1ra-1572/2014 — Art.287 alin.3 Cod penal

Prin sentinţa Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 08 aprilie 2013, Davidenco Ivan a fost condamnat în baza art. 287 alin.(3) Cod penal, la 5 ani închisoare. În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei stabilite a fost suspendată condiţionat pe un termen de probă de 4 ani.

Pentru a pronunţa sentinţa instanţa de fond a reţinut că Davidenco Ivan, la 08 mai 2012, aproximativ la ora 2200, aflîndu-se în curtea blocului locativ situat pe str. A. Doga 43/3, mun. Chişinău, din intenţii huliganice, încălcînd grosolan ordinea publică, exprimînd o vădită lipsă de respect faţă de societate, fiind în stare de ebrietate alcoolică, apropiindu-se de un grup de 1 persoane care se odihneau în curtea blocului locativ sus indicat, fără careva motive întemeiate, i-a ameninţat pe Orghei Pavel şi Orghei Serghei cu răfuială fizică şi aplicarea cuţitului, după care l-a electrocutat pe Garbuz Denis cu un aparat electric pe obraz. Ulterior, continuînd acţiunile sale, a lovit în aripa stîngă a automobilului de model „Citroen C3” cu n/î C NR 168, parcat în curtea blocului locativ situat pe str. A. Doga 41/2, mun. Chişinău, ce aparţinea lui Munteanu Valentin, după care, fiind imobilizat de către colaboratorii de poliţie şi somat de a înceta acţiunile sale ilegale, la ce ultimul a opus rezistenţă fizică, smulgîndu-se din mîinele acestora, s-a îndreptat către Orghei P. căruia i-a aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea cutiei toracice, de la care ultimul a căzut jos şi a pierdut cunoştinţa.

Împotriva sentinţei au declarat apel procurorul şi avocatul Isiumbeli V. în numele inculpatului, care au solicitat: - procurorul, casarea sentinţei şi pronunţarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima instanţă, prin care Davidenco I. să fie condamnat conform învinuirii aduse, cu excluderea art. 90 Cod penal, invocînd că instanţa de fond corect a apreciat probele care confirmă pe deplin vinovăţia lui Davidenco Iv. în infracţiunea de huliganism agravat. Consideră că la numirea pedepsei instanţa de judecată nu a ţinut cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvîrşite de inculpat, de faptul că anterior a fost condamnat, avînd antecedente penale nestinse, prin recidivă periculoasă săvîrşind o nouă infracţiune gravă. Astfel, instanţa nu a luat în consideraţie prevederile art. 90 alin.(4) Cod penal, care prevede că în cazul recidivei, condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică. - avocatul în numele inculpatului, casarea acesteia şi pronunţarea unei hotărîri de achitare a lui Davidenco I. în baza art. 287 alin.(3) Cod penal, deoarece inculpatul a acţionat în situaţia de legitimă apărare a sa şi concubinei sale cu scopul curmării infracţiunii de jaf. Instanţa de fond la baza soluţiei de condamnare a pus procesul-verbal de cercetare la faţa locului din 08.05.2012, care în opinia apărării a fost efectuat cu încălcarea art. 118 alin.(3), (4) Cod de procedură penală. La fel, instanţa nu a dat aprecierea corespunzătoare declaraţiilor martorului Cojuhari G., care a declarat că el nu cunoaşte cu certitudine ce ţinea în mînă inculpatul, probabil un cuţit sau o şurubelniţă, iar martorul Munteanu L. nu a văzut nici cuţit, nici electro 2 shocher în mîinele lui Davidenco I. Instanţa nu a dat apreciere faptului că potrivit rapoartelor de expertiză medico-legală efectuat în privinţa lui Davidenco Iv., pe parcursul urmăririi lui Garbuz D. pentru curmarea jafului, i-a fost aplicată o lovitură de asupra capului, care a fost cauzată cu un obiect contondent, ceea ce demonstrează că pînă la urmărit pe Garbuz D., inculpatul careva leziuni nu a avut. Prin urmare, instanţa a adoptat sentinţa de condamnare fără a da o apreciere corectă probelor prin prisma pertinenţei, concludenţei, utilităţii şi veridicităţii ei.

Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 31 martie 2014, au fost admise apelurile declarate de acuzatorul de stat şi avocatul Isiumbeli Valeriu în numele inculpatului Davidenco I., casată parţial sentinţa contestată şi pronunţată o nouă hotărîre potrivit ordinii stabilite pentru prima instanţă, prin care Davidenco Ivan condamnat în baza art. 287 alin.(3) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa de 4 ani închisoare, în penitenciar de tip închis.

La adoptarea soluţiei date, instanţa de apel a reţinut că, instanţa de fond în baza probelor administrate legal de către organul de urmărire penală şi verificate în şedinţa de judecată prin prisma art. 100 Cod de procedură penală, le-a dat o apreciere justă potrivit art. 101 Cod de procedură penală din punct de vedere al pertinenţei, utilităţii, concludenţii, veridicităţii lor, iar toate în ansamblu – din punct de vedere al coroborării, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt şi de drept, astfel, ajungînd la concluzia corectă cu privire la vinovăţia inculpatului Davidenco Ivan de comiterea infracţiunii prevăzute la art. 287 alin.(3) Cod penal, sau acţiunile inculpatului au fost îndreptate spre cauzarea prejudiciului sănătăţii persoanelor din jur, dînsul nelimitîndu-se doar la agresiunile verbale, dar recurgînd şi la folosirea electro shocherului şi ameninţarea cu cuţitul, fapt ce a pus în pericol viaţa persoanelor din jur. Instanţa a menţionat că deşi inculpatul la fiecare etapă a procesului penal şi-a susţinut nevinovăţia, dubiul judiciar a fost înlăturat. Cît priveşte argumentele că Davidenco I. a acţionat în legitimă apărare, instanţa a conchis că aceasta nu este probată, nestabilindu-se că inculpatul ar fi respins un atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa şi a altei persoane, care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. 3 În acest sens a reţinut şi faptul că din declaraţiile părţilor vătămate, rezultă că autorul conflictului a fost Davidenco Iv. care fiind deranjat de scoaterea cutiei poştale şi ignorarea cerinţei lui de a pleca din curte, mai mult că tot el a folosit un cuţit şi un electro shocher cu care ameninţa părţile vătămate. Potrivit declaraţiilor martorilor Munteanu V., Cojuhari G., aceştia au văzut în mîinele inculpatului un cuţit şi un electro shocher în timp ce ameninţau părţile vătămate şi că rolul de agresor activ îl avea Davidenco Iv., unul din părţile vătămate l-au deposedat de electro shocher. Martorul Munteanu L. a declarat că a avut loc o ceartă concomitentă între Popova C. şi o terţă persoană, iar martorul Gorea D. a arătat că la locul faptei, în timpul conflictului, Davidenco Iv. nu a înştiinţat reprezentanţii OUP despre un presupus atac în privinţa lui Popova C., dar despre atacul său de către părţile vătămate avut loc în scara blocului locativ. Astfel, motive de a nu crede cele comunicate de martorii nominalizaţi şi părţile vătămate, instanţa de apel nu are, deoarece declaraţiile acestora colaborează şi se completează în conformitate cu prevederile art. 101 CPP, care sunt consecutive pe întreg proces penal, lor fiindu-le explicate drepturile şi obligaţiile procesuale, precum şi fiind puşi sub jurămînt, avertizaţi de răspundere penale în baza art. 312-313 Cod penal. La fel, nu au fost stabilite temeiuri de a se considera că se urmăreşte scopul incriminării pe nedrept a unei persoane nevinovate, mai mult că pînă la conflict nici o parte nu se cunoştea, decît doar vizual, iar între ei nu existau relaţii ostile. Referitor la argumentul avocatului că la administrarea probei – procesul-verbal de cercetare la faţa locului a fost efectuată cu încălcări ale normelor de procedură penală, instanţa a menţionat următoarele: Inculpatul nu neagă că cuţitul şi electro shocherul ridicate de la faţa locului în procesul cercetării aparţin lui. Art. 230 alin.