- Dosarul nr.
- 2rac-126/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 15 mai 2013
- Părțile
- SA Tehoptimed vs SA Econ Renaştere
- Pe scurt
- Obligaţia deţinătorul nominal de a prezenta informaţia emitentului de valori mobiliare
2rac-126/13 — Obligarea de a prezenta informaţie
dosarul nr. 2rac-126/13 prima instanţă: R. Ţurcanu instanţa de apel: M. Ciugureanu, M. Moraru, Gr. Zubati DECIZIE 15 mai 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Constantin Alerguş Ghenadie Nicolaev Tatiana Răducanu examinând recursul declarat de către Compania Fiduciară „Econ-Renaştere” Societate pe Acţiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a societăţii pe acţiuni „Tehoptimed” împotriva Companiei Fiduciare „Econ-Renaştere” Societate pe Acţiuni cu privire la obligaţia de a prezenta informaţie, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2012, prin care a fost admis apelul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Tehoptimed”, casată hotărîrea Judecătoriei Botanica municipiul Chişinău din 03 mai 2012 şi emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea a fost admisă c o n s t a t ă La 25 octombrie 2011 Societatea pe Acţiuni „Tehoptimed” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Companiei Fiduciare „Econ-Renaştere” Societate pe Acţiuni cu privire la obligaţia de a prezenta informaţie.
În motivarea acţiunii reclamantul SA „Tehoptimed” a indicat că în lista acţionarilor societăţii, pe lîngă acţionarii – proprietari de acţiuni, figurează şi CF „Econ-Renaştere” SA, care nu este acţionar precum pretinde, deoarece nu este proprietar de acţiuni ale emitentului societăţii pe acţiuni „Tehoptimed”, ci un deţinător nominal a 21 486 acţiuni. Conform art. 3 al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, deţinător nominal de valori mobiliare este participantul profesionist la piaţa valorilor mobiliare, care deţine, în numele său valori mobiliare din însărcinarea proprietarilor de valori mobiliare sau a altor deţinători nominali, ne fiind proprietar al valorilor mobiliare respective.
1 Reclamantul consideră că deţinător nominal de valori mobiliare poate fi persoana care are încheiat contract de administrare fiduciară cu proprietarii acestor valori mobiliare. Conform art. 8 al. (6) al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, deţinătorul nominal poate realiza drepturile conferite de valorile mobiliare numai avînd împuternicirile respective ale proprietarilor acestora, acţionarilor reflectate în contractual de administrare fiduciară. Menţionează că în anii 2009, 2010 şi 2011 SA „Tehoptimed”, în calitate de emitent, de mai multe ori a solicitat, conform art. 8 al. (10) al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, de la CF „Econ-Renaştere” SA să prezinte informaţia despre valorile mobiliare reflectate în evidenţa sa, cu indicarea datelor privind proprietarii valorilor mobiliare şi numărul de valori mobiliare deţinute de aceştia, precum şi alte date conform legislaţiei, însă nu a primit nici un răspuns.
Reclamantul consideră că activitatea pîrîtului ca deţinător nominal de valori mobiliare în lipsa contractelor de administrare fiduciară cu proprietarii acestor valori mobiliare este o activitate ilegală şi deci nu dispune de împuterniciri şi nu este în drept de a acţiona din numele proprietarilor valorilor mobiliare, inclusiv de a participa la adunările generale a acţionarilor. Reclamantul solicită obligarea CF „Econ-Renaştere” SA să prezinte informaţia despre valorile mobiliare ale emitentului SA „Tehoptimed” reflectate în evidenţa CF „Econ-Renaştere” SA cu indicarea datelor privind proprietarii valorilor mobiliare şi numărul de valori mobiliare deţinute de aceştia, precum şi numărul proprietarilor acţiunilor emitentului SA „Tehoptimed”.
De asemenea, a solicitat obligarea CF „Econ-Renaştere” SA să prezinte actele respective în care sunt reflectate împuternicirile pentru a activa în calitate de deţinător nominal a 21.486 acţiuni ale emitentului societăţii pe acţiuni „Tehoptimed”. Prin hotărîrea judecătoriei Botanica municipiul Chişinău din 03 mai 2012 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 octombrie 2012, a fost admis apelul declarat de către SA „Tehoptimed”, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea a fost admisă. CF „Econ-Renaştere” SA a fost obligată să prezinte informaţie referitoare la proprietarii şi numărul valorilor mobiliare emise şi puse în circulaţie de către SA „Tehoptimed” şi aflate în administrare fiduciară la CF „Econ-Renaştere” SA, cu prezentarea actelor ce confirmă împuternicirile CF „Econ-Renaştere” SA calitatea sa de deţinător nominal a 21 486 acţiuni ale emitentului societăţii pe acţiuni „Tehoptimed”.
CF „Econ-Renaştere” SA a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. Recurentul CF „Econ-Renaştere” SA, în motivarea recursului a invocat că la emiterea deciziei contestate, instanţa de apel a aplicate eronat normele de drept material. 2 Intimatul SA „Tehoptimed” prin referinţă a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei instanţei de apel. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Conform art. 8 al. (1, 10) din Legea nr. 199 din 18 noiembrie 1998 cu privire la piaţa valorilor mobiliare, calitatea de deţinător nominal o pot avea depozitarii (în cazul valorilor mobiliare ale deponenţilor acestora), brokerii şi administratorii fiduciari.
Deţinătorul nominal este obligat să prezinte emitentului de valori mobiliare sau deţinătorului de registru informaţia despre valorile mobiliare reflectate în evidenţa sa, cu indicarea datelor privind proprietarii valorilor mobiliare şi numărul de valori mobiliare deţinute de aceştia, precum şi alte date, conform legislaţiei, în următoarele cazuri: a) la întocmirea de către emitent a dărilor de seamă specializate; b) la întocmirea listei persoanelor care au dreptul de a participa la adunarea generală a acţionarilor, precum şi c) în alte cazuri, cînd pentru efectuarea unor acţiuni, în conformitate cu cerinţele actelor normative în vigoare, sînt necesare date despre proprietarii valorilor mobiliare.
Deci, norma de drept citată expres prevede obligaţia deţinătorului nominal de a prezenta emitentului de valori mobiliare informaţia despre valorile mobiliare reflectate în evidenţa sa, cu indicarea datelor privind proprietarii valorilor mobiliare şi numărul de valori mobiliare deţinute de aceştia, precum şi alte date necesare. Instanţa de apel corect a reţinut că potrivit prevederilor Legii nr. 1134 din 02 aprilie 1997 privind societăţile pe acţiuni, societatea pe acţiuni este obligată să desfăşoare adunări generale ordinare şi extraordinare a acţionarilor şi să prezinte dări de seamă şi să dezvăluie informaţii periodice. Aceste obligaţii sunt expres indicate la art. 50 din Legea nr. 1134 din 02 aprilie 1997 cu referire la adunările generale a acţionarilor şi art. 87 şi art. 91 din legea dată cu referire la dările de seamă şi dezvăluirea informaţiei.
Astfel, pornind de la aceste obligaţii impuse prin lege, intimatul anual întocmeşte dări de seamă specializate, convoacă şi desfăşoară adunări generale extraordinare şi anuale ordinare. Din considerentele expuse, instanţa de apel corect a statuat că potrivit prevederilor art. 25 al. (5) din Legea nr. 1134 din 02 aprilie 1997 , acţionarul este în drept să delege exercitarea drepturilor sale deţinătorului nominal în baza mandatului sau contractului. Respectiv, drepturile delegate de acţionar 3 administratorului fiduciar şi limitele împuternicirilor acestuia se prevăd expres în contractul de administrare fiduciară . Anume pentru a garanta dreptul acţionarului de a-şi manifesta liber voinţa şi a-şi exercita neîngrădit drepturile conferite de acţiuni, Legea nr. 1134 din 02 aprilie 1997 a prevăzut obligaţia societăţii şi deţinătorului nominal de informare a acţionarului despre convocarea adunării generale şi ordinea de zi pusă în discuţie.
