- Dosarul nr.
- 1ac-48/2014
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 3 iunie 2014
- Părțile
- Molla Vitali şi Cilinghir Dumitru
- Pe scurt
- Art. 34-35 CPP
1ac-48/2014 — Art. 187 alin. 2 lit. a,b CP
Dosarul nr. 1ac-48/14
CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ŢŢ II EE
ÎNCHEIERE 03 iunie 2014 mun. Chişinău Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: preşedinte – Petru Ursache, judecători – Constantin Alerguş şi Ghenadie Nicolaev, examinând declaraţia de abţinere înaintată de judecătorul Curţii de Apel Comrat, Elena Dimina de la judecarea, în ordine de apel a cauzei penale în privinţa lui Molla Vitali, învinuit de săvîrşirea infracţiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. a), b) Cod penal şi Cilinghir Dumitru, învinuit de săvîrşirea infracţiunii prevăzute de art. 287 alin. (3) Cod penal, termenul de examinare a cauzei de la 02 iunie 2013 – 03 iunie 2014 CONSTATĂ : 1. Abţinerea este declarată de către judecătorul Curţii de Apel Comrat, Elena Dimina în legătură cu faptul că anterior la 29 iulie 2010 a participat la examinarea demersului procurorului în Procuratura r-lui Vulcăneşti privind autorizarea efectuării percheziţiei la domiciliul inculpaţilor Molla Vitali şi Cilinghir Dumitru.
2. Verificând declaraţia de abţinere, în raport cu prevederile legii, Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie consideră că aceasta urmează a fi admisă, reieşind din următoarele considerente. În temeiul prevederilor art. 34 Cod de procedură penală, judecătorul este obligat să declare abţinere de la judecarea cauzei numai în cazul în care sunt prezente circumstanţele prevăzute la art. 33 Cod de procedură penală. Conform materialelor cauzei, judecătorul Curţii de Apel Comrat, E. Dimina, anterior, la data de 29 iulie 2010, a participat la examinarea demersului procurorului în Procuratura raionului Vulcăneşti privind autorizarea efectuării percheziţiei la domiciliul inculpaţilor Molla Vitali şi Cilinghir Dumitru (f.d.198-201, vol. I). Prin urmare, Colegiul Penal constată că, judecătorul Curţii de Apel Comrat, E. Dimina se află în incompatibilitate de a participa la judecarea în ordine de apel a cauzei penale în privinţa Molla Vitali şi Cilinghir Dumitru.
1 Totodată, Colegiul penal reţine că, actualmente în Curtea de Apel Comrat activează doar 3 judecători, inclusiv judecătorul Dimina Elena, care a declarat abţinerea de pe rol. Prin urmare, judecătorul instanţei menţionate, şi-au expus opinia asupra cauzei penale nominalizate, ceea ce conform art. 33 alin.(3) Cod de procedură penală, face imposibilă participarea sa la judecarea în ordine de apel a cauzei penale în privinţa lui Molla Vitali şi Cilinghir Dumitru, iar constituirea unui nou complet de judecători la această instanţă este imposibilă din lipsa de judecători.
3. Pentru aceste motive, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3), art. 35 şi art. 49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Admite declaraţia de abţinere înaintată de judecătorul Curţii de Apel Comrat, Elena Dimina, de la judecarea în ordine de apel a cauzei penale în privinţa lui Vitali Molla, învinuit de săvîrşirea infracţiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. a), b) Cod penal şi Dumitru Cilinghir, învinuit de săvîrşirea infracţiunii prevăzute de art. 287 alin. (3) Cod penal, cu desemnarea judecării cauzei penale nominalizate, la Curtea de Apel Cahul. Încheierea nu este susceptibilă căilor de atac. Preşedinte Petru Ursache Judecători Constantin Alerguş Ghenadie Nicolaev 2