(2) Cod de procedură penală, stipulează că în cazul în care, pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual. Alin.(4) al art. 251 Cod de procedură penală, prevede că încălcarea oricărei altei prevederi legale decît cele prevăzute în alin.(2) atrage nulitatea actului dacă a fost invocată în cursul efectuării acţiunii – cînd partea este prezentă, sau la terminarea urmăririi penale – cînd partea ia cunoştinţă de 4 materialele dosarului, sau în instanţa de judecată – cînd partea a fost absentă la efectuarea acţiunii procesuale, precum şi în cazul în care proba este prezentată nemijlocit în instanţă. Potrivit materialelor cauzei rezultă că, la terminarea urmăriri penale, cînd inculpatul a făcut cunoştinţă cu materialele cauzei în prezenţa apărătorului Isiumbeli V., aceştia nu au invocat despre nulitatea actelor procedurale efectuate pe parcursul urmăririi penale, ceea ce prezumă că au fost de acord cu legalitatea acestor acte procedurale. Potrivit art. 64-66 Cod de procedură penală, bănuitul, învinuitul, inculpatul la fiecare fază a urmăririi penale sau a judecării cauzei dispune de un şir de drepturi şi obligaţii. Conform art. 64 alin.(2) pct.19) CPP, bănuitul Davidenco Iv. a avut dreptul să atace, în modul prevăzut de lege, acţiunile şi hotărîrile organului de urmărire penală. Acest drept, conform pct.27 alin.(2) art. 66 Cod de procedură penală, i s-a păstrat şi dispunea de el şi la etapa cînd a avut calitatea de învinuit, după care şi inculpat. Astfel, nici la urmărirea penală, cît şi în instanţa de fond, atît inculpatul, cît şi apărătorul său, nu au atacat cu plîngeri, în modul stabilit de lege, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, prin urmare, se constată pierderea dreptului procesual. Prezenţa vătămărilor corporale uşoare la inculpat şi martorul Popova C. nu constituie temei de considerare a acţionării în legitimă apărare, nefiind stabilit prin hotărîre definitivă legătura cauzală între presupusele acţiuni ilegale ale părţilor vătămate şi provocarea lor. Cît priveşte pedeapsa stabilită inculpatului, Colegiul penal a menţionat că aplicarea prevederilor art.90 alin.(1) Cod penal, în situaţia în care în acţiunile inculpatului este prezentă starea de recidivă, contravine prevederilor art. 90 alin.(4) Cod penal, conform cărora instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu se aplică şi în cazul recidivei. Astfel, ţinînd cont de gravitatea infracţiunii săvîrşite, care se atribuie la categoria celor grave, de modalitatea comiterii acesteia, de persoana celui vinovat, de lipsa circumstanţelor cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului, instanţa de apel a conchis că scopurile pedepsei penale vor fi atinse prin stabilirea în privinţa lui a pedepsei cu închisoarea pe un termen de 4 ani.

Împotriva hotărîrilor judecătoreşti nominalizate a declarat recurs 5 ordinar inculpatul Davidenco Ivan şi avocatul acestuia Isiumbeli Valeriu, care invocînd prevederile art. 427 alin.(1) pct.6), 8), 11), 12) Cod de procedură penală, solicită casarea hotărîrilor contestate, cu pronunţarea unei noi hotărîri de achitare a lui Davidenco I., sau acţiunile inculpatului să fie reîncadrate din prevederile art. 287 alin.(3) Cod penal în cele ale art. 287 alin.