- Dosarul nr.
- 2ra-1548/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 22 mai 2013
- Părțile
- Bîzgan Radu vs Ecaterina Tataru
- Pe scurt
- Principiile interpretării contractului
2ra-1548/13 — Încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrziere
dosarul nr. 2ra-1548/13 prima instanţă G. Lungu instanţa de apel N. Vascan, E. Fistican, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 22 mai 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Tatiana Răducanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iurie Bejenaru examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Bîzgan Radu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Bîzgan Radu împotriva Ecaterinei Tataru cu privire la încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrziere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Ecaterina Tataru, casată hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 14 noiembrie 2012, cu emiterea unei noi hotărîri c o n s t a t ă La 18 iunie 2012 Bîzgan Radu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ecaterinei Tataru cu privire la încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrziere.
In motivarea acţiunii reclamantul Bîzgan Radu a indicat că a predat pîrîtei Ecaterina Tataru spre realizare marfă. Suma ce urma a-i fi restituită după realizarea mărfurilor predate constituia 8 100 lei. Susţine că marfa a fost realizată. La 01 mai 2012 Ecaterina Tataru prin recipisă s-a obligat să-i restituie în termen de 9 zile costul mărfii în mărime de 8 100 lei, însă în termenul stabilit nu a executat obligaţiunea. Solicită reclamantul încasarea de la Ecaterina Tataru în beneficiul său a datoriei în sumă de 8100 lei, precum şi suma de 5 300 lei ce constituie cheltuieli de judecată, dintre care 300 lei - taxa de stat, iar 5 000 lei – plata pentru asistenţa juridică. Prin cerere suplimentară reclamantul a solicitat şi încasarea din contul pîrîtei a dobînzii de întărziere în sumă de 368 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 14 noiembrie 2012 acţiunea a fost admisă integral, încasîndu-se de la Tataru Ecaterina în beneficiul lui Radu Bîzgan datoria de 8 100 lei, dobînda de întîrziere de 368 lei, precum şi 5000 lei ce constituie plata pentru asistenţa juridică şi 300 lei-taxa de stat. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2013 a fost admis apelul declarat de către Ecaterina Tataru, casată hotărîrea primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea a fost admisă în parte, dispunînsu-se încasarea de la Ecaterina Tataru în beneficiul lui Radu Bîzgan datoria de 8 100 lei, 3000 lei - 1 cheltuieli pentru asistenţa juridică şi 300 lei - taxa de stat, în rest acţiunea a fost respinsă.
Bîzgan Radu a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. Recurentul Bîzgan Radu în motivarea recursului a invocat interpretarea eronată de către instanţa de apel a art. 1061 al. (1) Cod civil, invocînd în acest sens că din textul recipisei rezultă că Bîzgan Radu a înstrăinat pîrîtei marfa şi nu a predat-o acesteia spre comercializare, adică lipseşte condiţia împuternicirii pîrîtei de a încheia cu terţi acte juridice, pentru ce s-ar fi stabilit o remuneraţie. Prin recipisă, pîrîta şi-a asumat obligaţii pecuniare. La fel, recurentul îşi exprimă dezacordul referitor la reducerea de către instanţa de apel a sumei cheltuielilor de asistenţă juridică de la 5000 lei pînă la 3000 lei, prin ce s-ar fi ignorat prevederile art. 94 al.
(1) şi 96 al. (1) CPC, precum şi referitor la neîncasarea dobînzii de întîrziere. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului Civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Bîzgan Radu este inadmisibil, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Bîzgan Radu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Instanţa de recurs găseşte necesar a respinge argumentele recurentului, precum că recipisa încheiată între părţi implică obligaţii pecuniare. Din textul recipisei rezultă că contractul încheiat între Tataru Ecaterina şi Bîzgan Radu este unul complex cu elemente ale contractului de comision şi mandat, în baza căruia Tataru Ecaterina şi-a asumat prioritar o obligaţie de a face şi ulterior o obligaţie de plată.
2 La fel, instanţa consideră a menţiona că conform art. 94 al. (1) CPC, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar pîrîtului – proporţional părţii respinse din pretenţiile reclamantului. Astfel, deoarece pretenţiile lui Radu Bîzgan au fost admise în parte, respectiv acestuia urmează a-i fi compensate parţial şi cheltuielile de asistenţă juridică. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa).
Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurentului de acces la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Radu Bîzgan ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Radu Bîzgan se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Tatiana Răducanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iurie Bejenaru 3