- Dosarul nr.
- 2ra-1355/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 15 mai 2013
- Părțile
- Malcoci Nicolae împotriva Ministerului Finanţelor
- Pe scurt
- Legea privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti nr. 87 din 21 aprilie 2011
2ra-1355/13 — Încasarea prejudiciului moral şi material
Prima instanţă: A.Minciuna 2ra-1355/13 DECIZIE 15 mai 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Sveatoslav Moldovan Judecătorii: Iurie Bejenaru, Galina Stratulat, Constantin Alerguş, Ghenadie Nicolaev examinând recursul declarat de către Malcoci Nicolae, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Malcoci Nicolae împotriva Ministerului Finanţelor cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin încălcarea termenului rezonabil de examinare a pricinii, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 13 dcembrie 2012, prin care acţiunea a fost admisă parţial, c o n s t a t ă: La 25 octombrie 2011 Malcoci Nicolae a depus în Judecătoria Rîşcani mun.
Chişinău cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la examinarea în termen rezonabil a pricinii. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că tatăl lui, Malcoci Andrei a testat toată averea soţiei Caramida Feodosia. La 25 octombrie 1993 după decesul tatălui lui Caramida Feodosia i-a testatat toată averea, ulterior documentele date au fost înaintate notarului Pietac A. care şi le-a înregistrat. La 02 iulie 2002 a aflat că actele au fost întocmite numai pe numele lui Malcoci Margareta, dat fiind faptul că instanţele judecătoreşti incorect au apreciat obiectul litigiului şi materialele pricinii.
Invocă că nu s-a luat în consideraţie că la 2 iulie 2011 pentru a primi moştenire a depus cerere notarului Pietac şi de către Malcoci Margareta a fost depusă cererea pentru întocmirea certificatului de moştenitor testamentar a lotului de pămînt din satul Napadeni, raionul Ungheni care la rîndul său s-au dovedit a fi false. De către instanţele judecătoreşti nu s-a ţinut cont că notarul Pietac nu a eliberat certificatul de moştenitor testamentar pe numele lui şi greşit au interpretat 1 că Malcoci Andrei nu se încadrează în prevederile Codului civil, făcînd trimitere numai că nu a participat la privatizare. Indică că instanţele nu au luat în consideraţie că în certificatul de moştenitor legal nr. 2501 din 17 martie 2004 este indicat că 1/5 cotă-parte ideală din apartamentul în litigiu nu i-a aparţinut lui Malcoci Ion dar lui Malcoci Andrei.
A depus recurs împotriva hotărîrii Judecătoriei sect. Buiucani mun. Chişinău din 27 octombrie 2008 şi deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2009, solicitînd emiterea unei noi hotărîri prin care să fie anulat parţial certificatul de moştenitor legal nr. 2501 din 17 martie 2004 primit de către Malcoci Margareta şi Malcoci Radu în ce priveşte 1/5 cotă-parte ideală din apartamentul nr. 2 situat în mun. Chişinău, str. Copaceanu, 22, care a aparţinut cu drept de proprietate tatălui său Malcoci Andrei. În urma examinării pricinii de către instanţele judecătoreşti cerinţele i-au fost respinse ca nefondate. Consideră reclamantul Malcoci Nicolae că în urma respingerii acţiunii sale, a suportat o pagubă materială în sumă de 4 000 000 lei şi prejudiciul moral în sumă de 1 000 000 lei.
Cere, reclamantul Malcoci Nicolae încasarea din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor a prejudiciului material în sumă de 4 000 000 lei şi paguba morală în sumă de 1 000 000 lei. Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău prin încheierea din 07 martie 2012 a strămutat pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Malcoci Nicolae împotriva Ministerului Finanţelor pentru examinarea la Curtea de Apel Chişinău conform competenţei. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012 acţiunea lui Malcoci Nicolae a fost admisă parţial. S-a recunoscut încălcat dreptul lui Malcoci Nicolae la judecarea în termen rezonabil a cauzei civile împotriva lui Radu Malcoci şi Margaretei Malcoci cu privire la anularea certificatului de moştenitor legal şi a testamentului, prelungirea termenului de acceptare a succesiunii şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra averii succesorale.
În rest cerinţele au fost respinse ca neîntemeiate. La 15 februarie 2013 Malcoci Nicolae a declarat recurs împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012, cerând admiterea recursului, casarea hotărârii şi emiterea unei noi hotărîri prin care să fie prelungit termenul de acceptare a succesiunii privind averea testamentară moştenită după decesul tatălui său Malcoci Andrei la 1/5 cotă-parte din imobilul amplasat pe str. Corobceanu, 22 ap. 2 mun. Chişinău şi la două case de locuit din str. Năpădeni, raionul Ungheni, însă modificîndu-şi pretenţiile solicită încasarea sumei de 4 000 000 lei prejudiciul material, suma de 1 000 000 lei prejudiciul moral care i-a fost cauzat prin 2 încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei de anulare a certificatului de moştenitor legal.
