Publicat pe 6 aprilie 2021 Prima secțiune Cerere nr. 69719/10 ENEL DISTRIBUZIone S.P.A. împotriva Italiei introdus la 28 octombrie 2010 comunicat la 18 martie 2021 DE LA L 66 din 2007, AEMIG a reproșat societății reclamante că nu a indicat în facturile adresate clienților săi, cel puțin până în 2006, ce mijloace de plată, printre cele puse la dispoziție, erau gratuite. Societatea reclamantă ar fi încălcat art. 12 alineatul (1) din decizie 55 din 2000 privind transparența documentelor de facturare a consumului de energie electrică; sancțiunea a fost confirmată printr-o hotărâre din 3 mai 2010 a Consiliului de Stat. Invocând art. 7 din Convenție, societatea reclamantă se plânge de o lipsă de previzibilitate a infracțiunilor pentru care a fost condamnată și de sancțiunea care i-a fost aplicată în temeiul articolului 2 § 20 (c) din Legea din 1995. În plus, Comisia consideră că această sancțiune i-a fost impusă prin intermediul unei prezumții cu privire la existența unei legături de natură intelectuală care să poată identifica un element de răspundere în conduita sa și să vadă o încălcare a art. 6 alin. (2) din Convenția asupra părților Are societatea reclamantă calitatea de a depune o cerere în temeiul articolului 34 din Convenție? Cu alte cuvinte, putea fi considerată o organizație guvernamentală în sensul articolului 34 din Convenție, ținând cont de statutul său juridic, de prerogativele pe care acesta i le conferă, de natura activității pe care o exercită și de contextul în care aceasta și de gradul său de independență față de autoritățile publice ( Radio France și alții c. Franța (dec.), nr. 53984/00, § 26, CEDH 2003-X, JKP Vodovod Kraljevo c. Serbia (dec.), 57691/09, 16 octombrie 2018, State holding company Luganksvugillya c. Ucraina (dec.), n 23938/05, 27 ianuarie 2009) Părțile sunt invitate, printre altele, să descrie (a) statutul juridic al societății reclamante ; (b) natura activității pe care o exercită și contextul în care aceasta și (c) gradul de independență față de autoritățile publice, în special în ceea ce privește momentul în care: (i) sancțiunea a fost impusă; (ii) ca urmare a hotărârii Consiliului de Stat, sancțiunea a devenit definitivă; (iii) societatea reclamantă a înaintat cererea în fața Curții; (iv) în prezent. Având în vedere criteriile Engel mai întâi, AEMIG a luat o hotărâre cu privire la dreptul de a se baza pe o acuzație în materie penală împotriva societății reclamante în sensul articolului 6 și, prin urmare, dispozițiile articolului 6 se aplică procedurii în fața EQU sub partea sa penală? Având în vedere criteriile Welch (a se vedea în special G.I.E.M. S.R.L. și alte c. Italia [GC], n 1828/06 și alte 2 §§ 210-232, 28 iunie 2018), sancțiunea impusă de EQEG se efectuează într-o singură analiză într-o singură declarație de pedeapsă, în sensul art. 7 alin. (1) din Convenție Societatea reclamantă a fost sancționată cu încălcarea art. 7 din Convenție? În special, a fost definită, în momentul faptelor, cu suficientă claritate și previzibilitate, în sensul articolului 7 din Convenție, art. 12 din Decizia nr. 55/2000 a Comisiei din 29 iunie 2006 de a permite societății reclamante să știe în prealabil că comportamentul său era reprobabil (G.I.E.M. S.R.L. și alte c. Italia [GC], nr. 1828/06 și alte două, 28 iunie 2018) În special, având în vedere puterea discreționară a EEGEG în ceea ce privește stabilirea cuantumului sancțiunii aplicabile în cadrul singurului interval de pedeapsă prevăzut la art. 2 alineatul (20c) din Legea nr. 481 din 1995, criteriile pentru stabilirea pedepsei aplicate au fost clar definite prin lege? A fost respectat principiul prezumției de nevinovăție garantat prin art. 6 alineatul (2) din convenție în speță, în special în ceea ce privește existența unei legături de natură intelectuală care denumirea unui element de răspundere în conduita societății reclamante? Părțile sunt rugate să precizeze dacă dreptul intern prevedea posibilitatea ca societatea reclamantă să interogheze, în caz de îndoială, la adresa domeniului de aplicare a deciziilor în litigiu și a obligațiilor care decurg din acestea.
Publié le 6 avril 2021
Requête n
o
69719/10
contre l’Italie
introduite le 28 octobre 2010
communiquée
le 18 mars 2021
La requête concerne
l’infliction de la part de
l’Autorité pour l’énergie électrique et le gaz (ci-après « AEEG ») à la société requérante d’une sanction pécuniaire s’élevant à 11
700 000
euros (EUR). Par la décision
n
o
66 de 2007, l’AEEG reprocha à la société requérante de n’avoir pas indiqué dans les factures adressées à ses clients, du moins jusqu’en 2006, quels moyens de paiement, parmi ceux mis à leur disposition, étaient gratuits. La société requérante aurait enfreint l’article 12 § 1 de la décision
n
o
55 de 2000 concernant la transparence des documents de facturation de la consommation de l’énergie électrique. La sanction fut confirmée par un arrêt du 3 mai 2010 du Conseil d’État.
Invoquant l’article 7 de la Convention, la société requérante se plaint d’un manque de prévisibilité des infractions pour lesquelles elle a été condamnée et de la sanction qui lui a été infligée en application de l’article
2 § 20 c) de la loi de 1995. En outre, elle estime que cette sanction lui a été imposée par le biais d’une présomption quant à l’existence d’un lien de nature intellectuelle propre à déceler un élément de responsabilité dans sa conduite et y voit une violation de l’article 6 § 2 de la Convention
1.
La société requérante a-t-elle qualité pour introduire une requête en application de l’article 34 de la Convention ? En d’autres termes, pouvait-elle être considérée comme une organisation non gouvernementale au sens de l’article 34 de la Convention, compte tenu de son statut juridique, des prérogatives que celui-ci lui confère, de la nature de l’activité qu’elle exerce et du contexte dans lequel s’inscrit celle-ci, ainsi que de son degré d’indépendance par rapport aux autorités publiques (
Radio France et autres c. France
(déc.), n
o
53984/00, §
JKP Vodovod Kraljevo c. Serbie
(déc.), 57691/09, 16
octobre 2018,
State holding company Luganksvugillya c.
Ukraine
(déc.), n
o
23938/05, 27 janvier 2009) ?
Les parties sont notamment invitées à décrire a) le statut juridique de la société requérante
; b) la nature de l’activité qu’elle exerce et le contexte dans lequel s’inscrit celle-ci et c) le degré d’indépendance vis-à-vis des autorités publiques et ce, notamment par rapport au moment où : i) la sanction a été infligée ; ii) suite à l’arrêt du Conseil d’État, la sanction est devenue définitive
; iii) la société requérante a introduit la requête devant la Cour
; iv) à l’heure actuelle.
2.
Compte tenu des «
critères
Engel
», l’AEEG a-t-elle statué sur le bien-fondé d’une «
accusation en matière pénale
» dirigée contre la société requérante au sens de l’article 6 et, par conséquent, les dispositions de l’article 6 sont-elles applicables à la procédure devant l’AEEG sous son volet pénal ?
3.
Compte tenu des «
critères
Welch
» (voir, notamment,
G.I.E.M. S.R.L. et autres c. Italie
[GC], n
os
1828/06 et 2 autres, §§ 210-232, 28 juin 2018), la sanction infligée par l’AEEG s’analyse-t-elle en une «
peine
» au sens de l’article 7 § 1 de la Convention
?
4.
La société requérante s’est-elle vu infliger une sanction en violation de l’article
7 de la Convention ?
En particulier, l’infraction litigieuse était-elle définie, au moment des faits, avec suffisamment de clarté et de prévisibilité, au sens de l’article 7 de la Convention, par l’article 12 de la décision n
o
55/2000 prise par l’AEEG pour permettre à la société requérante de savoir à l’avance que son comportement était répréhensible (
G.I.E.M.
S.R.L. et autres c.
Italie
[GC], n
os
1828/06 et 2
autres, 28
juin 2018) ?
En particulier, eu égard au pouvoir discrétionnaire de l’AEEG quant à la fixation du quantum de la sanction applicable dans le cadre de la seule fourchette de peine prévue par l’article 2 § 20 c) de la loi n
o
481 de 1995, les critères pour déterminer la peine infligée étaient-ils clairement définis par la loi ?
5.
Le principe de la présomption d’innocence garanti par l’article 6 § 2 de la Convention a-t-il été respecté en l’espèce, notamment quant à l’existence d’un lien de nature intellectuelle dénotant un élément de responsabilité dans la conduite de la société requérante ?
DEMANDE DE RENSEIGNEMENTS
Les parties sont priées d’indiquer si le droit interne prévoyait la possibilité pour la société requérante d’interroger, en cas de doute, l’AEEG quant à la portée des décisions litigieuses et aux obligations qui en découlaient.