CtEDO 22.04.2008 Auto

BOCANCE c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
22.04.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BOCANCE c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

Secțiunea a treia Cerere nr. 7005/03 prezentată de Angelika Magdalene BOCINCE împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 22 aprilie 2008 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători și Santiago Quesada; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 19 noiembrie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere declarațiile oficiale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei. Angelika Magdalene Bocance era o resortisantă românească cu cetățenie germană, care locuia la București. După moartea sa la 19 decembrie 2005, dl Irene Ingrid Bocance și dl Dragoș Rudolf Basil Bocance, moștenitorii săi, au informat Curtea cu privire la dorința lor de a continua procedura. Ana-Maria Mihălcescu, avocată la București. Guvernul român (adică, al lui) este reprezentat de agentul său, dl Răzvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În temeiul decretului de naționalizare n 92/1950, statul a luat deținut un apartament care era proprietatea tatălui reclamantei și care era situat la nr 41 bulevardul Ferdinand, București, la primirea invocată de consiliul local de la București, Tribunalul de Primă Instanță din București a primit acțiunea A.A., mama reclamantei, și a constatat că ea era proprietarul apartamentului n 6, nationalizarea apartamentului a fost ilegala. La 19 martie 1998, dupa moartea A.A., Primăria Bucurestiului a informat reclamanta cu privire la posibilitatea de a-i inlocui apartamentul, din cauza vanzarii sale de catre primărie in 1973-R.D., in temeiul Legii nr. 4/1973 privind vanzarea proprietatilor de pe teritoriul statului. La 13 septembrie 2000, recurenta sesizează tribunalul județ din București cu privire la o acțiune în revendicare a apartamentului nr. 6, pe care a condus-o împotriva R.D. și împotriva Consiliului municipal din București. Prin hotărârea definitivă din 21 mai 2002, pronunțată în ultimă instanță, Curtea Supremă de Justiție a acceptat acțiunea formulată de R.D., care invocase validitatea contractului de vânzare din 1973, intervenia în favoarea acesteia în favoarea prescripției dobândite și lipsa dreptului de a acționa al recurentei și, pe fond, a respins acțiunea acesteia din urmă. Curtea Supremă de Justiție a statuat că reclamanta nu și-a demonstrat dreptul de a acționa în cadrul procedurii în cauză, în special faptul că A.A. acceptase succesiunea tatălui reclamantei, a considerat că contractul de vânzare din 1973 constituia un titlu corect, dobândit cu bună-credință și a adăugat că, din cauza unei posesiuni de peste 20 de ani, R.D. a devenit proprietarul apartamentului nr 6 prin prescripția achiziționată prescurtată. Din dosar reiese că cererea depusă de reclamantă în 2001 la Primăria București pe baza Legii nr. 10/2001 privind restituirea bunurilor naționalizate abuziv, cerere care se referea la apartamentul în cauză, nu a fost examinată până în prezent. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanta se plânge de la data la care a făcut obiectul procedurii, motivele pe care Curtea Supremă de Justiție le-a încălcat principiul securității rapoartelor juridice punându-se la îndoială calitatea A.A. de proprietar al apartamentului recunoscut prin hotărârea definitivă din 7 martie 1997, precum și principiul contradictoriei în ceea ce privește mijloacele de recurs invocate de R.D. Pe baza articolului 1 din Protocolul nr 1, recurenta se plânge de faptul că nu se poate bucura de apartamentul n 6, pentru care a fost recunoscută proprietară prin hotărârea definitivă din 7 martie 1997 menționată anterior, din cauza hotărârii din 21 mai 2002 menționată anterior, care și-a privat dreptul de proprietate de orice efect juridic. La 22 februarie 2008, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reclamantă, subsemnată de Ana-Maria Mihălcescu, reprezentantul reclamantului, ia act de faptul că guvernul român este pregătit să plătească, în mod gratuit, suma de 125 000 de euro dlui Irene Ingrid Bocance și dlui Dragoș Rudolf Basil Bocance. euro în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi scutită de orice taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. La 29 februarie 2008, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: Subsemnatul, Răzvan-Horațiu Radu, agent al guvernului român pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, declar că guvernul român propune, în comun, ca suma de 125 de euro să fie plătită dlui Irene Ingrid Bocance și dlui Dragoș Rudolf Basil Bocance. 000 de euro în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi scutită de orice taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cazul din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Santiago Quesada Josep Casadevall Prezidențial

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă