instanţa a ignorat şi hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2012, pe cauza nr. 3-422/12, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 05 septembrie 2012, prin care au fost constatate ca ilegale indicaţiile Inspectoratului Fiscal Principal de Stat pentru inspectoratele teritoriale.

Subsecvent, în aceeaşi hotărîre, instanţa a constatat că prin indicaţiile IFPS, în care se menţiona că venitul executorului judecătoresc reprezintă onorariul şi alte venituri obţinute în perioada fiscală este o sursă de venit, s-a dat o interpretare mai largă referitor la ceea ce constituie venit al executorului judecătoresc şi a subliniat despre lipsa justificării de schimbare a modalităţii de impozitare. Deci, în cazul dat, hotărîrea menţionată are un caracter obligatoriu prin prisma art. 123 al. (2) CPC. Şi art. 132 din Constituţia Republicii Moldova instituie garanţia fiecărei persoane fizice şi juridice privind stabilirea impozitelor, taxelor şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat doar de organul reprezentativ suprem şi legislativ al ţării, Parlamentului.

Art. 6 din Constituţia Republicii Moldova la fel prevede că fiecare dintre autorităţile legislative, executive şi judecătoreşti sunt investite cu anumite prerogative, astfel încît niciuna dintre ele neavînd posibilitatea de a uzurpa atribuţiile celeilalte sau de a le transmite exercitarea acestora. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 05 septembrie 2012 s-a stabilit că, întru executarea al. (1) art. 55 a Legii nr. 113 din 17 iunie 2010 privind executorii judecătoreşti, nu au fost operate modificări în Codul fiscal, care ar stabili fără echivoc regimul de impozitare a executorilor judecătoreşti. Corect s-a menţionat şi faptul că în Codul fiscal nu sunt norme prin care expres să fie reglementate cotele de impozitare pentru executorii judecătoreşti, deducerile la care aceştia au dreptul etc. Or, această situaţie fiind menţinută din anul 2010, îi defavorizează pe executorii judecătoreşti şi îi pune într-o stare de incertitudine.

În conţinutul actului administrativ lipseşte şi sintagma privind în vederea executării cărui act normativ acesta a fost emis (lege, hotărîrea Parlamentului, decretul Preşedintelui RM, hotărîrea sau ordonanţa Guvernului etc.). În acest sens şi Curtea Constituţională s-a expus prin Hotărîrea nr. 23/2913 precum că actul normativ nu poate interveni în domenii nereglementate de lege. Mai mult ca atît, instanţa de apel nu a aplicat art.73 alin.(1) al Legii nr.317/2003 şi dispoziţiile art.6, 60,130 şi 132 din Constituţia R. Moldova. La 18 iunie 2015 Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a declarat recurs suplimentar împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe.

În motivarea recursului suplimentar s-a invocat că, adoptarea şi intrarea în vigoare a actului normativ şi anume Ordinul nr.72 din 25.05.2015 cu privire la aprobarea Formularului-tip „Calculul impozitului pe venitul persoanelor ce practică activitatea profesională de notar sau de executor judecătoresc” şi a modului de completare a acestuia, confirmă ilegalitatea ordinului nr.412/2013 şi impune admiterea recursului declarat. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat la 13 mai 2015 recursul împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 19 februarie 2015 în termen, în cazul în care decizia motivată a recepționat-o la 17 martie 2015. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.

Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins, cu menţinerea deciziei instanței de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel. Din actele pricinii rezultă că, prin Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.412 din 08 aprilie 2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 75-81/423 din 12 aprilie 2013, au fost aprobate modificările şi completările la Anexa nr. 2 la Ordinul nr.147 din 22 iulie 2003, în special la pct. 9, ce a fost completat după sintagma „şi onorariile” cu textul, „precum şi taxele”, precum şi p. 5 cu următorul conţinut: „5.

