M.A. v. THE UNITED KINGDOM

Publicat la 6 aprilie 2021 CUARTA SECȚIUNE Cererea nr. 35194/20 M.A. împotriva Regatului Unit depusă la 13 august 2020 a comunicat la 17 martie 2021 OBIECTUL CAUZEI Invocând art. 8 din Convenție, cererea provoacă decizia de a-l deporta în Pakistan. Reclamantul a fost condamnat pentru asasinare în 2006 și condamnat la patru ani de închisoare. El a fost ulterior emis cu o notificare de intenție de deportare, împotriva căreia a apelat cu succes din motivele articolului 8. Ordinea de deportare a fost revocată și a fost ulterior acordată perioade succesive de șase luni de concediu discrețional pentru a rămâne în Regatul Unit. El nu a reușit, dar în 2016 a fost luată o decizie de deportare în conformitate cu punctul 399C din Regulamentul privind imigrația HC 395 (modificat). Un recurs împotriva acestei decizii nu a avut succes, în cazul în care Tribunalul Primului Tier a constatat că nu existau „circumstanțe foarte convingătoare”, peste și peste cele din secțiune 117C din Legea de naționalitate, imigrare și azil 2002 (amendată) și alin. 399 din Regulamentul privind imigrația HC 395 (amendat) (a se vedea Unuane c. Regatul Unit 80343/17, 24 noiembrie 2020) care depășește interesul public în deportarea sa. Üner v. Țările de Jos [GC], nr. 464110/99, ECHR 2006 XII; și A.A. v. Regatul Unit , nr. 8000/08 , 20 septembrie 2011 , ar constitui o ingerință disproporționată a reclamantului în Pakistan cu dreptul la respectarea vieții sale de familie consacrat la art. 8 din Convenție?

Published on 6 April 2021

FOURTH SECTION

Application no. 35194/20

M.A.

against the United Kingdom

lodged on 13 August 2020

communicated on 17 March 2021

SUBJECT MATTER OF THE CASE

Invoking Article 8 of the Convention, the application challenges a decision to deport him to Pakistan. The applicant was convicted of manslaughter in 2006 and sentenced to four years’ imprisonment. He was subsequently issued with a notice of intention to deport, against which he successfully appealed on Article 8 grounds. The deportation order was revoked and he was thereafter granted successive six-month periods of Discretionary Leave to Remain in the United Kingdom. He did not reoffend, but in 2016 a decision was taken to deport him pursuant to paragraph 399C of the Immigration Rules HC 395 (as amended). An appeal against this decision was unsuccessful, with the First Tier Tribunal finding that there were no “very compelling circumstances”, over and above those in section

117C of the Nationality, Immigration and Asylum Act 2002 (as amended) and paragraph 399 of the Immigration Rules HC 395 (as amended) (see

Unuane v. the United Kingdom

,

no

.

80343/17, 24 November 2020) which outweigh the public interest in his deportation.

QUESTION TO THE PARTIES

Having regard to the Court’s case-law (see, for example,

Boultif v.

Switzerland

, no. 54273/00, ECHR 2001

‑

IX;

Üner v. the Netherlands

[GC], no. 46410/99, ECHR 2006

‑

XII; and

A.A. v. the United Kingdom

, no.

8000/08, 20 September 2011), would the applicant’s deportation to Pakistan constitute a disproportionate interference with the right to respect for his family life enshrined in Article 8 of the Convention?