În motivarea recursului Malcoci Nicolae a indicat că Curtea de Apel Chişinău în hotărîrea emisă a constatat că acţiunea înaintată este una întemeiată parţial, dar nu s-a expus din care considerente a ajuns la concluzia de a respinge cerinţele cu privire la încasarea prejudiciului material şi moral. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.
În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. În conformitate cu art. 442 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul declarat se judecă în limitele invocate şi în baza referinţei depuse de către intimat. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Verificând argumentele invocate de către Malcoci Nicolae în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul depus în termen, întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012 în partea respingerii pretenţiilor de încasare a prejudiciului moral şi în această parte de emis o nouă hotărîre, iar în rest de a menţine hotărîrea din următoarele motive.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Hotărîrea primei instanţe este pronunţată la 13 decembrie 2012. Malcoci Nicolae a primit copia hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012 la 29 ianuarie 2013 (f.d.76). Astfel, recursul depus de către Malcoci Nicolae 15 februarie 2013 se consideră depus în termen. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre.
Din actele pricinii rezultă că la 29 decembrie 2004 Nicolae Malcoci a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Radu Malcoci şi Margareta Malcoci cu privire la anularea certificatului de moştenitor legal şi a testamentului, prelungirea 3 termenului de acceptare a succesiunii şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra averii succesorale. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 30 noiembrie 2005 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 martie 2006 apelul declarat de către Nicolae Malcoci a fost admis, hotărîrea primei instanţe casată cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 11 octombrie 2006 acţiunea a fost respinsă.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 7 martie 2007 apelul declarat de către Nicolae Malcoci a fost admis, hotărîrea primei instanţe casată cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă. La 5 septembrie 2007 Nicolae Malcoci a modificat pretenţiile şi a solicitat prelungirea termenului de acceptare a succesiunii privind averea testamentară moştenită după decesul lui Andrei Malcoci, recunoaşterea lui ca proprietar la averea testamentară moştenită după decesul lui Malcoci Andrei 1/5 cotă-parte din imobilul amplasat pe str. Corobceanu, 22 ap. 2 mun. Chişinău şi la două case de locuit situate în satul Năpădeni, raionul Ungheni. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 27 octombrie 2008 acţiunea depusă de către Malcoci Nicolae a fost respinsă.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2009 apelul declarat de către Nicolae Malcoci a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe. Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 10 februarie 2010, s-a respins recursul declarat de către Malcoci Nicolae şi s-a menţinut decizia instanţei de apel. Considerînd că instanţele judecătoreşti au încălcat termenul rezonabil de judecare a pricinii, Malcoci Nicolae s-a adresat cu prezenta cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea termenului rezonabil de examinare a pricinii.
Prima instanţă a recunoscut încălcat dreptul lui Malcoci Nicolae la judecarea în termen rezonabil a pricinii civile împotriva lui Radu Malcoci şi Margaretei Malcoci cu privire la anularea certificatului de moştenitor legal şi a testamentului, prelungirea termenului de acceptare a succesiunii şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra averii succesorale. În rest cerinţele au fost respinse ca neîntemeiate. Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că prima instanţă a aplicat şi interpretat eronat normele de drept material în partea respingerii acţiunii cu privire la încasarea prejudiciului moral.
4 În conformitate cu art.192 alin.(1), (2) şi (3) Codul de procedură civilă, pricinile civile se judecă în primă instanţă în termen rezonabil. Criteriile de determinare a termenului rezonabil sînt: complexitatea pricinii, comportamentul participanţilor la proces, conduita instanţei judecătoreşti şi a autorităţilor relevante, importanţa procesului pentru cel interesat. Respectarea termenului rezonabil de judecare a pricinii se asigură de către instanţă.
Conform art. 2 alin.(1) Legea privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti nr. 87 din 21 aprilie 2011, orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti poate adresa în instanţa de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condiţiile stabilite de prezenta Lege şi de legislaţia procesuală civilă.
Articolul 6§1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale prevede că orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa. Examinarea cauzei într-un termen rezonabil trebuie raportată la fiecare caz în parte, luând în considerare durata procedurii, natura pretenţiilor, complexitatea procesului, comportamentul autorităţilor competente şi al părţilor, dificultatea dezbaterilor, aglomerarea rolului instanţei şi exercitarea căilor de atac.
