Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3r-198/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 mai 2013
Părțile
Lescov Valeri vs Ministerul Afacerilor Interne al RM
Pe scurt
Probarea faptului imposibilităţii prezentării recurentului-reclamant în şedinţa de judecată

3r-198/13 — Indexarea sumelor adjudecate, încasarea dobânzii de întârziere şi repararea prejudiciului moral

prima instanţă: T. Pelin dosarul nr. 3r-198/13 DECIZIE 22 mai 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Vîlcov, Ion Corolevschi examinînd recursul declarat de către Lescov Valeri, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valeri Lescov împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la indexarea sumelor adjudecate, încasarea dobânzii de întârziere şi repararea prejudiciului moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 14 ianuarie 2013, prin care cererea de chemare în judecată a fost scoasă de pe rol, c o n s t a t ă La 17 octombrie 2012 Lescov Valeri a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la indexarea sumelor adjudecate, încasarea dobânzii de întârziere şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că la 27 aprilie 2007 a fost eliberat din cadrul organelor afacerilor interne, beneficiind de dreptul de a primi pensia de la pârâtul MAI, care a refuzat să o stabilească, calculeze şi achite în mod benevol. Prin decizia irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie din 09 decembrie 2010, Ministerul Afacerilor Interne a fost obligat de a-i achita pensia pentru vechimea în muncă pentru perioadele 27 aprilie 2007 – 27 februarie 2008 şi 01 martie 2009 – pentru viitor, a fost încasată suma de 14 310 lei de asigurare în legătură cu pierderea capacităţii de muncă şi suma de 10 000 lei cu titlu de prejudiciu moral.

Consideră reclamantul că, dat fiind faptul majorării preţurilor şi a tarifelor la mărfurile de consum şi la servicii pentru perioada anilor 2007 – 2010 (din momentul apariţiei dreptului reclamantului la plăţile solicitate şi până la executarea în fapt a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a recunoscut existenţa dreptului pretins) după informaţia prezentată de către Biroul Naţional de Statistică, el este îndreptăţit la indexarea sumelor adjudecate anterior, precum şi la repararea prejudiciului moral pentru neexecutarea de către MAI a obligaţiunii de a achita în termen plăţile cerute.

Solicită reclamantul indexarea sumei de 46 555,49 lei adjudecate pentru necalcularea şi neachitarea pensiei la timp, a sumei de 14 310 lei adjudecate în legătură cu pierderea capacităţii de muncă, a sumei de 10 000 lei adjudecate cu titlul de prejudiciu moral, în total încasarea din cotul pârâtului MAI a sumei de 7 513,51 lei cu titlu de sumă indexată, încasarea dobânzii de întârziere conform art. 619 Cod Civil pentru neexecutarea de către pârât a hotărârii judecătoreşti în termen de 90 zile din momentul când aceasta a devenit definitivă, încasarea sumei de 10 000 lei cu titlu de prejudiciu moral şi a sumei de 500 lei cheltuieli de asistenţă juridică. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 ianuarie 2013, cererea de chemare în judecată a fost scoasă de pe rol în temeiul art. 267 lit. g), reclamantul citat legal neprezentându-se în şedinţă de judecată.

La 22 februarie 2013 Lescov Valeri a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 14 ianuarie 2013, cerînd admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi remiterea pricinii spre judecare în fond în prima instanţă. Recurentul în motivarea recursului a invocat ilegalitatea încheierii recurate, existând motiv obiectiv care a condus la imposibilitatea prezentării sale în cadrul procesului de judecată. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Materialele dosarului atestă că copia încheierii Curţii de Apel Chişinău din 14 ianuarie 2013 a fost expediată în adresa recurentului la 04 februarie 2013, fiind recepţionată de către acesta la 08 februarie 2013. În circumstanţele relevate, recursul declarat se consideră a fi depus în termen.

În conformitate cu art. 444 CPC, prezentul recurs se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recursul declarat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea integrală a încheierii recurate şi restituirea pricinii spre judecare în fond în primă instanţă, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare.

