2ra-502/13 — Încasarea dobînzii de întîrziere

prima instanţă – Gh. Marchitan dosarul nr. 2ra-502/13 instanţa de apel – M. Antonov, I. Guzun, E. Secrieru DECIZIE 22 mai 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi Sveatoslav Moldovan Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Silovîe Maşinî”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspunderea Limitată „Raselev-Com” împotriva lui Alexandru Pavlenco şi Societăţii pe Acţiuni „Silovîe Maşinî”, or.

Sanct-Petersburg, Federaţia Rusă cu privire la încasarea dobînzilor de întîrziere, împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 23 octombrie 2012, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Silovîe Maşini menţinută hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 01 iulie 2011, prin care acţiunea a fost admisă, constată: La 18 aprilie 2011, SRL „Raselev-Com” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Pavlenco Alexandru şi SA „Silovîe Maşinî” or. Sanct-Petersburg, Federaţia Rusă cu privire la încasarea dobînzilor de întîrziere. În motivarea acţiunii a indicat că la data de 09 februarie 2006 Curtea de Apel Economică a Republicii Moldova a emis hotărârea nr.2e-57/06, potrivit căreia a fost încasat de la pârâtul Societatea pe Acţiuni „Silovîe Maşinî”, or.

Sanct - Petersburg, Federaţia Rusă în beneficiul Societăţii cu Răspunderea Limitată „Raselev-Com” prejudicii în mărime de 12 000 000 (douăsprezece milioane) dolari SUA. Nefiind de acord cu hotărârea pronunţată, SA „Silovîe Maşinî” a declarat recurs la Colegiul Economic al Curţii Supreme de Justiţie. Prin decizia nr.2re-135/06 din data de 01 iunie 2006 emisă de Colegiul economic al Curţii Supreme de Justiţie a fost a respinsă cererea de recurs, ca fiind neîntemeiată şi a menţinut fără modificări hotărârea Curţii de Apel Economice. Susţine că începând cu data de 01 iunie 2006, şi anume, din momentul emiterii deciziei Curţii Supreme de Justiţie, hotărârea Curţii de Apel Economice nr.2e-57/06 de încasare a datoriei de la S. A. „Silovîe Maşinî” a devenit definitivă şi irevocabilă.

Menţionează că, în temeiul hotărârii de judecată menţionate, a apărut obligaţia pecuniară din partea S. A. „Silovîe Maşinî” de plată a sumei încasate în favoarea Societăţii cu Răspunderea Limitată „Raselev-Com”. Afirmă că la data de 28 noiembrie 2006 SRL „Raselev-Com” şi SA „Silovîe Maşinî” în cadrul procedurii de executare a hotărârii de judecată a Curţii de Apel Economice nr. 2e-57/06 au încheiat o tranzacţie de împăcare, potrivit căreia debitorul SA „Silovîe Maşinî” s-a obligat să achite până la data de 31 decembrie 2006 creditorului SRL „Raselev-Com” suma de 6000 000 (şase milioane) dolari SUA în contul prejudiciului cauzat. Tranzacţia încheiată între părţi a fost confirmată prin încheierea Curţii de Apel Economice din data de 29 noiembrie 2006. Susţine că potrivit tranzacţiei încheiate debitorul SA „Silovîe Maşini” a achitat în beneficiul creditorului SRL „Raselev-Com” suma de 6 000 000 dolari SUA.

Mai invocă că la data de 29 noiembrie 2008 compania „Westhill Trading Ltd” a contestat cu recurs încheierea Curţii de Apel Economice din data de 29 noiembrie 2006, prin care a fost confirmată tranzacţia de împăcare menţionată. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din data de 26 iunie 2008 a fost anulată încheierea Curţii de Apel Economice din 29 noiembrie 2006, prin care a fost confirmată tranzacţia de împăcare între SRL „Raselev-Com” şi SA „Silovîe Maşinî”. Consideră, că în urma anulării tranzacţiei de împăcare, pentru SA „Silovîe Maşinî” a fost menţinută obligaţia de plată în favoarea SRL „Raselev-Com” a sumei restante în mărime de 6000000 dolari SUA încasate prin hotărârea Curţii de Apel Economice a Republicii Moldova din 09 februarie 2006. În legătură cu faptul că debitorul SA.

„Silovîe Maşinî” se eschivează de la plata sumei restante, stabilite prin hotărârea instanţei de judecată, SRL „Raselev-Com” întru încasarea mijloacelor sale băneşti legale, recunoscute prin hotărârea instanţei de judecată, a semnat cu Pavlenco Alexandru un contract de mandat, conform căruia ultimul s-a obligat de a întreprinde toate acţiunile întru urmărirea bunurilor debitorului şi încasarea datoriei de la debitorul SA „Silovîe Maşinî”. Afirmă că pînă în prezent, Pavlenco Alexandru nu a demonstrat nici un rezultat scontat, precum şi nu a executat în mod corespunzător obligaţiile sale conform contractului, pe care şi-a asumat, fapt care constituie în temeiul prevederilor contractuale asumate şi legislaţiei civile în vigoare, motiv şi fundament pentru răspunderea solidară în favoarea Mandantului de rând cu SA „Silovîe Maşini”.

Solicită încasarea în mod solidar de la SA.„Silovîe Maşinî”, Federaţia Rusă, or. Sankt-Peterburg, şi Pavlenco Alexandru, domiciliat în or. Căuşeni, Republica Moldova, în beneficiu SRL „Raselev-Com” a dobânzii de întârziere a executării obligaţiei pecuniare în mărime de 88 005 552, 62 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 01 iulie 2011, acţiunea a fost admisă integral şi încasat în mod solidar de la Pavlenco Alexandru şi SA „Silovîe Maşinî” suma de 88005552 lei cu titlu de rata dobînzii de întîrziere a îndeplinirii obligaţiilor. Totodată s-a încasat în mod solidar de la Pavlenco Alexandru şi SA „Silovîe Maşinî”în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 25000 lei. Prin decizia Curţii de Apel Bender din 07 septembrie 2011, a fost respins apelul declarat de SA „Solovîe Maşinî” şi menţinută hotărîrea primei instanţe.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 21 iunie 2012, a fost admis recursul declarat de către SA „Silovîe Maşinî”, casată decizia instanţei de apel şi restituită pricina la rejudecare în instanţa de apel. Prin decizia Curţii de Apel Bender din 23 octombrie 2012, a fost respins apelul declarat de SA „Silovîe Maşinî” şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 04 decembrie 2012, SA „Silovîe Maşinî” reprezentată de avocatul Rogac Mihail, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri de respingerea acţiunii integral şi încasarea de la SRL „Rasrelev-Com” a tuturor cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, considerându-le neîntemeiate, bazate pe interpretarea eronată a normelor de drept. Menţionează că Tranzacţia de împăcare din 28 noiembrie 2006, care a fost confirmată la data de 29 noiembrie 2006 prin încheierea Curţii de Apel Economice pe dosarul 2e/5 în temeiul art. 1333 (2) Cod Civil.

Ulterior, la data de 26 iunie 2008 prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie a fost anulată încheierea Curţii de Apel Economice din 29 noiembrie 2006 pe dosarul 2c/5 prin care s-a confirmat Tranzacţia din 28 Noiembrie 2006. Consideră eronate concluziile instanţei de apel cu referire la faptul că tranzacţia de împăcare, la moment nu este omologată în modul stabilit de legislaţia în vigoare de aceea nu este obligatorie pentru executare şi nu poate fi luată ca dovada atingerii înţelegerii între părţi referitor la scutirea datoriei, or, concluzionînd astfel instanţa a interpretat eronat prevederile art. 1332 Cod civil, care stipulează că Tranzacţia are între părţi autoritatea lucrului judecat. Tranzacţia nu este susceptibilă de executare silită decît după omologare.

Astfel în situaţia în care o tranzacţie de împăcare nu este omologată, unica sancţiune civilă reprezintă imposibilitatea de a fi executată silit prin intermediul organelor de executare silită (executor judecătoresc). Mai mult ca atît, neomologarea nu afectează autoritatea lucrului judecat convenit de către părţi prin această tranzacţie şi de asemenea nu afectează valabilitatea ei. Susţine că nu pot fi întemeiate afirmaţiile instanţei de apel precum că dacă tranzacţia nu este omologată ea nu este obligatorie, deoarece Tranzacţia în lipsa omologării reprezintă un Contract care stabileşte, modifică sau stinge raporturi juridice, astfel încât obligaţiile ce rezultă din tranzacţie sunt obligatorii pentru părţi, iar în cazul neexecutării benevole a acestor obligaţii ce rezultă din tranzacţie, se poate apela la instituţia omologării pentru a le face susceptibile de a fi executate silit prin intermediul organelor de executare silită.