(1) Cod penal, cu aplicarea unei pedepse mai blînde, non privative de libertate, invocînd că în acţiunile lui Davidenco I. nu au fost întrunite elementele infracţiunii incriminate, deoarece nici în cadrul urmăririi penale, cît şi judecării cauzei nu s-a dovedit faptul că inculpatul avea la el electo shockerul pe care l-a folosit în privinţa părţilor vătămate, fapt probat prin faptul că potrivit datelor expertizelor lipsesc careva urme de arsuri ca rezultat al electrocutării lui Garbuz D. Potrivit depoziţiilor martorului Popova C. electro shockerul se afla la ea, care a fost deposedată de către Garbuz D. în rezultatul aplicării violenţei, săvîrşirii jafului, ulterior tot acesta a predat electro shockerul organelor de poliţie. La fel, nu a fost stabilită intenţia lui Davidenco Iv., precum şi scopul lui de a încălca ordinea publică. Consideră că acţiunile lui Davidenco Iv. se încadrează în prevederile art. 37 Cod penal – reţinerea infractorului, deoarece în timpul conflictului a fost atacată Popova C., unde Garbuz D. i-a aplicat lovituri, după care i-a sustras lanţul de la gît, în urma cărora aceasta a pierdut cunoştinţa. Aceste acţiuni le-a văzut inculpatul şi cu scopul reţinerii lui Garbuz D., a scos cuţitul din buzunar, însă fără a avea intenţia de a-l aplica, a ieşit din încercuire şi l-a urmărit pe Garbuz D., care a comis jaful, dar a fost atacat de ultimul şi s-a ales cu leziuni corporale. Important este faptul, că în urma apariţiei pericolului nimeni nu a avut de suferit. Instanţele de judecată urmau să confirme corect, că Davidenco Iv. se afla în stare de extremă necesitate pentru a-şi salva viaţa de la un pericol iminent care nu putea fi înlăturat, iar conform art. 38 Cod penal, o astfel de faptă nu constituie infracţiune. Prin urmare, instanţele de fond şi apel au dat o încadrare juridică greşită acţiunilor inculpatului. De asemenea, instanţa de apel nu a dat aprecierea corespunzătoare declaraţiilor martorului Buzulan E. – ofiţerul de urmărire penală, care a explicat în ce împrejurări au fost puse lîngă automobile cuţitul şi electo shockerul, pentru a le fotografia, necătînd la faptul că acestea la faţa locului 6 nu se aflau, din care considerente proba dată urmează a fi declarată nulă potrivit art. 251 alin.(2), (4) CPP. Conform art. 410 Cod de procedură penală, instanţa de apel, soluţionînd cauza, nu poate crea o situaţie mai gravă pentru persoana care a declarat apel. În apelul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa nu poate agrava situaţia acestuia. Astfel, consideră că instanţa a agravat situaţia inculpatului, deoarece a admis apelul apărătorului şi a aplicat pedeapsa reală, ceia ce nu s-a cerut. Totodată, în cadrul instanţei de apel a fost înaintată cerere despre audierea suplimentară a martorilor Popova C., Burca R., care a fost admis de instanţă, însă nu a fost audiat nici unul din ei, mai mult că în această parte instanţa nici nu s-a pronunţat. La fel, consideră că acţiunile sale urmează a fi calificate ca legitimă apărare, deoarece în această stare este persoana care săvîrşeşte fapta pentru a respinge un atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. Însă, acuzatorul de stat cu diferite argumente neîntemeiate ignorează că inculpatul a fost singur şi nu putea nici de cum să fie agresor în cazul dat.

Procurorul, în conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, a depus referinţă privind opinia sa asupra recursului declarat de către inculpatul Davidenco I., solicitînd respingerea recursului, ca inadmisibil, invocînd că recurentul solicită reaprecierea probelor considerînd că nu au fost apreciate în raport cu prevederile art. 101 CPP, însă un asemenea temei nu se regăseşte în prevederile art. 427 Cod de procedură penală, totodată a menţionat că la examinarea cauzei s-a dat eficienţă prevederilor art. 93-101 CPP, iar la stabilirea pedepsei instanţa de apel a ţinut cont de prevederile art. 34 Cod penal.