În poziţia „Codul fiscal” se indică codul de identificare din licenţa pentru activitate notarială sau de executor judecătoresc.” Conform p. 2 din Ordinul nr.412 din 08 aprilie 2013, prezentul ordin intră în vigoare din momentul adoptării Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.160 din 15 februarie 2013. (f.d.21). Prin urmare, instanţa de recurs reţine că, recurentul Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești solicită anularea Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 412 din 08 aprilie 2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 75- 81 din 12 aprilie 2013. Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, şi avînd ca obiect al litigiului anularea Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 412 din 08 aprilie 2013, prima instanţă a admis integral acţiunea, iar instanţa de apel a casat hotărîrea Judecătoriei Rîșcani municipiul Chișinău din 23 mai 2014, şi a emis o nouă hotărîre, prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră concluzia instanţei de apel ca întemeiată şi legală, rezultată din aprecierea justă a circumstanţelor pricinii şi aplicarea corectă a normelor de drept material. Colegiul notează că, instanţa de apel corect a constatat că prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2012, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 05 septembrie 2012, instanţa nu s-ar fi expus asupra surselor de venit impozabile ale executorilor judecătoreşti, ci obiect al litigiului dat a constituit regimul de impozitare aplicabil notarilor, cel al persoanelor fizice sau cel al activităţilor profesionale, precum şi obligarea organului fiscal de a emite actul administrativ privind impozitarea executorilor judecătoreşti din momentul investirii în funcţie prin analogie cu regimul de impozitare al notarilor, stabilit în capitolul 10, titlul II al Codului fiscal.

Or, în vederea executării hotărîrii date Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a adoptat Ordinul nr.160 din 15 februarie 2013 privind modificarea Anexei nr.2 la Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.147 din 22 iulie 2003 cu privire la aprobarea Formularului-tip al Calculului impozitului pe venit al notarului privat şi a Modului de completare a Calcului dat şi Ordinului nr.412 din 08 aprilie 2013 privind modificarea Anexei nr.2 la Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.147 din 22 iulie 2003. Prin Ordinul nr.160 din 15 februarie 2013 şi Ordinul nr.412 din 08 aprilie 2013, au fost modificate pct.9 din Anexa nr.2 la Ordinul IFPS nr.147 din 22 iulie 2003, executorii judecătoreşti fiind obligaţi să indice în formularul CNOTAR suma venitului obţinut aferent activităţii de executor judecătoresc practicate: onorariile şi taxele primite de executorul judecătoresc, iar prin orice acţiune în procedura de executare se realizează de executor contra unei plăţi (taxe) achitate sau avansate de creditor, taxele achitate constituind cheltuieli pentru creditor, dar sursă de venit pentru executor.

La fel, instanţa de apel corect a indicat că taxele pentru efectuarea actelor executorului judecătoresc reprezintă remunerarea lucrului efectuat de către executorul judecătoresc şi se constată ca sursă de venit al acestuia, iar la determinarea sumei venitului impozabil suma taxelor date se diminuau din venitul brut obţinut şi, respectiv, în final nu se supuneau impozitării şi în cazul în care, executorul judecătoresc nu reflecta în suma totală a venitului obţinut taxele menţionate, nu urma să le reflecte nici la cheltuielile aferente activităţii desfăşurate. Conform art. 60 al.

