- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 11 martie 2021
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Partly struck out of the list
- Partly inadmissible
Limbide și Niculescu împotriva României
Traducere în română Auto
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 8725/06 LIMBIDE Vasile și Ecaterina Viorica NICULESCU împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care stă la 11 martie 2021 în calitate de comitet al comitetului compus din: Armen Harutyunyan, președinte, Jolien Schukking, Ana Maria Guerra Martins, judecători și Viktoriya Maradodina, grefier adjunct al secțiunii interioare; Având în vedere cererea depusă la 24 februarie 2006, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTE Reclamanții, dl Vasile Limbide și dna Ecaterina Viorica Niculescu s-au născut în 1938 și, respectiv, 1921. Primul reclamant a trăit la București. A murit în 2015 și moștenitorul său, dna. Ecaterina Limbide (văduva sa) a exprimat intenția de a continua cererea în numele său.
Al doilea reclamant locuiește în Constanța. Plențele reclamanților în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind incapacitatea lor de a obține restituirea proprietăților lor naționalizate sau de a asigura compensarea acestora au fost comunicate guvernului român („Guvernul”). Primul reclamant s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 6 din Convenție, cu privire la rezultatul nefavorabil al procedurii legate de proprietate care rezultă din aplicarea incorectă a dreptului intern și la evaluarea necorespunzătoare a probelor și a argumentelor părților de către instanțe. Reclamanții sunt moștenitorii E.L.. Într-o decizie finală din 26 octombrie 2005, Curtea de Apel Constanța a recunoscut că proprietatea situată în Constanța, nr. 45-45A, strada Mamaia, a fost ilegal naționalizată din E.L.
în cadrul fostului regim comunist și apoi vândută terților. Curtea a constatat, de asemenea, că vânzarea a fost legală. În 2008, al doilea reclamant, dna Ecaterina Viorica Niculescu, și-a transferat drepturile referitoare la proprietatea de mai sus către M.H. care nu a informat Curtea dacă dorește să continue prezenta cerere. Nici o comunicare nu a fost primită de către Curte de la al doilea reclamant sau M.H. după această dată. La 19 august 2009, primul reclamant a desemnat M.H. ca reprezentant al său în cadrul procedurii interne privind proprietatea în cauză. La 18 noiembrie 2009, autoritățile au emis o decizie de acordare a primei reclamante și a compensației M.H. de 163.500 leu român (RON) (aproximativ 40.000 EUR în acel moment) pentru proprietatea în cauză.
La 2 februarie 2010, M.H. a primit această decizie. La 20 noiembrie 2020, Guvernul a informat Curtea că beneficiarii acestei decizii nu au contactat autoritățile pentru a primi plata compensației acordate. La 22 ianuarie 2021, prima văduvă a reclamantului a confirmat aceste informații. Curtea observă că, deja în 2008, cel de-al doilea reclamant a transferat toate drepturile sale referitoare la proprietate, adică obiectul prezentei cereri, la M.H. (a se vedea punctul 4 de mai sus). Astfel, din 2008 și cu mult timp înainte ca instanța internă să abordeze problema compensației, al doilea reclamant a pierdut interesul de a urmări cererea în fața Curții. În plus, Curtea constată că M.H., noul purtător al cererii de proprietate, nu și-a manifestat dorința de a lua locul celui de-al doilea reclamant în acțiunea în fața Curții.
Având în vedere cele de mai sus și în absența oricărei circumstanțe speciale privind respectarea drepturilor garantate de Convenția și de protocolele sale, Curtea, în conformitate cu articolul (a) din Convenție, consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii în măsura în care se referă la al doilea reclamant, deoarece este evident că a pierdut interesul de a continua cererea. 10. În consecință, această parte a cererii referitoare la al doilea reclamant ar trebui să fie eliminată din listă.
Curtea observă, de asemenea, că, de la prima reclamantă, împreună cu M.H., au fost oferite compensații pentru bunurile imobile în cauză, chestiunea legată de reclamațiile lor de bunuri a fost rezolvată în sensul articolului 37 § (b) a Convenției și respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune ca aceasta să continue examinarea cererii în temeiul articolului în amendă (a se vedea Ana Ionescu și alții c. România , nr. 19788/03 și altele 18 §§§ 15-16, 26 februarie 2019 și Mavrianopol c. România (dec.), nr. 29226/06, 15 octombrie 2020). 12. În consecință, reclamațiile formulate de primul reclamant în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 ar trebui să fie eliminate din lista.
13. În conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, primul reclamant s-a plâns, de asemenea, cu privire la presupusa nedreptate a procedurii civile care a condus la decizia finală din 26 octombrie 2005, având fost nefericită cu privire la rezultatul procedurii și la examinarea probelor și a argumentelor părților. 14. Curtea consideră că nu este necesar să se abordeze o problemă cu locus standi al doamnei. Ecaterina Limbide, văduva primului reclamant, care urmărește cererea după moartea sa, deoarece plângerea este, în orice caz, inadmisibilă. Acesta consideră că, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, această plângere nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților consemnate în Convenția sau în Protocolurile sale.
15. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 4 din Convenția. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la plângerile formulate de cel de-al doilea reclamant și în ceea ce privește plângerea formulată de primul reclamant în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția declară restul cererii inadmisibilă. Viktoriya Maradudina Armen Harutyunyan Președintele adjunct al grefierului interimar
FOURTH SECTION
DECISION Application no. 8725/06 Vasile LIMBIDE and Ecaterina Viorica NICULESCU against Romania The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 11 March 2021 as a Committee composed of: Armen Harutyunyan, President, Jolien Schukking, Ana Maria Guerra Martins, judges, and Viktoriya Maradudina, Acting Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 24 February 2006, Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1. The applicants, Mr Vasile Limbide and Ms Ecaterina Viorica Niculescu were born in 1938 and 1921, respectively. The first applicant lived in Bucharest. He died in 2015 and his heir, Ms Ecaterina Limbide (his widow) expressed an intention to pursue the application on his behalf. The second applicant lives in Constanța.
The applicants’ complaints under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention concerning their inability to obtain restitution of their nationalised properties or to secure compensation therefor were communicated to the Romanian Government (“the Government”). The first applicant also complained under Article 6 of the Convention about the unfavourable outcome of the property-related proceedings resulting from the incorrect application of the domestic law and improper assessment of evidence and parties’ arguments by the courts.
The applicants are E.L.’s heirs. In a final decision of 26 October 2005, the Constanța Court of Appeal acknowledged that the property situated in Constanța, no. 45-45A, Mamaia street, had been unlawfully nationalised from E.L. under the former communist regime and then sold to third parties. The court also found that that sale had been lawful. 4 . In 2008 the second applicant, Ms Ecaterina Viorica Niculescu, transferred her rights pertaining to the above property to M.H. who did not inform the Court whether he wished to pursue the present application. No communication was received by the Court from either the second applicant or M.H. after that date.
On 19 August 2009 the first applicant designated M.H. as his representative in the domestic proceedings concerning the property at issue.
On 18 November 2009 the authorities issued a decision granting the first applicant and M.H. compensation of 163,500 Romanian leu (RON) (approximately EUR 40,000 at that time) for the property in question. On 2 February 2010 M.H. received that decision.
On 20 November 2020 the Government informed the Court that the beneficiaries of that decision had not contacted the authorities in order to receive payment of the compensation granted. On 22 January 2021 the first applicant’s widow confirmed that information. THE LAW Complaints raised by the second applicant
The Court observes that already in 2008 the second applicant transferred all her rights pertaining to the property, that is the object of the present application, to M.H. (see paragraph 4 above). Thus, since 2008 and long before the domestic courts dealt with the matter of compensation the second applicant lost any interest to pursue the application before the Court. The Court further notes that M.H., the new bearer of the property claim, did not manifest his wish to take the second applicant’s place in the proceedings before the Court.
In the light of the foregoing, and in the absence of any special circumstances regarding respect for the rights guaranteed by the Convention and the Protocols thereto, the Court, in accordance with Article 37 § 1 (a) of the Convention, considers that it is no longer justified to continue the examination of the application insofar as it concerns the second applicant as it is evident that she lost any interest to pursue the application.
Accordingly, this part of the application related to the second applicant should be struck out of the list. Complaints raised by the first applicant
The Court further observes that, since the first applicant, along with M.H., were offered compensation for the immovable property in question, the matter related to their property claims has been resolved within the meaning of Article 37 § 1 (b) of the Convention and that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application under Article 37 § 1 in fine (see Ana Ionescu and Others v. Romania , nos. 19788/03 and 18 others, §§ 15-16, 26 February 2019, and Mavrianopol v. Romania (dec.), no. 29226/06, 15 October 2020).
Accordingly, the complaints raised by the first applicant under Article 1 of Protocol No. 1 should be struck out of the list.
The first applicant also complained, under Article 6 § 1 of the Convention, about the alleged unfairness of the civil proceedings leading to the final decision of 26 October 2005, having been unhappy about the outcome of the proceedings and examination of evidence and parties’ arguments.
The Court does not consider it necessary to address an issue of the locus standi of Ms Ecaterina Limbide, the widow of the first applicant, to pursue the application after his death, as the complaint is in any event inadmissible. It considers that, in the light of all the material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, this complaint does not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms enshrined in the Convention or the Protocols thereto.
It follows that this part of the application must be rejected in accordance with Article 35 § 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Decides to strike the application out of its list of cases insofar as it concerns the complaints raised by the second applicant and as regards the complaint raised by the first applicant under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention ; Declares the remainder of the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 1 April 2021. Viktoriya Maradudina Armen Harutyunyan Acting Deputy Registrar President