Judecînd recursurile ordinare declarate în raport cu motivele invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acestea urmează a fi respinse, ca inadmisibile, din următoarele considerente. Conform art. 424 Cod de procedură penală, instanţa de recurs judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă declaraţia de recurs în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces şi numai în limitele 7 temeiurilor prevăzute în art. 427 Cod de procedură penală, fiind în drept să judece şi în baza temeiurilor neinvocate, fără însă a i se agrava situaţia. Drept temei pentru declararea recursurilor ordinare, atît inculpatul Davidenco I., cît şi avocatul acestuia Isiumbeli Valeriu au invocat prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 11), 12) Cod de procedură penală, din care rezultă că hotărîrile instanţei de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanţele de fond şi de apel în cazul cînd instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanţa a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluţia instanţei, nu au fost întrunite elementele infracţiunii, cînd persoana condamnată a fost judecată anterior în mod definitiv pentru aceeaşi faptă sau există o cauză de înlăturare a răspunderii penale sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o nouă lege, sau faptei săvîrşite i s-a dat o încadrare juridică greşită. Colegiul constată că nici unul din temeiurile la care se referă autorii recursurilor, nu sînt aplicabile din punctul de vedere al prezenţei erorii de drept, care ar fi temei de implicare a instanţei de recurs în sensul casării deciziei instanţei de apel. La fel, Colegiul lărgit reţine că, în conformitate cu prevederile art. 414 Cod de procedură penală, instanţa de apel, examinînd apelurile acuzatorului de stat şi avocatului în numele inculpatului Davidenco Iv., a supus unei cercetări suplimentare şi minuţioase toate probele administrate la dosar, inclusiv a audiat inculpatul, părţile vătămate Orghei S., Garbuz D., a verificat legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de prima instanţă şi conform materialelor din dosar, au permis instanţei de apel de a conchide că vina inculpatului Davidenco Iv. în săvîrşirea infracţiunii prevăzute de art. 287 alin.(3) Cod penal, este dovedită şi că sentinţa urmează a fi casată parţial, în partea individualizării pedepsei, cu pronunţarea unei noi soluţii în acest aspect. Argumentele recurenţilor, precum că instanţa de apel a apreciat incorect şi unilateral probele administrate în cauză nu au nici un suport legal. Instanţa de recurs consideră că argumentele avocatului şi inculpatului, precum că nu a comis infracţiunea imputată este neîntemeiată, deoarece instanţele judecătoreşti la baza hotărîrilor de condamnare au pus mai multe probe care cu certitudine confirmă vinovăţia lui Davidenco Iv. în comiterea 8 infracţiunii de huliganism agravat, şi anume: - declaraţiile părţilor vătămate Orghei S., Garbuz D., Orghei P., Rotari Al., - a martorilor Munteanu V., Cojuhari G., Munteanu L., Gorea D. precum şi, - procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică din 08.05.2012, - raportul de expertiză medico-legală nr. 1433/D din 06.06.2012, conform căruia s-a constatat că la Garbuz D. leziuni corporale nu s-au depistat. Careva date referitoare precum că cet. Garbuz D. ar fi consumat băuturi spirtoase, substanţe narcotice sau psihotrope în documentele medicale prezentate nu se conţin, - procesul-verbal de examinare a obiectului din 28.06.2012. Acţiunile inculpatului corect au fost încadrate în prevederile art. 287 alin.(3) Cod penal – huliganismul agravat, adică acţiunile intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică, săvîrşite cu încercarea aplicării armei şi cu aplicarea altor obiecte pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii. La acest capitol Colegiul consideră necesar de menţionat că potrivit doctrinei penale, latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 287 alin. (3) Cod penal, constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiuni care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, de opunerea de rezistenţă violentă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice, precum şi acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-un cinism sau obrăznicie deosebită, săvîrşite cu aplicarea sau cu încercarea aplicării armei sau a altor obiecte pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii. Prin ordine publică se înţelege un sistem stabil de relaţii sociale care asigură ambianţa