Potrivit art. 267 lit. g) CPC, instanţa judecătorească scoate cererea de pe rol în cazul în care reclamantul citat legal nu s-a prezentat în şedinţă de judecată, nu a comunicat instanţei motivele neprezentării sau motivele sînt considerate de instanţă ca fiind neîntemeiate, sau nu a solicitat examinarea pricinii în absenţa sa, iar pîrîtul nu solicită soluţionarea pricinii în fond. În conformitate cu art. 268 alin. (4) al aceluiaşi Cod, la cererea reclamantului sau a pîrîtului, instanţa poate anula încheierea privind scoaterea cererii de pe rol emise în temeiul art.267 lit.f) şi g), dacă aceştia depun probe care să confirme imposibilitatea prezentării lor în şedinţă de judecată şi a înştiinţării instanţei.

Cererea se depune în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii. Din materialele dosarului, şi anume din procesul-verbal al şedinţei de judecată din 14 ianuarie 2013 rezultă că la cea din urmă şedinţă care a avut loc pe marginea cauzei civile la cererea de chemare în judecată a lui Valeri Lescov împotriva MAI, recurentul-reclamant Lescov Valeri nu s-a prezentat. 2 De asemenea, avizul poştal de recepţie din 18 decembrie 2012, precum şi declaraţiile recurentului, atestă faptul că pentru şedinţa de judecată din 14 ianuarie 2013 lui Valeri Lescov i-a fost înmânată în mod corespunzător citaţia, el fiind deci citat legal.

Însă copia de pe trimiterea-extrasul medical din 22 ianuarie 2013 eliberat de către Spitalul raional Anenii Noi certifică că Lescov Valeri Ivan, născut la 26 septembrie 1966, invalid de gradul II, a fost internat pentru tratament la staţionar de la 11 ianuarie 2013 până la 21 ianuarie 2013, având diagnoza hipertensiune arterială severă de gradul III (risc foarte înalt, criză hipertensivă). În circumstanţele enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că la data de 14 ianuarie 2013, a treia şedinţă de judecată în cadrul procesului civil în desfăşurare, când a fost pronunţată încheierea de scoatere a cererii de pe rol recurată, recurentul-reclamant Lescov Valeri nu a putut să se prezinte la şedinţă din motive întemeiate, având o stare a sănătăţii precară critică şi fiind internat în instituţia medicală pentru tratament la staţionar.

Astfel, instanţa de recurs consideră întemeiat argumentul recurentul privind existenţa unei cauze obiective care a condus la imposibilitatea prezentării sale în cadrul procesului de judecată, la cazul speţei nefiind justă scoaterea cererii de chemare în judecată de pe rol în temeiul art. 267 lit. g) CPC. Conform legii, recurentul-reclamant a beneficiat concomitent de dreptul legitim de a solicita anularea încheierii privind scoaterea cererii de pe rol emise în temeiul art. 267 lit. g), prezentând probe care să confirme imposibilitatea prezentării lui în şedinţă de judecată, dar şi de dreptul de a ataca încheierea respectivă cu recurs, valorificând cea de-a doua opţiune.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că temeiurile invocate de către recurent sunt întemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de către Lescov Valeri, de a casa încheierea recurată şi de a restitui pricina în prima instanţă pentru judecarea în fond. Conform art. 331 CPC, în vigoare din 30 noiembrie 2012, judecătoriile examinează şi soluţionează în fond toate pricinile civile, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit art. 38 alin. (2) acţiunea împotriva unei organizaţii se intentează în instanţa de la sediul ei sau al organului ei de administraţie. În lumina modificărilor operate în legislaţia naţională procedural-civilă, şi ţinând cont de faptul că sediul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova este amplasat pe adresa mun.

Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr. 75, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că la cazul din speţă instanţa competentă este Judecătoria Centru mun. Chişinău, unde pricina urmează a fi remisă spre judecarea cauzei în fond. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, 3 d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Lescov Valeri. Se casează integral încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 ianuarie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valeri Lescov împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la indexarea sumelor adjudecate, încasarea dobânzii de întârziere şi repararea prejudiciului moral, se remite pricina la Judecătoria Centru mun.

Chişinău pentru judecare în fond. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Vîlcov Ion Corolevschi 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.