- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 18 martie 2021
- Stat pârât
- HRV
- Articole
- Articolul 5
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 5
Karas împotriva Croației
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE KARAS c. CROATIA (Declarația nr. 13679/15) JUDGMENT STRASBOURG 18 martie 2021 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Karas c. Croația, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Krzysztof Wojtyczek, Președintele, Erik Wennerström, Lorena Schembri Orland, judecători și Attila Teplán, Secretarul adjunct al secțiunii interioare, deliberat în particular la 16 februarie 2021, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 13679/15) împotriva Republicii Croației depusă la Curte în temeiul art. 34 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de un național croat, dl Petar Karas („reclamantul”), la 13 martie 2015. Reclamantul a fost reprezentat de dl K. Vuljak, avocat care practică în Koprivnica.
Guvernul croat (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Š. Stažnik. La 6 aprilie 2017 a fost dată Guvernului un aviz de plângere cu privire la incapacitatea Curții Constituționale de a hotărî plângerea constituțională a reclamantului cu privire la fond, iar restul cererii a fost declarat inadmisibil în temeiul articolului 3 din Regulamentul Curții. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1943 și trăiește în Kozarevac. La 19 iulie 2014, un judecător investigator al Curții de judecată Varaždin ( Županijski sud u Varaždinu ) a ordonat detenția anterioară în temeiul articolului 123 § 1 § 2 și (3) din Codul de Procedură Penală ( Zakon o kaznenom postupku ) din cauza riscului de coluziune și de recidivă.
La 24 iulie 2014, reclamantul a apelat, susținând lipsa de motive relevante și suficiente pentru deținerea sa. La 28 iulie 2014, un comitet judecător de trei judecători al Curții de Conturi Varaždin și-a respins apelul în calitate de nefondat, susținând decizia judecătorului. La 12 august 2014, Procurorul municipal Koprivnica (Općinsko državno odvjetništvo u Koprivnici ) a depus o acuzație împotriva reclamantului pentru acuzații de a provoca leziuni corporale și a amenințarea gravă soției sale de drept comun. La 13 august 2014, un comitet de trei judecători al Curții Municipale Koprivnica (Općinski sud u Koprivnici) a prelungit detenția anterioară a reclamantului din motive de risc de recidivă.
10. La 18 august 2014, reclamantul a apelat împotriva deciziei de prelungire a detenției sale, contestand motivele de detenție a fost respinsă la 21 august 2014. 11. Între timp, la 21 august 2014, reclamantul a depus o plângere constituțională împotriva deciziei Curții de județ Varaždin din 28 iulie 2014 (a se vedea punctul 7 mai sus), argumentând, printre altele, Curtea Constituțională (Ustavni sud Republike Hrvatske ) a primit plângerea la 25 august 2014. La 16 septembrie 2014, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă plângerea constituțională a reclamantului, deoarece decizia se plângea nu mai a fost în vigoare atunci când plângerea constituțională a fost depusă. 13. La 6 octombrie 2014, Curtea Municipală Koprivnica a încheiat detenția anterioară a reclamantului și a impus măsuri de precauție care l-au interzis să se apropie sau să stabilească contactul cu partea vătămată.
HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICĂ 14. Legea și practicile interne relevante au fost rezumate în V.R. c. Croația , nr. 55102/13 §§§ 20-23, 13 octombrie 2015. ARTICOLUL 5 ARTICOLUL 4 AL CONVENȚIEI 15. Reclamantul s-a plâns că nu a putut obține o revizuire judiciară eficientă a licenței deținurii anterioare de către Curtea Constituțională, așa cum se prevede la art. 5 § 4 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „Toată persoana care este privată de libertate prin arestarea sau deținerea are dreptul să ia o procedură prin care legalitatea detenției sale este hotărâtă rapid de către o instanță și de eliberare a sa ordonată dacă deținerea nu este legală.” Admisibilitatea 16. Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului (a) din Convenție, subliniază, de asemenea, că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive.
Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Argumentele părților 17. Reclamantul a susținut că, prin faptul că nu a decizionat plângerea constituțională cu privire la fondul său, Curtea Constituțională nu a respectat cerințele prevăzute la art. 5 4 din Convenție. 18. Guvernul a susținut că reclamantul și-a depus plângerea constituțională împotriva deciziei privind detenția sa numai după ce o nouă decizie privind detenția sa a fost pronunțată la 13 august 2014. Reclamantul trebuie să fi știut că decizia imputerată privind detenția sa a devenit deja ineficientă în momentul în care și-a depus plângerea constituțională și, prin urmare, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale, nu mai avea dreptul la revizuirea judiciară a detenției anterioare.
Evaluarea Curții 19. În o serie de cazuri anterioare împotriva Croației, Curtea a examinat deja practica Curții Constituționale de a declara plângeri constituționale inadmisibile în cazul în care o nouă decizie de prelungire a detenției a fost adoptată înainte de a-și da hotărârea.
