- Dosarul nr.
- 2ra-1433/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 2 mai 2013
- Părțile
- Ionaş Ştefan şi Lidia vs Marandici Vasile, Primăria satului Costeşti
- Pe scurt
- Corectarea erorii de către instanţa de apel
2ra-1433/13 — Cu privire la anularea deciziei Consiliului local Costeşti, raionul Ialoveni, obligarea lui Marandici Vasile să astupe gaura subterană din inele de beton şi încasarea cheltuielilor de judecată
prima instanţă: G. Lungu nr.2ra-1433/13 instanţa de apel: L. Bulgac, A. Gavriliţa, L. Popova ÎNCHEIERE 02 mai 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Ala Cobăneanu Judecătorii: Tatiana Răducanu, Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia împotriva lui Marandici Vasile, Primăria şi Consiliul local Costeşti raionul Ialoveni, intervenient accesoriu Inspecţia de Stat în Construcţii cu privire la anularea deciziei Consiliului local Costeşti, raionul Ialoveni, obligarea lui Marandici Vasile să astupe gaura subterană din inele de beton şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012 prin care apelul a fost admis, hotărîrea casată şi acţiunea respinsă c o n s t a t ă La 02 ianuarie 2012 Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Marandici Vasile, Primăria şi Consiliul local Costeşti raionul Ialoveni, intervenient accesoriu Inspecţia de Stat în Construcţii cu privire la anularea deciziei Consiliului local Costeşti, raionul Ialoveni, obligarea lui Marandici Vasile să astupe gaura subterană din inele de beton şi încasarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanţii Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia au indicat că prin procesul-verbal nr. 000439 din 31 martie 2011 cu privire la contravenţie, întocmit de Inspectorul principal de Stat în Construcţie, s-a constatat că Marandici Vasile în satul Costeşti raionul Ialoveni a construit haznaua (gaură subterană) din inele de beton cu diametru de 1 metru şi adîncimea de 4 metri pe terenul public în lipsa autorizaţiei de construire încălcînd cerinţele art. 41, 50 lit. a) Legea nr. 835- XIII din 17 mai 1996. Prin hotărîrea Judecătoriei laloveni din 19 august 2011 Marandici Vasile a fost recunoscut vinovat în comiterea contravenţiei prevăzute de art.179 Cod contravenţional, însă procesul a fost încetat din motivul expirării termenului de prescripţie privind răspunderea contravenţională.
Lidia Ionaş nefiind de acord cu hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 19 august 2011 a contestat-o cu recurs. 1 Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 noiembrie 2011 recursul a fost respins şi menţinută fără modificări hotărîrea Judecătoriei laloveni din 19 august 2011, decizia fiind irevocabilă. La examinarea pricinii în Curtea de Apel Chişinău Marandici Vasile a prezentat decizia Consiliului local Costesti, raionul Ialoveni nr. 01-07/01 din 04 februarie 2011 cu privire la permisiunea de amplasare a unei haznale pentru deşeuri, prin care s-a permis amplasarea unei haznale pe o porţiune de teren de lîngă gospodăria proprie, pe terenul cu numărul cadastral 5515206247, pentru acumularea deşeurilor, cu condiţia coordonării amplăsării acesteia cu serviciile desconcentrate în teritoriu, responsabil de executarea prezentei decizii a fost desemnat viceprimarul satului Costeşti.
Astfel, cu decizia Consiliului local Costeşti, raionul Ialoveni a luat cunoştinţă abia la revenirea dosarului contravenţional de la Curtea de Apel Chişinău în Judecătoria Ialoveni. La 01 decembrie 2011 a depus cerere prealabilă cu privire la contestarea deciziei Consiliului local Costeşti, raionul Ialoveni nr. 01-07/01 din 04 februarie 2011 cu privire la permisiunea de amplasare a unei hazna pentru deşeuri, pentru a fi anulată, iar la 20 decembrie 2011 a primit răspuns că prin decizia nr. 08-21/02 din 16 decembrie 2011 i s-a recomandat să se adreseze în instanţa de judecată pentru soluţionarea litigiului. Consideră reclamanţii Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia că Marandici Vasile a construit neautorizat groapa de canalizare pentru captarea apelor reziduale din gospodăria proprie în stradă încălcînd Legea nr. 835 din 23 decembrie 1998 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului.
Cer reclamanţii Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia declararea nulă a deciziei Consiliului local Costeşti, raionul Ialoveni nr. 01-07/01 din 4 februarie 2011 cu privire la permisiunea de amplasare a unei haznale pentru deşeuri lui Marandici Vasile, obligarea lui Marandici Vasile să astupe haznaua din inele de beton cu diametru de 1 metru şi adîncimea de 4 metri construită pe terenul public în lipsa autorizaţiei de construire. Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 14 iunie 2012 a fost admisă acţiunea parţial. S-a obligat Marandici Vasile să demoleze haznaua construită din beton cu diametru de un metru şi adîncimea de 4 metri, amplasată în stradă lîngă domiciliul pîrîtului, ca construcţie capitală neautorizată.
