OTITE v. THE UNITED KINGDOM

Publicat la 29 martie 2021 CUARTA SECȚIUNE Cerere nr. 18339/19 OTITE Junior împotriva Regatului Unit depusă la 1 aprilie 2019 comunicată la 12 martie 2021 OBIECTUL CAUZEI Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul contesta un ordin de deportare eliberat după ce a fost condamnat la patru ani și opt luni de închisoare pentru conspirație pentru a face sau furniza articole de utilizare în fraudă. Deși Tribunalul Primul Tier a permis apelul său împotriva ordonanței de deportare, Tribunalul Superior a anulat această decizie și, aplicand secțiune 117C(6) din Legea privind naționalitatea, imigrația și azilul din 2002 (așa cum a fost modificat) și punctul 398 din Regulamentul privind imigrația HC 395 (așa cum a fost modificat) (a se vedea Unuane c. Regatul Unit 80343/17, 24 noiembrie 2020) a înlocuit o decizie de respingere a recursului pe baza că dovezile nu au stabilit existența unor circumstanțe „foarte convingătoare” capabile să depășească interesul public în deportare (a se vedea Unuane , citat mai sus). Üner v. Țările de Jos [GC], nr. 46410/99, ECHR 2006 XII), ar constitui o ingerință disproporționată a reclamantului în Nigeria cu dreptul la respectarea vieții sale de familie consemnat la art. 8 din Convenție?

Published on 29 March 2021

FOURTH SECTION

Application no. 18339/19

Junior OTITE

against the United Kingdom

lodged on 1 April 2019

communicated on 12 March 2021

SUBJECT MATTER OF THE CASE

Invoking Article 8 of the Convention, the applicant challenges a deportation order issued after he was sentenced to four years and eight months’ imprisonment for conspiracy to make or supply articles for use in fraud. Although the First Tier Tribunal allowed his appeal against the deportation order, the Upper Tribunal set that decision aside and, applying section

117C(6) of the Nationality, Immigration and Asylum Act 2002 (as amended) and paragraph 398 of the Immigration Rules HC 395 (as amended) (see

Unuane v. the United Kingdom

,

no

.

80343/17, 24 November 2020) substituted a determination dismissing the appeal on the basis that the evidence did not establish the existence of “very compelling” circumstances” capable of outweighing the public interest in deportation (see

Unuane

, cited above).

QUESTION TO THE PARTIES

Having regard to the Court’s case-law (see, for example,

Boultif v.

Switzerland

, no. 54273/00, ECHR 2001

‑

IX and

Üner v. the Netherlands

[GC], no. 46410/99, ECHR 2006

‑

XII), would the applicant’s deportation to Nigeria constitute a disproportionate interference with the right to respect for his family life enshrined in Article 8 of the Convention?