liniştită de convieţuire în societate, de inviolabilitate a persoanei şi a integrităţii patrimoniului, precum şi activitatea normală a organelor şi instituţiilor de stat publice. Obiectul juridic special al infracţiunii de huliganism poate fi viaţa şi sănătatea, cinstea şi demnitatea, libertatea persoanei şi dreptul de proprietate. Prin încălcare grosolană a ordinii publice se exprimă o vădită lipsă de respect faţă de societate, săvârșirea unor acţiuni intenţionate ce atentează la regulile sociale şi morale de convieţuire, care sunt încălcate într-un mod grosolan şi demonstrativ de către violatorul ordinii publice prin necuviinţă, neobrăzare, comportare batjocoritoare cu cetăţeni, prin înjosirea onoarei şi demnităţii personalităţii, încălcare îndelungată şi insistentă a ordinii publice, 9 zădărnicirea activităţilor de masă, suspendarea temporară a activităţii normale a întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, transportului obştesc etc. Exprimarea unei vădite lipse de respect faţă de societate se are în vedere acţiunile evidente ce ating interesele legitime ale unui grup ori chiar ale unei persoane care se află la locul infracţiunii (proferarea de expresii indecente, abordarea unei ţinute lipsite de pudoare, efectuarea de gesturi obscene etc.). Prin acţiuni care încalcă grosolan ordinea publică se înţelege fapta săvîrşită în public, îndreptată împotriva ordinii publice, care se concretizează în acostarea jignitoare a persoanelor, în alte acţiuni similare ce încalcă normele etice, tulbură ordinea publică şi liniştea persoanelor. Fapta prejudiciabilă analizată presupune aplicarea violenţei asupra persoanelor. În sensul art. 287 Cod penal, prin violenţă se are în vedere violenţa soldată cu vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori violenţa soldată cu leziuni corporale care nu presupun nici dereglarea de scurtă durată a sănătăţii, nici pierderea neînsemnată şi stabilă a capacităţii de muncă. Prin hotărîrea explicativă a Plenului Curţii Supreme de Justiţie “Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre huliganism” nr. 4 din 19.06.2006, este stipulat că: huliganismul însoţit de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe constituie atît violenţa psihică, cît şi cea fizică, ce se poate manifesta prin cauzarea unor prejudicii sănătăţii, care pot surveni în urma săvîrşirii unor acţiuni cu caracter violent, produse prin aplicarea de lovituri, prin imobilizarea, îmbrîncirea, punerea unei piedici victimei, urmate de vătămarea integrităţii corporale sau de leziuni corporale, sau fără cauzarea prejudiciului sănătăţii. Instanţa de recurs specifică că latura subiectivă a infracţiunii de huliganism se caracterizează, în primul rînd, prin intenţie directă. Motivele acestei infracţiuni sunt motive huliganice. Deşi motivul nu este indicat în textul legii penale ca semn obligatoriu al laturii subiective a huliganismului, el decurge din însăşi esenţa acestei infracţiuni. Una din condiţiile necesare (nu şi suficiente) pentru aplicarea răspunderii conform art. 287 Cod penal este ca iniţiator al încăierării sau al certei să fie nu victimă, dar făptuitorul; făptuitorul să provoace conflictul pentru a se răfui cu victima. Totodată, 10 motivele huliganice trebuie să fie condiţionate de dorinţa făptuitorului de a se opune celor din jur, de a-şi demonstra atitudinea sfidătoare faţă de ei. De aceea, vor fi calificate conform articolelor corespunzătoare din Capitolul II al Părţii speciale a Codului penal acele acţiuni care sunt determinate de dorinţa făptuitorului de a se răzbuna, avînd la bază relaţiile de ostilitate dintre acesta şi victimă, de alte motive personale, care nu sunt condiţionate de dorinţa făptuitorului de a se opune celor din jur, de a-şi demonstra atitudinea sfidătoare faţă de ei. Aceiași concluzie este expusă și în explicaţia dată de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie în Hotărîrea „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre huliganism”, potrivit căruia „Instanţele judecătoreşti urmează să delimiteze huliganismul de alte infracţiuni în dependenţă de sensul şi orientarea intenţiei făptuitorului, de motivele, scopurile şi circumstanţele acţiunilor săvîrşite de el. Insultele, loviturile, cauzarea vătămărilor corporale uşoare, medii, grave şi alte acţiuni de acest fel, săvîrşite în familie, apartament, în privinţa rudelor, cunoscuţilor şi provocate de relaţiile personale ostile etc., vor fi calificate în baza articolelor Codului penal ce prevăd răspunderea pentru infracţiunile împotriva vieţii şi