Cerinţa lui Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia, iar declararea nulă a deciziei Consiliului local Costeşti raionul Ialoveni nr. 01-07/01 din 04 februarie 2011 a fost respinsă ca neîntemeiată. La 17 iulie 2012 Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia şi la 19 iulie 2012 Marandici Vasile au declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Ialoveni din 14 iunie 2012. Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 13 decembrie 2012 a admis apelul şi a casat hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 14 iunie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia împotriva lui Marandici Vasile, Primăria şi Consiliul local Costeşti raionul Ialoveni, intervenient accesoriu Inspecţia de Stat în Construcţii cu privire la anularea deciziei Consiliului local Costeşti şi a emis o hotărîre nouă prin care acţiunea depusă a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
2 La 4 martie 2013 Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia au depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012. În motivarea cererii de recurs Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia au invocat că circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate şi elucidate pe deplin, au fost încălcate şi aplicate greşit normele de drept material şi procesual şi nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Decizia Curţii de Apel Chişinău a fost pronunţată la 13 decembrie 2012. La materialele pricinii este anexată recipisa care confirmă că Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia au primit copia deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012 la 6 februarie 2013 (f.d.
91 verso). Astfel, recursul depus de către Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia la 4 martie 2013 se consideră depus în termen. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că pricina urmează a fi ridicată de la examinare şi trimisă la Curtea de Apel Chişinău pentru emiterea unei hotărîri suplimentare, din următoarele motive.
În conformitate cu art. 250 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa care a pronunţat hotărîrea poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să emită o hotărîre suplimentară dacă nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii în a cărei privinţă participanţii la proces au prezentat probe şi au dat explicaţii; Din materialele pricinii rezultă că la 02 ianuarie 2012 Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia au depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Marandici Vasile, Primăria şi Consiliul local Costeşti raionul Ialoveni, intervenient accesoriu Inspecţia de Stat în Construcţii cu privire la anularea deciziei Consiliului local Costeşti, raionul Ialoveni, obligarea lui Marandici Vasile să astupe gaura subterană din inele de beton şi încasarea cheltuielilor de judecată Judecătoria Ialoveni prin hotărârea din 14 iunie 2012 a admis acţiunea parţial.
S-a obligat Marandici Vasile să demoleze haznaua construită din inele de beton cu diametrul de un metru şi adîncimea de 4 metri, amplasată în stradă lîngă domiciliul pîrîtului, ca construcţie capitală neautorizată. Cerinţa lui Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia privind declararea nulă a deciziei Consiliului local Costeşti raionul Ialoveni nr. 01-07/01 din 04 februarie 2011 a fost respinsă ca neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, la 17 iulie 2012 Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia, iar la 19 iulie 2012 Marandici Vasile au declarat apel.
Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 13 decembrie 2012 a admis apelul şi a casat hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 14 iunie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia împotriva lui Marandici Vasile, Primăria şi Consiliul local Costeşti raionul Ialoveni, intervenient accesoriu Inspecţia de Stat în Construcţii cu privire la anularea deciziei Consiliului local Costeşti şi a emis o hotărîre nouă prin care acţiunea depusă a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. 3 La 4 martie 2013 Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia au depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de apel a indicat în dispozitivul deciziei că se admite apelul (f. d. 86-90).
Însă apel împotriva hotărîrii primei instanţe au depus Ionaş Ştefan, Ionaş Lidia şi Marandici Vasile. În partea motivată a deciziei instanţa de apel a considerat neîntemeiat şi pasibil de respins apelul declarat de Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia, iar apelul declarat de Marandici Vasile întemeiat şi pasibil de admitere cu casarea hotărîrii instanţei de fond şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii ca neîntemeiată.
Astfel, din considerentele că instanţa de apel a admis o eroare care poate fi corectată prin emiterea unei hotărîri suplimentare, în conformitate cu art. 250, 269- 270 Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Se ridică de la examinarea în instanţa de recurs pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Ionaş Ştefan şi Ionaş Lidia împotriva lui Marandici Vasile, Primăria şi Consiliul local Costeşti raionul Ialoveni, intervenient accesoriu Inspecţia de Stat în Construcţii cu privire la anularea deciziei Consiliului local Costeşti, raionul Ialoveni, obligarea lui Marandici Vasile să astupe gaura subterană din inele de beton şi încasarea cheltuielilor de judecată şi se restituie la Curtea de Apel Chişinău pentru emiterea unei hotărîri suplimentare.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele, Judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan 4