Luînd în consideraţie complexitatea pricinii, natura pretenţiilor, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că prima instanţă corect a concluzionat că a fost încălcat lui Malcoci Nicolae dreptul la judecarea pricinii civile în termen rezonabil. Conform art.4 alin.(1) Legea privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti nr. 87 din 21 aprilie 2011, sarcina probaţiunii lipsei de încălcare a dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti şi a lipsei suportării unui prejudiciu moral îi revine Ministerului Finanţelor, iar sarcina de a dovedi suportarea prejudiciului material cauzat prin această încălcare şi suportarea costurilor şi cheltuielilor de judecată îi revine reclamantului.
Contrar prevederilor legale citate, Ministerul Finanţelor nu a prezentat probe că Malcoci Nicolae nu a suportat prejudiciul moral pentru încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a pricinii. Articolul 5 alin.(1) Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 prevede că în urma constatării faptului că a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, instanţa de judecată decide asupra acordării unei satisfacţii echitabile de la bugetul 5 de stat în contul reparării prejudiciului moral, material, precum şi a costurilor şi a cheltuielilor de judecată.
Conform art. 2 alin. (6) Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, mărimea reparaţiei prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti se stabileşte de instanţa de judecată în fiecare caz în parte, în funcţie de circumstanţele cauzei în cadrul căreia a fost comisă încălcarea, precum şi de pretenţiile invocate de reclamant, de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului, de conduita organului de urmărire penală, a instanţei de judecată şi a autorităţilor relevante, de durata încălcării şi de importanţa procesului pentru reclamant.
Malcoci Nicolae în cererea de chemare în judecată a solicitat repararea prejudiciului moral în mărime de 1 000 000 lei. Prima instanţă corect a stabilit că pricina civilă depusă de Malcoci Nicolae la 29 decembrie 2004 a fost judecată cu încălcarea termenului.
Ţinînd cont de natura dreptului lezat, de caracterul şi gravitatea suferinţelor suportate de recurent, de circumstanţele şi complexitatea cauzei, precum şi de conduita instanţei de judecată şi importanţa procesului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa hoărîrea primei instanţe în partea respingerii pretenţiilor de încasare a prejudiciului moral şi de a emite în această parte o nouă hotărîre prin care acţiunea să fie admisă parţial şi de a încasa de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Malcoci Nicolae compensaţie bănească cu titlu de prejudiciul moral în sumă de 10 000 lei, care este o sumă echitabilă şi rezonabilă.
Or, suma de 1 000 000 lei solicitată de Malcoci Nicolae pentru neexaminarea cererii sale timp de 6 ani este exagerată. Se mai reţine că art.5 alin.(2) Legea privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti nr. 87 din 21 aprilie 2011 prevede că, la constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, instanţa de judecată poate decide că simpla constatare a încălcării dreptului reprezintă prin sine o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral. Malcoci Nicolae prin acţiunea depusă a solicitat încasarea prejudiciului material în sumă de 4 000 000 lei.
Conform art. 4 alin. (1) Legea privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti nr. 87 din 21 aprilie 2011, sarcina probaţiunii de a dovedi suportarea prejudiciului material cauzat prin această încălcare şi suportarea costurilor şi cheltuielilor de judecată îi revine reclamantului. 6 Malcoci Nicolae nu a confirmat prin probe pertinente şi concludente suportarea prejudiciului material şi deci prima instanţă corect i-a respins pretenţia cu privire la încasarea prejudiciului material în sumă de 4 000 000 lei ca fiind neîntemeiată.
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că circumstanţele pricinii au fost constatate de prima instanţă, însă normele de drept material au fost aplicate eronat, că nu este necesară verificarea suplimentară de dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa parţial hotărârea primei instanţe în partea respingerii pretenţiei cu privire la încasarea prejudiciului moral şi de a emite în această parte o hotărâre nouă cu privire la admiterea parţială a cererii de chemare în judecată a lui Malcoci Nicolae împotriva Ministerului Finanţelor cu privire la repararea prejudiciului moral, iar în rest de a menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Malcoci Nicolae.
Se casează hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Malcoci Nicolae împotriva Ministerului Finanţelor cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin încălcarea termenului rezonabil de examinare a pricinii în partea respingerii pretenţiei cu privire la încasarea prejudiciului moral în sumă de 1 000 000 lei şi se emite în această parte o nouă hotărîre prin care: Se admite parţial acţiunea lui Malcoci Nicolae împotriva Ministerului Finanţelor cu privire la repararea prejudiciului moral. Se încasează de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Malcoci Nicolae suma de 10 000 ( zece mii) lei cu titlu de prejudiciu moral.
Se menţine în rest hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012. Decizia rămâne irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul: Sveatoslav Moldovan Judecătorii: Iurie Bejenaru Galina Stratulat Constantin Alerguş 7 Ghenadie Nicolaev 8