În această privință, Curtea a constatat o încălcare a articolului 5 § 4 din Convenție în sensul faptului că nu s-a putut decizia Curții Constituționale cu privire la plângerile constituționale ale reclamanților cu privire la meritul, a făcut imposibilă asigurarea funcționării adecvate și semnificative a sistemului de revizuire a detenției prevăzute de dreptul național (a se vedea Peša c. Croația , nr. 40523/08, § 126, 8 aprilie 2010; , nr. 42998/08 , § 47 , 1 iulie 2010; Bernobić v. Croația , nr. 57180/09 , § 93 , 21 iunie 2011; Krnjak v. Croația , nr. 11228/10 , § 54 , 28 iunie 2011; Šebalj v. Croația , nr. 4429/09 , § 223, 28 iunie 2011; Getoš Magdić v. Croația , nr. 56305/08 , § 106 , 2 decembrie 2010; Trifković v. Croația , nr. 36653/09 , §§§ 139-140, 6 noiembrie 2012; Margaretić Croația , nr. 16115/13, §§ 117-121, iunie 2014 și V.R., citat mai sus, §§ 32-34.
20. În timp ce Curtea observă modificările pozitive ale abordării Curții Constituționale introduse în ianuarie 2014, îndepărtând orice lipsă de eficacitate a procedurii de reexaminare anterioare (a se vedea punctul 14 de mai sus), Curtea observă că cazul reclamantului a fost tratat în temeiul practicii vechi, care s-a constatat că este contrar cerințele articolului 5 § 4 din convenție. Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv să se depărteze de concluziile sale în cazurile menționate mai sus (a se vedea punctul 19 de mai sus). 21. În cele din urmă, această concluzie nu este modificată de faptul că reclamantul și-a depus plângerea constituțională împotriva deciziei privind detenția sa doar după eliberarea unei noi decizii privind detenția sa la 13 august 2014 (a se vedea Margaretić , citat mai sus, §§ 118-120).
22. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 5 4 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 23. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Guvernul a considerat afirmația reclamantului excesivă, nefondată și nefondată. 26. Având în vedere toate circumstanțele prezentului caz, Curtea acceptă faptul că reclamantul a suferit prejudiciu moral care nu pot fi compensate exclusiv prin constatarea unei încălcări. Având în vedere circumstanțele prezentei cauze și hotărârea pe o bază echitabilă, Curtea atribuie reclamantului 1000 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale, precum și orice impozit care poate fi taxabil pentru el.
Costuri și cheltuieli 27. Reclamantul a solicitat de asemenea 15,200 kunas croate (HRK; aproximativ 2,070) pentru costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii interne în fața Curții Constituționale și în fața Curții. 28. Guvernul a contestat această cerere. 29. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului 2.000 EUR, plus orice impozit care poate fi taxabil.
Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 5 § 4 din convenție; faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în kunas croată (HRK) la rata aplicabilă la data decontare: (i) 1000 EUR (1 mie de euro), plus orice impozit care poate fi impugnabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 2 000 EUR (2 mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție.
Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 18 martie 2021, în conformitate cu art. 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Attila Teplán Krzysztof Wojtyczek Președintele adjunct al Registrului interimar
FIRST SECTION
CASE OF KARAS v. CROATIA (Application no. 13679/15) JUDGMENT STRASBOURG 18 March 2021 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Karas v. Croatia, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Committee composed of: Krzysztof Wojtyczek, President, Erik Wennerström, Lorraine Schembri Orland, judges, and Attila Teplán, Acting Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 16 February 2021, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 13679/15) against the Republic of Croatia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Croatian national, Mr Petar Karas (“the applicant”), on 13 March 2015.
The applicant was represented by Mr K. Vuljak, a lawyer practising in Koprivnica. The Croatian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms Š. Stažnik.
On 6 April 2017 notice of the complaint concerning the failure of the Constitutional Court to decide the applicant’s constitutional complaint on the merits, was given to the Government and the remainder of the application was declared inadmissible pursuant to Rule 54 § 3 of the Rules of Court. THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1943 and lives in Kozarevac.
On 19 July 2014 he was arrested on suspicion of causing bodily injury and uttering threats to his common-law wife.
On 21 July 2014 an investigating judge of the Varaždin County Court ( Županijski sud u Varaždinu ) ordered his pre-trial detention under Article 123 § 1 (2) and (3) of the Code of Criminal Procedure ( Zakon o kaznenom postupku) on the grounds of risk of collusion and reoffending. 7 . On 24 July 2014 the applicant appealed, alleging lack of relevant and sufficient reasons for his detention. On 28 July 2014 a three-judge panel of the Varaždin County Court dismissed his appeal as ill-founded, upholding the decision of the investigating judge.
On 12 August 2014, the Koprivnica Municipal State Attorney’s Office ( Općinsko državno odvjetništvo u Koprivnici ) filed an indictment against the applicant on charges of causing bodily injury and uttering serious threats to his common-law wife.
On 13 August 2014 a three-judge panel of the Koprivnica Municipal Court ( Općinski sud u Koprivnici) extended the applicant’s pre-trial detention on grounds of risk of reoffending.