La fel, invocă, că concluziile instanţei de apel sunt contradictorii, or, instanţa invocînd că tranzacţia nu este obligatorie neavând nici-o valoare, în acelaşi timp afirmă că tranzacţia din 28 noiembrie 2006 întrerupe termenul de prescripţie, deoarece prin acordul de voinţă al părţilor s-a recunoscut o parte din creanţă. Pe cînd, soluţia corectă este că într-adevăr prin semnarea tranzacţiei din 28 noiembrie 2006 se întrerupe termenul de prescripţie, şi că aceasta este obligatorie pentru părţi, deoarece nu a fost anulată de nici-o instanţă de judecată, iar din momentul în care nu a fost anulată, nimeni nu este în drept să pună la îndoială valabilitatea şi legalitatea acesteia. Ca urmare, consideră că instanţa nu a aplicat legea care urma a fi aplicată la caz, precum şi a interpretat eronat legea.

Cu referire la pretinsa sumă de 17 325 445, 35 lei cu titlu de dobîndă de întîrziere invocă că această sumă reprezintă aşa zisa dobîndă de întîrziere pentru perioada 01 iunie 2006 – 28 noiembrie 2006 pentru suma de 12 000 000 dolari, calculată în temeiul art. 619 (2) Cod Civil. Consideră că pretenţia privind încasarea sumei respective cu titlu de dobîndă de întîrziere urmează a fi respinsă deoarece termenul de prescripţie privind invocarea acestei pretenţii este expirat. Or, la caz urmînd a fi aplicat termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 167 Cod civil, care indică că termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţa de judecată, dreptul încălcat este de trei ani.

De aceea, în temeiul prevederilor legale invocate, ultima zi în care creditorul putea cere încasarea dobînzii de întârziere este 28 noiembrie 2009, ceea ce nu a avut loc. Cu toate acestea, consideră că, nu pot fi luate în consideraţie argumentele instanţei de apel, precum că la data de 28 noiembrie 2006 se întrerupe termenul de prescripţie şi respectiv pot fi încasate şi dobînzile de întârziere pentru perioada 01 iunie 2006 – 28 noiembrie 2006. Menţionează că nu este negat faptul că încheierea tranzacţiei de împăcare întrerupe curgerea termenului de prescripţie în temeiul art. 277 (1) lit. b) Cod Civil, însă nimeni nu poate contesta faptul că de la prima zi de calculare a dobînzii de întârziere anume 01 iunie 2006 şi pînă la ultima zi de calcul 28 noiembrie 2006 au trecut mai mult de trei ani.

Termen prevăzut expres în art. 267 (1) Cod Civil. Astfel concluzia primei instanţe privind încasarea sumei de 17 325 445, 35 lei cu titlu de dobîndă de întârziere este eronată şi urmează a fi respinsă deoarece are termenul de prescripţie expirat. Cu referire la sumă de 70 680 107,27 lei cu titlu de dobîndă de întîrziere, recurentul invocă că această sumă reprezintă aşa zisa dobîndă de întârziere pentru perioada 28 noiembrie 2006 pînă la 10 martie 2011 calculată pentru suma de 6 000 000 dolari în temeiul art. 619 alin. (2) Cod civil. Pretenţia respectivă de asemenea urmează a fi respinsă pe motivul că nu există aşa zisa datorie de 6 000 000 dolari, dar şi pentru că a expirat termenul de prescripţie.

Afirmă, că prin tranzacţia de împăcare din 28 noiembrie 2006 părţile au convenit că „Jet Business Limited” va plăti suma de 6 000 000 dolari pînă la data de 31 decembrie 2006, iar în ce priveşte restul sumei de 6 000 000 dolari „Jet Business Limited” a renunţat la acest capăt de pretenţii, iar obligaţiile ce rezultă din această tranzacţie, debitorul SA „Silovîe Maşinî” le-a executat, achitând suma de 6 000 000 dolari la contul „Jet Business Limited”. La fel, insistă şi asupra faptului că, deşi la data de 26 iunie 2008 prin decizia Curţii Supreme de Justiţie a fost anulată încheierea Curţii de Apel Economice din 29 noiembrie 2006 pe dosarul 2e/5 prin care s-a omologat Tranzacţia din 28 noiembrie 2006, aceasta nu presupune că şi Tranzacţia respectivă a fost anulată.

Mai mult că anularea încheierii privind omologarea tranzacţiei nu duce la anularea tranzacţiei, iar unicul efect pe care îl generează anularea încheierii privind omologarea tranzacţiei este că tranzacţia respectivă nu este susceptibilă de executare silită, însă conform art. 1333 (1) Cod Civil, tranzacţia are între părţi autoritatea lucrului judecat, iar reieşind din aceea că SA „Silovîe Maşinî” şi-a executat benevol obligaţiile ce rezultă din această tranzacţie, nici nu mai este necesară omologarea ei pentru a fi executată silit. Invocă că, nu există creanţa de 6 000 000 de dolari, deoarece ea a fost stinsă prin Tranzacţia de împăcare din 28 noiembrie 2006, prin care creditorul în mod expres a renunţat la pretenţia de 6 000 000 dolari.

Totodată, consideră că, şi în cazul dat urmează fi respinsă această pretenţie pe motivul că ea este cu termenul de prescripţie expirat. Deoarece ca şi orice altă creanţă ea se prescrie in termen de 3 ani aşa cum prevede art. 267 alin. (1) Cod civil. Respectiv ea putea fi încasată în mod silit pînă la data de 28 noiembrie 2009, însă acţiunea a fost înaintată abia la data de 10 martie 2011. Concluzionează că instanţa de apel prin negarea existenţei tranzacţiei şi neaplicarea termenului de prescripţie contrar prevederilor art. 432 (2) litera a) CPC nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată.

De asemenea, menţionează că termenul prescripţiei extinctive se întrerupe în cazul intentării unei acţiuni în modul stabilit, iar calificarea emiterii unui act procesual civil şi anume a încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 26 iunie 2008 ca având un efect de întrerupere a curgerii termenului de prescripţie în sensul art. 277 Cod civil, este total nefondată, aAceasta reprezintă o interpretare eronată a prevederilor art. 277 Cod civil. Mai invocă că contractul de mandat încheiat între SRL „Raselev-Com” şi Pavlenco Alexandru poartă un caracter fictiv şi a fost încheiat numai pentru a schimba competenţa jurisdicţională teritorială naţională. Astfel încît, să fie competentă pentru examinarea cauzei de către Judecătoria Căuşeni.

Mai mult că, nu este înţeleasă nici soluţia instanţei cu privire la răspunderea solidară, deoarece în cazul contractului de mandat nu este prevăzută de lege răspunderea solidară a mandatarului împreună cu terţul, între Pavlenco Alexandru si SA „Silovîe Maşinî” nu există nici-o prestaţie indivizibilă, mai mult că, între aceştia nu există nici-un raport obligaţional. Susţine că, prin aplicarea răspunderii solidare, în cazul dat prima instanţă contrar prevederilor art 387 litera b) şi с) CPC a aplicat legea care nu trebuia să fie aplicată precum şi a interpretat eronat legea, or, SC „Raselev-Com” SRL este mandatarul creditorului şi nu este parte la raportul juridic material litigios, însă pe parcursul judecării cauzei a acţionat în calitate de mandatar al creditorului „Jet Business Limited”, pe cînd, în instanţa de judecată conform Codului de Procedură Civilă art. 75 persoanele juridice sunt reprezentate doar de salariaţi sau de avocaţi.

In cazul dat SC „Raselev-Com” SRL nu este nici salariat nici avoca, respectiv, nici nu avea dreptul să înainteze o asemenea acţiune. Consideră că la judecarea pricinii în cauză au fost încălcate prevederile art. 1, prot.1 „Protecţia proprietăţii” şi a art. 6 (1) a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Or, admiterea unei acţiuni depuse cu încălcarea termenului de prescripţie, reprezintă o ilegalitate şi o ingerinţă inadmisibilă în dreptul de proprietate al recurentului, fapt incompatibil cu principiul securităţii raporturilor juridice. Reprezentantul intimatului SRL „Raselev-Com” – Iurie Alexa, prin referinţa depusă la cererea de recurs, a invocat dezacordul cu argumentele recurentului, considerînd că recursul depus neîntemeiat şi pasibil respingerii din motivul că declaraţiile expuse de către recurent contravin circumstanţelor de fapt şi prevederilor legale.

