- Dosarul nr.
- 2ra-1249/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 15 mai 2013
- Părțile
- Procurorul r. Anenii Noi î.i Bandurco Zinaida vs Cocerjenco Nina, interveninet accesoriu Inspecţia în Construcţii Anenii Noi
- Pe scurt
- Demolarea construcţiei
2ra-1249/13 — Demolarea construcţiei
dosarul nr. 2ra-1249/13 prima instanţă Vl. Panfilii instanţa de apel Gr. Druguş, I. Guzun, E. Secrieru ÎNCHEIERE 15 mai 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Tatiana Răducanu examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către procurorul în Procuratura Anenii Noi, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a procurorul în Procuratura Anenii Noi în interesele Zinaidei Bandurco împotriva Ninei Cocerjenco cu privire la demolarea consrtucţiei împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 15 ianuarie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către procurorul în Procuratura Anenii Noi şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 22 octombrie 2012 c o n s t a t ă La 16 mai 2012 procurorul în Procuratura Anenii Noi a depus în interesele Zinaidei Bandurco cerere de chemare în judecată împotriva Ninei Cocerjenco cu privire la demolarea construcţiei.
In motivarea acţiunii procurorul în Procuratura Anenii Noi a indicat că Bandurco Zinaida şi Cocerjenco Nina deţin dreptul de proprietate asupra spaţiilor locative situate în casa nr. 47 din str. Tighina or. Anenii Noi, apartamentele acestora fiind amplasate unul asupra altuia. Pîrîta Cocerjenco Nina, dispunînd de actele necesare, a reconstruit balconul apartamentului său, neavînd însă acordul vecinei Bandurco Zinaida, care locuieşte în apartamentul superior. Invocă că construcţia efectuată de pîrîtă afectează direct locuinţa reclamantei, creîndu-i impedimente la exploatarea normală a proprietăţii sale. Cere demolarea construcţiei anexă la apartamentul nr. 4 din casa nr. 47 str. Tighina or. Anenii Noi , ce aparţine Ninei Cocerjenco.
Prin hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 22 octombrie 2012 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Bender din 15 ianuarie 2013 a fost respins apelul declarat de către procurorul în Procuratura Anenii Noi şi menţinută hotărîrea primei instanţe. 1 Procurorul în Procuratura Anenii Noi a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii. Recurentul în motivarea recursului a invocat interpretarea eronată a normelor de drept material. La eliberarea autorizaţiei de construcţie a balconului au fost ignorate prevederile p. 25 din Hotărîrea Guvernului nr. 360 din 18 aprilie 1997 „privind aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism”, avizele necesare stabilite prin certificat, precum şi în lipsa acordului Zinaidei Bandurco care locuieşte în apartamentul de asupra şi construcţia în cauză o afectează direct.
Intimata Cocerjenco Nina prin referinţă a solicitat respingerea recursului. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului Civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către procurorul în Procuratura Anenii Noi este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către procurorul în Procuratura Anenii Noi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Instanţa de recurs găseşte necesar a respinge argumentele recurentului precum că instanţele de judecată la emiterea hotărîrilor au aplicat eronat normele de drept material.
Astfel, construcţia în litigiu a fost construită în baza certificatului de urbanism nr. 09 din 15 februarie 2010, eliberat beneficiarului Cocerjenco Nina de către Primăria Anenii Noi şi a autorizaţiei de Construcţie nr. 20 din 22 iunie 2010, acte eliberate în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 360 din 18 aprilie 1997 despre aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizaţia construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajărilor. Iar, faptul că construcţia în litigiu o afectează direct pe recurentă nu a fost probat. 2 Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa).
Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurentului de acces la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către procurorul în Procuratura Anenii Noi ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către procurorul în Procuratura Anenii Noi se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Tatiana Răducanu 3