Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-1629/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 mai 2013
Părțile
Canţer Mihail vs ÎCS Red Union Fenosa
Pe scurt
Respinsă acţiunea cu privire la repararea prejudicului material şi moral

2ra-1629/13 — Repararea prejudicului material şi moral

dosarul nr. 2ra-1629/13 prima instanţă: V. Negru instanţa de apel: M. Anton, A. Panov şi I. Secrieru ÎNCHEIERE 22 mai 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Valentina Clevadî şi Tatiana Vieru examinând admisibilitatea recursului declarat de Mihail Canţer, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Mihail Canţer împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” Societate pe Acţiuni cu privire la încasarea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 decembrie 2012, prin care a fost admisă cererea de apel declarată de Întreprinderea cu Capital Străin „Red Union Fenosa” Societate pe Acţiuni, fiind casată hotărârea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 27 iunie 2012, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii, c o n s t a t ă La 09 august 2011, Mihail Canţer a depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” Societate pe Acţiuni cu privire la încasarea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că la 22 iunie 2010, între orele 16-18, în timpul ploilor cu descărcări electrice, au fost deteriorate cazanul de gaz „Vailant” şi computerul de model „Zuxel” din cauza furnizării mărite a tensiunii energiei electrice de către pârât. La 23 iunie 2010 reclamantul a depus cerere în adresa pârâtului cu privire la examinarea cazului şi restituirea pagubei pricinuite. La 24 iunie 2010, reprezentantul pârâtului a întocmit procesul-verbal cu privire la examinarea petiţiilor la faţa locului, potrivit căruia a fost constatat deteriorarea receptoarelor electrice a cazanului de gaz şi a computerului.

Prin răspunsurile din 23 iunie 2010 şi din 22 iulie 2010, pârâtul a respins cererea reclamantului cu privire la achitarea prejudiciului cauzat, din motivul că în perioada 22 iunie-26 iunie 2010 în reţelele electrice ale furnizorului, nu au fost înregistrate careva devieri de la parametrii stabiliţi de normele în vigoare pentru energia electrică furnizată, indicând totodată că şocul de tensiune care a provocat 1 deteriorarea tehnicii electrocasnice ar fi putut cauzat de deranjamentele din reţeaua electrică din locuinţa lui Mihail Canţer. Menţionează reclamantul că argumentele pârâtului care au servit temei de respingere a cererii, nu sunt fondate şi legale, deoarece în timpul furtunii, au fost deteriorate mai multe aparate electrice şi din alte imobile.

Invocă Mihail Canţer că potrivit facturilor eliberate de Societatea pe Acţiuni „Horus”, care a reparat cazanul de gaz „Vailant”, se confirmă faptul că pentru repararea acestuia a achitat suma de 3421 lei. Cere, Mihail Canţer, încasarea din contul Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” Societate pe Acţiuni în beneficiul său prejudiciul material în mărime de 3421 lei, prejudiciul moral în mărime de 10000 lei şi cheltuielile de judecată. La 30 aprilie 2011, reclamantul a depus cerere de modificare a cerinţelor înaintate şi de majorare a cuantumului pretenţiilor din acţiune, solicitând încasarea din contul Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” Societate pe Acţiuni în beneficiul său a prejudiciului material în mărime de 3421 lei, cheltuielile pentru efectuarea unei expertize în sumă de 840 lei şi prejudiciul moral în sumă de 15000 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 27 iunie 2012, acţiunea a fost admisă parţial, fiind încasat din contul Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” Societate pe Acţiuni în beneficiul lui Mihail Canţer prejudiciul material în mărime de 3421 lei, prejudiciul moral în mărime de 5000 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 1073 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 decembrie 2012, a fost admisă cererea de apel declarată de Întreprinderea cu Capital Străin „Red Union Fenosa” Societate pe Acţiuni, fiind casată hotărârea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 27 iunie 2012, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii.

La 25 martie 2013, Mihail Canţer a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărârii primei instanţe din 27 iunie 2012. În conformitate cu art. 434 al.(1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Prin prisma dispoziţiei citate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul depus în termen, deoarece conform scrisorii de însoţire, decizia instanţei de apel a fost expediată în adresa recurentului la 28 ianuarie 2013 (f.d. 98). Recurentul, Mihail Canţer, în motivarea recursului a indicat că, instanţa de apel la adoptarea deciziei contestate a încălcat normele de drept material, nu a constatat şi elucidat circumstanţele care au importanţă pentru examinarea justă au pricinii.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil. În conformitate cu art.439 alin.(2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea 2 despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 10 aprilie 2013, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” Societate pe Acţiuni cererea de recurs cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei.

La 02 mai 2013, Întreprinderea cu Capital Străin „Red Union Fenosa” Societate pe Acţiuni a depus referinţă la cererea de recurs şi a solicitat declararea recursului ca inadmisibil. În conformitate cu art.439 alin.(3) codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art.432 alin.(1) Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate, iar alineatul (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Colegiul menţionează că Mihail Canţer în cererea de recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art.432 alin.(2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă. În conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului.

Completul judiciar indică că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor. În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenţei CEDO că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de 3 şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sânt similare argumentelor invocate în instanţa de apel, au fost verificate minuţios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Mihail Canţer, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Recursul declarat de Mihail Canţer se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecător Svetlana Novac Judecătorii Valentina Clevadî Tatiana Vieru 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.