3ra-795/13 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: I. Guyun dosar nr. 3ra-795/13 DECIZIE 15 mai 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Constantin Alerguş Ghenadie Nicolaev examinând recursul declarat de către Biroul Vamal Bender în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii Comercial „Pascofiş” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Biroului Vamal Bender cu privire la contestarea actului administrativ şi restituirea taxelor vamale împotriva hotărârii Curţii de Apel Bender din 22 noiembrie 2012, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 25 iunie 2012, SC „Pascofiş” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Bender cu privire la contestarea actului administrativ şi restituirea taxelor vamale.

În motivarea acţiunii a indicat că societatea periodic importă în Moldova peşte şi produse din peşte, inclusiv „gingirică sărată cu condimente”, despre care permanent se declară Biroul Vamal Bender. Menţionează că la importul declarat la 02 mai 2012 printr-un act de inspecţie valoarea mărfii a fost majorată cu 41816,10 lei, iar la importul din 28 mai 2012 - cu 40071 lei.

Indică că în ambele cazuri pentru marfă indicată s-a impus valoarea în mărime de 153520 lei, respectiv taxele vamale percepute la fiecare import au devenit 49863,30 lei, contrar situaţiei reale şi documentelor prezentate şi conform prevederilor Legii cu privire la tariful vamal nr. 1380 din 20 noiembrie 1997 şi Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 600 din 14 mai 2002. Susţine că la importul din 02 mai 2012 şi din 28 mai 2012 societatea prin facturi comerciale (INVOICE) şi prin confirmarea cheltuielilor de transport a confirmat valoarea în mărime de 111702,90 lei şi respectiv de 113449 lei. Indică că deşi societatea a confirmat cheltuielile reale declarând marfa şi valoarea ei calculată prin metoda nr. 1, pe când de către organul vamal pentru ambele importuri nu a acceptat valoarea în vamă.

Afirmă că societatea în ambele cazuri a procurat şi a importat lotul de marfă la greutatea brută de 20400 kg, care include şi greutatea netă de 16000 kg şi anume această greutate este confirmată prin calculaţia şi specificarea producătorului /exportatorului eliberate la data încărcării mărfii, de carnetul TIR, de Declaraţiile vamale cu sigiliile a organelor vamale a ţării de export Mai indică că la intrarea în Moldova, la frontieră, marfa transportată şi documentele sunt verificate de organul vamal cu perfectarea fişelor de control şi acte de inspecţie. Consideră că majorarea valorii şi a taxelor vamale este abuzivă şi neîntemeiată. Afirmă că toate actele însoţitoare a mărfii confirmă greutatea netă a mărfii cumpărate şi importate de 16000 kg.

Organul vamal nu a acceptat această greutate în viziunea ordinului Serviciului Vamal nr. 346-o din 24 decembrie 2009 şi indicaţiile la completarea rub. 38 a greutăţii nete. În viziunea acestui ordin, i se impune de a declara în rub. 38 a declaraţiei vamale greutatea de 19190 kg, având în vedere cele dispuse la rub. 31 (+ 3190 kg saramură). După cum dispune ordinul menţionat, aşa şi a declarat societatea în toate formularele declaraţiei vamale. Solicită constatarea netemeiniciei şi ilegalităţii actelor de inspecţie din 02 mai 2012 şi 28 mai 2012 cu anularea lor integrală şi obligarea pârâtului de a restitui în contul societăţii sumele 13582,2 lei şi de 13015,06 lei, iar total în total 26597,26 lei taxe vamale încasate în plus.

Prin hotărârea Curţii de Apel Bender din 22 noiembrie 2012 acţiunea a fost admisă, anulate actele de inspecţie din 02 mai 2012 şi din 28 mai 2012 ale Biroului Vamal Bender cu privire la determinarea valorii în vamă a gingiricii sărate cu condimente importate de către SC „Pascofiş” SRL şi obligat Biroul Vamal Bender să restituie societăţii suma achitată excedentar ca taxe şi impozite vamale în mărime de 26597,26 lei. La 15 februarie 2013, Biroul Vamal Bender a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii. În motivarea recursului a invocat că la 02 mai 2012 SRL „Pascofiş” la postul vamal Ştefan Vodă prin declaraţia vamală nr. 15031213 a importat gingirică sărată cu condimente în cantitate bruto de 20400 kg.

La stabilirea valorii în vamă declarantul a utilizat Invoce - nr. 203 din 26 aprilie 2012 în care greutatea netă indicată este 16000 kg. Menţionează că de către colaboratorul vamal s-a constatat că greutatea netă a mărfii a fost declarată diminuat. Indică că conform ordinului Serviciului Vamal nr. 346-0 din 24 decembrie 2000, rubrica 38 în declaraţia vamală se completează prin înscrierea în kilograme a greutăţii nete a mărfurilor corespunzătoare greutăţii proprii a mărfurilor fără ambalaj. Greutatea brută „Rubrica 35 din declaraţia vamală nr. 15031213, care include greutatea proprie a mărfurilor cu ambalaje a fost declarată ca fiind de 20400 kg. Indică că conform scrisorii de la vânzătorul mărfii AS „Kajax LisheExport” greutatea ambalajelor constituie 1210 kg, respectiv greutatea netă a mărfii urma să fie declarată ca 19190kg şi nicidecum 16000 kg cum se declara de intimat.

Afirmă că aceiaşi situaţie este şi cu importul mărfii din 28 mai 2012. Susţine că la cererea organului vamal declarantul nu a prezentat descifrarea cheltuielilor de transport suportate, cheltuielile aferente pentru transportarea mărfii din Piarnu Chişinău, CMR, Invoce, declaraţia vamală de export cu ştampilele aplicate ale organelor vamale a ţării de export.

Menţionează că la clasificarea „peştelui, crustaceelor, nevertebratelor acvatice şi a preparatelor din acestea” //MO nr 99-100/423 din 05 iunie 2009// unde se menţionează că prezenţa considerabilă a condimentelor în saramură redă peştelui un gust condimentat şi aromat, ce permite a considera acest produs ca preparat ce posedă noi caracteristici deosebite de cele a peştelui sărat de la poziţia 0305. Astfel, indică că prezenţa saramurii condimentate în produsul finit este un element important în baza căruia se efectuează încadrarea tarifară a mărfii şi care nicidecum nu poale fi separat de produs şi respectiv se include în greutatea netă a produsului. Cu referire la prevederile pct. 16 al Hotărârii Guvernului RM nr. 600 cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, pentru evaluarea vamală a mărfurilor şi verificarea valorii în vamă.

anunţate de către declarant, poate fi luată ca bază atât informaţia prezentată de declarant cât şi cea deţinută de organul vamal. La fel organul vamal antrenat în vămuirea mărfurilor poate dispune de informaţii pe care nu le are declarantul, inclusiv despre preţurile de referinţă la mărfurile din circuitul comerţului extern, precum şi de date privind mărfurile identice sau similare, a căror perfectare vamală a fost efectuată anterior. Totodată, autoritatea vamală poate prezenta declarantului informaţiile de care dispune despre preţurile medii contractuale sau privind valoarea în vamă a unei anumite tranzacţii, însă într-o formă depersonalizată, care asigură respectarea confidenţialităţii datelor folosite.

Insistă că la stabilirea valorii în vamă organul vamal s-a condus de metoda 6 de evaluare a valorii în vamă, pe motiv că metoda 1 nu putea fi aplicată în baza art. 11 alin. (4) lit. c) din Legea cu privire la tariful vamal. Conform art. 30 al Legii contenciosului administrativ (prevederi aplicabile la data adoptării hotărârii contestate) hotărârea instanţei de contencios administrativ asupra acţiunii judecate în fond poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la data pronunţării sau de la data comunicării hotărârii integrale, în cazul în care acţiunea este judecată în lipsa părţii, dacă legea nu dispune altfel. Din materialele dosarului rezultă că copia hotărârii redactate a fost expediată în adresa recurentului la 30 ianuarie 2013. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul a fost declarat în termen.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge recursul din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Din materialele dosarului rezultă că la 02 mai 2012, SC „Pascofîş” SRL la postul vamal Ştefan Vodă prin declaraţia vamală nr. 1503I213 a importat gingirică sărată cu condimente în căldări de masă plastică în număr de 3200 bucăţi a câte 5 kg fiecare, în total 16000 kg, declarând iniţial valoarea în vamă în cuantum de 111702,90 lei şi achitând impozitele vamale în cuantum de 36281,10 lei.

La fel s-a mai constatat că la 28 mai 2012, SC „Pascofîş” SRL la postul vamal Ştefan Vodă prin declaraţia vamală nr. 1503I272 a mai importat gingirică sărată cu condimente în căldări de masă plastică în număr de 3200 bucăţi a câte 5 kg fiecare, în total 16000 kg, declarând iniţial valoarea în vamă în cuantum de 113449 lei şi achitând impozitele vamale în cuantum de 36848,24 lei.

