Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-1325/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 mai 2013
Părțile
Semencenco Vadim vs Coca Artur
Pe scurt
Art. 1398 Cod civil

2ra-1325/13 — Repararea prejudiciului material ţi moral

dosarul nr. 2ra-1325/13 prima instanţă D. Stănilă instanţa de apel Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi ÎNCHEIERE 02 mai 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Tatiana Răducanu examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Coca Artur, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Semencenco Vadim împotriva lui Artur Coca cu privire la repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 06 decembrie 2012, prin care a fost respins apelul declarat de către Coca Artur şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 27 aprilie 2012 c o n s t a t ă La 18 iulie 2011 Semencenco Vadim a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Artur Coca cu privire la repararea prejudiciului material şi moral.

In motivarea acţiunii reclamantul, Semencenco Vadim a invocat că automobilul său de model „Dacia-Logan", n/î C ME 897 la data de 03 septembrie 2009 a fost implicat într-un accident rutier produs în mun. Bălţi, str. Starîi, din vina automobilului de model „Opel-Omega", n/î BL CX 316, la volanul căruia se afla pîrîtul Coca Artur, ulterior recunoscut vinovat de comiterea contravenţiei prevăzute de art. 242 al.2 CC şi căruia i-a fost aplicată o amendă în mărime de 50 u.c. Menţionează reclamantul că în urma acestui accident automobilul său de model „Dacia-Logan", n/î C ME 897, a fost deteriorat, iar conform raportului de expertiză mărimea prejudiciului constituie 10 341 lei. Avînd în vedere că pîrîtul a achitat parţial suma de 3000 lei în contul prejudiciului cauzat, reclamantul solicită încasarea în calitate de prejudiciu material suma de 7341 lei.

Totodată, avînd în vedere că reclamantul nu a putut folosi automobilul timp de 3 luni, care este unica sursă de existenţă a familiei sale, mai solicită şi încasarea prejudiciului moral în sumă de 5000 lei. 1 Prin hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 27 aprilie 2012 acţiunea a fost admisă, dipunîndu-se încasarea de la Coca Artur în beneficiul lui Semencenco Vadim suma de 7341 lei cu titlu de prejudiciu material, cheltuieli de judecată 1710 lei şi taxa de stat în beneficiul statului 170,23 lei, în rest acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 06 decembrie 2012 a fost respins apelul declarat de către Coca Artur şi menţinută hotărîrea primei instanţe. Coca Artur a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti în partea admiterii acţiunii şi emiterea în această parte a unei noi hotărîri privind respingerea acţiunii.

Recurentul Coca Artur în motivarea recursului a invocat că la examinarea pricinii instanţele au încălcat normele de drept material. În acest sens recurentul a invocat că la data producerii accidentului a deţinut asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule la ÎM CIA „Transelit” SRL, conform poliţei de asigurare pe perioada de valabilitate de la 09 februarie 2009 pînă la 08 februarie 2010. Prin urmare, în temeiul Legii 414 din 22 decembrie 2006, obligaţia de a repara prejudiciile cauzate prin accident revin asigurătorului persoanei vinovate, şi anume ÎM CIA „Transelit”. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului Civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Coca Artur este inadmisibil, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Coca Artur nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Instanţa de recurs găseşte necesar a respinge argumentele recurentului precum că în temeiul Legii 414 din 22 decembrie 2006, obligaţia de a repara prejudiciile cauzate prin accident revin asigurătorului persoanei vinovate, şi anume ÎM CIA „Transelit”.

La producerea accidentului asiguratul nu a înştiinţat în condiţiile art. 2 18 al. (1) lit.c) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, în 48 de ore din momentul producerii accidentului asigurătorul care a emis poliţa de asigurate. De asemenea, recurentul nu a asigurat accesul asigurătorului la bunurile avariate, astfel lipsindu-l pe asigurător să dispună de posibilitate de a contesta întinderea reală a pagubelor. În astfel de circumstanţe, conform art. 20 al. (7) din Legea nr 414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, asigurătorul este absolvit de obligaţia de a plăti despăgubirea de asigurare.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa). Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurentului de acces la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Coca Artur ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Coca Artur se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Tatiana Răducanu 3 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.