Prin referinţa suplimentară reprezentantul intimatului SRL „Raselev-Com” – Iurie Alexa, a completat argumentele privind netemeinicia recursului declarat de SA „Silovîe Maşinî”, susţinînd că cererile de apel şi cele de recurs a SA „Silovîe Maşinî” au fost declarate şi semnate de o persoană neîmputernicită, motiv din care aceste acte procedurale nu produc efecte juridice. Cu referire la prevederile art. 81 CPC, consideră că SA „Silovîe Maşinî” nu dispune de dreptul de a declara cerere de apel în temeiul actelor în care au fost formulate împuternicirile acestuia, deoarece nici procura nr. 350 din 26 octombrie 2010 şi nici mandatul nr. 124886, la care face referire recurentul, nu conţin menţiunea despre dreptul reprezentantului de a declara şi de a semna cerere de apel aşa cum cere art. 81 CPC.

Mai invocă că şi recursul împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 07 septembrie 2011 a fost depus în lipsa împuternicirilor respective, or, în procura nr. 283 din 26 octombrie 2011 şi mandatul nr. 0166101 din 26 octombrie 2011 nefiind specificat dreptul pentru depunerea şi semnarea recursului, iar în mandatul prezentat din 25 decembrie 2012 fiind specificat doar dreptul de a participa în şedinţa de judecată şi nu dreptul de a declara şi semna cererea de recurs. Reprezentantul a lui Pavlenco Alexandru – Sliusarenco Dumitru, prin referinţa depusă a solicitat admiterea recursului declarat de SA „Silovîe Maşinî” doar în partea ce se referă la încasarea datoriei de la Pavlenco Alexandru, invocînd în acest sens că ultimul nu a fost parte la contractele şi tranzacţiile încheiate, în rest, consideră că recursul urmează a fi respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei instanţei de apel din 23 octombrie 2012, a fost recepţionată de către reprezentantul SA „Silovîe maşinî” la data de 20 noiembrie 2012, fapt confirmat prin copia recipisei semnată de ultimul (f.d. 381 verso). Instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 04 decembrie 2012 în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră următoarele.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. e) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să modifice decizia instanţei de apel şi/sau hotărârea primei instanţe. În conformitate cu art. 369 al. (1) lit. d) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă cererea de apel a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel, iar în conformitate cu art. 360 al. (1) CPC, sunt în drept să declare apel părţile şi alţi participanţi la proces; reprezentantul în interesul apelantului, dacă este împuternicit în modul stabilit de lege; martorul, expertul, specialistul şi interpretul, reprezentantul cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvine.

Astfel, la caz se constată că prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 01 iulie 2011, acţiunea înaintată de SRL „Raselev-Com” a fost admisă integral şi încasat în mod solidar de la Pavlenco Alexandru şi SA „Silovîe Maşinî” a sumei de 88005552 lei cu titlu de rata dobînzii de întîrziere a îndeplinirii obligaţiilor. Totodată s-a încasat în mod solidar de la Pavlenco Alexandru şi SA „Silovîe Maşinî” în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 25000 lei. Nefiind de acord cu soluţia primei instanţa, la data de 22 iulie 2011, SA „Silovîe Maşinî” prin intermediul avocatului Mihail Rogac a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri de respingerea acţiunii integral.

La caz se constată că cererea de apel a fost depusă şi semnată de către avocatul Rogac Mihail, ca reprezentant al SA „Silovîe Maşinî”, însă fără a fi respectate dispoziţiile prevederilor conţinute la art. 360 alin. (1) lit. b) CPC, care direct statuează că este în drept să declare apel reprezentantul în interesele apelantului, dacă este împuternicit în modul stabilit de lege. Deşi în cererea de apel se menţionează că Mihail Rogac reprezintă interesele SA „Silovîe Maşinî” în temeiul procurii nr.350 din 26 octombrie 2010 şi mandatului nr. 124886 din 20 iulie 2011, însă din conţinutul procurii anexate la actele cauzei se constată că Mihail Rogac a fost împuternicit de a reprezenta interesele SA „Silovîe Maşinî” în cauzele penale aflate în procedura Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţie şi în cauzele civile aflate pe rol în instanţele de judecată şi în procedura executorilor judecătoreşti, unde partea a procesului este SRL „Raselev- Com” (f.d.