On 18 August 2014, the applicant appealed against the decision to extend his detention, challenging the grounds for his detention. His appeal was dismissed on 21 August 2014.
Meanwhile, on 21 August 2014, the applicant lodged a constitutional complaint against the decision of the Varaždin County Court of 28 July 2014 (see paragraph 7 above), arguing, inter alia , that it lacked relevant reasoning and that his right to liberty and to be presumed innocent had been violated. The Constitutional Court ( Ustavni sud Republike Hrvatske ) received his complaint on 25 August 2014.
On 16 September 2014 the Constitutional Court declared the applicant’s constitutional complaint inadmissible because the decision complained of had no longer been in effect when the constitutional complaint had been lodged.
On 6 October 2014 the Koprivnica Municipal Court terminated the applicant’s pre-trial detention and imposed precautionary measures prohibiting him from approaching or establishing contact with the injured party.
RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE
14. Relevant domestic law and practice have been summarised in V.R. v. Croatia , no. 55102/13, §§ 20-23, 13 October 2015. THE LAW
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 5 § 4 OF THE CONVENTION
15. The applicant complained that he had not been able to obtain an effective judicial review of the lawfulness of his pre-trial detention by the Constitutional Court, as provided for by Article 5 § 4 of the Convention, which reads as follows: “Everyone who is deprived of his liberty by arrest or detention shall be entitled to take proceedings by which the lawfulness of his detention shall be decided speedily by a court and his release ordered if the detention is not lawful.” Admissibility
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. Merits The parties’ arguments
The applicant argued that, by failing to decide his constitutional complaint on the merits, the Constitutional Court had not complied with the requirements under Article 5 § 4 of the Convention.
The Government argued that the applicant had lodged his constitutional complaint against the decision on his detention only after a new decision on his detention had been rendered on 13 August 2014. The applicant must have known that the impugned decision on his detention had already become ineffective at the moment when he had lodged his constitutional complaint and therefore, according to the constant case-law of the Constitutional Court, he had no longer been entitled to judicial review of his pre-trial detention. The Court’s assessment
In a number of previous cases against Croatia the Court has already examined the Constitutional Court’s practice of declaring constitutional complaints inadmissible where a fresh decision extending detention had been adopted before it gave its decision. In this connection, the Court has found a violation of Article 5 § 4 of the Convention in that the Constitutional Court’s failure to decide on the applicants’ constitutional complaints on the merits made it impossible to ensure the proper and meaningful functioning of the system for review of their detention provided for by national law (see Peša v. Croatia , no. 40523/08, § 126, 8 April 2010; Hađi v. Croatia , no. 42998/08, § 47, 1 July 2010; Bernobić v. Croatia , no. 57180/09, § 93, 21 June 2011; Krnjak v. Croatia , no. 11228/10, § 54, 28 June 2011; Šebalj v. Croatia , no. 4429/09, § 223, 28 June 2011; Getoš ‑ Magdić v. Croatia , no. 56305/08, § 106, 2 December 2010; Trifković v. Croatia , no. 36653/09, §§ 139-140, 6 November 2012; Margaretić v. Croatia , no. 16115/13, §§ 117-121, June 2014; and V.R., cited above, §§ 32-34).
While the Court notes the positive changes in the approach of the Constitutional Court introduced in January 2014, removing any lack of effectiveness of the review procedure before it (see paragraph 14 above), it observes that the applicant’s case was dealt with under the old practice, which was found to be contrary to the requirements of Article 5 § 4 of the Convention. The Court therefore sees no reason to depart from its findings in the cases cited above (see paragraph 19 above).
Finally, this conclusion is not altered by the fact that the applicant had lodged his constitutional complaint against the decision on his detention only after a new decision on his detention had already been issued on 13 August 2014 (see Margaretić , cited above, §§ 118-120).
There has accordingly been a violation of Article 5 § 4 of the Convention.
APPLICATION OF ARTICLE
41 OF THE CONVENTION
23. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” Damage
The applicant claimed 2,000 euros (EUR) in respect of non ‑ pecuniary damage.
The Government considered the applicant’s claim excessive, unsubstantiated and unfounded.
Having regard to all the circumstances of the present case, the Court accepts that the applicant has suffered non-pecuniary damage which cannot be compensated solely by the finding of a violation. In view of the circumstances of the present case and ruling on an equitable basis the Court awards the applicant 1,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable to him. Costs and expenses
The applicant also claimed 15,200 Croatian kunas (HRK; approximately EUR 2,070) for the costs and expenses incurred in the domestic proceedings before the Constitutional Court and before the Court.
The Government contested that claim.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the documents in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant EUR 2,000, plus any tax that may be chargeable. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Declares the application admissible; Holds that there has been a violation of Article 5 § 4 of the Convention; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into Croatian kunas (HRK) at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 1,000 (one thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 2,000 (two thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 18 March 2021, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Attila Teplán Krzysztof Wojtyczek Acting Deputy Registrar President