sănătăţii persoanei. Însă, în cazurile în care asemenea acţiuni au fost însoţite de o încălcare grosolană evidentă a ordinii publice de către făptuitor şi au exprimat o vădită lipsă de respect faţă de societate, aceste acţiuni urmează a fi calificate drept huliganism”. Raportînd cele menţionate mai sus la speţa în cauză, Colegiul constată justificată concluzia instanţelor judecătoreşti, precum că în speţă, este prezentă intenţia directă de comitere a acţiunilor violente, sau acţiunile inculpatului Davidenco Iv. au fost îndreptate spre cauzarea prejudiciului sănătăţii persoanelor din jur, dînsul nelimitîndu-se doar la agresiunile verbale, dar recurgînd şi la folosirea electro shockerului şi ameninţarea cu cuţitul, fapt ce a pus în pericol viaţa persoanelor din jur. Mai mult ca atît, potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 1434/D din 15.06.2012 şi raportul de constatare medico-legală nr. 2059 din 11.05.2012, de asemenea indirect dovedesc comiterea de către inculpat a acţiunilor ilegale, în procesul cărora el singur a suferit, drept urmare a alergării şi ameninţării cu cuţitul în privinţa părţilor vătămate. În fapt, decizia instanţei de apel corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală, iar instanţa de apel a dat răspuns la toate argumentele invocate de apelanţi, specificînd motivele pe care şi-a întemeiat soluţia 11 adoptată, la caz, de admitere a apelurilor declarate de procuror şi avocat, în partea stabilirii pedepsei inculpatului, modificînd soluţia instanţei de fond în latura respectivă. Reieşind din cele expuse, instanţa de recurs apreciază drept vădit neîntemeiate criticile recurenţilor privitor la cele invocate precum că instanţa de apel a adoptat o decizie ilegală în privinţa lui Davidenco Ivan. Asupra celor constatate, instanţa de recurs menţionează că, chestiunea de apreciere a probelor dată de instanţele ierarhic inferioare, invocată de recurenţi în cererile de recurs, ţine de starea de fapt a cauzei, iar stabilirea acesteia este de competenţa instanţei de fond şi apel. Prin urmare, în lumina jurisprudenţei constante a Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie, se reţine că regula generală desprinsă din dispoziţiile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că la etapa de judecare a recursului ordinar instanţa de recurs verifică erorile de drept comise de instanţele de fond şi de apel, în baza temeiurilor stipulate expres de norma respectivă, dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării de fapt reţinute în speţă. La fel, Colegiul lărgit consideră ca neîntemeiate argumentele din recursuri precum că Davidenco Iv. a acţionat în legitimă apărare, deoarece se afla în stare de extremă necesitate de a-şi salva viaţa de la un pericol iminent care nu putea fi înlăturat, dat fiind că circumstanţele cauzei denotă o altă stare de fapt şi evoluare a evenimentelor, nefiind stabilit că inculpatul ar fi respins un atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa şi a altei persoane, care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. Mai mult ca atît, iniţiatorul conflictului a fost inculpatul care fiind deranjat de scoaterea cutiei poştale şi ignorarea cerinţei sale în privinţa părţilor vătămate de a pleca din curtea casei, a folosit un cuţut şi un electro shocker cu care îi ameninţa. Referitor la motivul invocat precum că instanţa de apel a admis demersul privind audierea suplimentară a martorilor Popova C. şi Burca R., însă nu i-a audiat şi nu s-a pronunţat în privinţa declaraţiilor acestora, instanţa de recurs conchide că, potrivit procesului-verbal al şedinţei instanţei de apel din 31 martie 2014, avocatul inculpatului V. Isiumbeli a solicitat să fie audiat martorul Popova C., însă instanţa de apel corect a dispus respingerea demersului înaintat, pe motiv că martorul nominalizat a fost deja audiat în 12 cadrul cercetării judecătoreşti, în prezenţa inculpatului şi avocatului acestuia V. Isiumbeli, cu asigurarea posibilităţii părţilor de a le adresa întrebări. Cît priveşte audierea martorului Burca R., instanţa constată că un asemenea demers din partea avocatului în cadrul şedinţei instanţei de apel nu a fost înaintat. La fel, Colegiul penal respinge motivele invocate de recurenţi referitor la faptul că inculpatul urmează a fi achitat deoarece nu au fost întrunite elementele infracţiunii de huliganism agravat, deoarece lipsesc careva arsuri ca rezultat al electrocutării lui Garbuz D., fiindcă necătînd la faptul că la partea vătămată Garbuz D. nu au fost depistate leziuni corporale