Or, anume pentru protecţia drepturilor acţionarilor Legea nr. 1134 solicită la art. 57 înregistrarea contra semnătură a acţionarilor care participă la adunarea acţionarilor în special al. (4) al art. 57 din lege stipulează expres că reprezentantul acţionarului sau deţinătorul nominal de acţiuni este în drept să se înregistreze şi să participe la adunarea generală a acţionarilor exclusiv în baza actului legislativ, procurii, contractului sau actului administrativ.
În astfel de circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră justă concluzia instanţei de apel privind obligarea CF „Econ-Renaştere” SA să prezinte informaţie referitoare la proprietarii şi numărul valorilor mobiliare emise şi puse în circulaţie de către SC „Tehoptimed” SA şi aflate în administrare fiduciară la CF „Econ – Renaştere” SA cu prezentarea actelor ce confirmă împuternicirile CF „Econ- Renaştere” SA în calitatea sa de deţinător nominal al 21 486 acţiuni ale emitentului SC „Tehoptimed” SA.
Concomitent instanţa de recurs remarcă că argumentul invocat de recurent, reţinut de instanţa de fond şi respins întemeiat de instanţa de apel, potrivit căruia prezentarea contractelor de administrare fiduciară nu este necesară , deoarece deţine licenţă de participant profesionist la piaţa valorilor mobiliare în calitate de administrator fiduciar eliberată în condiţiile legii de Comisia Naţională a Pieţei Financiare, nu este relevant, deoarece recurentul, pe lîngă acţiunile emise de intimat, mai administrează şi alte pachete de acţiuni ale altor emitenţi, precum mai desfăşoară şi alte activităţi acoperite de această licenţă. Or, deţinerea licenţei pentru desfăşurarea acestei activităţi nu prezumă şi existenţa împuternicirilor exprese din partea proprietarilor acţiunilor de a exercita în numele acestora anumite drepturi.
Acest argument este susţinut şi de faptul că, potrivit prevederilor art. 8.1 din Regulamentul cu privire la activitatea de administrare fiduciară a investiţiilor, aprobat prin Hotărârea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 29/4 din 16.06.2005, administratorul fiduciar este în drept să efectueze doar operaţiunile prevăzute de contractul de administrare fiduciară a investiţiilor, iar dacă contractul nu prevede permisiunea de a efectua anumite acţiuni, acestea vor putea fi efectuate doar după modificarea corespunzătoare a contractului. Concomitent, conform prevederilor art. 8.3 din acelaşi Regulament, administratorul fiduciar dispune de toate drepturile referitoare la valorile mobiliare administrate în numele fondatorului, doar dacă contractul nu dispune altfel.
Respectiv, pentru a putea fi convinşi că, drepturile acţionarilor reclamantului sunt protejate, iar societatea nu va purta careva răspundere faţă de ei pentru nerespectarea drepturilor lor, este de 4 obligaţia recurentului să facă dovada împuternicirilor transmise de proprietarii valorilor mobiliare. De asemenea, nu pot fi considerate drept temeinice argumentele recurentului, precum că nu există un temei legal conform căruia poate fi obligat de a prezenta intimatului actele care confirmă împuternicirile CF „Econ-Renaştere” SA în calitatea sa de deţinător nominal a 21 486 acţiuni ale emitentului SC „Tehoptimed” SA. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consider că în scopul asigurării unei bune funcţionări a societăţii pe acţiuni, întru evitarea încălcării drepturilor acţionarilor, emitentul de valori mobiliare este în drept de a solicita prezentarea actelor menţionate.
Or, aceste acte nu constituie un secret de stat sau secret comercial reglementat de legi speciale. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că decizia instanţei de apel este legală şi întemeiată, corespunde circumstanţelor de fapt stabilite prin probele administrate şi raportate la legea materială, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC şi art. 445 al. (3) Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Compania Fiduciară „Econ-Renaştere” Societate pe Acţiuni.
Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Tehoptimed” împotriva Companiei Fiduciare „Econ-Renaştere” Societate pe Acţiuni cu privire la obligaţia de a prezenta informaţie. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Constantin Alerguş Ghenadie Nicolaev Tatiana Răducanu 5