Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-759/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
15 mai 2013
Părțile
Lozovan vs OCT
Pe scurt
Înregistrarea dreptului de proprietate

3ra-759/13 — Obligarea efectuării rectificării înscrisului în Registrul bunurilor imobile.

prima instanţă: Gh.Creţu dosarul nr.3ra-759/13 DECIZIE 15 mai 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia, Ion Vîlcov Tamara Chişcă-Doneva, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către SA,,Corporaţia de Finanţare Rurală”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Lozovan Valeria către ÎS,,Cadastru”, intervenienţi accesorii Rotari Natalia şi SA,,Corporaţia de Finanţare Rurală” privind obligarea efectuării rectificării înscrisului în Registrul bunurilor imobile, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 31 mai 2012 prin care acţiunea a fost admisă şi, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 02 august 2012 prin care s-a admis cererea de corectare a greşelii, c o n s t a t ă La 30 ianuarie 2012 Lozovan Valeria s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către ÎS,,Cadastru”, intervenienţi accesorii Rotari Natalia şi SA,,Corporaţia de Finanţare Rurală” privind obligarea efectuării rectificării înscrisului în Registrul bunurilor imobile.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, la 24.03.2011 s-a adresat la OCT Chişinău pentru a înregistra dreptul de proprietate asupra imobilului cu număr cadastral 0111221072 din or.Sîngera, mun. Chişinău. La cererea depusă la OCT Chişinău a primit refuz, din motiv că acest imobil este deja înregistrat după Rotari Natalia. Menţionează reclamanta, că la 13 mai 2010 prin scrisoarea cu nr. L- 179/0107/1773 ÎS "Cadastru" a informat-o că eroarea comisă la înregistrarea dreptului de proprietate asupra loturilor de teren cu nr.0111221072 şi nr.0111221142 poate fi soluţionată prin întocmirea unui act de constatare pe teren, act perfectat de către 1 Organul Cadastral Teritorial, prin care să se menţioneze că realmente lotul de teren cu nr.cadastral 0111221072 aparţine cet.Vetrenco Vadim (decedat), iar lotul de teren cu nr.cadastral 0111221142 aparţine cet.

Rotari Natalia. Astfel, indică că la 22.07.2010 de către OCT Chişinău a fost întocmit Actul de constatare privind identificarea bunului imobil, potrivit căruia s-a propus efectuarea modificărilor sus menţionate, însă SA"Corporaţia de Finanţare Rurală" este împotrivă, deoarece la ea este gajat lotul nr.270 şi consideră că în acest caz este necesar de făcut modificări la contractul de credit semnat între SA"Corporaţia de Finanţare Rurală" şi Rotari Natalia. Susţine reclamanta că, prin Actul de constatare privind identificarea bunurilor imobile din 22 iulie 2010 s-a constatat cu certitudine faptul că lotul deţinut de ea cu drept de proprietate, atît în fapt, cît şi în drept, este lotul nr. 270 cu număr cadastral 0111221072, cu suprafaţa totală de 0,0623 ha.

Solicită, a obliga Organul Cadastral Teritorial Chişinău filiala ÎS"Cadastru" să efectueze rectificările în Registru bunurilor imobile admise în urma erorilor tehnice, cu înregistrarea dreptului de proprietate asupra lotului de teren nr.270 cu număr cadastral 0111221072. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 31 mai 2012 acţiunea a fost admisă, fiind obligat OCT Chişinău filiala ÎS"Cadastru" să efectueze rectificările în Registru bunurilor imobile admise în urma erorilor tehnice, cu înregistrarea dreptului de proprietate asupra lotului de teren nr.207 cu număr cadastral 0111221072. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 august 2012 s-a admis cererea Valeriei Lozovan privind corectarea greşelii, fiind corectată sintagma ,,în loc de lotul de teren cu nr. 207” cu ,,lotul de teren nr. 270”.