pe suprafaţa corpului în timpul efectuării expertizei medico-legale, aceasta nu constituie temei de a considera că declaraţiile lui, precum şi a altor părţi vătămate în privinţa aplicării electro shockerului, nu sunt adevărate, deoarece atît din declaraţiile lui Garbuz D., cît şi din raportul de constatare medico-legală nr. 2025 din 11 mai 2012, adresarea la medic a avut loc după 3 zile de la data comiterii infracţiunii. Prin urmare, argumentele recurentului, precum că Davidenco Iv. nu a comis infracţiunea pentru care a fost condamnat, sunt neîntemeiate şi contravin materialelor din dosar, iar nerecunoaşterea vinovăţiei de către inculpat nu echivalează cu achitarea acestuia, de vreme ce există probe pertinente şi concludente, care, în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor, dovedesc cu certitudine vinovăţia inculpatului în săvîrşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat. Nerecunoaşterea vinovăţiei, urmează a fi apreciată drept o modalitate de exercitare a dreptului la apărare, inculpatul urmărind scopul de a se eschiva de la răspunderea penală. Afirmaţia recurentului, precum că instanţele de judecată incorect au apreciat probele punîndu-le la baza sentinţei de condamnare, nu poate fi reţinută ca temei de admitere a acestui recurs, deoarece, ca probe acestea au fost adunate cu respectarea procedurii penale, verificate şi apreciate de instanţe în modul corespunzător conform procedurii penale, iar instanţele de judecată nu au făcut o altă încadrare juridică a faptelor comise de către Davidenco Ivan decît cele în baza căreia acesta a fost pus sub învinuire. 13 Totodată, Colegiul penal remarcă că recursurile înaintate repetă întocmai textul apelului declarat de avocat în numele inculpatului şi argumentele expuse de recurent au fost anterior invocate în apel, iar instanţa de apel, pe deplin le-a examinat, apreciind toate probele din dosar în ansamblu, şi, conform art.414 alin.(3), 417 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală, s-a pronunţat detaliat asupra tuturor motivelor invocate în apel. Astfel, Colegiul penal lărgit constată că acţiunilor inculpatului Davidenco Ivan li s-a dat o apreciere şi încadrare juridică corectă, iar măsura de pedeapsă acestuia i s-a stabilit cu respectarea prevederilor art. 61, 75 Cod penal, ţinîndu-se seama de gradul prejudiciabil al faptei comise, de persoana celui vinovat, de toate circumstanţele cauzei, care agravează ori atenuează răspunderea, fiindu-i numită o pedeapsă în limitele sancţiunii normei penale în baza căreia a fost declarat vinovat, astfel temeiuri de a interveni în hotărîrea judecătorească în această parte la fel nu s-au stabilit. Instanţa de recurs atestă că la examinarea cauzei în apel încălcări ale legislaţiei procesual-penale, nu au fost comise, inclusiv au fost respectate prevederile art. 31 Cod de procedură penală. La materialele cauzei (f.d.135, vol.II) este anexată încheierea din 11.02.2014 prin care s-a dispus modificarea completului de judecată, care urma să judece apelul şi anume: Gh. Iovu - preşedinte, D. Rotarciuc şi Al-ndru Şpac – judecători. Cu toate că această încheiere se referă la o altă cauză penală a lui Postolachi Vladislav învinuit de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 332 alin.(1) CP şi nu se referă la cauza din speţă – Davidenco Iv., instanţa de recurs consideră că aceasta este o eroare materială şi nu poate servi temei pentru casarea hotărîrii contestate, deoarece completul de judecători nominalizaţi a fost format printr-o dispoziţie a preşedintelui Curţii de Apel Chişinău la începutul anului 2013, care era valabilă la judecarea apelului. În consecinţă, se apreciază că nu există temei legal pentru admiterea recursurilor ordinare şi, potrivit legii, se impune respingerea recursurilor declarate de inculpat şi avocatul acestuia ca inadmisibile, cu menţinerea hotărîrii atacate.

În baza celor expuse, în temeiul art. 434, 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit 14 DECIDE : Respinge, ca inadmisibile, recursurile ordinare declarate de inculpatul Davidenco Ivan şi avocatul acestuia Isiumbeli Valeriu, împotriva sentinţei Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 08 aprilie 2013 şi a deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 31 martie 2014, în cauza penală în privinţa lui Davidenco Ivan Anatolie, cu menţinerea hotărîrilor contestate. Decizia este irevocabilă, publicată integral la 24 decembrie 2014. Preşedinte Petru Ursache Judecători Constantin Alerguş Ghenadie Nicolaev Vladimir Timofti Petru Moraru 15