(5) al Legii privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale nr. 317 din 18 iulie 2003, dacă este necesar să se opereze modificări şi completări în mai multe părţi ale actului în vigoare sau dacă acest act a fost modificat sau completat în mod substanţial sau dacă el este perimat, atunci se elaborează proiectul unui nou act normativ sau proiectul actului în o nouă formulare. Astfel, instanţa de recurs menţionează că, necesitatea de a opera modificări şi completări în mai multe părţi ale Ordinului nr.147 din 22 iulie 2003, a determinat Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de a elabora un nou act normativ, şi anume Ordinul nr. 152 din 13 februarie 2014, fiind respectiv abrogat cel dintîi cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit Deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 05 septembrie 2012, regimul fiscal aplicat notarilor publici urmează a fi extins şi faţă de executorii judecătoreşti, fapt care a condiţionat şi aprobarea prin Ordinul nr. 152 din 13 februarie 2014 a formularului-tip „CNOTAR 14” întru simplificarea procedurii de prezentare a Calculul menţionat şi reflectării corecte a achitărilor impozitului pe venit formularul- tip „CNOTAR 14” a fost completat cu un nou tabel „Repartizarea impozitului pe venit calculat conform locului de desfăşurare a activitătii”, astfel în cazul cînd locul desfăşurării activităţii diferă de locul unde executorul judecătoresc îşi are reşedinţa de bază (adresa de înregistrare a persoanei ce practică activitatea profesională), prin completarea tabelei menţionate acesta va avea posibilitatea de prezentare a Calculului dat şi trecerea în cont corectă a sumei impozitului pe venit fără a se prezenta la IFS teritoriale unde îşi au reşedinţa.

În conformitate cu pct. 9 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 152 din 13 februarie 2014, la fel ca şi în ordinul abrogat nr. 147 din 22 iulie 2003, obligă executorii judecătoreşti să indice în formularul CNOTAR suma venitului obţinut aferent activităţii de executor judecătoresc practicate, şi anume onorariile şi taxele primite de executorul judecătoresc, ordinul nr. 152 din 13 februarie 2014 nu a fost contestat de executorii judecătoreşti, acestea din urmă prezentînd dările de seamă conform ordinului în cauză, fapt ce denotă că aceştia recunosc că taxele primite constituie sursă de venit impozabilă pentru executorii judecătoreşti, conform prevederilor art. 18 ale Codului Fiscal. Totodată, conform art. 18 lit. a) a Codului Fiscal, în venitul brut se include venitul provenit din activitatea de întreprinzător, din activitatea profesională sau din alte activităţi similare.

Prin prisma normelor citate, instanţa de recurs menţionează că, conform art.40 al Codului de executare a RM, toate sumele băneşti se depun de executorul judecătoresc pe contul curent special. Astfel, onorariile şi taxele depuse pe contul curent special aferent producerii de executare constituie venitul obţinut de executor, şi urmează a fi declarat şi reflectat lunar de executorii judecătoreşti prin prezentarea lunară a dării de seamă în formularul- tip „CNOTAR 14”, conform Ordinului nr.412 din 08.04.2013 (în vigoare pînă la 28.02.2014).

Luând în consideraţie cele enunţate mai sus, instanţa de recurs reţine drept justă concluzia instanţei de apel şi anume că, prin actul contestat, în măsura în care nici o sumă, ce are statut de cheltuieli de executare, nu se deduce ca fiind impozitabilă, reclamanta-intimată nu justifică careva interes în promovarea acţiunii, or, drepturile executorilor judecătoreşti nu sunt afectate, iar oportunitatea efectuării unei asemenea dări de seamă, ţine exclusiv de competenţa autorităţii fiscale şi, prin urmare, în virtutea prevederilor alin.(2) art.26 Legea nr.793-XIV din 10.02.2000 nu se supune controlului judecătoresc.

Instanţa de recurs consideră lipsit de relevanţă argumentul recurentului precum că, adoptarea şi intrarea în vigoare a actului normativ şi anume Ordinul nr.72 din 25.05.2015 cu privire la aprobarea Formularului-tip „Calculul impozitului pe venitul persoanelor ce practică activitatea profesională de notar sau de executor judecătoresc” şi a modului de completare a acestuia, confirmă ilegalitatea ordinului Ordinului nr. 412 din 08.04.2013, deoarece are putere juridică doar pe viitor, şi nu prevede aplicarea retroactivă a prevederilor acestuia.

Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul, că decizia instanței de apel este legală şi întemeiată, corespunde circumstanţelor de fapt stabilite prin probele administrate şi raportate la legea materială, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanței de apel.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Iuliana Oprea Tamara Chişca-Doneva Galina Stratulat