- Dosarul nr.
- 1ra-450/2026
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 23 iulie 2026
- Părțile
- Oleg Pupîrev
- Pe scurt
- Art. 427 CPP
1ra-450/2026 — Art. 84 alin. 4 CP
ÎNCHEIERE
cu privire la inadmisibilitatea recursului învinuirea lui Oleg Pupîrev (art. 84 alin. (4) Cod penal) (Dosarul nr. 1ra-450/2026 Nr. PIGD 1-21127241-01-1ra-1006206) Recurs inadmisibil, deoarece este declarat împotriva unei decizii irevocabile a curții de apel. 23 iulie 2026 Au examinat anterior cauza judecătorii: Instanţa de fond: Ivan Parii, Instanţa de apel: Ion Talpă, Cristina Prisacari, Ecaterina Arseni Textul corespunde originalului Judecând în lipsa părților recursul în cauza penală privind învinuirea lui Oleg Pupîrev, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Vladislav Gribincea, Preşedinte, Leonid Chirtoacă, Alexandru Negru, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
Prin încheierea Judecătoriei Orhei, sediul Rezina, din 24 decembrie 2021, a fost admis demersul Penitenciarului nr. 17 Rezina privind stabilirea pedepsei definitive pentru concurs de infracțiuni în privința lui Oleg Pupîrev. În baza art. 84 alin. (4) Cod penal, prin cumul parțial al pedepselor aplicate prin două sentințe anterioare, acestuia i s-a stabilit pedeapsa definitivă de opt ani și șase luni de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.
Prin decizia Curții de Apel Nord din 26 februarie 2026, recursul lui Oleg Pupîrev a fost respins. Decizia dată este irevocabilă.
La 27 martie 2026, Oleg Pupîrev a contestat cu recurs decizia Curții de Apel Nord din 26 februarie 2026.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
4. Conform art. 469 alin. (1) pct. 18) Cod de procedură penală: „1) La executarea pedepsei, instanța de judecată soluționează chestiunile cu privire la schimbările în executarea unor hotărîri, şi anume: … 11) executarea sentinţei în cazul existenţei altor hotărâri neexecutate, dacă aceasta nu a fost soluţionată la adoptarea ultimei hotărâri;”
Conform art. 472 Cod de procedură penală: „Încheierea instanței privind soluționarea chestiunilor referitor la executarea hotărârilor judecătorești poate fi atacată de către persoanele interesate, în termen de 15 zile, cu recurs care se judecă conform prevederilor titl. II cap. IV secţ. a 2-a §2 din Partea specială.”
Titlul II cap. IV Secțiune a 2-a § 2 din Partea specială a Codului de procedură penală se referă la recursul împotriva hotărârilor judecătorești pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul. Conform art. 466 alin. (5) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de recurs pe cauzele pentru care legea nu prevede calea de atac apelul rămâne irevocabilă la data pronunțării acesteia.
Conform art. 420 alin. (1) Cod de procedură penală: 1 „(1) Pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate de curțile de apel ca instanțe de apel.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
8. Potrivit art. 472 Cod de procedură penală, încheierea judecătorului de instrucție poate fi atacată cu recurs. Decizia pronunțată de curtea de apel în urma examinării unui asemenea recurs este irevocabilă. Recursul împotriva deciziilor pronunțate de curțile de apel în ordine de recurs nu este prevăzut de lege. Conform art. 420 alin. (1) Cod de procedură penală, pot fi atacate cu recurs numai deciziile pronunțate de curțile de apel ca instanțe de apel. Prin urmare, recursul este inadmisibil, deoarece a fost exercitată o cale de atac neprevăzută de lege.
Din considerentele menționate mai sus, în conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 6) Cod de procedură penală, în numele legii, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul condamnatului Oleg Pupîrev împotriva deciziei Curții de Apel Nord din 26 februarie 2026. Încheierea este irevocabilă. Președinte Vladislav Gribincea Judecători Leonid Chirtoacă Alexandru Negru 2