La 22 decembrie 2012 SA,,Corporaţia de Finanţare Rurală” a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 31 mai 2012 şi încheierii din 02 august 2012 şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă ca tardivă şi neîntemeiată. În susţinerea recursului s-a invocat că prima instanţă a încălcat şi aplicat eronat normele de drept material şi procedural, iar cauza a fost examinată incomplet, superficial şi arbitrar şi nu au fost luate în consideraţie temeiurile invocate de recurent întru respingerea acţiunii. Judecînd recursul, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat şi a menţine hotărîrea şi încheierea Curţii de Apel Chişinău din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. 2 În conformitate cu art. 434 alin. (1) şi (2) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Conform art.402 alin.(1) CPC (în vigoare la emiterea hotărîrii), recursul se declară în termen de 20 zile de la data comunicării hotărîrii motivate, dacă legea nu prevede altfel. Colegiul notează că, potrivit dispozitivului şi art.30 al Legii contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000, această hotărîre este cu drept de recurs în termen de 15 zile la Curtea Supremă de Justiţie, prin intermediul Curţii de Apel Chişinău.

Colegiul reţine că, suntem în prezenţa obiectului acţiunii în contencios administrativ conform art.3 al Legii contenciosului administrativ. Aşadar, art. 30 din Legea contenciosului administrativ prevede că, hotărîrea instanţei de contencios administrativ asupra acţiunii judecate în fond poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la data pronunţării sau de la data comunicării hotărîrii integrale, în cazul în care acţiunea este judecată în lipsa părţii, dacă legea nu dispune altfel. Colegiul notează că, potrivit recomandării Curţii Suptreme de Justiţie cu privire la punerea în aplicare a normelor de procedură civilă, hotărîrile curţilor de apel pronunţate ca instanţe de fond pînă la 01.12.2012 se vor contesta cu recurs în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii motivate (art.II alin. (8) din Legea nr. 155 din 05.07.2012).

Totodat, această prevedere nu se aplică asupra hotărîrilor curţilor de apel pronunţate ca instanţe de fond pînă la 31.08.2012 - data publicării Legii nr. 155 din 05.07.2012. Instanţa de recurs menţionează că, hotărîrea Curţii de Apel Chişinău în speţa dată a fost pronunţată la 31 mai 2012. Conform procesului-verbal al şedinţei de judecată din 31 mai 2012 rezultă că la pronunţarea hotărîrii contestate recurentul a fost prezent, iar prin recipisa semnată la aceiaşi dată de către reprezentantul recurentului, ultimului i s-a comunicat că în termen de 20 de zile este în drept să facă cunoştinţă cu hotărîrea redactată. În acest context, Colegiul menţionează că, SA,,Corporaţia de Finanţare Rurală” contrar prevederilor menţionate, a depus cererea de recurs abia la 22 decembrie 2012, adică cu omiterea termenului de atac prevăzut de lege.

În astfel de circumstanţe, Colegiul ajunge la concluzia că recurentul a omis termenul de atac a hotărîrii judecătoreşti, iar examinarea unui astfel de recurs ar presupune verificarea unei hotărîri judecătoreşti rămasă irevocabilă, astfel încălcîndu- se principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci cînd instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie.

3 Instanţa de recurs invocă şi jurisprudenţa CEDO care statuează că ,,înrăutăţirea unei situaţii juridice, care a devenit irevocabilă datorită aplicării termenului de prescripţie sau care ar fi trebuit să devină irevocabilă dacă termenul de prescripţie s-ar fi aplicat, este incompatibilă cu principiul securităţii raporturilor juridice” (hotărîrea din 18.06.2008 pe cauza SRL Dacia c. Moldovei, cererea nr. 3052/04, § 77). Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, SA,,Corporaţia de Finanţare Rurală” a depus cererea de recurs cu depăşirea termenului de atac prevăzut de lege, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat şi a menţine hotărîrea contestată.

În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către SA,,Corporaţia de Finanţare Rurală”. Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 31 mai 2012 şi încheierea din 02 august 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Lozovan Valeria către ÎS,,Cadastru”, intervenienţi accesorii Rotari Natalia şi SA,,Corporaţia de Finanţare Rurală” privind obligarea efectuării rectificării înscrisului în Registrul bunurilor imobile. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia Tamara Chişcă-Doneva Ion Vîlcov Valentina Clevadî 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.