SOROCHIN v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 23708/12 Iuri SOROCHIN împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 11 martie 2021 în calitate de comitet compus din: Branko Lubarda, președinte, Carlo Ranzoni, Pauliine Koskelo, judecători și Liv Tigerstedt, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 23 februarie 2012, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat care solicită Curtea de a elimina cererea din lista de cazuri, deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Reclamantul, dl Iuri Sorochin, este un național moldoven care s-a născut în 1985. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Nemtanu, un avocat practicant în Ialoveni. În temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind anularea hotărârii finale din 4 martie 2011 favorabile acestuia ca urmare a susținerii unui recurs întârziat de către Curtea de Apel Chișinău, au fost comunicate guvernului moldovenesc („ Guvernul”). După comunicare, Guvernul a inițiat proceduri de revizuire în fața Curții Supreme de Justiție cu scopul de a remedia situația plângută de reclamant. Prin o hotărâre finală din 21 septembrie 2016, Curtea Supremă de Justiție a susținut cererea de revizuire a Guvernului și a anulat toate hotărârile ulterioare de cel de la 4 Martie 2011. De asemenea, Curtea Supremă a constatat încălcarea drepturilor reclamantului garantate de art. 6 § 1 din Convenția și de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a despăgubirii abuzive și a acordat reclamantului compensații de 904 euro (EUR) pentru prejudiciile morale suferite. Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor formulate de aceste plângeri și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție, cu condiția ca Guvernul să recunoască încălcarea articolului 6 § 1 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. De asemenea, au remarcat că, ca urmare a procedurii de revizuire inițiate de acestea, Curtea Supremă a remediat situația și a compensat reclamantul. Prin urmare, au invitat Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 §§ c) din Convenție. Prin scrisoarea din 18 ianuarie 2017, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, având în vedere faptul că suma atribuită de Curtea Supremă de Justiție este prea mică. Curtea observă că art. 37 §§ §§ §§ §§ își permite să ia o probă din lista sa, în cazul în care: „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Astfel, aceasta poate elimina cererile în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea, în special, Tahsin Acar c. Turcia) Hotărârea (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 77, CEDO 2003-VI). Curtea a stabilit o jurisprudență clară și extinsă privind plângerile referitoare la anularea abuzivă a hotărârilor finale (a se vedea, de exemplu, Popov c. Moldova (n. 2), nr. 19960/04, 6 decembrie 2005). Prezenta decizie se referă la declarația Guvernului, precum și la suma compensației acordate reclamantului de către Curtea Supremă de Justiție, hotărârea sa din 21 septembrie 2016 – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (art. 37 §§ §§ c)). Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile acestuia, nu impune să continue examinarea cererii (art. 37 § în mod clar Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 1 aprilie 2021. Liv Tigerstedt Branko Lubarda Președintele adjunct al grefierului Branko Lubarda

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 23708/12

Iuri SOROCHIN

against the Republic of Moldova

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 11

March 2021 as a Committee composed of:

Branko Lubarda,

President,

Carlo Ranzoni,

Pauliine Koskelo,

judges,

and Liv Tigerstedt,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 23

February 2012,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the application out of the list of cases,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Iuri Sorochin, is a Moldovan national who was born in 1985. He was represented before the Court by Mr

Nemtanu

, a lawyer practising in Ialoveni.

The applicant’s complaints under Article 6 § 1 of the Convention and under Article 1 of Protocol No. 1, concerning the quashing of the final judgment of 4 March 2011 favourable to him as a result of upholding a late appeal by the Chișinău Court of Appeal, were communicated to the Moldovan Government (“the Government”).

After the communication, the Government initiated revision proceedings before the Supreme Court of Justice with a view to remedying the situation complained about by the applicant. By a final judgment of 21

September

2016, the Supreme Court of Justice upheld the Government’s revision request and quashed all the judgments subsequent to that of 4

March 2011. It also upheld the latter judgment. The Supreme Court also found a breach of the applicant’s rights guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention as a result of the abusive quashing and awarded the applicant compensation of 904 euros (EUR) for the non-pecuniary damage suffered.

THE LAW

The Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by these complaints. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article

37 of the Convention.

The declaration provided that the Government acknowledged the breach of Article 6 § 1 of the Convention and of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. They also noted that as a result of the revision procedure initiated by them, the Supreme Court had remedied the situation and compensated the applicant. Therefore, they invited the Court to strike the application out of the list of cases in accordance with Article

37 §

1

(c) of the Convention.

By a letter of 18 January 2017, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that the amount awarded to him by the Supreme Court of Justice was too small.

The Court observes that Article

37 §

1

(c) enables it to strike a case out of its list if:

“... for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

Thus, it may strike out applications under Article

37 §

1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued (see, in particular, the

Tahsin Acar v.

Turkey

judgment (preliminary objections) [GC], no.

26307/95, §§

75

‑

77, ECHR 2003-VI).

The Court has established clear and extensive case-law concerning complaints relating to the abusive quashing of final judgments (see, for example,

Popov v. Moldova (no. 2)

, no. 19960/04, 6 December 2005).

Noting the admissions contained in the Government’s declaration as well as the amount of compensation awarded to the applicant by the Supreme Court of Justice it its judgment of 21 September 2016 – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article

37 §

1

(c)).

In the light of the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article

37 §

1

in fine

).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article

37 §

1

(c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 1 April 2021.

Liv Tigerstedt

Branko Lubarda

Deputy Registrar

President