Aici se va remarca că la fiecare import la declaraţie vamală au fost anexate seturile de documente conform borderourilor: contractele de vânzare-cumpărare, scrisoarea de trăsură internaţională, carnetul TIR, factura comercial (Invoce), certificatul veterinar eliberat de Serviciul veterinar, autorizaţia sanitară eliberat de Serviciul veterinar, certificatul de origine, certificatul de calitate, buletinul de identitate, procura, paşapoartele tehnice a mijlocului de transport, permisul conducătorului internaţional, declaraţia vamală a ţării de export, calculaţia cheltuielilor de transport, Paking List, declaraţia electronică, scrisorile ale agenţilor economici şi certificatul de conformitate.

Astfel la declararea valorii în vamă la mărfurile introduse pe teritoriul vamal, în baza fiecărei declaraţiei vamale societatea a utilizat metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit.

Tot materialul probator atestă că în urma verificării corectitudinii determinării valorii în vamă a mărfii, Biroul Vamal Bender a stabilit că intimatul SC „Pascofiş” SRL a aplicat incorect metoda nr. 1 de determinare a valorii în vamă a mărfii şi anume în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit, drept rezultat la 02 mai 2012 şi la 28 mai 2012 a întocmit actele de inspecţie, în care a modificat metoda de determinare a valorii în vamă şi a calculat de sine stătător valoarea în vamă pentru marfa importată în cuantum de 153520 lei cu achitarea drepturilor vamale de import în cuantum de 41817,10 lei şi respectiv în cuantum de 153520 lei cu achitarea drepturilor vamale de import în sumă de 40071 lei, în ambele cazuri constatând că în actele de însoţire a fost indicată incorect greutatea netă a mărfii.

Majorarea dată a fost achitată de societate întru a evita reţinerea mărfii în vamă. Înaintând acţiunea în judecată împotriva Biroul Vamal Bender, SC „Pascofiş” SRL a solicitat constatarea netemeiniciei şi ilegalităţii actelor de inspecţie din 02 mai 2012 şi 28 mai 2012 cu anularea lor integrală şi obligarea pârâtului de a restitui în contul societăţii sumele 13582,2 lei şi de 13015,06 lei achitate suplimentar pentru devamarea mărfii importate. Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă motivat şi amplu argumentat, cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor juridice şi trimitere, atât la probele administrate, cât şi prevederile legale aplicabile la caz corect a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii şi admiterii acesteia.

În susţinerea opiniei enunţate instanţa de recurs reţine prevederile art. 7 alin. (2) al Legii cu privire la tariful vamal nr. 1380 din 20 noiembrie 1997, care indică că valoarea în vamă a mărfii anunţată de declarant şi datele suplimentare referitoare la ea trebuie să fie veridice şi confirmate prin acte. În cazul în care este necesar de a confirma valoarea în vamă a mărfii anunţată, declarantul, la cererea autorităţii vamale, este obligat să prezinte datele respective. Dacă autoritatea vamală pune la îndoială autenticitatea acestor date, declarantul este în drept să determine valoarea în vamă a mărfii prin metodele prevăzute de prezenta lege.

Punctul 13 al Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 600 din 14 mai 2002, în baza pct. 2 al art. 7 din sus-numita lege, pentru confirmarea veridicităţii datelor privind valoarea în vamă anunţată şi a datelor suplimentare referitoare la ea, declarantul este obligat să prezinte la cererea autorităţii vamale următoarele documente: a) documentele de constituire ale persoanei care introduce mărfurile în teritoriul Republicii Moldova (statutul şi contractul de fondare a întreprinderii, certificatul de atribuire a codului fiscal şi certificatul de înregistrare a întreprinderii - în copii); b) contractul comercial încheiat cu vânzătorul produselor respective şi acordurile adiţionale la el, precum şi corespondenţa comercială purtată cu acesta în vederea încheierii şi derulării contractului; c) factura (invoice) şi documentele bancare de plată (dacă factura este achitată) sau factura pro forma (pentru tranzacţii condiţional valorice), precum şi alte documente de plată şi/sau contabile, ce confirmă valoarea mărfurilor; d) documentele de transport; e) contractul de asigurare a mărfurilor şi poliţa de asigurare, după caz; f) factura de trăsură sau calculul oficial autentificat al cheltuielilor de transport; g) declaraţia vamală a ţării de expediere (dacă aceasta există);

h) listele de ambalaj; i) licenţa pentru mărfurile introduse, importul cărora este admis în baza licenţelor stabilite; j) certificatul de origine al mărfurilor, certificatul de calitate, conformitate etc. Iar dispoziţiile pct. 14 al aceluiaşi Regulament, indică că în cazul în care pentru confirmarea valorii în vamă anunţate documentele menţionate în pct. 13 al prezentului Regulament nu sînt suficiente, declarantul este obligat să prezinte, la cererea organului vamal, informaţiile suplimentare necesare.

Raportând la caz dispoziţiile enunţate, în coroborare cu materialul probator anexat, instanţa de recurs constată corectitudinea concluziei primei instanţe precum că SC „Pascofiş” SRL la determinarea valorii în vamă a mărfurilor importate în baza declaraţiilor vamale nr. 1503I213 din 02 mai 2012 şi nr. 1503I272 din 28 mai 2012 a prezentat organului vamal toate actele necesare întru confirmarea corectitudinii valorii mărfii în baza tranzacţiei încheiate, iar organul vamal nu a solicitat de la declarant alte documente suplimentare întru confirmarea corectitudinii stabilirii valorii în vamă a mărfii importate.

Aici se va remarca că actele cauzei denotă incontestabil faptul că la 02 mai 2012 şi, respectiv, la 28 mai 2012, SC „Pascofîş” SRL a importat gingirică sărată cu condimente, cu greutatea bruto de 20400 kg în căldări de masă plastică, în greutatea totală fiind inclusă masa gingiricii de 16000 kg, masa saramurii (tuzluc) fiind de 3190 kg, masa căldărilor de masă plastică de 670 kg şi masa suporturilor de 540 kg, toată producţia la un preţ de 8000 dolari SUA, fapt confirmat prin actele eliberate de exportator. La fel actele din documentele de însoţire a mărfii importate din Estonia de la furnizorul SA „Caiax Fishexport” rezultă că SC „Pascofiş” SRL i-a fost livrată gingirică sărată cu condimente, masa neto de 16000 kg la un preţ de 0,50 dolari SUA pentru un kg în 3200 căldări a câte 5 kg fiecare cu masa bruto de 20400 kg în sumă de 8000 dolari SUA.

Prin urmare, este cert că datele ce se conţin în documentele de însoţire corespund întocmai datelor ce au stat la baza calculării valorii în vamă a mărfii conform metodei determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă, prevăzută de art. 11 al Legii cu privire la tariful vamal. În această ordinei de idei, nu poate fi reţinu argumentul recurentului precum că de către colaboratorul vamal s-a constatat că greutatea netă a mărfii a fost declarată diminuat de către intimat, susţinând că conform ordinului Serviciului Vamal nr. 346- 0 din 24 decembrie 2000, în rubrica 38 în declaraţia vamală se completează prin înscrierea în kilograme a greutăţii nete a mărfurilor corespunzătoare greutăţii proprii a mărfurilor fără ambalaj.

Aceasta deoarece diferenţa la greutatea netă invocată de către Biroul Vamal Bender drept temei pentru a recalcula valoarea mărfii prin metoda nr. 6 se explică doar prin faptul că SC „Pascofiş” SRL i s-a impus să includă în greutatea netă a produsului - gingirică sărată cu condimente de 16000 kg, la rubrica 38, în plus şi greutatea saramurii de 3190 kg, pe când în toate documentele exportatorului este indicată greutatea netă a produsului nominalizat de 16000 kg, din considerentul că nu s-a inclus în greutatea netă şi saramura cu greutatea de 3190 kg. Acest fapt este evident, deoarece greutatea brută a produsului – gingirică sărată cu condimente de 20400 kg a rămas neschimbată, precum şi costul mărfii achitat de către SC „Prascofiş” SRL se confirmă prin documentele originale anexate la declaraţiile vamale.

La fel, se mai reţine că la realizarea mărfii consumatorilor, saramura nu se vinde separat de gingirică, iar consumatorii procură gingirică reieşind din greutatea netă, indicată pe ambalaj, fără să achite suplimentar şi costul saramurii. În consecinţă se evidenţiază faptul că organul vamal nu avea temei să determine valoarea mărfii în vamă, utilizând metoda de rezervă prevăzută de art. 17 din Legea cu privire la tariful vamal, fapt ce indică la ilegalitatea actelor contestate şi corectitudinea soluţiei primei instanţe. În asemenea împrejurări, prima instanţă temeinic şi legal a admis acţiunea parţial, a anulat actele de inspecţie din 02 mai 2012 şi din 28 mai 2012 emise de către Biroul Vamal Bender şi a obligat Biroul Vamal Bender să restituire intimatului suma achitată excedentar ca taxe şi impozite vamale în mărime totală de 26597,26 lei.

În acest context, instanţa de recurs menţionează şi faptul că recurentul, în sensul art. 24 alin. (3) al Legii contenciosului administrativ, nu a prezentat probe incontestabile şi pertinente în confirmarea imposibilităţii aplicării metodei principale la determinarea valorii în vamă a mărfii importate de către societate în baza declaraţiilor vamale primare prezentate, fapt ce indică la netemeinicia argumentelor invocate în recurs în acest sens.

De altfel este lipsită de suport şi afirmaţia recurentului precum că la cererea organului vamal declarantul nu a prezentat descifrarea cheltuielilor de transport suportate, cheltuielile aferente pentru transportarea mărfii din Piarnu Chişinău, CMR, Invoce, declaraţia vamală de export cu ştampilele aplicate ale organelor vamale a ţării de export, deoarece din materialul probator nu se reflectă că la importul mărfii de către colaboratorul organului vamal ar fi fost solicitat prezentarea unor careva acte suplimentare, mai mult ca atât, că toate actele nominalizate au fost prezentate odată cu înaintarea declaraţiei vamale primare.

Pe cale de consecinţă, este de menţionat că la adoptarea actelor contestate organul vamal nu a argumentat nici modificarea metodei de determinare a valorii în vamă alese de declarant, iar precizarea precum că acestea au fost întocmite drept urmare a aprecierii valorilor tranzacţiei cu marfă similară nu poate fi reţinută, la caz, fiind inadmisibilă o astfel de apreciere.

În acest sens, instanţa de recurs ţine să menţioneze că dreptul autorităţii vamale de a stabili o altă valoare vamală este recunoscut doar în cazul imposibilităţii de determinare a valorii reale şi în situaţia unor dubii rezonabile privind veridicitatea valorii declarate de importator, iar regulile privind stabilirea valorii reale a mărfurilor, prin verificarea valorii declarate de importator sunt instituite în Regulamentul privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 600 din 14 mai 2002, dispoziţiile cărui au fost respectate de către SC „Pascofiş” SRL.

În asemenea împrejurări, instanţa de recurs conchide că hotărârea primei instanţe a fost adoptată în limitele competenţei, reieşind din temeiul şi obiectul acţiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, iar în cadrul judecării pricinii au fost create condiţii obiective participanţilor la proces, întru realizarea drepturilor sale procedurale. Alte argumentele invocate de recurent, în susţinerea poziţiei sale, nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs, deoarece se combat cu cele invocate mai sus şi se axează asupra circumstanţelor, care au fost constatate şi elucidate pe deplin de prima instanţă, având la bază cumulul de probe, care au fost administrate şi apreciate cu respectarea normelor de drept procedural şi susţinute de normele de drept material.

Totodată, instanţa de recurs remarcă şi faptul că întru asigurarea aplicării corecte şi uniforme a legislaţiei de către instanţele judecătoreşti, pentru asigurarea unificării practicii judiciare, cât şi în scopul evitării unor posibile condamnări a statului la CEDO, la caz, este relevant de a invoca deciziile Curţii Supreme de Justiţie din 27 februarie 2013 (dosarul nr. 3ra-114/13), din 24 octombrie 2012 (dosarul nr. 3r- 2334/12), din 24 octombrie 2012 (dosarul nr. 3r-2242/12), din 23 mai 2012 (dosarul nr. 1145/12) emise în litigii similare, la cererea de chemare în judecată a SC „Pascofiş” SRL împotriva Biroului Vamal Bender cu privire la contestarea actului administrativ, prin care au fost respinse recursurile organului vamal şi menţinute hotărârile Curţii de Apel Bender, prin care acţiunile societăţii au fost admise, actele de inspecţie au fost anulate şi restituite sumele drepturilor de import încasate suplimentar de la societate.

În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul Beian contra României. Distinct de cele relatate şi având în vedere faptul că hotărârea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine hotărârea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se respinge recursul declarat de către Biroul Vamal Bender.

Se menţine hotărârea Curţii de Apel Bender din 22 noiembrie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii Comercial „Pascofiş” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Biroului Vamal Bender cu privire la contestarea actului administrativ şi restituirea taxelor vamale. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Constantin Alerguş Ghenadie Nicolaev