89). Totodată, din conţinutul aceleiaşi procuri nu rezultă că avocatul Mihail Rogac are împuternicirea de a semna şi a depune cerere de apel din numele SA „Silovîe Maşinî”, or conform art. 81 CPC împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărârea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amâna sau eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărârii judecătoreşti, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.

De altfel, nici pe versoul mandatului nr.124886 din 20 iulie 2011 (f.d. 140) nu sunt invocate împuternicirile avocatului Mihail Rogac, care ar oferi dreptul acestuia de a contesta hotărîrea judecătorească în ordinea stabilită de legislaţia în vigoare. În această ordine de idei este necesar de a se distinge că lipsa unui mandat completat în modul stabilit de pct. 5 alin. (2) al Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea formularului şi modului de utilizare a mandatului avocatului nr. 1175 din 21 decembrie 2010 (în vigoare la data declarării cererii de apel), care ar atesta dreptul şi împuternicirile avocatului Mihail Rogac, în sensul art. 81 CPC, de a contesta hotărîrea primei instanţe şi de a depune cererea de apel din numele SA „Silovîe Maşinî”, o privează pe ultimul de a efectua astfel de acţiuni din numele SA „Silovîe Maşinî”.

Or potrivit art.6 al Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea formularului şi modului de utilizare a mandatului avocatului nr. 1175 din 21 decembrie 2010 (în vigoare la data declarării cererii de apel), împuternicirile avocatului în instanţa de judecată, potrivit art. 81 din Cod de procedură civilă, urmează a fi consemnate pe versoul mandatului numai în procesele civile. Sub aspectul celor relatate şi având în vedere faptul că avocatul Mihail Rogac nu a prezentat, în conformitate cu art. 360 alin.(1) lit.b) CPC, coroborat cu art. 81 CPC, mandatul de avocat şi împuternicirile sale, în modul stabilit de lege, în vederea declarării cererii de apel din numele SA „Silovîe Maşinî”, se consideră că aceasta a fost depusă de o persoană, care nu este în drept să-l declare.

Reieşind din circumstanţele stabilite, instanţa de recurs conchide că instanţa de apel nu au ţinut cont de prevederile legale menţionate şi neîntemeiat a reţinut spre examinare cererea de apel declarată de avocatul Mihai Rogac în interesele SA „Silovîe Maşinî”, care nu era împuternicit, în mod expres, cu dreptul de a declara apel împotriva hotărîrii primei instanţe. Astfel, nici procura nr. 350 din 26 octombrie 2010 şi nici mandatul nr. 124886 din 20 iulie 2011 nu acordă dreptul lui Rogac Mihail de a ataca hotărîrea primei instanţe.

Din considerentele menţionate şi întru evitarea tergiversării examinării cauzei, care a fost primită pe rol încă la 18 aprilie 2011, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul decalarat de către avocatul Mihail Rogac în intzeresele SA „Silovîe Maşinî” şi a modifica decizia instanţei de apel în partea respingerii cererii de apel, prin dispunerea restituirii cererii de apel ca depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel. Or, erorile judiciare admise la examinarea cauzei, care sunt evidente şi se confirmă prin actele cauzei, pot fi corectate de către instanţa de recurs. În conformitate cu art. 369 alin.(1) lit. d) CPC, art. 445 alin. (3) Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se admite recursul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Silovîe Maşinî” reprezentată de avocatul Mihail Rogac.

Se modifică decizia Curţii de Apel Bender din 23 octombrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspunderea Limitată „Raselev- Com” împotriva lui Alexandru Pavlenco şi Societăţii pe Acţiuni „Silovîe Maşinî”, or. Sanct-Petersburg, Federaţia Rusă cu privire la încasarea dobînzilor de întîrziere, în partea respingerii cererii de apel după cum urmează: Se restituie avocatului Mihail Rogac cererea de apel declarată în interesele Societăţii pe Acţiuni „Silovîe Maşinî”, ca depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel. Se remite avocatului Mihail Rogac cererea de apel cu toate documentele anexate. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi Sveatoslav Moldovan Tamara Chişca-Doneva